Falsification of electoral documents in a referendum remains criminally liable despite subsequent invalidation of the referendum

Falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale. Referendum. Tipicitate

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni electorale

Indice alfabetic: Drept penal

- falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale C. pen., art. 391, art. 392

Fapta persoanei care are calitatea de membru al biroului electoral al unei secţii de votare, săvârşită cu prilejul unui referendum, de a falsifica semnături pe listele electorale permanente şi pe listele electorale suplimentare, precum şi de a întocmi în fals procesul-verbal de consemnare a rezultatelor referendumului la nivelul secţiei de votare, listele electorale şi procesul-verbal constituind înscrisuri ale biroului electoral, întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute în art. 391 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 392 C. pen., chiar dacă referendumul este invalidat prin decizia Curţii Constituţionale.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 441/RC din 19 noiembrie 2019

Prin sentinţa penală nr. 71 din 12 aprilie 2018 pronunțată de Judecătoria Topoloveni, printre altele, s-au dispus următoarele:

A fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 391 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 392 C. pen. în condițiile art. 77 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

În baza art. 10 din Legea nr. 187/2012 coroborat cu art. 96 alin. (4) şi alin. (5) C. pen. raportat la art. 43 alin. (1) C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatei prin sentinţa penală nr. 939 din 3 mai 2011 pronunţată de Judecătoria Piteşti, definitivă prin nerecurare la data de 24 mai 2011 şi s-a adăugat această pedeapsă la pedeapsa aplicată prin sentinţă, inculpata urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.

S-a dispus executarea acestei pedepse prin privare de libertate, în condiţiile art. 60 C. pen.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă complementară, pe lângă pedeapsa principală aplicată, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pe o perioadă de 2 ani, ce se va executa în conformitate cu dispozițiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. raportat la art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Prin decizia nr. 325/A din 2 aprilie 2019 a Curţii de Apel Piteşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, printre altele, s-au dispus următoarele:

Au fost admise apelurile declarate de procuror şi de inculpata B. împotriva sentinţei penale nr. 71 din 12 aprilie 2018, pronunţată de Judecătoria Topoloveni, a fost desființată în parte sentinţa apelată şi s-a constatat că pedeapsa complementară rezultantă aplicată inculpatei B. a fost executată.

Au fost menținute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

A fost respins, ca tardiv, apelul formulat de inculpatul C.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii A., D., E., F., G., H., I., Î. şi J.

Împotriva deciziei nr. 325/A din 2 aprilie 2019 a Curţii de Apel Piteşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs în casaţie inculpata A.

În cuprinsul motivelor de recurs în casaţie a fost invocat cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., care este incident în situația în care inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Prin încheierea din data de 8 octombrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, cererea de recurs în casație formulată de inculpata A. a fost admisă în principiu, în ceea ce priveşte soluţia de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 391 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 392 C. pen.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul în casație este nefondat.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile definitive sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Acest caz de casare are în vedere acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a infracţiunii.

Sintagma „fapta nu este prevăzută de legea penală” vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care lipsesc anumite elemente constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la „vinovăția prevăzută de lege.”

Drept urmare, verificarea tipicităţii faptei în calea extraordinară a recursului în casaţie implică analizarea întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii sub aspect obiectiv, respectiv dacă se realizează o corespondență deplină între fapta comisă şi tiparul de incriminare corespunzător infracțiunii reţinute în sarcina inculpatului.

Având în vedere că recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, deci care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verifică doar corespondența formală între elementele faptice reținute în hotărârile recurate şi conținutul constitutiv al infracțiunii, fără a proceda la analiza materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

Prin urmare, criticile recurentei inculpate sunt analizate, exclusiv, prin raportare la situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, conform scopului recursului în casaţie, reglementat ca o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept, nu şi faptic.

Verificând hotărârea din această perspectivă, instanţa reține următoarele:

În ceea ce privește situația de fapt, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în esență, s-a reținut că inculpata A., în calitate de membru al biroului electoral al Secţie de votare nr. X., la data de 29 iulie 2012, cu ocazia referendumului naţional pentru demiterea Preşedintelui României, acţionând de comun acord cu B. (în calitate de preşedinte al Secţie de votare nr. X.) și cu D., K., E., H. şi Î. (în calitate de membri ai biroului electoral al Secţie de votare nr. X.), a recurs la falsificarea mai multor semnături ale unor terţe persoane, atestând în fals că L. a semnat pe lista suplimentară a acestei secţii de votare, deşi persoana în cauză a semnat pe lista permanentă a aceleiaşi secţii de votare, despre M., N. şi O. că au semnat pe lista permanentă a secţiei de votare, deşi persoanele în cauză au participat la vot pe listele suplimentare ale altor secţii de votare, iar despre martora P. că a participat la vot pe lista electorală permanentă a secţiei, deşi aceasta nu a exercitat dreptul de vot şi a întocmit în fals procesul-verbal privind rezultatele finale ale referendumului la nivelul secţiei, în condiţiile în care listele electorale permanente şi suplimentare şi procesul-verbal privind rezultatele finale ale referendumului constituie înscrisuri ale birourilor electorale.

Conform dispozițiilor art. 391 alin. (1) C. pen., „(1) falsificarea prin orice mijloace a înscrisurilor de la birourile electorale se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi”, iar potrivit art. 392 C. pen., „dispozițiile art. 385-391 se aplică în mod corespunzător și în cazul faptelor săvârșite cu prilejul unui referendum.”

Recurenta a susținut că nu este realizată latura obiectivă a infracţiunii pentru care a fost trimisă în judecată sub aspectul urmării imediate, întrucât referendumul din 2012 a fost invalidat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 6/2012 și, în aceste condiţii, un rezultat care nu este valid nu poate produce efecte.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reține că prin incriminarea faptei prevăzute în art. 391 alin. (1) C. pen. sunt protejate relațiile sociale referitoare la corectitudinea desfășurării votului în cadrul alegerilor (ori al referendumului), relații care presupun abținerea persoanelor de a falsifica documentele de la birourile electorale.

În cazul acestei infracțiuni de fals, obiectul juridic este complex, pe lângă obiectul juridic special principal menționat existând și unul subsidiar, care interesează relațiile sociale privitoare la încrederea publică în adevărul privind autenticitatea documentelor de la birourile electorale.

Elementul material al laturii obiective constă în falsificarea prin orice mijloace a înscrisurilor de la birourile electorale ori în falsificarea unui înscris de la birourile electorale cu prilejul întocmirii acestuia.

Falsificarea prin orice mijloace a documentelor de la birourile electorale, specie a infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută în art. 320 C. pen., respectiv a infracțiunii de fals intelectual, prevăzută în art. 321 C. pen., cuprinde orice operațiune prin care documentele de la birourile electorale sunt contrafăcute ori alterate, respectiv prin care sunt atestate fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin care se omite, cu ştiinţă, inserarea unor date sau împrejurări.

Deși dispozițiile art. 391 alin. (1) C. pen. nu prevăd expres condiția ca falsul să fie de natură să producă consecințe juridice, aceasta rezultă intrinsec din natura documentelor a căror falsificare se urmărește, acestea fiind documente utilizate cu prilejul procesului electoral (în speță, referendum) și care produc efecte juridice prin voința legii.

Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru relațiile sociale protejate de textul de incriminare, aceasta luând naștere prin înșelarea încrederii în veridicitatea documentelor de la birourile electorale.

Așa cum s-a reținut în doctrină, în cazul infracțiunilor de fals, deși alterarea adevărului se realizează printr-o activitate ilicită a persoanei, rezultatul acestei activități, și anume înșelarea încrederii publice, se obține prin produsul activității făptuitorului și nu prin activitatea propriu-zisă a persoanei care a realizat produsul menționat. De exemplu, deși falsul în înscrisuri este consecința alterării înscrisului de către făptuitor, înșelarea încrederii se produce prin conținutul neadevărat al înscrisului care se bucură, obiectiv, de încrederea cetățenilor și nu prin efortul făcut, concomitent cu înscrisul, de către făptuitor.

În raport cu aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este neîntemeiată critica recurentei, în sensul că nu este realizată latura obiectivă a infracţiunii pentru care a fost trimisă în judecată sub aspectul urmării imediate, întrucât referendumul din 2012 a fost invalidat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 6/2012, având în vedere că, astfel cum s-a menţionat anterior, urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru relațiile sociale protejate de textul de incriminare, aceasta luând naștere prin înșelarea încrederii în veridicitatea documentelor de la birourile electorale. Condiția ca falsul să fie de natură să producă consecințe juridice rezultă intrinsec din natura documentelor a căror falsificare s-a realizat, acestea fiind documente utilizate cu prilejul referendumului și care produc efecte juridice prin voința legii. Acțiunea inculpatei a condus la consemnarea unor date greşite care au fost folosite, la rândul lor, la consemnarea rezultatului final al referendumului.

Prin urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că fapta reţinută în sarcina inculpatei A., astfel cum a fost descrisă în cuprinsul hotărârii recurate, întruneşte elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii prevăzute în art. 391 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 392 C. pen.

Recurenta inculpată A. a susținut că fapta pentru care a fost condamnată constituie, în realitate, contravenţia prevăzută în art. 49 lit. a) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului.

Potrivit dispozițiilor art. 49 lit. a) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, „constituie contravenții, în măsura în care, potrivit legii, nu sunt infracțiuni, următoarele fapte: a) înscrierea, cu bună știință, a unei persoane în mai multe liste electorale ale localității de domiciliu; înscrierea în listele electorale a unor persoane fictive ori care nu au drept de vot; (...).”

Astfel cum s-a menționat anterior, fapta inculpatei corespunde tiparului de incriminare al infracțiunii prevăzute în art. 391 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 392 C. pen., fiind îndeplinite toate condițiile prevăzute de norma penală de incriminare.

Situația de fapt reținută în sarcina inculpatei A. (în calitate de membru al biroului electoral a recurs la falsificarea mai multor semnături ale unor terţe persoane, atestând în fals că L. a semnat pe lista suplimentară a secţiei de votare, deşi persoana în cauză a semnat pe lista permanentă a aceleiaşi secţii de votare, despre M., N. şi O. că au semnat pe lista permanentă a secţiei de votare, deşi persoanele în cauză au participat la vot pe listele suplimentare ale altor secţii de votare, iar despre P. că a participat la vot pe lista electorală permanentă a secţiei, deşi aceasta nu a exercitat dreptul de vot şi a întocmit în fals procesul-verbal privind rezultatele finale ale referendumului la nivelul secţiei) nu se circumscrie ipotezelor prevăzute de dispozițiile art. 49 lit. a) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, respectiv înscrierea, cu bună știință, a unei persoane în mai multe liste electorale ale localității de domiciliu sau înscrierea în listele electorale a unor persoane fictive ori care nu au drept de vot.

Prin urmare, având în vedere că fapta inculpatei nu se circumscrie ipotezelor prevăzute în dispozițiile art. 49 lit. a) din Legea nr. 3/2000, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este neîntemeiată critica recurentei, fapta săvârșită de aceasta (astfel cum a fost reținută prin hotărârea definitivă de condamnare) întrunind elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii prevăzute în art. 391 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 392 C. pen.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpata A. împotriva deciziei nr. 325/A din 2 aprilie 2019 a Curţii de Apel Piteşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.