Suspenda executării ordinului de încetare temporară a funcției de director: necumularea cazului bine justificat cu pagina iminentă

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea formulată şi înregistrată la 6 mai 2019 pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei, a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 327 din 7 martie 2019 emis de Ministrul Economiei prin care s-a dispus, începând cu data acestui ordin, încetarea exercitării cu caracter temporar a funcţiei contractuale de conducere de Director General al Biroului Român de Metrologie Legală a reclamantului până la soluţionarea definitivă a cererii de anulare a acestui act administrativ.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 239 din 5 iunie 2019, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI, privind suspendarea executării Ordinului 327 din 7 martie 2019.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 239 din 5 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare.

În susţinerea motivelor de casare invocate, recurentul-reclamant a arătat, în esenţă, că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, fără corespondent în probele cauzei vizând neîndeplinirea cumulativă în speţă a condiţiilor impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării Ordinului nr. 327 din 7 martie 2019 emis de ministrul Economiei, astfel cum se solicită de recurent prin cererea introductivă. Privind condiţia cazului bine justificat în cauză, consideră că acest motiv de nelegalitate în emiterea Ordinului atacat este clar conturat prin probele administrate în dosar, nefiind susţinută prin situaţia factuală şi de drept în speţă motivarea greşită dată de prima instanţă în sensul că respectivul motiv "nu este suficient de puternic probat" pentru a se dispune suspendarea Ordinului nr. 327 din 7 martie 2019 emis de ministrul Economiei. Astfel, recurentul-reclamant arată că Ordinul nr. 327 din 7 martie 2019 nu este motivat în fapt şi necorespunzător motivat în drept, situaţie care-i conferă cu evidenţă o aparenţă de nelegalitate ce justifică existenţa condiţiei cazului bine justificat în speţă. Ordinul contestat nu este motivat nici în drept - întrucât temeiul juridic invocat, art. 30 din Legea nr. 153/2017 referă la ocuparea prin concurs a postului de către o altă persoană. Ori, în speţă, nu a avut loc vreun concurs pentru ocuparea funcţiei de Director General al Biroului Român de Metrologie Legală şi, implicit necesitatea ca o persoană declarată reuşită la un astfel de concurs să fie numită în respectiva funcţie, împrejurări care să justifice astfel temeiul legal de drept al încetării activităţii petentului recurent în funcţia invocată.

Recurentul-reclamant apreciază că hotărârea recurată este nelegală şi netemeinică deoarece în dosar în mod greşit prima instanţă a apreciat că nici condiţia pagubei iminente prev. de art. 17 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu este îndeplinită în speţă. Cele două condiţii cuprinse în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se determină reciproc, neputându-se vorbi de un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei. În speţă, reclamantul a făcut dovada existenţei cazului bine justificat ca fiind acela al existenţei unor indicii temeinice cu privire la nelegalitatea actului administrativ contestat, fiind arătate în dosar prin probe împrejurări legate de starea de fapt ţi de drept care şi a abuzului şi încălcării legislaţiei în domeniu comise de ministrul Economiei în emiterea respectivului act administrativ, cu indicarea în dosar a efectelor posibile şi previzibile negative, cuantificate şi în pierderi băneşti pe care Biroul Român de Metrologie Legală, implicit Statul Român, le-ar suferi urmarea încetării activităţii petentului recurent în funcţia de Director General al B.R.M.L.

Mai susţine recurentul-reclamant faptul că în dosarul prezent instanţa de judecată a făcut o apreciere sumară greşită a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de reclamant, neluând în considerare indiciile suficient dovedite de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi de verosimilitate a iminenţei producerii unei pagube vizând Ordinul contestat, ceea ce implica o soluţie de admitere a suspendării respectivului act administrativ. De asemenea, arată că nemotivarea hotărârii este echivalentă cu nerespectarea prevederilor art. 6 paragr. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi cu necercetarea fondului cauzei, făcând imposibil controlul judiciar.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 23 august 2019, intimatul-pârât Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii pronunţată de către instanţa de fond, reiterând, în esenţă, apărările formulate pe parcursul judecării litigiului în primă instanţă.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) invocat de recurentul-reclamant este nefondat.

Potrivit art. 425 C. proc. civ.:

"(1) Hotărârea va cuprinde:

a) partea introductivă, în care se vor face menţiunile prevăzute la art. 233 alin. (1) şi (2). Când dezbaterile au fost consemnate într-o încheiere de şedinţă, partea introductivă a hotărârii va cuprinde numai denumirea instanţei, numărul dosarului, data, numele, prenumele şi calitatea membrilor completului de judecată, numele şi prenumele grefierului, numele şi prenumele procurorului, dacă a participat la judecată, precum şi menţiunea că celelalte date sunt arătate în încheiere;

b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor;

c) dispozitivul, în care se vor arăta numele, prenumele, codul numeric personal şi domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, după caz, denumirea, sediul, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar, soluţia dată tuturor cererilor deduse judecăţii şi cuantumul cheltuielilor de judecată acordate".

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanţe de a oferi o motivare, în condiţiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunţare asupra acţiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv şi considerente, ca elemente componente esenţiale şi obligatorii ale hotărârii judecătoreşti.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a a ajuns la soluţia din sentinţa recurată; Înalta Curte apreciază că sentinţa civilă recurată respectă disp. art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă. De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurent pe această cale se invocă în esenţă o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar nemotivarea insuficientă nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată. Instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea.

Astfel, aşa cum s-a statuat în parag. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei. Deşi s-ar putea invoca ca argument împrejurarea că motivarea oferită de prima instanţă pentru respingerea acţiunii ar fi succintă, Înalta Curte constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părţi, fiind respectate cerinţele unui proces echitabil.

Ca urmare, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reţinut.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este şi el nefondat, iar în acest sens Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Reclamantul A. a solicitat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Ordinului nr. 327 din 7 martie 2019 emis de Ministrul Economiei prin care s-a dispus, începând cu data acestui ordin, încetarea exercitării cu caracter temporar a funcţiei contractuale de conducere de Director General al Biroului Român de Metrologie Legală a reclamantului până la soluţionarea definitivă a cererii de anulare a acestui act administrativ.

Susţinerile recurentului potrivit cărora instanţa de fond a concluzionat în mod nejustificat că argumentele aduse în favoarea nelegalităţii actelor administrative contestate nu sunt de natură a crea o îndoială serioasă, sunt nefondate.

Conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

La modul concret, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalităţii actelor administrative presupune, atât ca autorităţile administrative să nu eludeze dispoziţiile legale, cât şi ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. Acest principiu, impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare, instanţa de judecată nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate a actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei învestite cu soluţionarea acţiunii în anulare.

Prin urmare, pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenţei dreptului.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

În considerentele sentinţei recurate, procedând la analiza îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, prima instanţă a reţinut că motivele invocate de reclamant nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne cu uşurinţă prezumţia de legalitate a actului administrativ fiscal, fiind necesară o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecăţii.

Înalta Curte consideră că judecătorul fondului a aplicat corect dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, neputându-se pretinde instanţei de contencios administrativ ca în limitele acestei proceduri sumare să tranşeze motivele de nelegalitate invocate de reclamant în afirmarea existenţei condiţiei cazului bine justificat.

Instanţa de fond a reţinut în mod corect situaţia de fapt, respectiv că la data de 13 august 2018 a fost încheiat contractul individual de muncă nr. 5 între angajatorul persoana juridică Biroul Român de Metrologie Legală şi dl A. în calitate de salariat, durata contractului fiind determinată, pe perioada cuprinsă între 17 august 2018 - 16 august 2021.

La aceeaşi dată, 13 august 2018, Biroul Român de Metrologie Legală a emis ordinul nr. 310 prin care începând cu data de 17 august 2018, dl. A. se încadrează pe funcţia de consilier în cadrul Biroului Român de Metrologie Legală - Serviciul Corp Control Propriu.

La data de 24 august 2018 reclamantul a formulat cererea înregistrată sub nr. x din 24 august 2018 în care a menţionat că, îndeplinind condiţiile legale de pensionare din funcţia de director general al BRML, solicită să i se permită să finalizeze proiectele începute, prin numirea, cu caracter temporar, până la numirea altei persoane, ca Director General al Biroului Român de Metrologie Legală.

În acest context a fost emis Ordinul nr. 1.094 din 24 august 2018 conform căruia dl. A., personal contractual de execuţie, exercită cu caracter temporar funcţia contractuală de conducere vacantă de director general la Biroul Român de Metrologie Legală, începând cu data de 24 august 2018.

Ulterior a fost emis Ordinul nr. 327 din 7 martie 2019 conform căruia, începând cu data de 7 martie 2019 domnului A. îi încetează exercitarea cu caracter temporar a funcţiei contractuale de conducere de director general la Biroul Român de Metrologie Legală.

Susţinerile recurentului-reclamant potrivit cărora ordinul nu este motivat, sunt nefondate.

Înalta Curte reţine că Biroul Român de Metrologie Legală este, potrivit art. 1 din H.G. nr. 193/2002, un organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Economiei şi Comerţului, care este responsabil cu asigurarea reglementărilor metrologice, mijloacelor tehnice şi acţiunilor necesare obţinerii credibilităţii rezultatelor măsurătorilor, precum şi cu exercitarea, în numele statului, a controlului metrologic legal, la nivel naţional.

Conform art. 4 alin. 1 din acelaşi act normativ, Biroul Român de Metrologie Legală este condus de un director general, numit prin ordin al ministrului industriei şi resurselor.

În temeiul acestor dispoziţii legale şi avându-se în vedere Ordinul nr. 1094 din 24 august 2018, Ministrul Economiei a emis Ordinul nr. 327 din 7 martie 2019 conform căruia, începând cu data de 7 martie 2019 domnului A. îi încetează exercitarea cu caracter temporar a funcţiei contractuale de conducere de director general la Biroul Român de Metrologie Legală.

Analizând condiţiile necesare suspendării executării actului administrativ, în ceea ce priveşte cazul bine justificat, cercetând motivele invocate de reclamant, s-a constatat în mod întemeiat de către instanţa de fond că acestea nu sunt de natură să contureze o aparenţă de nelegalitate suficient de concludentă.

Astfel, în ceea ce priveşte verificarea îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, respectiv a aparenţei de nelegalitate a actului administrativ a cărui suspendare se solicită, se reţine de către instanţa de fond că acesta se referă la o situaţie juridică provizorie, care nu este de natură să îi confere titularului un drept caracterizat printr-o stabilitate semnificativă, astfel încât să impună o motivare riguroasă, prin raportare şi la actul simetric, de numire în funcţie sau să excludă o încetare a sa anterior momentului prevăzut de art. 30 din Legea nr. 153/2017.

În consecinţă, în mod judicios a constatat prima instanţă inexistenţa elementelor care să contureze îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat pentru suspendarea executării actului administrativ contestat.

Instanţa de recurs reţine că cele două condiţii legale, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă, nu pot fi analizate decât împreună, deoarece nu se poate vorbi despre un caz bine justificat dacă nu se învederează, în acelaşi timp, iminenţa producerii unei pagube semnificative şi reciproc, prefigurarea unei pagube iminente reprezintă un element esenţial pentru a motiva existenţa cazului bine justificat de admitere a suspendării executării actului administrativ.

În cauză, condiţia pagubei iminente şi, implicit, motivele de recurs invocate sub acest aspect, nu se mai impun a fi analizate, având în vedere neîndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, ce conduce la neîntrunirea cumulativă a prevederilor legale impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 în materia suspendării executării actului administrativ.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei nr. 239/2019 din 5 iunie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - LM