Penal jurisdiction of appellate court for suspended lawyer and deferral of fine for assault

Deliberând asupra apelului declarat de inculpatul A. şi partea civilă B. împotriva Sentinţei penale nr. 239 din 10 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 239 din 10 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 193 alin. (2) C. pen. raportat la art. 61 alin. (4) lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 200 zile - amenda, cuantumul unei zile amenda fiind de 30 RON, conform art. 61 alin. (2) C. pen., rezultând astfel cuantumul total al pedepsei amenzii penale de 6.000 RON.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 C. pen., privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, asupra dispoziţiilor art. 559 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 560 C. proc. pen.

În temeiul art. 25 rap. la art. 397 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă B. a sumei de 3.000 RON daune morale şi a sumei de 8.230 RON daune materiale.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 RON, cheltuielile judiciare efectuate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti.

În baza art. 276 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 RON. cheltuieli judiciare către partea civilă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, analizând ansamblul probelor administrate în cursul procesului penal, conform art. 103 C. proc. pen., instanţa de fond a reţinut următoarele:

Inculpatul şi persoana vătămată se cunoşteau de mai mult timp, în virtutea unor relaţii profesionale. În data de 24 mai 2015, persoana vătămată împreună cu martorii, familia C. şi D., se aflau în vizită la familia E. şi G.. În urma unui apel telefonic iniţiat de către persoana vătămată susţinut şi de martorul gazdă G., au sosit la domiciliul acestuia martorii H., I., inculpatul şi soţia acestuia, toţi aceştia din urmă aflându-se anterior într-un parc, la plimbare.

Conţinutul evenimentelor desfăşurate în data de 24 mai 2015 a rezultat din coroborarea declaraţiilor părţilor şi ale martorilor, în special ale martorilor oculari, ale căror declaraţii prezintă garanţii de obiectivitate şi fiabilitate, întrucât nu se află în relaţii subiective, părtinitoare cu vreuna dintre părţi şi au observat cu propriile simţuri modul de derulare a incidentului.

S-a constatat că a fost admis de către toate părţile că acestea se aflau aşezate în jurul unei mese în locuinţa E., martorii prezenţi personal la incident fiind D., C., H., J., ceilalţi martori aflându-se în alte locuri şi la altă distanţe, respectiv martorii I. şi G. aveau alte preocupări şi discuţii, iar martora F. avea preocupări legate de servirea mesei. Coroborând declaraţiile martorilor, s-a reţinut că ambele părţi au consumat alcool înaintea desfăşurării incidentului fizic, persoana vătămată aflându-se în locuinţa E. înaintea sosirii inculpatului, astfel că a consumat alcool şi în momentele premergătoare întâlnirii cu acesta.

Curtea de apel a reţinut că examinarea ansamblului cauzei relevă o stare de tensiune între inculpat pe de o parte, şi martorul G. şi persoana vătămată pe de altă parte, ca urmare a relaţiilor de serviciu, toţi lucrând în trecut într-un anumit interval de timp în cadrul Inspectorului Teritorial al Muncii Dolj. Cu toate acestea, deşi inculpatul a invocat o oarecare vinovăţie a martorului G. în desfăşurarea incidentului, dar şi a prezentului proces penal, totuşi relaţiile profesionale contradictorii dintre cei doi nu l-au împiedicat pe inculpat să accepte invitaţia în locuinţa martorului. S-a reţinut că nu rezultă date certe privind implicarea şi modul de influenţare exercitate de către martorul G. în ceea ce priveşte declanşarea şi derularea conflictului dintre inculpat şi persoana vătămată, întrucât inculpatul a luat în mod direct şi personal decizia de a merge la domiciliul martorului, însoţit de martorii, K. şi de actuala sa soţie. Totodată, la desfăşurarea incidentului dintre inculpat şi persoana vătămată, martorii G. şi F. nu au fost prezenţi direct şi se aflau în alte locuri, rezultând astfel lipsa oricărei influenţe exercitate asupra vreuneia dintre părţile conflictului. S-a apreciat că declaraţiile inculpatului, conform cărora o altă persoană l-ar fi sunat şi ar fi transmis dorinţa martorului G. de a se împăca cu persoana vătămată, nu sunt apte a releva situaţii de fapt sau evenimente susceptibile de interpretări negative, influenţe sau presiuni, întrucât propria declaraţie formulată în cursul urmăririi penale de către inculpa este în sensul ca doreşte continuarea procesului penal, chiar şi în situaţia în care persoana vătămată şi-ar retrage plângerea penală prealabilă - dosar de urmărire penală.

Curtea de apel a apreciat că susţinerile inculpatului formulate pe parcursul întregului proces penal, conform cărora întregul conflict ar fi fost provocat atât de martorul G., cât şi de persoana vătămată B., sunt lipsite de suport probator, întrucât în ceea ce priveşte relaţia sa cu persoana vătămată, din declaraţiile martorilor prezenţi la incident se reţine fapta sa de a se îndrepta în direcţia persoanei vătămate şi de a aplica o lovitură cu capul, astfel încât nu se poate constata existenţa unei presiuni sau alte activităţi violente grave, prin care persoana vătămată să-l fi determinat pe inculpat a o lovi.

Instanţa de fond a apreciat, însă, că declaraţiile persoanei vătămate care a reclamat fapta agresivă a inculpatului de a o lovi cu capul în dreptul cavităţii bucale contribuie la soluţionarea cauzei în virtutea dispoziţiilor art. 103 alin. (2) C. proc. pen., coroborându-se cu declaraţiile martorilor audiaţi în mod nemijlocit pe parcursul cercetării judecătoreşti.

Conform depoziţiilor martorilor C., H., D., ambele părţi au consumat alcool, apoi pe parcursul unui interval de timp şi-au adresat reciproc injurii, cuvinte ofensatoare, pe fondul unor relaţii profesionale anterioare finalizate nu în mod amical, ci dimpotrivă aceste părţi s-au acuzat reciproc de adoptarea unor atitudini părtinitoare sau de omisiune a exercitării atribuţiilor de serviciu (în special la adresa inculpatului), în perioada de timp în care au fost angajaţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj. Aceleaşi probe relevă fapta inculpatului de a se ridica din locul pe care îl ocupa la masa din interiorul locuinţei E., de a se îndrepta în direcţia precisă a locului în care se afla persoana vătămată şi de a o lovi cu capul în dreptul feţei, în special a cavităţii bucale.

Martora C. a precizat că "în mod neaşteptat inculpatul s-a ridicat, a parcurs distanţa până la scaunul persoanei vătămate care cred că s-a ridicat în picioare şi atunci inculpatul a lovit-o pe persoana vătămată cu capul în dreptul feţei. Lovitura a părut a fi cu intenţie".

Din declaraţia martorei H. a rezultat că inculpatul "s-a ridicat, a făcut un pas mai mare şi a ajuns în dreptul persoanei vătămate, lovind-o cu capul în dreptul gurii". Depoziţia acestei martore, conform căreia a observat-o doar pe persoana vătămată consumând alcool, a fost infirmată prin declaraţiile martorilor C., I., care au declarat că ambele părţi au consumat alcool.

Martorul D. a precizat că a existat un duel verbal între inculpat şi persoana vătămată, care iniţial a avut o tonalitate scăzută, însă ulterior inculpatul care ocupa o poziţie frontală la masa, s-a îndreptat în direcţia precisă a persoanei vătămate, aşezată pe partea laterală a mesei, separată de inculpat prin soţia acestuia şi de un alt scaun. Persoana vătămată s-a ridicat în picioare şi a fost lovită de inculpat cu capul în dreptul cavităţii bucale. După câteva minute persoana vătămată a sângerat, dar nu a reclamat dureri sau stări de rău. Anterior lovirii persoanei vătămate de către inculpat a existat o stare tensionată verbală între aceştia, în sensul că toţi martorii prezenţi au invocat un duel verbal, jigniri reciproce, agresiuni verbale comune, martorul D. declarând că în timp ce inculpatul se îndrepta spre persoana vătămată pentru a o lovi, agresiunea verbală reciprocă era în plină desfăşurare, făcându-se referiri la starea de sănătate a inculpatului, precară. Jignirile reciproce ale părţilor au fost percepute şi de martora F., care se afla în interiorul locuinţei, spre deosebire de părţi care erau în exterior. Această agresiune verbală reciprocă a fost asumată şi de inculpat, care prin declaraţiile formulate în cursul cercetării judecătoreşti a precizat că persoana vătămată i-a adresat jigniri privind modul necorespunzător în care şi-a exercitat atribuţiile de serviciu în cadrul Inspectorul Teritorial al Muncii Dolj, dar şi privind starea precară de sănătate în care se afla.

Totodată, s-a reţinut că inculpatul, deşi se afla în locuinţa E., la invitaţia acesteia, i-a adresat persoanei vătămate acuze, în sensul "este servitorul G., pentru că acesta din urmă nu are curaj să facă reproşuri în mod direct, ci prin intermediul persoanei vătămate".

Curtea de apel a reţinut că apărările formulate de inculpat sunt în sensul următor: s-a îndreptat înspre persoana vătămată pentru a lua sticlele cu alcool din faţa acesteia, în scopul determinării încetării agresiunilor verbale şi, în acest context, s-a aplecat, dar nu a mai reuşit să ia sticlele cu alcool, ci s-a întins spre persoana vătămată, moment în care a existat un contact fizic. Astfel, inculpatul a declarat că:

"a existat un contact fizic atunci când m-am întins să iau berea persoanei vătămate, dar nu am avut intenţia să îl lovesc. Nu pot să spun unde a avut loc contactul fizic şi am aflat ulterior că l-am atins cu zona capului". Prin declaraţiile inculpatului, se confirmă, totodată, intervenţia martorului D. pentru a separa părţile litigante, martorul ţinându-l de mâini pe inculpat.

Conţinutul faptelor şi împrejurărilor relatate de inculpat reprezintă, în opinia instanţei de apel, o viziune subiectivă a întregului eveniment, fără însă a fi confirmată prin ansamblul probelor administrate în cursul procesului penal. Toţi martorii au indicat o acţiune precis determinată a inculpatului de a se îndrepta înspre locul situării persoanei vătămate şi de a o lovi pe aceasta cu capul în dreptul cavităţii bucale; martora C. a făcut referire la intenţia cu care a fost aplicată lovitura; martora H. a relatat fapta inculpatului de a se ridica, a face un pas mare până când a ajuns în dreptul locului persoanei vătămate, lovind-o cu capul în dreptul gurii; aceeaşi martoră a declarat că "intenţia a fost din partea inculpatului să lovească pe persoana vătămată, ridicându-se de pe scaun, îndreptându-se înspre aceasta şi lovind-o cu capul în gură" martorul D., deşi nu a putut aprecia forma de vinovăţie în exercitarea acţiunii de lovire, totuşi a relatat aceeaşi atitudine comportamentală a inculpatului - de a se ridica în picioare, a se îndrepta spre persoana vătămată, reacţia martorului şi a persoanei vătămate fiind de a se ridica în picioare, în scop de apărare; martorul D. a intervenit pentru a plana conflictul, luându-l pe inculpat în braţe, atitudine pe care a adoptat-o în considerarea caracterului violent şi intenţionat al incidentului.

Ulterior producerii incidentului au fost anunţaţi martorii, E., iar martorul G. i-a solicitat persoanei vătămate să părăsească locuinţa, intenţia cu care a adoptat această decizie fiind aceea de a aplana discuţiile, luând în considerare şi relaţiile de vecinătate în care se afla cu aceasta, dar şi momentul întâlnirii cu inculpatul, după o perioadă îndelungată de timp, în urma invitaţiei de a efectua o vizită.

S-a apreciat că declaraţia martorei J., soţia inculpatului, care a acceptat să formuleze declaraţie, conform art. 117 C. proc. pen., nu contribuie la soluţionarea cauzei, fiind înlăturată din ansamblul probator administrat, întrucât această martoră a relevat evenimente care nu sunt susţinute de nicio altă persoană prezentă, indiferent că are calitatea de martor sau parte procesuală. S-a apreciat că declaraţia acestei martore, soţia inculpatului, evidenţiază un conţinut al evenimentelor petrecute în data de 24 mai 2015 care nu se regăseşte nici în propria declaraţie a soţului său inculpatul. Astfel, martora a susţinut că persoana vătămată a fost cea care s-a îndreptat spre locul situării inculpatului la respectiva masă, apoi martorul D. îl ţinea pe inculpat cu mâinile la spate, iar persoana vătămată îl lovea pe inculpat în faţă cu pumnii. Aceeaşi martoră a susţinut că situaţia de fapt descrisă a fost observată de toate persoanele de la masă. A insistat asupra faptului că inculpatul nu s-a deplasat de la propriul loc ocupat la masă ci doar persoana vătămată a procedat într-o astfel de manieră, iar rolul martorului D. ar fi fost de a-l împiedica pe inculpat să lovească persoana vătămată, deşi acesta din urmă nu şi-ar fi manifestat intenţia în acest sens.

S-a constatat că acest mijloc de probă atestă fapte şi împrejurări străine de obiectul cauzei, cu un puternic caracter de subiectivitate, întrucât nu numai că martora este soţia inculpatului, dar conţinutul propriei sale declaraţii este infirmat atât prin declaraţiile martorilor oculari sau aflaţi la o anumită distanţă, dar şi prin propria declaraţie a inculpatului. Astfel, acesta din urmă a precizat în mod expres că el a fost cel s-a îndreptat înspre locul ocupat de persoana vătămată la masă, trecând prin spatele soţiei sale, martora J., el s-a aplecat înspre persoana vătămată. În nici un moment inculpatul şi nici un alt martor nu au susţinut o atitudine activă din partea persoanei vătămate de a se îndrepta ea însăşi spre locul situării inculpatului, martorii descriind în mod complet ansamblul momentelor din a căror succesiune rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, comportamentul inculpatului de a se îndrepta, a se orienta în mod precis spre direcţia persoanei vătămate şi de a o lovi pe aceasta.

Instanţa de fond a apreciat că sunt lipsite de fiabilitate şi declaraţiile martorei J. şi în ceea ce priveşte intervenţia martorului D.. Martorii audiaţi l-au indicat cu titlu de persoană care a intervenit pentru a aplana conflictul, inculpatul declarând că acest martor s-a aşezat în faţa sa "chiar cu faţa spre mine". Spre deosebire de toate aceste persoane audiate, martora J. a fost singura care a declarat că martorul D. îl ţinea pe inculpat cu mâinile la spate, timp în care persoana vătămată exercita nenumărate agresiuni asupra inculpatului. Caracterul izolat al evenimentelor şi faptelor relatate în conţinutul declaraţiei martorei J., lipsa de confirmare prin toate celelalte probe administrate în cauză, necoroborarea acestui mijloc de probă cu nici un alt mijloc de probă administrat în cauză, inclusiv cu declaraţiile inculpatului care este soţul său, constituie argumente pentru a nu conferi acestui mijloc de probă garanţii de fiabilitate şi obiectivitate. Decurge, astfel, soluţia juridică reglementată prin dispoziţiile art. 103 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 403 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a înlăturării acestui mijloc de probă din ansamblul probator pe care se fundamentează soluţia de angajare a răspunderii penale a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen.

S-a constatat că urmarea imediată asupra stării de sănătate a persoanei vătămate rezultă din coroborarea declaraţiilor martorilor: leziune traumatică produsă la nivelul buzei superioare şi cavităţii bucale - declaraţiile martorului G. atestă durerea avută de persoana vătămată la nivelul buzei superioare; declaraţiile martorului D., confirmă urmele de sânge avute de persoana vătămată la nivelul buzei, urme de sânge care s-au transferat asupra corpului inculpatului în urma exercitării acţiunii de lovire, întrucât martorul G. a precizat că inculpatul avea urme de sânge la frunte; din depoziţia martorei H., se constată lamentările persoanei vătămate în urma acţiunii de lovire exercitate de inculpat; martora F. a declarat că la plecare persoana vătămată ţinea mâna la gură.

S-a mai reţinut că declaraţiile martorilor care atestă executarea de către inculpat a unei acţiuni precise şi directe de lovire cu capul a persoanei vătămate în dreptul cavităţii bucale, pe fondul unui conflict verbal anterior, se coroborează cu concluziile Certificatului medico-legal nr. x/A2 din 2 iunie 2015 emis de I.M.L. Craiova: buza superioară tumefiată în 1/3 externă, prezentând pe mucoasa vestibulară o echimoză violacee de 2,5/2 cm, iar extern în apropierea comisurii orale drepte o echimoză violacee de 0,7/0,5 cm. Pe mucoasa gingivală corespunzător dintelui 12 o echimoză violacee verticală de 2/1 cm. Pe mucoasa vestibulară a buzei inferioară în dreapta o echimoză violacee de 0,8/0,6 cm. Piramida nazală tumefiată prezentând pe dorsum nasi, în 1/3 medie o echimoză violacee de 1,5/1 cm. Leziunile traumatice au necesitat pentru vindecare 12 - 14 zile îngrijiri medicale, perioadă ce include şi tratamentul stomatologic.

Curtea de apel a constatat că din conjugarea acestor mijloace de probă se relevă o altă condiţie a conţinutului constitutiv a infracţiunii - legătura de cauzalitate dintre acţiunea directă agresivă şi orientată a inculpatului şi lezarea sănătăţii şi integrităţii corporale a persoanei vătămate. Executarea cu intenţie a unei acţiuni agresive fizice de către inculpat asupra cavităţii bucale a persoanei vătămate este confirmată şi prin concluziile Certificatului medico-legal nr. x/A2 din 2 iunie 2015, care are valoarea juridică a unui raport de constatare, conform art. 172 alin. (11) C. proc. pen.. Prin aceste concluzii se atestă modalitatea de producere a leziunilor traumatice - prin lovire cu corp dur, fiind atestată astfel o modalitate activ - agresivă, iar nu o formă de contact fizic indicată de inculpat care ar presupune greşeală, neatenţia ori imprudenţa, deci o altă formă care exclude intenţia loviturii. Certificatul medico-legal având valoarea juridică a unui raport de constatare medico-legală, conform art. 172 alin. (11) C. proc. pen., atestă consecinţele acţiunii de lovire executată de inculpat, atât sub aspectul existenţei urmării imediate, dar şi a gravităţii acesteia. Din conţinutul acestui certificat medico-legal, s-a constatat că a fost emis la data de 2 iunie 2015, în baza unei examinări medicale directe, propriu-zise, efectuate la data de 25 mai 2015, deci la o zi după derularea incidentului dintre părţi, când urmele leziunilor traumatice erau recente.

S-a constatat că susţinerile formulate în apărare, de natură a pune la îndoială gravitatea leziunilor traumatice asupra copului persoanei vătămate (cererea de la dosar Curtea de Apel) sunt infirmate prin constatările cuprinse în certificatul medico-legal: examinarea propriu-zisă a avut loc la data de 25 mai 2015, la o zi după incidentul derulat în data de 24 mai 2015; examenul stomatologic, radiografii examene, tomografie computerizată, datează din data 26 mai 2015, deci la două zile după derularea incidentului violent, dar anterior emiterii certificatului medico-legal, ceea ce a avut loc la data de 2 iunie 2015. Se constată astfel că certificatul medico-legal a fost emis la data de 2 iunie 2015, la fundamentul emiterii acestui raport de constatare fiind: examinarea medicală propriu-zisă din data de 25 mai 2015 şi examenele stomatologice, radiografii emise la 26 mai 2015. Nu există, prin urmare, niciun element de fapt ori specific modalităţii de întocmire şi emitere a certificatelor medico-legale, care să pună la îndoială conţinutul propriu-zis al acestui raport de constatare medico-legală din prezenta cauză.

Analizând condiţiile provocării, Curtea de apel a reţinut că probele administrate nu confirmă existenţa unei conduite ilicite/culpabile grave a victimei, ci din examinarea declaraţiilor părţilor coroborate cu cele ale martorilor rezultă că adresarea cuvintelor jignitoare, ofensatoare, atacurile la persoană au fost reciproce, iar nu unilaterale, din partea victimei.

Instanţa de fond a arătat că pentru a se reţine circumstanţa atenuantă a provocării, nu este suficient ca persoana vătămată să aibă o comportare injurioasă sau ameninţătoare; pentru incidenţa art. 75 lit. a) C. pen. se cere ca victima să dovedească o agresivitate sau o altă comportare care să fie considerată gravă, de natură să cauzeze făptuitorului o stare de puternică tulburare sau emoţie, încât să nu fie în stare să se abţină de la o ripostă prin săvârşirea de infracţiuni. Legea nu cere ca fapta provocatorului să fie la fel de gravă ca riposta celui provocat, dar pentru existenta unei puternice tulburări sau emoţii se presupune, de regulă, ca faptele celor în cauză să aibă o apropiată semnificaţie (Decizia nr. 4038/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie). Or, în opinia Curţii de apel această condiţie nu este îndeplinită în cauza penală dedusă judecăţii, întrucât persoana vătămată a întreţinut cu inculpatul un subiect tensionat privitor la relaţiile de serviciu anterioare, existând acuze reciproce privind modul de exercitare a atribuţiilor profesionale, astfel încât implicarea activă a inculpatului într-un schimb de ofense şi cuvinte jignitoare nu poate antrena reţinerea în favoarea sa a unei circumstanţe atenuante privind recunoaşterea unei situaţii la care el însuşi a contribuit. S-a arătat că ansamblul circumstanţelor de fapt care conturează activitatea infracţională desfăşurată de inculpat nu permite în mod legal reţinerea circumstanţei atenuante legale, prevăzute de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., întrucât în antecedenţa cauzală se află şi propria conduită culpabilă a inculpatului, de a participa alături de victimă la un conflict verbal reciproc, prin adresarea şi de către el însuşi a unor expresii confesatoare, pe fondul cărora a intervenit acţiunea de lovire în mod direct şi neechivoc cu capul în zona feţei persoanei vătămate.

În drept, fapta inculpatului, din data de 24 mai 2015 de a aplica o lovitură, în mod direct şi precis, cu capul în zona feţei persoanei vătămate, producându-i leziuni ce au necesitat 12 - 14 zile îngrijiri medicale, pentru vindecare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 193 alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepsei, instanţa de fond a analizat ansamblul de criterii legale, generale şi cumulative prevăzute de art. 74 C. pen.: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii atestă o relaţie conflictuală dintre cele două părţi, datând din perioada în care acestea au avut acelaşi loc de muncă, finalizată în data de 24 mai 2015 cu fapta comisă de inculpat, de a aplica o lovitură cu capul în dreptul feţei persoanei vătămate; fapta a fost comisă într-un loc public, în accepţiunea dispoziţiilor art. 184 alin. (1) lit. d) C. pen. - o reuniune de mai multe persoane, dintre care doar unele dintre ele se cunoşteau anterior în virtutea relaţiilor de serviciu, reuniune formată la domiciliul uneia dintre acestea, respectiv a martorului G., persoanele fiind membre ale unor familii distincte.

S-a apreciat că modul de comitere a infracţiunii relevă în egală măsură şi o contribuţie distinctă a persoanei vătămate care a adresat formule jignitoare la adresa inculpatului, privind modalitatea defectuoasă în care şi-ar fi exercitat atribuţiile de serviciu şi atitudinea părtinitoare adoptată faţă de o parte a conducerii de la locul de muncă, această faptă proprie a persoanei vătămate contribuind la individualizarea pedepsei şi a modalităţii de executare, fără însă a avea natura juridică a provocării, circumstanţă atenuantă legală, prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.

Împrejurările comiterii faptei atestă prezenţa şi a unor copii minori la locul şi în momentul desfăşurării conflictului verbal şi a celui fizic dintre părţi, de care însă acestea nu au ţinut cont. Totodată, în aceleaşi împrejurări se remarcă prezenţa unor martori, care nu se aflau în relaţii apropiate cu părţile ci dimpotrivă s-au cunoscut în acea dată. Aceste elemente conturează un context socio-uman, de care părţile nu au ţinut cont şi pe care inculpatul le-a ignorat în exercitarea atât a conduitei verbale agresive, dar şi a acţiunii violente fizice. Starea de pericol pentru valoarea socială, natura şi gravitatea rezultatului produs, criterii de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. b) şi c) C. pen., pun în evidenţă consecinţe medii asupra sănătăţii persoanei vătămate, o afectare la nivel mediu a dreptului la sănătate şi integritate corporală. Criteriul legal personal de individualizare a pedepsei constând în scopul urmărit şi motivul săvârşirii infracţiunii, evidenţiază o modalitate defectuoasă în care inculpatul a înţeles să stopeze un conflict verbal, derulat reciproc cu persoana vătămată, o atitudine necuviincioasă din partea inculpatului de a se apăra faţă de acţiunea ofensatoare a persoanei vătămate. Luând în considerare elementele de particularitate ale persoanei inculpatului - vârsta, statutul profesional şi social, nivelul de educaţie şi cultură - acesta ar fi trebuit să adopte o atitudine corespunzătoare exigenţelor sociale, iar nu să îşi facă singur dreptate.

Instanţa de fond a reţinut că datele ce caracterizează persoana inculpatului, conduita socială anterioară, comportamentul procesual, nu relevă o periculozitate însemnată, ci dimpotrivă exprimă carenţe în adoptarea unor mijloace eficiente, paşnice de rezolvare a diverselor incidente verbale ori fizice în care este implicat. S-a reţinut că inculpatul nu are antecedente penale, are un statut profesional format, familie legal constituită, a adoptat o atitudine procesuală constantă şi lipsită de orice manopere orientate împotriva bunei desfăşurări a procesului penal.

Instanţa de fond s-a orientat înspre pedeapsa amenzii prevăzută de dispoziţiile art. 193 alin. (2) C. pen., în cuantumul prevăzut de art. 61 alin. (4) lit. c) C. pen., orientat înspre nivelul minim prevăzut de lege. În adoptarea acestei soluţii, s-au avut în vedere atât datele ce caracterizează persoana inculpatului, astfel cum au fost expuse anterior, dar şi împrejurările în care s-a desfăşurat incidentul dintre părţi, ce relevă o contribuţie proprie însemnată a persoanei vătămate care, deşi nu întruneşte elementele constitutive ale circumstanţei legale atenuante prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., se circumscrie unei conduite reprobabile a cărei eficienţă juridică se va reflecta atât în planul întinderii răspunderii penale şi individualizării pedepsei inculpatului, dar şi în planul răspunderii civile delictuale al cărei subiect activ este.

În opinia Curţii de apel, pedeapsa amenzii penale în cuantumul orientat spre minim, conform art. 193 alin. (2) C. pen. raportat la art. 61 alin. (4) lit. c) C. pen., corespunde principiului individualizării răspunderii penale, având în vedere înscrisurile aflate în vol. II-lea al dosarului de urmărire penală, din care rezultă următoarele: inculpatul prezintă probleme de sănătate, încă din perioada anului 2013, acestea fiind localizate la nivelul coloanei cervicale şi lombare, afectându-i stabilitatea şi mobilitatea; prin decizia medicală asupra capacităţii de muncă nr. x/2016, inculpatul a fost încadrat în grad accentuat de invaliditate, având capacitatea de muncă pierdută în totalitate; prin Decizia nr. 302 din 25 iulie 2016, s-a dispus pensionarea inculpatului pentru invaliditate gradul II, revizuibil . S-a reţinut că are calitatea de avocat în cadrul Baroului Olt, însă, având în vedere decizia de pensionare din motive medicale, în prezent nu mai este înscris pe tabloul avocaţilor activi.

Acţiunea civilă exercitată de partea civilă a fost admisă sub ambele componente, dar în mod parţial în ceea ce priveşte cererea de acordare a daunelor morale.

Cererea de acordare a daunelor materiale a fost admisă în totalitate, fiind îndeplinite atât condiţiile răspunderii civile delictuale, dar partea civilă a îndeplinit şi obligaţia de a dovedi existenţa şi întinderea prejudiciului material înregistrat. Curtea de apel a constatat că din cuprinsul chitanţei, facturilor fiscale şi bonurilor fiscale existente la dosarul de urmărire penală rezultă că persoana vătămată a efectuat demersuri financiare pentru înlăturarea consecinţelor infracţiunii săvârşite asupra sa de inculpat.

În opinia instanţei de fond, apărările formulate de acesta din urmă care pun în discuţie corectitudinea şi exactitatea facturilor fiscale nu pot înlătura îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1387 şi următ. C. civ., întrucât evidenţiază nemulţumiri personale ale inculpatului faţă de data şi modul de întocmire a acestor înscrisuri fiscale - chestiunile invocate pot privi numai raporturile juridice dintre persoana juridică emitentă a acestor facturi şi chitanţe fiscale şi statul, respectiv titular al bugetului consolidat şi creditor al contribuţiilor care trebuie plătite de subiecţii activi ai raporturilor fiscale, ori pot forma obiectul cenzurii din perspectiva modalităţii de organizare a contabilităţii.

Înscrisurile privind operaţiunile medicale efectuate asupra corpului persoanei vătămate nu au fost înlăturate, întrucât se coroborează cu declaraţiilor martorilor, relevante sub aspectul modalităţii şi împrejurărilor în care persoana vătămată a fost victima agresiunilor comise de inculpat, dar şi cu certificatul medico-legal, a cărui forţă probantă este esenţială în ceea ce priveşte existenţa şi întinderea urmării imediate a infracţiunii. Tratamentul stomatologic presupune parcurgerea unui interval de timp mai îndelungat, intervenţiile medicale fiind efectuate la diferite intervale de timp în considerarea mai multor factori, care ţin atât de rezistenţa şi capacitatea persoanei supuse procedurii medicale, dar şi de existenţa şi disponibilitatea aparaturii medicale.

S-a reţinut că înscrisurile fiscale depuse la dosarul de urmărire penală sunt confirmate prin înscrisul aflat la fila x, conţinând ansamblul intervenţiilor şi operaţiunilor medicale efectuate de medicul specialist: intervenţie medicală sub anestezie, decelare fractură coronă - radiculară 1.2, repunere în poziţie 1.1, 2.2, 2.2, adiţie osoasă, în vederea alungirii coronare, structură de poziţie cu fire separate. Se iau decizii privind tratamentele medicale şi operaţiunile de specialitate ce urmează a fi efectuate.

S-a apreciat că răspunderea pentru prejudiciul nepatrimonial suferit de persoana vătămată va incumba inculpatului, dar nu în proporţia solicitată de persoana vătămată, ci într-o modalitate compatibilă cu principiile răspunderii civile delictuale - principiul reparării integrale a pagubei, indiferent de forma de vinovăţie cu care a fost săvârşită fapta, răspunderea intervenind chiar şi pentru cea mai uşoară formă de vinovăţie; principiul angajării răspunderii civile delictuale proporţional cu gradul de participare la comiterea faptei; principiul răspunderii indiferent de situaţia materială a inculpatului debitor ori a persoanei vătămate creditor.

La stabilirea întinderea răspunderii civile delictuale s-au avut în vedere următoarele criterii reale şi personale: părţile se cunoşteau dinainte, dar se aflau în relaţii tensionate, încă de când aveau acelaşi loc de muncă; s-au reîntâlnit după o perioadă consistentă de timp în care au rupt legătura, după cum însuşi inculpatul a menţionat prin declaraţia sa; au reactivat tensiunea dintre ei, desfăşurând în mod reciproc un conflict verbal în care şi-au adresat acuze şi jigniri atât de ordin personal (inculpatul i-a spus persoanei vătămate că este "slugă a G.", persoana vătămată a făcut referiri la starea medicală de sănătate a inculpatului, respectiv a spus ca nu dorea sa lovească oameni bolnavi), dar şi de ordin profesional privind obiectivitatea şi corectitudinea în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Locul în care s-a desfăşurat activitatea ilicită a presupus locuinţa unui martor, dar reuniunea mai multor persoane cunoscute anterior ori care au s-au cunoscut în acel moment. Inculpatul a aplicat o lovitură persoanei vătămate, executând mişcări directe şi bine conturate, orientate înspre rezultatul socialmente periculos, aceasta suferind leziuni traumatice pentru care a necesitat o perioadă medie de îngrijiri medicale.

În opinia primei instanţe, ansamblul criteriilor reale şi personale analizate conduce la concluzia, conform căreia inculpatul urmează a fi obligat la plata sumei de 3000 RON cu titlu de daune morale, reprezentând o formă de reparaţie materială, justă şi completă a prejudiciului moral suferit de persoana vătămată, necesară pentru restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii şi proporţională cu natura, întinderea şi intensitatea lezării drepturilor nepatrimoniale. S-a acordat relevanţă juridică şi declaraţiei martorei L., prin care sa confirmat întinderea şi intensitatea suferinţelor fizice şi psihice îndurate de partea civilă, luând în considerare caracterul sensibil al zonei afectate - dantura şi cavitatea bucală, vizibilitatea acesteia.

În soluţionarea ambelor componente - material şi moral- ale prejudiciului încercat şi pretins a fi reparat de partea civilă, s-au avut în vedere inclusiv împrejurările în care s-a desfăşurat incidentul dintre părţi, a căror eficienţă juridică s-a reflectat atât în planul întinderii răspunderii penale şi individualizării pedepsei inculpatului, dar şi în planul întinderii răspunderii civile delictuale.

Vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii s-a repercutat asupra temeiului juridic al obligaţiei de a suporta cheltuielile judiciare efectuate de persoana vătămată cu titlul de onorariu apărător, astfel încât, în temeiul art. 276 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat la plata contravalorii onorariului, astfel cum rezultă din chitanţa nr. x din 19 iunie 2017.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul, a cărui vinovăţie penală a fost stabilită conform art. 396 alin. (2) C. proc. pen., dincolo de orice îndoială rezonabilă, la plata sumei de 600 RON, cheltuielile judiciare efectuate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti.

Împotriva Sentinţei penale nr. 239 din 10 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori a formulat apel inculpatul A. şi partea civilă B..

Cererile de apel au fost înaintate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 4 decembrie 2019.

În motivele scrise depuse la dosar, inculpatul A. a solicitat, în principal, admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Craiova şi trimiterea cauzei pentru judecarea în primă instanţă la Judecătoria Craiova.

Inculpatul a susţinut că soluţia dispusă este nelegală, invocând necompetenţa materială a instanţei de fond. În acest sens, a arătat că la data de 29 mai 2012 a formulat cerere de radiere definitivă a Cabinetului individual de avocatură - A., înregistrată la Administraţia Finanţelor Publice Craiova cu nr. x, fiind aprobată şi înregistrată cu nr. x din 29 mai 2012. A arătat că s-a emis Decizia nr. 68 a Baroului Olt prin care a fost suspendat din profesia de avocat, fiind încadrat ulterior ca salariat la I.T.M. Dolj, iar din data de 1 noiembrie 2013 a încetat raporturile de serviciu cu ITM Dolj, făcând demersuri medicale pentru pensionare, care a survenit la data de 25 iulie 2016, când a fost pensionat pentru motive medicale. Astfel, a arătat că la data de 24 mai 2015 nu mai avea calitatea de avocat deoarece cabinetul de avocatură numai exista, fiind radiat şi activitatea avocaţială încetată definitiv.

Inculpatul a susţinut că această informaţie nu era deţinută de Baroul Olt şi că nu a mai reînfiinţat niciodată cabinetul de avocatură, fiind astfel în imposibilitate legală să exercite orice atribuţie stabilită de legea avocaturii şi statutul profesiei de avocat.

În subsidiar, inculpatul a solicitat, în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi achitarea sa prin reţinerea cauzei de neimputabilitate a excesului justificat, sau, într-un al doilea subsidiar, reindividualizarea pedepsei în sensul aplicării unei pedepse spre minim, iar în ceea ce priveşte latura civilă a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Cu ocazia dezbaterilor, apărarea nu a mai susţinut motivul de apel prin care se tindea la obţinerea unei soluţii de achitare a inculpatului, criticile sub aspectul laturii penale a cauzei vizând exclusiv individualizarea pedepsei, solicitându-se amânarea aplicării acesteia sau orientarea amenzii către minimul prevăzut de lege. S-a învederat modul concret de săvârşire a faptei, gradul redus de pericol social, faptul ca incidentul a avut loc într-un mediu privat şi nu public, între persoane care se cunoşteau de foarte mult, dar şi circumstanţele personale. S-a mai arătat că inculpatul suferă de o boală autoimună gravă şi ireversibilă, aşa cum rezultă din înscrisurile medicale depuse la dosarul cauzei şi realizează venituri sub minimul pe economie (603 RON lunar), fiind pensionat medical şi că are în întreţinere un minor de 4 luni.

În ceea ce priveşte latura civilă, inculpatul a apreciat că se impune a fi respinsă ca neîntemeiată, întrucât factura, chitanţa şi precizările unui medic dentist cu liberă practică din mun. Craiova, depuse de partea civilă la dosarul cauzei, nu dovedesc prejudiciului suferit. Inculpatul a susţinut că partea civilă deţine acte medicale numai de la un singur medic stomatolog, nu a beneficiat de nicio zi de concediu medical legal şi nu s-a prezentat la medicul legist pentru a confirma leziunile care ar fi necesitat o intervenţie chirurgicală stomatologică. În această situaţie, chiar dacă ar fi avut loc în realitate intervenţiile stomatologice nu au nicio legătură de cauzalitate cu incidentul şi cu eventuala lovire suferită de partea civilă.

Cu ocazia dezbaterilor, apărarea a susţinut că inculpatul este de acord cu achitarea către partea civilă a costurilor necesare tratamentului dintelui 1.2 în ce priveşte implantul şi coroana, nu însă şi pentru faţetarea celorlalţi dinţi, susţinând că nu există legătură de cauzalitate între acţiunea de lovire şi efectuarea acestor cheltuieli. În acest sens s-a arătat că potrivit Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 1134/2000, certificatul medico-legal emis iniţial de un medic legist nu poate fi completat decât într-o anumită procedură care nu s-a respectat, întrucât, în situaţia în care ar fi apărut date noi, complicaţii sau sechele, certificatul medico-legal eliberat iniţial ar fi trebuit să fie completat şi modificat tot de către medicul legist care l-a întocmit iniţial printr-un document intitulat "completare la certificatul medico-legal" care este parte integrantă din certificatul medico-legal iniţial, conform art. 11 alin. (4) din Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 1134/2000. Aşadar, atât timp cât această procedură nu a fost respectată, existând un singur certificat medico-legal care atestă că doar dintele 1.2 a fost afectat, raportul de nouă expertiză nu poate încălca legea şi să ţină seama de menţiunile doctorului M.. De asemenea, a arătat că nu pot fi avute în vedere toate intervenţiile chirurgicale, tratamente şi manopere efectuate de medicul M. în perioada 29 mai 2015 - 17 iulie 2015, în condiţiile în care CMI-ul acesteia nu era încă înfiinţat.

A fost criticată şi soluţia de acordare de daune morale, care s-a întemeiat pe declaraţia martorei N., prietena părţii civile.

Partea civilă B. a criticat sentinţa sub aspectul laturii civile, referitor la acordarea daunelor morale, solicitându-se majorarea acestora, susţinându-se că instanţa de fond nu a făcut o analiză completă a urmărilor acţiunii inculpatului şi nu a dat suficientă eficienţă declaraţiei martorei L., a actelor medicale, precum şi a certificatului medico-legal, din care rezultă că demersurile pentru reconstrucţia plastică a dintelui secţionat s-au derulat pe parcursul unui an şi 5 luni, dovadă fiind factura seria x nr. x din 19 octombrie 2016, eliberată de medicul specialist la finalul procedurilor.

În cadrul cercetării judecătoreşti în apel, s-a încuviinţat cererea inculpatului de reaudiere a martorilor H., D. şi C. şi proba cu înscrisuri în circumstanţiere din care rezultă cuantumul veniturilor actuale, precum şi certificatul de încadrare în grad de handicap. De asemenea, s-a încuviinţat efectuarea unei expertize medico-legale, care să stabilească dacă există un raport de cauzalitate între traumatismul constatat prin certificatul medico-legal aflat la dosar şi lucrările dentare efectuate.

Analizând hotărârea apelată din perspectiva criticilor ce au fost susţinute în şedinţă publică şi au făcut obiectul dezbaterii contradictorii, dar şi sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Verificând prioritar primul motiv de apel, prin care se tinde la trimiterea cauzei spre rejudecare, invocându-se necompetenţa materială a Curţii de apel Craiova, se constată următoarele:

S-a susţinut că judecarea cauzei în fond nu era de competenţa Curţii de apel, pentru că inculpatul nu mai deţinea calitatea de avocat la momentul săvârşirii infracţiunii 24 mai 2015, întrucât cabinetul său nu mai figura în Tabloul Avocaţilor, fiind trecut în Tabloul avocaţilor incompatibili. De asemenea, s-a arătat că la data de 29 mai 2012 a formulat cerere de radiere definitivă a Cabinetului individual de avocatură - A., înregistrată la Administraţia Finanţelor Publice Craiova cu nr. x, fiind aprobată şi înregistrată cu nr. x din 29 mai 2012

Examinând actele şi lucrările dosarului, se constată că în faza de urmărire penală, la solicitarea Ministerului Public, Baroul Olt a comunicat prin adresa nr. x din 10 martie 2017, că A. a fost înscris ca avocat în tabloul avocaţilor din Baroul Olt conform Deciziei nr. 114 din 10 iulie 2000; la data de 18 aprilie 2012, a fost înscris în Tabloul avocaţilor incompatibili, conform Deciziei nr. 68 din 18 aprilie 2012, ca urmare a faptului ca a fost numit în funcţia publică de inspector la Compartimentul de Comunicare şi relaţii cu publicul din cadrul I.T.M. Dolj, iar prin Decizia nr. 302 din 25 iulie 2016, s-a dispus pensionarea medicală a acestuia pentru invaliditate gradul II, revizuibil . S-a arătat că A. are calitatea de avocat în cadrul Baroului Olt, însă, având în vedere decizia de pensionare, în prezent nu este înscris în Tabloul avocaţilor activi.

De asemenea, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 58 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, calitatea de avocat încetează prin renunţarea scrisă la exerciţiul profesiei; prin deces; prin excluderea din profesie, ca sancţiune disciplinară; în cazul în care avocatul a fost condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală şi care îl face nedemn de a fi avocat, potrivit legii, iar conform alin. (3), încetarea dreptului de a exercita profesia de avocat prin pensionare nu atrage pierderea calităţii de avocat.

Ca atare, Înalta Curte constată că existenţa deciziei de pensionare medicală şi chiar radierea cabinetului individual de avocatură (acesta reprezentând o formă de exercitare a profesiei de avocat) nu au condus la pierderea calităţii de avocat, Curtea de apel fiind competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă.

În al doilea rând, chiar dacă s-ar asimila cazul radierii cabinetului individual de avocatură cu o renunţare la exerciţiul profesiei, interpretare spre care tinde apărarea, Înalta Curte constată că tot nu am fi fost în prezenţa unui motiv de desfiinţare a hotărârii şi trimitere a cauzei spre rejudecare. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.., sancţiunea nulităţii absolute, intervine doar atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară în grad celei competente. Or, în speţă nu se ridică o atare problemă, Curtea de apel fiind superioară în grad judecătoriei, instanţa ce ar fi fost competentă dacă inculpatul nu ar fi avut calitatea de avocat. Rezultă, aşadar, că în cauză erau aplicabile dispoziţiile referitoare la nulitatea relativă, ceea ce presupunea invocarea sa într-un anumit termen (respectiv, în procedura de cameră preliminară), dovedirea unei vătămări a drepturilor inculpatului, ceea ce însă nu s-a întâmplat, eventuala nulitate fiind acoperită în condiţiile art. 282 alin. (5) lit. a) C. proc. pen.

Ca atare, critica formulată este nefondată, neexistând motive de trimitere a cauzei spre rejudecare.

În continuare, astfel cum s-a arătat şi anterior, deşi în motivele scrise de apel inculpatul a solicitat achitarea sa, conform art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 C. proc. pen.., invocând existenţa unei cauze de neimputabilitate, cu ocazia dezbaterilor, prin apărător ales, a precizat expres că nu solicită pronunţarea unei soluţii de achitare, fiind de acord şi cu plata despăgubirilor civile în limita sumei de 3.000 RON, contravaloarea îngrijirilor medicale pentru dintele 1.2, singurul care a fost afectat. Se constată, aşadar, că inculpatul A. a renunţat la a contesta situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, achiesând practic la aceasta.

Înalta Curte reţine că situaţia de fapt a fost corect stabilită, probatoriul administrat în cauză confirmând fără echivoc atât existenţa faptei cât şi vinovăţia inculpatului, neimpunându-se o nouă analiză detaliată de către instanţa de apel, mai ales în condiţiile necontestării acesteia. În esenţă, în sarcina inculpatului se reţine că, în data de 24 mai 2015, a agresat fizic (lovire cu capul în zona feţei) persoana vătămată B., căreia i-a provocat leziuni care au necesitat 12 - 14 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen.

Este însă de precizat faptul că martorii audiaţi în apel la solicitarea inculpatului, confirmă starea de fapt reţinută, respectiv faptul că acesta, pe fondul unui conflict verbal anterior, a lovit-o pe persoana vătămată cu capul în dreptul cavităţii bucale. Astfel, martorul D. a relatat că "O. s-a ridicat de la masă, stătea în zona îndepărtată faţă de centrul mesei unde se afla persoana vătămată B., s-a apropiat cu intenţie vădit agresivă şi i-a aplicat o lovitură cu fruntea în zona bărbiei (...)" - dosar apel. De asemenea, martora C. a declarat că "la un moment dat O., care stătea în capul mesei, s-a ridicat, a venit spre B., care s-a ridicat şi el, iar O. l-a lovit cu fruntea gurii. Nu-mi aduc aminte ca B. să fi sângerat, însă acesta s-a plâns că lovitura a fost dură." - dosar apel. Martora H. a arătat că "din câte îmi amintesc, B. a început să-1 şicaneze pe O.. Nu-mi amintesc exact ce i-a spus, dar eu i-am sugerat lui O. să nu-l bage în seamă. B. i-a adus şi injurii lui O., ceva înjurături. O. răspundea scurt, în acelaşi mod. La un moment dat O. s-a ridicat, a făcut un pas către B. şi i-a dat un cap în gură. Nu ştiu ca B. să fi sângerat. Ştiu că şi-a pus mâna la gură, dar nu am văzut să fi sângerat" - dosar apel. Se constată că declaraţiile martorilor se coroborează cu concluziile Certificatului medico-legal nr. x din 2 iunie 2015 emis de Institutul de Medicină Legală Craiova Craiova, în baza unei examinări medicale directe, propriu-zise, efectuate la data de 25 mai 2015, la o zi după derularea incidentului dintre părţi, când urmele leziunilor traumatice erau recente.

Înalta Curte reţine că instanţa de fond a aplicat pedeapsa de 200 zile - amendă, cuantumul unei zile amendă fiind de 30 RON, conform art. 61 alin. (2) C. pen., rezultând cuantumul total al pedepsei amenzii penale de 6.000 RON, la individualizarea căreia a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen.. Inculpatul a susţinut, pe de o parte, că amenda este disproporţionată prin raportare la circumstanţele concrete în care s-a comis fapta şi la circumstanţele sale personale şi, pe de altă parte, a solicitat pronunţarea unei soluţii de amânare a aplicării pedepsei, potrivit art. 83 C. pen.

Referitor la individualizarea regimului sancţionator aplicabil inculpatului, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 74 alin. (1) C. pen., stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei, se face în raport de gravitatea faptei săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, starea de pericol creată pentru valoarea socială ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, starea de sănătate, situaţia familială şi socială a inculpatului.

În ceea ce priveşte criteriile referitoare la fapta comisă de inculpat, Înalta Curte reţine circumstanţele factuale, necontestate de acesta şi constată că în declanşarea şi derularea conflictului dintre inculpat şi persoana vătămată au fost avansate injurii din partea ambelor părţi, leziuni traumatice suferind şi inculpatul, conform Certificatului medico-legal din data de 11 iunie 2015 eliberat de Institutul de Medicină Legală Craiova din care rezultă că a prezentat leziuni care au necesitat 8 - 9 zile de îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor.

Referitor la criteriile referitoare la persoana inculpatului A., Înalta Curte reţine că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, este căsătorit, are în întreţinere un minor de 4 luni şi are un bun statut profesional, cu un nivel de instrucţie ridicat, fiind de profesie avocat, însă, având în vedere că a fost încadrat în grad accentuat de invaliditate, având capacitatea de muncă pierdută în totalitate, s-a dispus pensionarea acestuia pentru invaliditate gradul II, revizuibil prin Decizia nr. 302 din 25 iulie 2016.

Înalta Curte apreciază că în mod corect prima instanţă s-a orientat spre amenda penală, numărul de zile amendă, de 200, aproape de limita minimă prevăzută de lege fiind corect stabilit în raport de circumstanţele anterior redate. De asemenea, şi suma corespunzătoare unei zile amendă, de 30 de RON (orientată spre minim), corespunde criteriilor stabilite de art. 61 alin. (3) C. pen., respectiv situaţia materială a inculpatului şi obligaţiile legale ale acestuia (pensionat pe caz de boală, având un minor în întreţinere), criticile sub acest aspect nefiind fondate.

Pe de altă parte, faţă de pedeapsa stabilită, având în vedere toate elementele învederate la analiza dispoziţiilor art. 74 C. pen. şi ţinând mai ales seama de faptul că inculpatul este o persoană matură, care nu este cunoscută cu antecedente penale şi este integrată social, că acesta este în prezent pensionat medical gradul II (neputând presta o muncă în folosul comunităţii), raportat şi la modalităţile de individualizare a regimului sancţionator prevăzute de actualul C. pen., Înalta Curtea consideră că în cauză sunt întrunite condiţiile subiective şi obiective prevăzute de art. 83 C. pen. pentru a se dispune amânarea aplicării pedepsei stabilite, iar nu aplicarea imediată a acesteia.

În acest sens, Înalta Curte apreciază că stabilirea pedepsei amenzii şi măsurile de supraveghere care se vor lua faţă de acesta, conform dispoziţiilor art. 85 alin. (1) C. pen. sunt apte să conducă la realizarea scopului educativ şi coercitiv al pedepsei, fără aplicarea imediată a acesteia. De asemenea, termenul de supraveghere de 2 ani la finalul căruia se produc efectele definitive ale amânării aplicării pedepsei este suficient pentru reeducarea inculpatului şi asigurarea prevenţiei speciale, în cauză neputând fi reţinute temeiuri de prevenţie generală sau specială care să impună aplicarea imediată a pedepsei inculpatului.

Ca atare, criticile inculpatului sunt întemeiate, urmând ca sub acest aspect apelul să fie admis.

Sub aspectul laturii civile, critica inculpatului vizează, pe de o parte, acordarea în integralitate a daunelor materiale solicitate de partea civilă, apărarea susţinând faptul că nu există legătură de cauzalitate între lucrările efectuate asupra altor dinţi în afara diagnosticului menţionat în certificatul medico-legal, respectiv fractură corono radiculară 1/3 cervicală la dintele 1.2.

Înalta Curte, făcând un istoric al cauzei şi analizând materialul probator administrat în cauză, constată că din Certificatul medico-legal din data de 25 mai 2015 eliberat de Institutul de Medicină Legală Craiova (dr. P.) rezultă că, în urma examenelor clinice şi paraclinice (Rx. retroalveolară 12, Rx. CB - CT), s-a stabilit diagnosticul de fractură corono - radiculară 1/3 cervicală 12. S-a recomandat extracţie alveolo - plastică 12; augmentare osoasă în vederea inserării imediate a unui implant (postextracţional); după 6 luni descoperire implant şi proteze. S-a concluzionat în sensul că numitul B. prezintă leziuni traumatice ce pot data din 24 mai 2015, care ar fi putut fi produse prin lovire cu un corp dur. S-a menţionat că necesită 12 - 14 zile îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor, perioadă ce include şi tratament stomatologic. Aşadar, în urma în urma examenelor clinice s-a stabilit că partea civilă B. a suferit o singură "fractură corono radiculară 1/3 cervicală la dintele 1.2."

De asemenea, se constată că din Certificatul medico-legal din data de 11 iunie 2015 eliberat de Institutul de Medicină Legală Craiova (dr. Q. şi de medicul rezident dr. R.) rezultă că numitul A. prezintă leziuni traumatice ce pot data din 24 mai 2015, care s-au fi putut produce prin lovire cu şi de corp dur. Leziunile au necesitat 8 - 9 zile de îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor.

Ulterior eliberării Certificatului medico-legal din data de 25 mai 2015, partea civilă B. a depus la dosar la data de 21 octombrie 2016, pe lângă facturile şi chitanţele din care rezultă cheltuielile efectuate cu intervenţiile chirurgicale, şi un referat întocmit de medicul stomatolog M. la data de 19 octombrie 2016 din care rezultă că, în urma examenelor clinice şi paraclinice, s-a intervenit chirurgical la nivelul grupului frontal superior canin - canin, decelându-se prezenţa fracturii corono - radiculară 1.2, luxaţie parţială 1.1., 1.2., 2.1., 2.2. .

În raport de criticile inculpatului formulate în calea de atac a apelului, Înalta Curte, prin încheierea din data de 29 mai 2018, a dispus efectuarea unei expertize medico-legale care să stabilească dacă există un raport de cauzalitate între traumatismul constatat prin certificatul medico-legal aflat la dosar şi lucrările dentare efectuate, aşa cum rezultă din înscrisul depus de medicul stomatolog dr. M..

La data de 24 octombrie 2018 a fost înregistrat la dosar raportul de expertiză medico-legală, întocmit de dr. Q. din cadrul Institutului de Medicină Legală Craiova, care a concluzionat că traumatismul constatat prin certificatul medico-legal nr. x/A2 din 25 mai 2015 şi lucrurile dentare efectuate de B., aşa cum rezultă din referatul medical întocmit de dr. M., există raport de cauzalitate.

Prin încheierea din data de 27 noiembrie 2018 instanţa de apel a încuviinţat, în parte, obiecţiunile formulate de inculpat şi a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză medico-legală, urmând ca expertul să explice existenţa legăturii de cauzalitate prin referire la toate constatările reţinute în cuprinsul raportului de expertiză. În suplimentul la raportul de expertiză medico-legală, înregistrat la data de 25 ianuarie 2019, se menţionează următoarele:

"Nu suntem în măsură să apreciem modul în care a fost efectuată lucrarea dentară (tehnică, material, costuri). Aşa cum a fost menţionat în referatul întocmit de dr. M. s-a optat pentru protezarea prin coroane solo de ceramică pe suport de zirconiu şi nu pentru coroane metalo-ceramice întrucât intervenţia chirurgicală de repoziţionare şi remodelare gingivo-osoasă, cu stabilirea noului raport ocluzal nu permitea acest lucru".

Prin încheierea din data de 29 ianuarie 2019 instanţa de apel, în urma obiecţiunilor formulate de inculpat la suplimentul raportului de expertiză medico-legală, în temeiul dispoziţiilor art. 181 din C. proc. pen., a încuviinţat efectuarea unei noi expertize medico-legale cu obiectivul stabilit prin încheierea din data de 29 mai 2019 (să se stabilească dacă există un raport de cauzalitate între traumatismul constatat prin certificatul medico-legal aflat la dosar şi lucrările dentare efectuate de partea civilă). În raport de dispoziţiile art. 181 alin. (2) din C. proc. pen., a dispus ca în cadrul comisiei care va efectua noua expertiză medico-legală să fi desemnat şi un medic cu specializare în stomatologie.

La data de 11.04.2019 a fost înregistrat noul raport de expertiză medico-legală (întocmit de Dr. S., medic primar legist, Dr. T., medic primar legist şi Dr. U., medic specialist medicină legală, toţi în cadrul Institutului de Medicină Legală Craiova, precum şi Dr. V., medic specialist chirurgie orală şi maxilo-facială), care a concluzionat că, în urma studierii materialului probator pus la dispoziţie, între traumatismul suferit de numitul B. (traumatism constatat prin certificatul medico-legal nr. x/A2 din 25 mai 2015) şi lucrările dentare efectuate ulterior, există raport de cauzalitate.

Apărarea a contestat aceste concluzii invocând faptul că medicii s-au raportat la referatele întocmite de medicul M., susţinând faptul că activitatea de expertizare a fost transferată nelegal acesteia şi că, din datele obţinute de la Direcţia de Sănătate Publică a jud. Dolj rezultă că, CMI dr. stomatolog M. s-a înfiinţat la data de 22 iulie 2015, prin înregistrarea în Registrul Unic al cabinetelor medicale, rezultând astfel că la data de 29 mai 2015, dată la care a început tratamentul medical, cabinetul medical stomatologic nu se înfiinţase legal şi nu avea dreptul să funcţioneze. S-a arătat că, în aceste condiţii, potrivit art. 10 alin. (1) din Ordinul M.S. nr. 1134/2000, noua expertiză medico legală nu putea lua în considerare aceste referate.

Înalta Curte constată că la întocmirea noului raport de expertiză medico - legală, Institutul de medicină legală Craiova a solicitat dr. M. să întocmească un referat în care să precizeze momentul începerii tratamentului stomatologic efectuat numitului B. cu menţionarea datelor la care au fost efectuate diferite manopere până în octombrie 2016 şi să precizeze data constatării luxaţiilor la nivelul dinţilor 11, 21, 22 cu precizarea posibilităţii ca, acestea să fie urmarea traumatismului suferit de susnumit în data de 24 mai 2015, răspunsul acesteia fiind însoţit de următoarele înscrisuri: fişa pacientului, fişa ordine cronologică a manoperelor stomatologice/chirurgicale şi CD cu RxOPG din datele de 1 iunie 2015, 19 octombrie 2016 şi 19 februarie 2019, copiile de pe formularele de consimţământ.

De asemenea, din conţinutul raportului de expertiză rezultă că tot acest material a fost pus la dispoziţia medicului specialist în chirurgie orală şi maxilo facială, expert nominalizat pentru comisiile de expertiză medico legală, care, analizând actele medicale dar şi examenele radiologice a reţinut că existenţa unui traumatism la nivelul grupului dentar frontal superior, respectiv fractură coronoradiculară 12, luxaţie parţială 11, 21, 22, confirmată prin examenele radiologice. Ca atare, nu se poate susţine că activitatea de expertizare a fost transferată medicului care a efectuat tratamentul iniţial, toată activitatea acestuia fiind analizată de medicul expert în chirurgie orală şi maxilo facială, care a formulat un punct de vedere motivat, cu trimitere inclusiv la literatura de specialitate, care recomanda exact tratamentul stomatologic stabilit de dr. M.

De asemenea, Înalta Curte reţine că aceste constatări au fost însuşite şi de ceilalţi trei medici primari legişti care au realizat noua expertiză medico legală, concluziile formulate în sensul existenţei legăturii de cauzalitate între traumatismul suferit de B. (traumatism constatat prin certificatul medico-legal nr. x/A2 din 25 mai 2015) şi lucrările dentare efectuate ulterior fiind clare, explicate în cuprinsul expertizei şi susţinute de toate actele medicale inclusiv de radiografiile dentare.

În ceea ce priveşte susţinerile apărării referitoare la data înfiinţării cabinetului medical individual al medicului stomatolog M., Înalta Curte constată că aceste critici vizează chestiuni administrative care nu au legătură cu constatările personale ale medicului, care, aşa cum s-a arătat, au fost însuşite integral de ceilalţi medici specialişti care au întocmit noul raport de expertiză medico-legală.

În consecinţă, acest motiv de apel al inculpatului nu este întemeiat, Înalta Curte reţinând şi faptul că suma acordată de instanţa de fond cu titlu de daune materiale este susţinută de înscrisurile depuse de partea civilă la dosar, respectiv chitanţele care atestă valoarea sumelor achitate de aceasta pentru intervenţiile medicale.

Referitor la criticile privind acordarea daunelor morale, Înalta Curte le va analiza împreună cu apelul declarat de partea civilă B., care vizează aceleaşi aspecte. Prin motivele de apel, s-a susţinut de partea civilă că în cauză nu s-a făcut o analiză completă a urmărilor acţiunii inculpatului şi nu s-a dat suficientă eficienţă probatoriului administrat în cauză.

În ceea ce priveşte despăgubirile pentru repararea prejudiciilor morale, Înalta Curte notează că acestea sunt dificil de stabilit, în absenţa unor probe materiale judecătorul fiind singurul care, în raport de consecinţele suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală. Referitor la întinderea prejudiciului este evident că aceasta nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, statuând în echitate, instanţa urmează să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacţie echitabilă. Se are în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care a stabilit în cauza Tolstoy Miloslovsky c. Regatul Unit că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora.

Înalta Curte apreciază că nici cererea părţii civile de majorare a daunelor morale şi nici cea inculpatului formulată în sens contrar nu sunt întemeiate. Având în vedere întinderea şi intensitatea suferinţelor fizice, caracterul zonei afectate şi vizibilitatea acesteia, dar, pe de altă parte, şi circumstanţele în care s-a comis fapta, astfel cum au fost anterior descrise, Înalta Curte constată că suma de 3.000 RON, stabilită de prima instanţă, reprezintă o reparaţie materială, justă şi completă a prejudiciului moral suferit de persoana vătămată, necesară şi proporţională cu natura, întinderea şi intensitatea lezării drepturilor nepatrimoniale.

În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 239 din 10 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Va desfiinţa, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând:

În baza art. 193 alin. (2) C. pen. raportat la art. 61 alin. (4) lit. c) C. pen., va stabili pentru inculpatul A. pedeapsa de 200 zile - amendă, cuantumul unei zile amendă fiind de 30 RON, conform art. 61 alin. (2) C. pen., rezultând pedeapsa amenzii penale de 6.000 RON.

În baza art. 83 C. pen., va dispune amânarea aplicării acestei pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art. 84 alin. (1) C. pen.

Va încredinţa supravegherea inculpatului A., Serviciului de Probaţiune Dolj.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dolj, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 83 alin. (4) C. pen., va atrage atenţia inculpatului cu privire la consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere, a obligaţiilor ce îi revin sau în cazul săvârşirii unei infracţiuni.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului formulat de inculpat vor rămâne în sarcina statului, conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de partea civilă B. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Va obligă apelantul parte civilă la plata sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 239 din 10 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând:

În baza art. 193 alin. (2) C. pen. raportat la art. 61 alin. (4) lit. c) C. pen., stabileşte pentru inculpatul A. pedeapsa de 200 zile - amendă, cuantumul unei zile amendă fiind de 30 RON, conform art. 61 alin. (2) C. pen., rezultând pedeapsa amenzii penale de 6.000 RON.

În baza art. 83 C. pen., dispune amânarea aplicării acestei pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art. 84 alin. (1) C. pen.

Încredinţează supravegherea inculpatului A., Serviciului de Probaţiune Dolj.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dolj, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 83 alin. (4) C. pen., atrage atenţia inculpatului cu privire la consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere, a obligaţiilor ce îi revin sau în cazul săvârşirii unei infracţiuni.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului formulat de inculpat rămân în sarcina statului, conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

II. În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respinge, ca nefondat, apelul formulat de partea civilă B. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Obligă apelantul parte civilă la plata sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 mai 2019.

Procesat de GGC - MM