Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 91/2020 AI generated

Inadmissibility of appeal against final appellate court judgment in public procurement dispute due to statutory exhaustion of remedies

Case Number Decizia nr. 91/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal’s decision that had modified a National Council for Resolving Contests (CNSC) decision in favor of the complaining bidder. The dispute concerned a challenge to a public procurement procedure where the first-instance court annulled the award of the tender to the unsuccessful bidder and ordered the contracting authority to re-evaluate their offer, a ruling the unsuccessful bidder appealed claiming violation of procedural rights. The decisive legal basis was the finality of judgments rendered by the Court of Appeal in reviewing CNSC decisions, as stipulated in Article 35(2) of Law No. 101/2016, which explicitly bars further appeals (recurs) against such final decisions, rendering the appellant's recourse inadmissible under Article 483 of the Code of Civil Procedure; consequently, the appellant was ordered to pay legal fees and transport costs to the opposing party.

Legislator headnote

AI generated

art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 32 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, art. 483 alin. (1) C. proc. civ, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ, art. 453 din C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against final appellate court judgment in public procurement dispute due to statutory exhaustion of remedies: Împotriva deciziei civile nr. 1455/29.03.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs intimata S.C. B. S.R.L., întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ.. Recurenta-intimată a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 1455/29.03.2017 şi, în rejudecare, respingerea plângerii formulată de către petenta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 337/C2/2878,2919, pronunţată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor la data de 15.02.2017.

Keywords

AI generated
public procurement tendering cassation review legal fees order to pay statutory right unsuccessful bidder

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 10 ianuarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul plângerii împotriva deciziei CNSC nr. 337/C2/2878,2919 din 15.02.2017

Prin plângerea inregistrata pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal în data de 13.03.2017, petenta S.C. A. S.R.L. a chemat in judecata pe intimatele S.C. B. S.R.L., Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov şi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. cu sediul în Bucureşti, solicitand instantei, ca prin hotararea pe care o va pronunta, sa dispuna:

1. Modificarea deciziei CNSC nr. 337/C2/2878,2919 din 15.02.2017

2. Admiterea contestatiei administrativ-jurisdictionale formulate de S.C. A. S.R.L. in privinta lotului x SDN Targu Mures.

3. Anularea in parte raportul procedurii de atribuire nr. x/25.11.2016, in ceea ce priveste declararea ca admisibilă şi câştigătoare a ofertei intimatei S.C. B. S.R.L..

4. Anularea adreselor de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire, avand nr. 60/1341/29.11.2016 si nr. 60/1342/29.11.2016.

5. Obligarea autoritatii contractante la reevaluarea ofertei S.C. B. S.R.L..

2. Soluţia instanţei de recurs

Prin decizia civilă nr. 1455 din 29 martie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile nulitatii pentru netimbrare şi a tardivităţii plângerii. A respins capatul de cerere avand ca obiect anularea Acordului-cadru si a contractelor-subsecvente incheiate pentru lotul x SDN Targu Mures. A admis in parte plangerea formulată de petenta S.C. A. S.R.L., împotriva Deciziei nr. 337/C2/2878,2919, pronunţată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor la data de 15.02.2017, în contradictoriu cu intimaţii S.C. B. S.R.L., Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov şi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.. A modificat in parte decizia CNSC nr. 337/C2/2878,2919 din 15.02.2017, in sensul ca: A admis contestatia formulata de S.C. A. S.R.L. in privinta lotului x SDN Targu Mures. A anulat in parte raportul procedurii de atribuire nr. x/25.11.2016, in ceea ce priveste declararea ca admisibilă şi câştigătoare a ofertei intimatei S.C. B. S.R.L.. A anulat adresele de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire, avand nr. 60/1341/29.11.2016 si nr. 60/1342/29.11.2016. A obligat autoritatea contractanta la reevaluarea ofertei S.C. B. S.R.L., conform considerentelor prezentei hotărâri.

3. Calea de atac declarată împotriva deciziei civile nr. 1455 din 29 martie 2017, pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal

Împotriva deciziei civile nr. 1455/29.03.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs intimata S.C. B. S.R.L., întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ.. Recurenta-intimată a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 1455/29.03.2017 şi, în rejudecare, respingerea plângerii formulată de către petenta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 337/C2/2878,2919, pronunţată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor la data de 15.02.2017.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-petentă S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare la dosarul cauzei prin care a solicitat în principal respingerea recursului ca inadmisibil şi, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Intimata-autoritate contractantă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov a depus întâmpinare la dosarul cauzei prin care a invocat excepţia de inadmisibilitate a formulării recursului şi a solicitat respingerea cererii de recurs pe cale de excepţie ca inadmisibilă şi pe fond ca nelegală.

Recurenta-intimată a formulat răspuns la întâmpinări, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi motivat.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând cu prioritate, în condiţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată prin întâmpinări de către intimatele S.C. A. S.R.L. şi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta C. este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.:

"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.", iar potrivit art. 129 din Constituţia României:

"Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."

Totodată, se vor avea în vedere dispoziţiile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, legea sub imperiul căreia s-a soluţionat prezenta cauză, conform căruia:

"Instanţa competentă să soluţioneze plângerea formulată împotriva deciziei pronunţate de Consiliu este curtea de apel, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în a cărei rază teritorială se află sediul autorităţii contractante (…)", precum şi cele ale art. 35 alin. (2) din acelaşi act normative, potrivit căruia: "Hotărârea prin care instanţa soluţionează plângerea este definitivă."

Din cuprinsul textelor de lege menţionate anterior rezultă că părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

În cauza de faţă, Înalta Curte reţine că decizia nr. 1455 din 29 martie 2017 a fost pronunţată de curtea de apel în soluţionarea plângerii împotriva deciziei CNSC nr. 337/C2/2878,2919 din 15.02.2017, iar recursul declarat de intimata S.C. B. S.R.L. împotriva acestei decizii este inadmisibil, hotărârea atacată nefiind susceptibilă de recurs în sensul art. 483 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia:

"Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii şi va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de S.C. B. S.R.L.

În conformitate cu prevederile art. 453 din C. proc. civ., va fi obligată recurenta la plata către intimata S.C. A. S.R.L. a sumei de 2000 RON, reprezentând onorariu de avocat redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., în raport de complexitatea redusă a cauzei şi a sumei de 588 RON reprezentând cheltuieli de transport.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilăţii.

Respinge recursul declarat de S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1455 din 29 martie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca inadmisibil.

Obligă recurenta S.C. B. S.R.L. la plata către intimata S.C. A. S.R.L. a sumei de 2000 RON, reprezentând onorariu de avocat redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ. şi a sumei de 588 RON reprezentând cheltuieli de transport.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 ianuarie 2020.