Admissibility of judicial challenge to fiscal assessment due to unexhausted administrative contestation and inopposability of suspension order

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele MFP - ANAF - DGRFP Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş - Activitatea de Inspecţie Fiscală - Inspecţie Fiscală Persoane Juridice 4 a solicitat anularea deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată nr. x din 19 noiembrie 2015, anularea raportului de inspecţie fiscală nr. x din 19 noiembrie 2015 şi a tuturor actelor subsecvente care au stat la baza emiterii deciziei sus menţionate ce a stabilit în mod nelegal în sarcina societăţii o datorie în valoare de 1.238.044 RON în baza unor documente netemeinice şi nelegale.

Prin Sentinţa civilă nr. 2226 din 1 noiembrie 2016 Tribunalul Timiş a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Timiş şi în consecinţă, a declinat în favoarea Curţii de Apel Timişoara competenţa de soluţionare a cauzei formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele MFP - ANAF - DGRFP Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş - Activitatea de Inspecţie Fiscală - Inspecţie Fiscală Persoane Juridice 4.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 29 noiembrie 2016 sub nr. x/2016.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 192 pronunţată în data de 21 iunie 2017, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii cererii.

A respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în insolvenţă, reprezentată de administrator special B. şi având ca administrator judiciar desemnat C. împotriva Deciziei de impunere nr. x din 19 noiembrie 2015 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x din 19 noiembrie 2015, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş - Activitatea de Inspecţie Fiscală - Inspecţie Fiscală Persoane Juridice 4.

3. Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate

Împotriva Sentinţei nr. 192 pronunţată în data de 21 iunie 2017 de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. în insolvenţă, reprezentată de administrator special B., solicitând, pentru motive de netemeinicie şi nelegalitate, admiterea recursului, casarea sentinţei de fond şi să se trimită cauza spre rejudecare, având în vedere că prima instanţă nu a intrat în judecata fondului.

În motivarea recursului, s-au arătat, în esenţă, următoarele:

Instanţa de fond a procedat în mod nelegal la soluţionarea cauzei fără a discuta probele propuse şi fără a ţine cont de înscrisurile depuse la dosar şi criticile aduse actelor administrative atacate. Mai mult decât atât s-a limitat să analizeze cauza doar sub aspectul inadmisibilităţii acesteia. Această excepţie a fost invocată de către intimata care a susţinut că acţiunea este inadmisibilă deoarece după formularea plângerii către ea, ar fi dispus prin Decizia nr. 1587/241 din 30 mai 2016 suspendarea soluţionării acesteia. Instanţa de fond şi-a însuşit toate argumentele intimatei trecând peste apărările sale şi fără a da eficienţă dovezilor care impuneau respingerea excepţiei.

Prima critică pe care a înţeles să o invoce la fond şi o reiterează este legată de faptul că intimata nu mai putea invoca această excepţie, instanţa trebuind să observe tardivitatea formulării apărării. Astfel apărarea a fost făcută abia la al treilea termen de judecată după declinarea competenţei de către Tribunalul Timiş în favoarea Curţii de Apel Timişoara, respectiv la 15 martie 2017 şi nu cu prilejul formulării întâmpinării iniţiale înregistrată la Tribunalul Timiş la data de 4 august 2016. În opinia sa această excepţie nu este una de ordine publică şi se impunea decăderea intimatei din dreptul de a o mai invoca raportat la dispoziţiile art. 208 C. proc. civ.

A doua critica pe care o formulează priveşte faptul că decizia de suspendare a soluţionării plângerii sale nu i-a fost comunicată pentru a putea formula vreo acţiune prin care să solicite anularea acesteia. Acest fapt a fost constatat indiscutabil de către instanţa, intimată neputând face dovada comunicării deciziei în discuţie către societatea reclamantă. Intimata a dovedit doar că decizia respectivă a fost comunicată către societatea care este administratorul judiciar al societăţii reclamante care se afla în procedura insolvenţei. Raportat la faptul că procedura de înştiinţare cu privire la emiterea respective decizii a fost viciată, nefiindu-i comunicată conduce la inopozabilitatea acesteia faţă de societatea reclamantă care a formulat contestaţia prin administratorul special.

Noţiunea de comunicare a actelor de procedură nu este una care să poată fi definită după bunul plac, iar orice procedură de înştiinţare sau comunicare trebuie făcuta la sediul declarat oficial de către contribuabil. Toate analizele făcute de către instanţa de fond şi intimată sunt lipsite de substanţă, deoarece deşi nu fac dovada faptului că înştiinţarea privitoare la decizia de suspendare ar fi fost remisă la sediul social al subscrisei, ba mai mult chiar recunosc acest aspect, înţeleg totuşi să concluzioneze că în speţă decizia îşi produce efecte şi în lipsa comunicării.

Contrar celor reţinute de către instanţa noi opinează ca necomunicarea acesteia conduce la inopozabilitatea sa, ceea ce o defineşte ca inexistentă faţă de societatea reclamantă motiv pentru care se impune judecarea contestaţie pe fond raportat la faptul că intimata nu a soluţionat plângerea sa în termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-pârâtă D.G.R.F.P. Timişoara-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş - Activitatea de Inspecţie Fiscală-Inspecţie Fiscală Persoane Juridice 4 a depus întâmpinare prin care a invocat în primul rând excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii pronunţate de către instanţa de fond ca fiind temeinică şi legală.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Cu privire la excepţia nulităţii recursului invocată de către intimata-pârâtă D.G.R.F.P. Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş - Activitatea de Inspecţie Fiscală - Inspecţie Fiscală Persoane Juridice 4, din lecturarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că toate criticile pot fi subsumate motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii"), ca urmare, se va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor de recurs formulate, a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Înalta Curte reţine că prin Decizia de impunere nr. x din 19 noiembrie 2015 s-au stabilit în sarcina reclamantei S.C. A. S.R.L., o serie de obligaţii fiscale suplimentare de plată, urmare a unui control efectuat de AJFP Timiş - Activitatea de inspecţie fiscală, finalizat cu Raportul de inspecţie fiscală nr. x din 19 noiembrie 2015, obligaţii constând în impozit pe profit în sumă de 248431 RON, la care se adaugă dobânzi/majorări de întârziere de 140844 RON şi penalităţi de întârziere în sumă de 37671 RON, cum şi constând în TVA suplimentar calculat la suma de 519952 RON cu dobânzi/majorări de întârziere de 226992 RON şi penalităţi de întârziere de 64154 RON.

Împotriva Deciziei de impunere nr. x din 19 noiembrie 2015, precum şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 19 noiembrie 2015 şi a Procesului-verbal nr. x din 18 noiembrie 2015, emise de AJFP Timiş, societatea supusă controlului fiscal şi sancţionată, S.C. A. S.R.L. a formulat contestaţie administrativ fiscală, la data de 18 decembrie 2015, în baza art. 205 Codul de procedură fiscală, potrivit cu care "Împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie.", contestaţia fiind definită în alin. (2) ca o cale administrativă de atac, ea neînlăturând dreptul la acţiune al celui ce se socoteşte lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal ori prin lipsa acestuia, în condiţiile legii.

La data de 7 iunie 2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a promovat acţiune în instanţă direct contra Deciziei de impunere nr. x din 19 noiembrie 2015 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 19 noiembrie 2015, motivând că nu i-a fost în nici un fel soluţionată contestaţia administrativă.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta AJFP Timiş a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii în raport de obiectul acesteia, faţă de prevederile art. 205 şi 218 din Codul de procedură fiscală conţinut de O.G. nr. 92/2003, coroborate cu art. 8 din Legea. nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, motivat de împrejurarea că, DGRFP Timişoara-Serviciul Soluţionare Contestaţii a soluţionat contestaţia administrativă a reclamantei prin emiterea Deciziei nr. 1587/241 din 30 mai 2016, prin care, în temeiul prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, s-a hotărât suspendarea soluţionării contestaţiei administrative până la rezolvarea sesizării penale efectuată de organele de inspecţie fiscală către Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, efect al aprecierii organelor fiscale că există indicii cu privire la săvârşirea unei infracţiuni ce ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi dată în procedura administrativă.

Instanţa de control judiciar constată că dezlegarea dată de prima instanţă excepţiei inadmisibilităţii este corectă şi legală, criticile recurentei - reclamante nefiind întemeiate.

Astfel, titlul IX (art. 205 - 218) din Codul de procedură fiscal reglementează o procedură administrativă obligatorie de contestare a actelor administrativ fiscale tipice sau asimilate, inclusiv nesoluţionarea unei cereri sau refuzul nejustificat de emitere a actului administrativ - fiscal, procedură care se finalizează prin decizia emisă în temeiul art. 216 - 217, ce poate fi atacată în contencios administrativ potrivit art. 218 alin. (2) Codul de procedură fiscală.

În interpretarea normelor care reglementează procedura de soluţionare a contestaţiilor împotriva actelor administrativ-fiscale, reglementată de art. 205 - 218 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat în mod constant că procedura contestaţiei prevăzută de Codul de procedură fiscală are caracterul unei proceduri administrative obligatorii, cu caracteristica sui generis a atacării în faţa instanţei de contencios fiscal a deciziilor emise de organele fiscale în soluţionarea contestaţiilor cu privire la actele administrative fiscale, instanţa neputând fi investită cu o acţiune vizând fondul raportului de drept fiscal dacă procedura de contestare nu a fost îndeplinită sau nu a fost finalizată printr-o decizie emisă conform art. 216 din O.G. nr. 92/2003.

Observă instanţa de control judiciar că prin motivele de recurs nu s-a probat de către reclamantă faptul că a fost urmată procedura administrativă menţionată anterior ci s-a învederat o tardivitate a invocării excepţiei de către intimata-pârâtă şi s-au reiterat susţinerile din fond potrivit cărora decizia de suspendare a soluţionării plângerii sale nu i-a fost comunicată pentru a putea formula vreo acţiune prin care sa solicite anularea acesteia.

Înalta Curte constată că excepţia inadmisibilităţii a fost invocată prin întâmpinarea depusă de către intimata-pârâtă la instanţa investită iniţial cu soluţionarea litigiului, respectiv Tribunalul Timiş, iar la momentul la care a fost pusă în discuţie, reclamanta nu a înţeles să invoce o eventuală tardivitate a formulării acestei excepţii. De asemenea, deşi instanţa de fond, în virtutea rolului activ consacrat legislativ de prevederile art. 22 noul C. proc. civ., a pus în vedere reclamantei dacă înţelege a-şi preciza acţiunea prin contestarea şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei administrativ-fiscale, nr. 1587/241 din 30 mai 2016, faţă de prevederile art. 218 din O.G. nr. 92/2003, la termenul de judecată din 21 iunie 2017, aceasta, prin reprezentant, a arătat că nu doreşte să formuleze o atare precizare, deoarece decizia nu i-a fost comunicată şi, prin urmare, nu-i este opozabilă, iar, pe de altă parte, nu este interesată în a ataca numai soluţia de suspendare a contestaţiei administrativ fiscale.

Se reţine că instanţa de fond procedând la verificări cu privire la modul de comunicare a Deciziei nr. 1587/241 din 30 mai 2016 a constatat că, într-adevăr, comunicarea actului s-a efectuat cu administratorul judiciar al reclamantei, C., la data de 3 mai 2016, dar, deşi corespunde realităţii faptul că decizia de soluţionare a contestaţiei administrativ fiscale nu a fost comunicată administratorului special, ci administratorului judiciar, reclamanta nu poate opune cu succes inopozabilitatea Deciziei nr. 1587/241 din 30 mai 2016, în conformitate cu art. 45 din O.G. nr. 92/2003, de vreme ce, chiar dacă s-ar admite că nu cunoştea de soluţionarea contestaţiei la momentul introducerii acţiunii pendinte, a luat în mod evident cunoştinţă de ea în timpul litigiului, pârâta depunând la dosar decizia menţionată şi, mai mult decât atât, la interpelarea instanţei de fond la termenul de judecată din 21 iunie 2017 a arătat că nu doreşte să îşi precizeze acţiunea în sensul contestării şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei administrativ-fiscale nr. 1587/241 din 30 mai 2016.

III. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Constatând că sentinţa recurată este legală şi temeinică şi că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L.., prin administrator special B. şi administrator special B. împotriva Sentinţei civile nr. 192 din 21 iunie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - MM