Unmotivated fiscal precautionary measures: requirement of specific justification for asset concealment risk and subsequent payment of principal tax debts

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia Mare la data de 26 mai 2016, în dosar nr. x/2016 reclamanta Societatea Filiala de Distribuţie a Energiei Electrice, Electrica Distribuţie Transilvania Nord S.A. a solicitat în contradictoriu cu intimatul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Maramureş - activitatea de inspecţie fiscală, anularea măsurilor asiguratorii instituite prin Decizia nr. 1105 din 30 martie 2016 emisă la data de 30 martie 2016 şi comunicată contestatoarei la data de 10 mai 2016, ca fiind nelegale.

Prin Sentinţa nr. 10092 din 20 decembrie 2016 a Judecătoriei Baia Mare s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureş.

La Tribunalul Maramureş cauza a fost înregistrată la data de 25 ianuarie 2017.

Instanţa, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei materiale a tribunalului.

Prin Sentinţa civilă nr. 738 din data de 29 martie 2017 a Tribunalului Maramureş pronunţată în dosarul nr. x/2016, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi s-a declinat în favoarea Curţii de Apel Cluj competenţa de soluţionare a contestaţiei formulată.

În urma ivirii excepţiei de necompetenţă materială şi a declinării, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III- a contencios administrativ şi fiscal sub acelaşi număr.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 221 pronunţată în data de 12 iunie 2017, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta Societatea Filiala de Distribuţie a Energiei Electrice "Electrica Distribuţie Transilvania Nord" S.A. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regionala a Finanţelor Publice Cluj Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş.

A anulat Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x din 30 martie 2016 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Maramureş.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 RON, cheltuieli de judecată.

3. Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate

Împotriva Sentinţei nr. 221 pronunţată în data de 12 iunie 2017 de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş, solicitând în temeiul dispoziţiilor art. 483 şi următoarele din C. proc. civ. admiterea recursului, modificarea sentinţei civile atacate în sensul respingerii acţiunii introductive formulată de către Societatea Filiala de Distribuţie a Energiei Electrice, Electrica Distribuţie Transilvania Nord S.A..

În motivarea recursului, s-au arătat, în esenţă, următoarele:

Sentinţa de fond este netemeinică şi nelegală având în vedere faptul ca, reclamanta a achitat obligaţiile fiscale stabilite în sarcina sa, nu poate reprezenta un motiv de anulare a Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/2016, cu atât mai mult cu cât achitarea obligaţiilor fiscale s-a făcut după data emiterii deciziei atacate.

Consideră că, actul administrativ reprezentat de Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/2016, trebuie să fie menţinută ca fiind un act legal şi corect.

Dacă plata obligaţiilor care au impus instituirea măsurilor asiguratorii se confirmă de către Direcţia Generală a Marilor Contribuabili, aceasta din urmă dispune în sensul ridicării măsurilor asiguratorii instituite şi nu în sensul anularii Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/2016.

Potrivit art. 214 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, măsurile asiguratorii instituite potrivit art. 213 se ridică prin decizie motivată, de către creditorul fiscal, când au încetat motivele pentru care au fost dispuse sau la constituirea garanţiei prevăzute de art. 211 după caz.

În consecinţă, apreciază recurentele-pârâte, în mod netemeinic instanţa fondului a reţinut ca şi considerent care a stat la baza pronunţării sentinţei recurate, faptul că, reclamanta a achitat integral creanţele principale şi accesoriile stabilite în sarcina sa, creanţe care au impus instituirea măsurilor asiguratorii.

Totodată, susţin recurentele-pârâte, în mod netemeinic instanţa fondului a reţinut faptul că, "organul de inspecţie fiscală nu a dovedit că emiterea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii se impunea prin prisma condiţiilor prevăzute de art. 213 alin. (2) Codul de procedură fiscală, actul administrativ contestat nefiind motivat de organul emitent, nefiind indicate împrejurările de fapt care au impus instituirea sechestrului asigurator."

Astfel, se arată că Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x din 30 martie 2016, s-a întocmit ca urmare a unei inspecţii fiscale prin care s-au stabilit obligaţii fiscale suplimentare în sarcina reclamantei în cuantum de 32.295.033 RON. Cu privire la motivele avute în vedere pentru emiterea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii, Inspecţia Fiscală Maramureş prin adresa nr. x din 15 iunie 2016, precizează faptul că, societatea verificată nu a achitat către bugetul de stat obligaţiile de plată stabilite la control în timpul inspecţiei fiscale şi nici ca urmare a finalizării acesteia. În plus societatea a contestat în totalitate sumele stabilite în raportul de inspecţie fiscală respectiv în Decizia de impunere emisă. S-a depus la dosarul cauzei adresa nr. x din 15 iunie 2016 întocmită de către Inspecţia Fiscală Maramureş. Având în vedere cele arătate, recurentele-pârâte consideră că Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/2016, se impune a fi menţinută, nefiind în prezenţa unor motive de anulare a acesteia.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-reclamantă Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice Transilvania Nord S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat în principal excepţia nulităţii recursului raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere faptul că susţinerile recurentelor nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii de fond ca fiind temeinică şi legală.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă, Înalta Curte constată că recurentele-pârâte au invocat critici ce se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., considerente pentru care excepţia nu este întemeiată şi va fi respinsă.

Trecând la analiza cererii de recurs şi examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentele-pârâte Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş, a probatoriului administrat în cauză şi a apărărilor exprimate prin întâmpinarea formulată de intimată, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x din 30 martie 2016 s-a dispus faţă de reclamantă instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor imobile menţionate în anexele nr. 1 - 6, având în vedere creanţele fiscale constatate prin Decizia de impunere nr. x din 30 martie 2016 constând în TVA, impozit pe profit şi accesoriile aferente în cuantum total de 32.295.033 RON.

Prin Decizia nr. 3261 din 13 mai 2016 de amânare la plată a obligaţiilor de plată accesorii, modificată prin Decizia nr. 3264 din 13 mai 2016 emise de A.N.A.F. - D.G.A.M.C., s-a aprobat notificarea reclamantei privind amânarea la plată, în baza prevederilor O.U.G. nr. 44/2015, a penalităţilor de întârziere aferente obligaţiilor de plată principale restante la 30 septembrie 2015 în sumă totală de 8477431 RON, reprezentând cota de 54,2% din dobânzi şi cota de 77,1% din majorările de întârziere.

Astfel cum rezultă din cuprinsul întâmpinării depuse la dosarul de fond şi a extrasului de cont aflat la dosarul de fond, reclamanta a achitat la data de 4 mai 2016 suma totală de 24.209.107 RON, reprezentând integral creanţele principale stabilite prin Decizia de impunere nr. x din 30 martie 2016 şi diferenţa reprezentând o parte din accesoriile datorate în baza aceluiaşi act administrativ fiscal.

Prin Decizia nr. 3533 din 8 iunie 2016 emisă de A.N.A.F. - D.G.A.M.C., s-a admis cererea reclamantei de anulare a penalităţilor de întârziere reprezentând cota de 54,2% din dobânzi şi cota de 77,1% din majorările de întârziere aferente obligaţiilor de plată principale restante la 30 septembrie 2015, în sumă totală de 8.477.431 RON, conform prevederilor O.U.G. nr. 44/2015.

Potrivit dispoziţiilor art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 (în forma în vigoare la data emiterii deciziei atacate în cauză):

"Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispoziţiile art. 231 rămân aplicabile."

Prin aceste dispoziţii, legiuitorul a prevăzut că măsurile asigurătorii pot fi dispuse "în cazuri excepţionale", "respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea".

Înalta Curte reţine ca principiu împrejurarea că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată, prin indicarea în concret a pericolului obiectiv de sustragere sau de ascundere sau risipire a patrimoniului debitorului, pericol care, ca regulă, trebuie să fie distinct de imputarea anumitor fapte din cadrul operaţiunilor ce au făcut obiectul controlului fiscal.

Din lecturarea deciziei atacate, nu se pot desprinde raţiunile concrete care să sublinieze acest pericol, practic actul administrativ contestat este nemotivat, nefiind indicate împrejurările de fapt care au impus instituirea sechestrului asigurator, astfel că susţinerile recurentelor-pârâte, potrivit cărora Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii contestată în cauză ar fi fost motivată şi că în mod netemeinic instanţa fondului a reţinut contrariul, sunt nefondate.

Înalta Curte este în acord cu soluţia pronunţată de instanţa de fond şi cu motivele reţinute de aceasta în considerentele sentinţei recurate, în sensul că, actul administrativ contestat nefiind motivat de organul emitent, nefiind indicate împrejurările de fapt care au impus instituirea sechestrului asigurator, sancţiunea care se impune este anularea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii.

Pe de altă parte, trebuie subliniat faptul că, luarea măsurilor asigurătorii trebuie raportată la o anumită atitudine de rea-credinţă a debitorului care încearcă să-şi sustragă, ascundă sau distrugă activele patrimoniale cu scopul de a zădărnici eforturile organelor fiscale de a executa creanţa fiscală. Astfel, măsurile asigurătorii nu sunt o etapă obligatorie care precede orice executare silită fiscală, ci se aplică doar în cazurile limitate în care există indicii că executarea va fi îngreunată prin atitudinea debitorului.

Or, în cauza de faţă, trebuie avut în vedere şi faptul că intimata-reclamantă, după emiterea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii şi a Deciziei de impunere nr. x/2016 a achitat integral creanţele principale şi accesoriile stabilite în sarcina sa, creanţe care au impus instituirea măsurilor asiguratorii, aspect reţinut în mod temeinic şi de către instanţa de fond.

III. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Având în vedere cele expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivul de casare în care se încadrează criticile recurentei-pârâte, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este neîntemeiat, astfel că recursul formulat potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş împotriva sentinţei civile nr. 221/2017 din 12 iunie 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - MM