Tax authorities' appeal rejected; taxpayer's VAT deduction upheld and costs awarded

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la data de 6 noiembrie 2015 pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtele ANAF - DGFP Cluj-Napoca şi DGFP Cluj-Napoca prin AJFP Satu Mare, a solicitat instanţei anularea Decizie nr. 752 din 26 octombrie 2015 şi a Deciziei nr. 752 bis din 29 octombrie 2015 emise de DRFP Cluj-Napoca, admiterea contestaţiei formulate şi anularea Deciziei de impunere nr. x din 7 iulie 2015 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 7 iulie 2015 emis de D.DRFP Cluj-Napoca - AJFP Satu Mare. Totodată, a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 7 iulie 2015 privind obligaţiile fiscale suplimentare până la soluţionarea definitiva şi irevocabila a contestaţiei.

Cererea de completare dispozitiv

Prin cererea înregistrată la data 12 iunie 2017 pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, petenta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtele ANAF - DGFP Cluj-Napoca şi DGFP Cluj-Napoca PRIN AJFP Satu Mare, a solicitat instanţei completarea considerentelor şi a dispozitivului Deciziei civile nr. 177 din 10 mai 2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Cluj sub aspectul pronunţării şi asupra cheltuielilor de judecată în sumă de 8.876 RON.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 177 din 10 mai 2017, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâţii ANAF - DGFP Cluj-Napoca şi DGFP Cluj-Napoca prin AJFP Satu Mare şi în consecinţă:

A dispus anularea Deciziei nr. 752/2015, a Deciziei nr. 752 bis/2015, a Deciziei de impunere nr. x/2015 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/2015 emise de pârâta DGRFP Cluj.

Prin hotărârea de completare dispozitiv din 28 iunie 2017, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de petenta SC A. SRL, în contradictoriu cu intimaţii ANAF - DGFP Cluj-Napoca şi DGFP Cluj-Napoca PRIN AJFP Satu Mare şi în consecinţă:

A dispus completarea Sentinţei civile nr. 177 din 10 mai 2017 în sensul obligării pârâţilor la plata sumei de 8.876 RON, cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinţei nr. 177 din 10 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj-Napoca şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare au declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei recurate, în sensul respingerii acţiunii în integralitate ca neîntemeiată.

Recurentele-pârâte arată faptul ca aşa cum rezulta din Raportul de inspecţie fiscală x din 7 iulie 2015, în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere x din 7 iulie 2015, organele de inspecţie fiscală au procedat la verificarea realităţii operaţiunilor comerciale înregistrate în contabilitatea SC A. SRL Zalău în relaţia cu societăţile comerciale menţionate mai sus.

În timpul inspecţiei fiscale, finalizată la data de 7 iulie 2015, au fost solicitate controale fiscale încrucişate la cele 3 (trei) societăţi comerciale din Bucureşti şi jud. Ilfov, având în vedere că, aşa cum rezultă din informaţiile existente în aplicaţia informatică B., existau suspiciuni asupra realităţii tranzacţiilor desfăşurate de aceste societăţi.

Astfel, solicitările de control încrucişat pentru cele trei societăţi comerciale au fost transmise organului fiscal competent din raza DGRFP Bucureşti, primindu-se răspuns doar pentru o societate, respectiv pentru SC C. SRL, faţă de care s-a procedat la neadmiterea la deducere a TVA aferenta achiziţiilor înregistrate în evidenta contabilă.

În conformitate cu prevederile Ordinului preşedintelui ANAF nr. 467/2013 privind condiţiile şi modalităţile de suspendare a inspecţiei fiscale, după împlinirea termenului de 120 de zile de la data solicitării controlului încrucişat, având în vedere că pentru SC D. SRL şi E. SRL nu s-au primit răspunsuri la solicitările de control încrucişat, organele de inspecţie fiscală au procedat la reluarea inspecţiei fiscale aplicând tratamentul fiscal înscris în raportul de inspecţie fiscală încheiat, neadmiţând la deducere TVA aferenta achiziţiilor de la aceste doua societăţi comerciale.

Aşa cum s-a menţionat în Raportul de inspecţie fiscală x din 7 iulie 2015 şi Procesul-verbal încheiat la data de 25 iunie 2015, anexat sesizării penale înregistrata la AJFP Satu Mare sub nr. x din 13 iulie 2015 şi transmisa către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj prin Adresa nr. x din 14 iulie 2015, organele de inspecţie fiscală au considerat facturile în baza cărora au fost derulate tranzacţiile reclamantei cu cele 3 societăţi comerciale ca fiind fictive.

Din verificările efectuate de către organele de inspecţie fiscală a rezultat ca societăţile la care se face referire mai sus, au avut un comportament fiscal de tip fantomă.

Recurentele-pârâte invocă practica Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în materie de operaţiuni fictive (tranzacţii artificiale), care, în opinia lor, a consacrat principiul prevalentei economicului asupra juridicului. Astfel, prin decizia C-18/13 - Maks Pen, C.J.U.E. a statuat că autorităţile fiscale pot refuza dreptul de deducere în situaţia în care se dovedeşte că deşi serviciul a fost prestat, acesta nu a fost efectuat de către furnizorul/subcontractant, pentru că aceştia nu deţineau resursele necesare, costurile nu erau înregistrate în contabilitatea acestora, identitatea acestora nu poate fi dovedită.

De asemenea, învederează că şi practica naţională reţine acest principiu, consacrat cu putere de lege, în analizarea dreptului de deducere al contribuabilului, în sensul că operaţiunea se consideră a fi una fictivă şi în situaţia în care nu există corespondent între circuitul faptic al serviciilor sau mărfurilor şi circuitul documentar (chiar dacă faptic mărfurile au existat iar serviciul ar fi fost prestat, dar în alte condiţii decât cele menţionate în documentele justificative). În concluzie: tranzacţia fictivă nu se analizează numai în funcţie de existenţa faptica a bunurilor,ci în funcţie de substanţa sa economică. Lupta împotriva fraudei, a evaziunii fiscale şi a eventualelor abuzuri este un obiectiv recunoscut şi încurajat de Directiva 2006/112 (a se vedea cauza C-285/2011 Hotărârea 1-Jalifax şi alţii - punctul 71).

În concluzie, se apreciază: chiar dacă sunt îndeplinite condiţiile de formă, respectiv există documente justificative pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoare adăugată, societăţile comerciale nu au drept de deducere a taxei pe valoare adăugată înscrisă în facturi, întrucât operaţiunile nu sunt reale, operaţiunile efectuate au fost desfăşurate exclusiv în vederea obţinerii unor avantaje de natură fiscală, neavând scop economic.

Cu privire la raportul de expertiză întocmit în cauză considera ca, concluziile raportului de expertiza contabila nu sunt relevante în cauza, întrucât dreptul de deducere a TVA aferenta achiziţiilor de la cele 3 (trei) societăţi a fost anulat pe motivul ca tranzacţiile comerciale înscrise în facturi au fost fictive, motiv pentru care a fost întocmita sesizare penala, fără a contesta faptul ca facturile care stau la baza deducerii TVA nu ar fi conforme cu legislaţia fiscală în vigoare.

Recurentele-pârâte şi-au întemeiat în drept recursul declarat împotriva sentinţei de fond pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Împotriva hotărârii de completare dispozitiv din 28 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj-Napoca şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare solicitând în principal exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată, iar în subsidiar cenzurarea cheltuielilor de judecată.

Recurentele-pârâte invocă practica şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului din care ar rezulta că şi în dreptul intern partea care a câştigat procesul nu va putea obţine rambursarea unor cheltuieli (în temeiul art. 451 C. proc. civ.), decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil.

Consideră că, respectând litera legii şi fiind conformă cu spiritul acesteia, ceea ce stă la baza stabilirii dreptului la restituirea cheltuielilor de judecată este culpa procesuală a părţii, aprecierea acesteia realizându-se în funcţie de mai multe criterii.

În subsidiar, solicită cenzurarea solicitărilor reclamantei privind achitarea onorariului expertului motivat de dispoziţiile art. 330 alin. (1) teza I şi art. 331 alin. (2) şi (3) C. proc. civ.. Apreciază recurentele-pârâte că din coroborarea acestor prevederi legale rezidă faptul că plata contravalorii expertizei care în sarcina părţii care, pentru a-şi proba susţinerile a solicitat instanţei părerea unui specialist, întrucât raportul obligaţional se naşte între partea care a solicitat efectuarea unei expertize şi expertul desemnat pentru efectuarea acesteia.

Recurentele-pârâte şi-au întemeiat în drept recursul declarat împotriva hotărârii de completare dispozitiv pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

La data de 15 ianuarie 2019 au fost înregistrate pe rolul instanţei notele scrise formulate de către recurentele-pârâte în completarea recursului declarat împotriva Sentinţei nr. 177 din 10 mai 2017 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă SC A. SRL a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor declarate în cauză că neîntemeiate şi menţinerea ca legale şi temeinice a hotărârilor pronunţate de către instanţa de fond.

5. Considerentele instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor de recurs formulate, a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat împotriva Sentinţei civile nr. 177/2017 din 10 mai 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) invocat de recurentele-pârâte este nefondat.

Potrivit art. 425 C. proc. civ.:

"(1) Hotărârea va cuprinde:

a) partea introductivă, în care se vor face menţiunile prevăzute la art. 233 alin. (1) şi (2). Când dezbaterile au fost consemnate într-o încheiere de şedinţă, partea introductivă a hotărârii va cuprinde numai denumirea instanţei, numărul dosarului, data, numele, prenumele şi calitatea membrilor completului de judecată, numele şi prenumele grefierului, numele şi prenumele procurorului, dacă a participat la judecată, precum şi menţiunea că celelalte date sunt arătate în încheiere;

b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor;

c) dispozitivul, în care se vor arăta numele, prenumele, codul numeric personal şi domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, după caz, denumirea, sediul, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar, soluţia dată tuturor cererilor deduse judecăţii şi cuantumul cheltuielilor de judecată acordate".

Din analiza hotărârii atacate rezultă că aceasta a fost motivată cu respectarea acestor prevederi, fiind prezentată situaţia de fapt, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi argumentele pentru care acţiunea a fost admisă, iar actele contestate au fost anulate, astfel că acest motiv de recurs nu poate fi reţinut.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este şi el nefondat, iar în acest sens Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Astfel, în cauză, reclamanta SC A. SRL a făcut obiectul unei inspecţii fiscale parţiale cu privire la TVA aferent perioadei 1 ianuarie 2010 - 30 iunie 2014 efectuat de către Activitatea de inspecţie fiscală contribuabili mijlocii din cadrul Agenţiei Judeţene a Finanţelor Publice Satu Mare, în urma căreia s-a încheiat Raportul de inspecţie fiscală nr. x din 7 iulie 2015.

În baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 7 iulie 2015 a fost emisă Decizia de impunere x din 7 iulie 2015 prin care s-au stabilit obligaţii fiscale suplimentare constând în TVA în suma de 709.255 RON, dobânzi/majorări de întârziere - în suma de 334.588 RON, penalităţi de întârziere în suma de 306.388 RON, în suma totala de 1.150.231 RON.

Împotriva celor două acte administrativ-fiscale, respectiv Raportul de inspecţie fiscală nr. x din 07 iulie 2015 şi Decizia de impunere x din 7 iulie 2015, reclamanta a formulat contestaţie prin care a solicitat anularea în totalitate a acestora, înregistrată la AJFP Satu Mare, iar prin Decizia nr. 752 din 26 octombrie 2015 a DRFP Cluj-Napoca a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia reclamantei.

Obligaţiile de plată suplimentare au fost stabilite în sarcina reclamantei în considerarea caracterului fictiv al unor operaţiuni economice desfăşurate de către reclamantă, apreciere emisă de către organul de control fiscal în considerarea constatărilor cuprinse în R.U.F.

În raport de susţinerile recurentelor - pârâte, care au fost învederate şi instanţei de fond, Înalta Curte reţine că nu se poate opune intimatei-reclamante, în lipsa oricărei conduite culpabile a acesteia comportamentul fiscal neadecvat al furnizorilor de bunuri şi servicii. Acest comportament al furnizorilor nu poate justifica concluzia organelor fiscale în sensul că operaţiunile desfăşurate de către intimata-reclamantă cu aceştia nu au fost reale, fiind desfăşurate exclusiv în vederea obţinerii unor avantaje de natură fiscală, neavând scop economic.

În lumina jurisprudenţei CJUE, comportamentul furnizorului nu poate constitui un motiv pertinent pentru a înlătura tranzacţiile efectuate de societate şi a refuza dreptul de deducere, fără a fi analizate toate mijlocele de probă invocate, care afirmativ dovedesc realitatea acestora. Aşadar, raportat la conduita fiscală a furnizorilor, dreptul de deducere se putea refuza numai în situaţia în care, evaluând ansamblul probator administrat în cauză, au fost identificate împrejurări de fapt din care rezultă că beneficiarul dreptului de deducere ştia sau ar fi trebuit să ştie că prin achiziţionarea acestor bunuri şi servicii a participat la o operaţiune implicată într-o fraudă privind TVA-ul săvârşită de un furnizor sau de un alt operator care a intervenit în amonte sau în aval în lanţul acestor livrări sau al acestor prestări.(Hotărârea CJUE din 21 iunie 2012 C-80/11 Mahageben).

De asemenea, jurisprudenţa CJUE s-a cristalizat şi în sensul că se opune unor reglementări naţionale care conduc, "chiar şi în cazul în care nu s-a constatat nicio fraudă fiscală şi nicio pierdere a veniturilor fiscale, la refuzul sistematic şi definitiv de a acorda dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată persoanei impozabile care a plătit taxa pe valoarea adăugată pentru tranzacţiile încheiate cu un operativ economic declarat inactiv (...)" (Hotărârea CJUE C-101/16 SC Paper Consult SRL).

Înalta Curte reţine că în mod corect prima instanţă, în vederea stabilirii realităţii tranzacţiilor şi deci pentru determinarea legalităţii obligaţiilor de plată stabilite de către pârâtă a dispus efectuarea unei expertize de specialitate de către un consultant fiscal ale cărei concluzii au fost primite de către instanţa fondului, fundamentând soluţia pronunţată în cauză din următoarele considerente:

Achiziţiile de bunuri realizate de către reclamantă au fost consemnate în înscrisuri (facturi), marfa achiziţionată de reclamantă în baza facturilor în cauză a fost înregistrată de către aceasta în contul 371 Mărfuri precum şi în fişele deschise de către reclamantă pentru toţi cei 3 furnizori şi există dovezi privind plata mărfurilor achiziţionate (virament bancar, prin casierie şi ordine de compensare).

Expertul a apreciat că facturile emise cuprind menţiunile obligatorii cuprinse în Legea nr. 82/1991 şi Ordinul M.F. nr. 3055/2009, aspect care, coroborat cu cele menţionate anterior referitoare la efectivitatea tranzacţiilor, permit concluzia că înscrisurile ce consemnează transferul dreptului de proprietate (facturile) au calitatea de documente justificative şi îşi produc toate consecinţele legale, inclusiv cele referitoare la dreptul de deducere T.V.A.

Înalta Curte are în vedere şi calitatea de document justificativ al facturii, care nu este determinată de comportamentul fiscal neadecvat al furnizorului. Comportamentul furnizorului poate indica practici frauduloase privind TVA-ul, însă este necesară identificarea unor împrejurări de fapt care în mod real să permită concluzia că beneficiarul cunoştea sau că ar fi avut posibilitatea să cunoască faptul că participă la o asemenea înţelegere.

Înalta Curte reţine şi că instanţa de fond, în raport de circumstanţele cauzei, în mod corect a făcut aplicarea dispoziţiilor şi practicii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în materie.

Astfel, este Hotărârea din 21 iunie 2012 a CJUE în cauzele conexate C-80/11 şi C-142/11 unde se arată:

"... Articolul 167, articolul 168 litera (a), articolul 178 litera (a), articolul 220 punctul 1 şi articolul 226 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie interpretate în sensul că se opun unei practici naţionale în temeiul căreia autoritatea fiscală refuză unei persoane impozabile dreptul de a deduce din valoarea taxei pe valoarea adăugată pe care o datorează valoarea taxei datorate sau achitate pentru serviciile care i-au fost furnizate pentru motivul că emitentul facturii aferente acestor servicii sau unul dintre prestatorii săi a săvârşit nereguli, fără ca această autoritate să dovedească, având în vedere elemente obiective, că persoana impozabilă respectivă ştia sau ar fi trebuit să ştie că operaţiunea invocată pentru a justifica dreptul de deducere era implicată într-o fraudă săvârşită de emitentul menţionat sau de un alt operator care intervine în amonte în lanţul de prestaţii.

2) Articolul 167, articolul 168 litera (a), articolul 178 litera (a) şi articolul 273 din Directiva 2006/112 trebuie interpretate în sensul că se opun unei practici naţionale în temeiul căreia autoritatea fiscală refuză dreptul de deducere pentru motivul că persoana impozabilă nu s-a asigurat că emitentul facturii aferente bunurilor pentru care se solicită exercitarea dreptului de deducere avea calitatea de persoană impozabilă, că dispunea de bunurile în cauză şi era în măsură să le livreze şi că a îndeplinit obligaţiile privind declararea şi plata taxei pe valoarea adăugată sau pentru motivul că persoana impozabilă respectivă nu dispune, în plus faţă de factura menţionată, de alte documente de natură să demonstreze că împrejurările menţionate sunt întrunite, deşi condiţiile de fond şi de formă prevăzute de Directiva 2006/112 pentru exercitarea dreptului de deducere sunt îndeplinite, iar persoana impozabilă nu dispunea de indicii care să justifice presupunerea existenţei unor nereguli sau a unei fraude în sfera emitentului menţionat."

În ceea ce priveşte trimiterile recurentelor-pârâte la practica Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Înalta Curte are în vedere că în afacerile Halifax (cauza C-255/02), Axel Kittel (cauza-439/04) şi Recolta Recycling (C-440/04) Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a spus în mod expres că particularul trebuie să beneficieze de prezumţia de bună-credinţă, revenind organelor fiscale sarcina probei faptului că aceştia, cu intenţie directă, au luat parte la un mecanism fraudulos, pe baza administrării unor probe obiective.

Or, în cauză, instanţa de fond în mod corect a reţinut că în privinţa aspectelor menţionate în actul de control, referitoare la maniera de lucru a terţilor furnizori ai reclamantei, în raportul comercial cu reclamanta, în sensul că nu ar fi depus declaraţii fiscale, deconturi T.V.A., nu au înregistrat tranzacţiile în evidenţa contabilă proprie, etc., Curtea reţine că acestea nu au relevanţă din perspectiva realităţii tranzacţiilor efectuate. Şi că singurul aspect care ar putea conduce la o soluţie contrară celei reţinute în prezenta cauză este cel referitor la inactivitatea persoanelor juridice în cauză. Dar, s-a constatat însă, în privinţa acestui aspect, că toate cele 3 persoane juridice au fost declarate inactive într-un moment ulterior derulării tranzacţiilor comerciale în cauză, astfel încât, la epoca acestora, erau societăţi comerciale active şi din perspectiva formalităţilor legale necesare.

Înalta Curte nu va avea în vedere notele scrise formulate de către recurentele-pârâte în completarea recursului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 177/2017 din 10 mai 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal faţă de momentul depunerii acestora, respectiv 15 ianuarie 2019 şi ţinând cont de data declarării recursului, respectiv 21 iunie 2017, recurentele-pârâte nemaifiind în termen să completeze motivele de recurs.

Examinând hotărârea de completare dispozitiv prin prisma criticilor de recurs formulate, a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat împotriva hotărârii de completare dispozitiv din 28 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal este de asemenea nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Înalta Curte constată că, având în vedere soluţia pronunţată de către instanţa de fond privind admiterea cererii formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâţii ANAF - DGFP Cluj-Napoca şi DGFP Cluj-Napoca prin AJFP Satu Mare şi anularea Deciziei nr. 752/2015, a Deciziei nr. 752 bis/2015, a Deciziei de impunere nr. x/2015 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/2015 emise de pârâta DGRFP Cluj, precum şi soluţia cu privire la respingerea recursului împotriva acestei sentinţe, se impune şi respingerea recursului declarat împotriva hotărârii de completare dispozitiv prin care s-a dispus completarea Sentinţei civile nr. 177 din 10 mai 2017 în sensul obligării pârâţilor la plata sumei de 8.876 RON, cheltuieli de judecată.

Astfel, instanţa de fond a reţinut în mod corect că cererea de completare dispozitiv este fondată având în vedere că atât prin cererea de chemare în judecată, cât şi prin concluziile scrise, reclamanta a solicitat şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, Curtea omiţând să se pronunţe asupra acestei cereri..

Înalta Curte reţine că în cauză sunt îndeplinite condiţiile legale prevăzute pentru acordarea cheltuielilor de judecată şi nu pot fi primite criticile aduse de către pârâte prin cererea de recurs. Astfel, potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ. Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, condiţie îndeplinită având în vedere că instanţa de fond a admis cererea reclamantei, iar instanţa de recurs confirmă soluţia fondului. Potrivit art. 452 C. proc. civ. Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei, condiţie de asemenea îndeplinită deoarece reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată atât prin cererea de chemare în judecată, cât şi prin concluziile scrise, dovada fiind făcută prin înscrisurile de la dosar. De asemenea, potrivit art. 451 alin. (1) C. proc. civ. Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului, astfel că, obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariu de expert este în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea pronunţată în Cauza Străin şi alţii împotriva României, publicată în M. Of. nr. 99 din 2 februarie 2006), Înalta Curte constatând realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil al cheltuielilor de judecată stabilite în cauză de către instanţa de fond.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj-Napoca şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare împotriva Sentinţei civile nr. 177/2017 din 10 mai 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi împotriva Hotărârii completare dispozitiv din 28 iunie 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj-Napoca şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare împotriva Sentinţei civile nr. 177/2017 din 10 mai 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi împotriva Hotărârii completare dispozitiv din 28 iunie 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - LM