Legality of pre-title fiscal asset preservation measures: sufficiency of circumstantial evidence for asset dissipation risk under the Fiscal Procedure Code

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Timişoara la data de 8 noiembrie 2016 sub nr. x/2016 contestatorul A. în contradictoriu cu intimaţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună:

1. Anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii cu nr. înregistrare x din 27 octombrie 2016, comunicată la data de 1 noiembrie 2016, prin care s-a instituit sechestru asigurător asupra bunurilor constând în:

- apartament situat în localitatea Timişoara, str. x., deţinut în baza ID Electronic x, Nr. CF x, nr. topo xx;

- apartament în suprafaţă de 31 mp, situat în localitatea Bucureşti, str. x, Bl. l, deţinut în baza ID Electronic x, nr. Cad x, Nr. CF x.

2. Anularea Procesului-verbal de sechestru asiguratoriu pentru bunuri imobile nr. x din 1 noiembrie 2016;

3. Anularea Procesului-verbal de sechestru asiguratoriu pentru bunuri imobile nr. x din 1 noiembrie 2016;

4. obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 5155 din 21 aprilie 2017 pronunţată de Judecătoria Timişoara s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Timişoara. S-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulate de contestatorul A., în contradictoriu cu intimaţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş, în favoarea Curţii de Apel Timişoara.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal la data 15 mai 2017, care, prin Sentinţa civilă nr. 198 din 22 iunie 2017 a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş.

Fără cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamantul A. a formulat recurs susţinând că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., context în care solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi admiterea în tot a acţiunii aşa cum a fost formulată.

În opinia recurentului, în esenţă, sentinţa recurată este criticabilă întrucât prima instanţă apreciază în mod greşit că în speţă măsurile asigurătorii au fost dispuse în conformitate cu dispoziţiile art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 şi ale pct. 16 şi 17 din Anexa nr. 1 din O.M.F. nr. 2546//2016.

De asemenea, sentinţa recurată este criticabilă întrucât prima instanţă apreciază în mod greşit că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 27 ianuarie 2016, comunicată la data de 1 noiembrie 2016 ar respecta exigenţele de motivare în sensul art. 213 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Susţine că, contrar celor stabilite de prima instanţă, simpla motivare formală a deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii care se limitează la descrierea unui pericol intrinsec faptelor controlate rezultând din prezumtiva fapta de înregistrare în contabilitate a unor operaţiuni fiscale şi contabile, echivalează în esenţă cu o nemotivare. Apreciază că decizia ar fi trebui motivată din punctul de vedere al unui pericol obiectiv, fundamentându-se pe existenţa unor indicii/suspiciuni rezonabile care să conducă la concluzia că, contribuabilul urmează să se sustragă de la plata obligaţiilor fiscale care îi vor incumba, precum golirea conturilor societăţii, vânzarea activelor societăţii, antecedentele fiscale ale asociaţilor sau administratorilor societăţii, sau orice alte fapte similare după cum sunt enumerate exemplificativ la pct. 16 şi 17 din Cap. III, Anexa nr. 1 din Ordinul nr. 2546/2016 pentru aprobarea procedurii de aplicare a măsurilor asigurătorii de către organele fiscale competenţe şi pentru aprobarea modelelor, modului de utilizare şi de păstrare a unor formulare.

Învederează că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii atacată nu a fost motivată, fiind deci netemeinică, în condiţiile în care nu există posibilitatea analizării elementelor obiective, în măsură să justifice luarea măsurilor asigurătorii. Prevederile legale susţin expres necesitatea motivării măsurilor asigurătorii luate şi implicit obligaţia organului fiscal care le dispune, de a proceda ca atare, prin identificarea de elemente obiective dovedite sau dovedibile, în măsură să susţină o situaţie de pericol şi implicit reaua credinţă a contribuabilului.

Prin Ordinul nr. 2546/2016 pentru aprobarea procedurii de aplicare a măsurilor asigurătorii de către organele fiscale competente şi pentru aprobarea modelelor, modului de utilizare şi de păstrare a unor formulare, se prevede posibilitatea luării de măsuri asigurătorii şi nu obligativitatea, iar pentru ca această posibilitate să se transpună în luarea efectivă de măsuri asigurătorii, trebuie dovedită o stare de fapt care, cuprinsă fiind în ceea ce ar trebui să fie motivarea deciziei, să fie în măsură să susţină necesitatea luării unei astfel de măsuri. În condiţiile în care legiuitorul nu a înţeles să instituie o prezumţie absolută de "pericol" şi nici o prezumţie absolută de rea credinţă în cazul tuturor firmelor supuse verificării, cade în sarcina intimatului-organ fiscal, care instituie măsura, ca toate aceste elemente şi indicii despre care fac vorbire textele legale citate, să fie menţionate şi dovedite.

Consideră că de astfel, obligaţia organului fiscal de a motiva luarea măsurii asigurătorii rezulta şi din prevederea cuprinsă la pct. 4 din Cap. II, Anexa nr. 1 din Ordinul nr. 2546/2016 pentru aprobarea procedurii de aplicare a măsurilor asigurătorii de către organele fiscale competente şi pentru aprobarea modelelor, modului de utilizare şi de păstrare a unor formulare potrivit cu care referatul justificativ al dispunerii măsurilor asigurătorii se întocmeşte de către organul fiscal competent şi stă la baza emiterii Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii.

Recurentul mai susţine că sentinţa recurată este criticabilă întrucât prima instanţă respinge în mod greşit motivul referitor la prematuritatea emiterii deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, în condiţiile în care decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 27 octombrie 2016 a fost emisă în data de 26 octombrie 2016 iar decizia de angajare a răspunderii solidare din dosarul de executare nr. x, a fost înregistrată sub nr. x în data de 27 octombrie 2016. Drept urmare decizia de angajare a răspunderii solidare din dosarul de executare nr. x a fost anterioară deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 27 octombrie 2016.

De asemenea, consideră că sentinţa recurată este criticabilă întrucât prima instanţă respinge în mod greşit cererea de anulare a procesului-verbal de sechestru asiguratoriu pentru bunuri imobile nr. x din 1 noiembrie 2016 şi a procesului-verbal de sechestru asiguratoriu pentru bunuri imobile nr. x din 1 noiembrie 2016.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatele-pârâte Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca netemeinic şi nelegal şi menţinerea sentinţei pronunţate de către instanţa de fond ca fiind temeinică şi legală.

Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat înlăturarea ca nefondate a apărărilor formulate de către intimatele-pârâte prin întâmpinare.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor declarate în cauză

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, a probatoriului administrat în cauză şi a apărărilor exprimate prin întâmpinarea formulată de intimate, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 27 octombrie 2016, comunicată la data de 1 noiembrie 2016, s-a dispus instituirea sechestrului asiguratoriu asupra imobilelor:

- apartament situat în localitatea Timişoara, str. x., deţinut în baza ID Electronic x, Nr. CF x, nr. topo xx;

- apartament în suprafaţa de 31 mp, situat în localitatea Bucureşti, str. x, Bl. l, deţinut în baza ID Electronic x, nr. Cad x, Nr. CF x.

Potrivit art. 213 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură fiscală,

"(2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv în situaţia în care există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispoziţiile art. 231 rămân aplicabile. Măsurile asigurătorii devin măsuri executorii la împlinirea termenului prevăzut la art. 230 alin. (1) sau art. 236 alin. (12), după caz, ori la expirarea perioadei de suspendare a executării silite.

(3) Aceste măsuri pot fi luate şi înainte de emiterea titlului de creanţă, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât şi de instanţele judecătoreşti ori de alte organe competente, dacă nu au fost desfiinţate în condiţiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalităţi. Odată cu individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii."

În esenţă, recurentul-reclamant critică soluţia instanţei de fond raportat la decizia contestată din mai multe puncte de vedere care vizează: nemotivarea actului administrativ şi prematuritatea emiterii Deciziei văzută din perspectiva neemiterii deciziei de angajare a răspunderii solidare.

Înalta Curte are în vedere faptul că din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale incidente, anterior menţionate, rezultă caracterul de excepţie al măsurilor asigurătorii precum şi condiţia necesară şi suficientă pentru ca astfel de măsuri să poată fi instituite, respectiv existenţa pericolului ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

Prin urmare, instituirea măsurilor asigurătorii sunt determinate de un comportament fiscal îndoielnic al contribuabilului de natură a crea suspiciunea că există pericolul ca acesta să se sustragă de la colectarea creanţelor fiscale şi sunt aplicate pentru protejarea unor creanţe estimate de inspectorii antifraudă în urma unui control preliminar efectuat în conformitate cu atribuţiile acestora stabilite prin lege.

Înalta Curte este în acord cu soluţia pronunţată de instanţa de fond şi cu motivele reţinute de aceasta în considerentele sentinţei recurate, în sensul că în speţă, este întrunită condiţia prevăzută de lege pentru a se putea institui măsura sechestrului asigurator asupra bunurilor recurentului-reclamant constând în cele două imobile.

Astfel, nu pot fi primite criticile recurentului-reclamant privind nemotivarea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, câtă vreme, prin actul administrativ fiscal contestat, organul fiscal a constatat că necesitatea dispunerii măsurilor asigurătorii decurge din împrejurarea că societatea a înregistrat în evidenţa contabilă un număr de 41 de facturi în valoare totala de 2.274.246 RON care nu au la baza operaţiuni reale deoarece din confruntarea datelor înscrise în facturi la rubrica emitent şi datele de pe site-ul Ministerului Finanţelor, precum şi de pe site-ul ANAF, s-au constatat neconcordante. De asemenea, toate facturile au fost întocmite manual şi au fost transmise prin curierat, facturile cu valoare totala de pana la 5000 de RON au fost achitate prin numerar în casieria unităţii, iar cele a căror valoare este mai mare de 5000 de RON nu au fost achitate, societatea nu deţine documente de transport, respectiv avize de însoţire a mărfii pentru achiziţiile de bunuri reprezentând obiectele de inventar şi mărfuri; pentru prestările de servicii cuprinse în facturi (montare alamă, turnare sapă, distribuţie fluturaşi, transport marfa) societatea nu a prezentat contracte de prestări servicii şi situaţie de lucrări care să ateste realitatea serviciilor prestate; societăţile nu declară livrările efectuate către S.C. B. S.R.L. prin Declaraţia informativa privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul României pentru semestrul I şi II 2008.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant din recurs potrivit cărora în cauză nu ar fi fost întocmit nici referatul justificativ al măsurii asigurătorii, Înalta Curte constată că acesta a fost întocmit, iar în acesta se face vorbire despre motivarea necesităţii dispunerii măsurilor asigurătorii, respectiv angajarea răspunderii solidare conform art. 25 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală pentru recuperarea obligaţiilor restante ale debitoarei S.C. B. S.R.L. a lui A. cu debitorul insolvabil S.C. B. S.R.L. pentru obligaţii de plată în sumă de 1.375.839 RON. Se mai reţine în acest sens că Motivarea necesităţii dispunerii măsurilor asigurătorii în cazul începerii procedurii de atragere a răspunderii solidare/emiterii deciziei de atragere a răspunderii solidare: există riscul ca debitorul A. să se sustragă de la plata obligaţiilor ce vor face obiectul deciziei de atragere a răspunderii solidare şi se prezintă detalii cu privire la starea de fapt fiscală a contribuabilului.

Înalta Curte apreciază că, în contextul factual care rezultă ca urmare a verificărilor, neluarea unor măsuri de conservare a patrimoniului prezumtivului debitor, ar putea avea ca şi consecinţă imposibilitatea sau îngreunarea încasării creanţei bugetare.

Astfel, pericolul prevăzut de art. 213 din Codul de procedură fiscală nu trebuie dovedit prin probe certe, fiind suficient să existe indicii temeinice în acest sens, în sensul că prezumtivul debitor ar putea să se ascundă de la urmărire sau să îşi ascundă sau să îşi risipească patrimoniul.

De asemenea, Înalta Curte nu poate reţine nici criticile recurentului-reclamant privind prematuritatea emiterii Deciziei contestate văzută din perspectiva neemiterii deciziei de angajare a răspunderii solidare, având în vedere că din dispoziţiile prevăzute la art. 213 alin. (3) din Codul de procedură fiscală rezultă că legiuitorul a stabilit posibilitatea organului fiscal de a emite decizia de instituire a măsurilor asigurătorii chiar înainte de emiterea titlului de creanţă, acestea devenind executorii odată cu emiterea actelor fiscale menţionate, dacă debitul nu este achitat.

Totodată, cu privire la criticile recurentului-reclamant referitoare la anularea Proceselor-verbale de sechestru asiguratoriu pentru bunuri imobile nr. x din 1 noiembrie 2016 şi nr. y din 1 noiembrie 2016, solicitarea acestuia de anulare fiind formulată numai ca o consecinţă a anulării deciziei privind măsurile asiguratorii, fiind acte de executare ale acesteia, Înalta Curte, având în vedere constatarea legalităţii şi temeiniciei deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii, nefiind invocate motive ce ţin exclusiv de legalitatea actelor de executare, urmează a le respinge.

În concluzie, având în vedere cele expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivul de casare în care se încadrează criticile recurentei-pârâte, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este neîntemeiat, astfel că recursul formulat potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 198 din 22 iunie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 ianuarie 2020.

procesat de GGC - MM