Government appeal dismissed, upholding annulment of water infrastructure assets erroneously attested to local public domain

Şedinţa publică din data de 10 ianuarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, la data de 08.09.2016, sub nr. x/2016, reclamanta ADMINISTRAŢIA BAZINALA DE APA BANAT în contradictoriu cu pârâţii COMUNA DUMBRAVTTA şi GUVERNUL ROMÂNIEI, a solicitat ca prin hotărârea pe care o va pronunţa instanţa, să se dispună anularea în parte a H.G. nr. 977/2002 privind atestarea la domeniul public al Comunei Dumbrăviţa, respectiv anularea poziţiilor 15 şi 16 din anexa 34, publicată în M.O. al României nr. 699 bis/24.09.2002 referitoare la Acumularea Dumbrăviţa şi Canalul Bega Veche, ca fiind înscrise cu încălcarea dreptului de proprietate publică de interes naţional al Statului Roman; cu cheltuieli de judecată aferente prezentului proces.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 164 din 29 mai 2017, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta Administraţia Bazinală de Apă Banat, în contradictoriu cu pârâţii Comuna Dumbrăviţa, reprezentata prin Primar şi Guvernul României.

A anulat în parte H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Timiş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş, respectiv poziţia 15 din Anexa nr. 34 publicată în M. Of. al României nr. 699 bis din 24.09.2002.

A respins în rest acţiunea.

A compensat cheltuielile de judecată ale reclamantei Administraţia Bazinală de Apă Banat şi ale pârâtei Comuna Dumbraviţa.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 164 din 29 mai 2017 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, pârâtul Guvernul României a declarat recurs, criticând hotărârea instanţei pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.

Recurentul-pârât apreciază în esenţă că, analizând obiectul acţiunii, acesta este circumscris dispoziţiilor art. 8 coroborat cu art. 11 din Legea nr. 554/2004, astfel încât soluţia respingerii excepţiei tardivităţii cererii apare ca nelegală. După exercitarea recursului graţios, în termenul de 30 de zile de la comunicarea actului, dacă persoana ce se consideră vătămată în drepturile sale nu este mulţumită de soluţia dată reclamaţiei sale, în cadrul procedurii prealabile, sau dacă reclamaţia nu este rezolvată în termenul legal, aceasta poate sesiza instanţa judecătorească competentă în termen de 6 luni de la comunicarea soluţiei sau, după caz, data comunicării refuzului, considerat nejustificat, de soluţionare a cererii (art. 1l alin. (1) din Legea nr. 554/2004). în toate cazurile, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1) (în speţă 6 luni), dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului (termen de decădere). Acceptând termenul de excepţie de un an, prevăzut pentru introducerea acţiunii în contencios administrativ, din art. 1l din Legea contenciosului administrativ, avându-se, totodată, în vedere şi modalitatea specială de realizare a publicităţii anexelor la actele administrative de natura celui supus cenzurii instanţei (cu respectarea dispoziţiilor constituţionale prevăzute în art. 108 din Legea fundamentală, republicată, a reglementărilor vizând activitatea Monitorului Oficial, termenul legal sus menţionat, calificat drept termen de decădere, a fost cu mult depăşit, astfel că acţiunea reclamantei este, indiscutabil, introdusă tardiv.

Recurentul-pârât arată că, în lipsa unei soluţii de anulare a Hotărârii Consiliului Local al Comunei Dumbrăviţa nr. 34/1999 privind însuşirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Comunei Dumbrăviţa, soluţia pronunţată în cauză devine lipsită de sens, actul autorităţii publice locale subzistând ca efecte juridice, fiind un act precedent, iar nu subsecvent actului anulat parţial. Învederează că H.G. nr. 977/2002 este un act administrativ de autoritate care nu condiţionează şi nici nu cenzurează existenţa efectelor actelor juridice precedente, pe care doar le aprobă (în limitele exercitării, de către Guvernul României, a prerogativelor cu care este expres învestit prin dispoziţiile Legii nr. 213/1998, republicată).

Iniţierea proiectelor de hotărâri ale Guvernului de atestare a domeniului public de atestarea apartenenţei bunurilor la domeniul public de interes judeţean sau local este necesară în vederea delimitării corecte a bunurilor de interes public judeţean sau local sau cele de interes naţional, precum şi în vederea delimitării bunurilor aparţinând domeniului public de bunurile aparţinând domeniului privat. Critica soluţiei de fond vizează astfel faptul că instanţa a interpretat eronat dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, care prevăd că inventarele astfel însuşite se centralizează de către Consiliul Judeţean şi se trimit Guvernului României (doar) pentru atestare, rolul exercitat de către autoritatea centrală a puterii executive (Guvernul României) fiind eminamente unul constatator/aprobator.

Consideră că, prin natura sa, actul de atestare a bunurilor aparţinând domeniului public local nu creează drepturi noi, nu stabileşte si nici nu modifică regimul juridic al bunurilor respective si nu este de natură a vătăma vreun drept. Prin asemenea acte administrative, consiliile locale/judeţene stabilesc doar regimul juridic diferenţiat cu privire la bunurile lor, hotărârile neavând nici un efect asupra proprietăţii altor persoane. Potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998, Guvernul nu are decât competenţa de a atesta (sau nu), prin hotărâre, apartenenţa bunurilor la domeniul public de interes local sau judeţean, neavând abilitarea legală de a inventaria el însuşi aceste bunuri, deci de a interveni într-un fel sau altul asupra inventarelor, astfel cum au fost însuşite de consiliile locale, respectiv de cele judeţene, prin hotărâri ale acestora.

Recurentul-pârât contestă soluţia pronunţată de către instanţa de fond pentru că a fost pronunţată cu ignorarea cererii formulate, în temeiul art. 78 alin. (2) C. proc. civ., de către Guvernul României, privind oportunitatea şi necesitatea participării în cauză a iniţiatorului H.G. nr. 977/2002 Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (în organizarea actuală) şi a Statului Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice. Nu în ultimul rând, conchide că, fiind în discuţie un bun imobil aflat în proprietatea Statului Român, apărarea acestuia se face potrivit normelor legale în vigoare, respectiv art. 870 alin. (1) C. civ. "Apărarea în justiţie a dreptului de administrare revine titularului dreptului."

Recurentul-pârât şi-a întemeiat în drept recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Comuna Dumbrăviţa a depus întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului, iar odată cu rejudecarea cauzei pe fond să se dispună schimbarea în parte a soluţiei recurate sub aspectul anulării parţiale a H.G. nr. 977/2002 poziţia 15 din Anexa nr. 34 publ. În MOf. Nr. 699/2002, cu consecinţa respingerii în totalitate a cererii introductive.

Intimata-reclamantă Administraţia Bazinală de Apă Banat a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei pronunţată de către instanţa de fond.

5. Considerentele instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor de recurs formulate, a apărărilor din întâmpinări, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material, este nefondat, iar în acest sens Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

În ceea ce priveşte critica recurentului-pârât potrivit căreia fiind în discuţie un bun imobil aflat în proprietatea Statului Român, apărarea acestuia se face potrivit normelor legale în vigoare, respectiv art. 870 alin. (1) C. civ. "Apărarea în justiţie a dreptului de administrare revine titularului dreptului", Înalta Curte constată că excepţia lipsei calităţii procesuale active a fost invocată la fond doar de către pârâta Comuna Dumbrăviţa, fiind respinsă de către instanţa de fond, iar pârâta Comuna Dumbrăviţa nu a înţeles să formuleze recurs în cauză. Excepţia lipsei calităţii procesuale active în raport de art. 870 alin. (1) C. civ. nu a fost invocată de pârâtul Guvernul României în condiţiile impuse prin art. 208 C. proc. civ., astfel că în această fază procesuală a recursului excepţia nu mai poate fi pusă în discuţie.

Cu privire la susţinerea recurentului-pârât privind pretinsa ignorare de către instanţa de fond a cererii formulate, în temeiul art. 78 alin. (2) C. proc. civ., privind oportunitatea şi necesitatea participării în cauză a iniţiatorului H.G. nr. 977/2002 Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (în organizarea actuală) şi a Statului Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, constată că aceasta este nefondată având în vedere că prin întâmpinare recurentul-pârât doar a indicat analiza unei posibile aplicări a acestor prevederi legale, pe motiv că prin acţiune reclamanta ar fi invocat H.G. nr. 1705/2006 privind aprobarea inventarului centralizat al bunurilor aflate în domeniul public al statului, situaţie care ar fi creat premisa comparării unor titluri, aspecte care nu au făcut obiectul soluţionării litigiului în fond.

În ceea ce priveşte critica recurentului-pârât referitoare la soluţia de respingere a excepţiei tardivităţii formulării cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că:

Prin încheierea de şedinţă din data de 14.11.2016, în mod corect instanţa de fond a respins excepţia tardivităţii formulării acţiunii. Trebuie remarcat pe de o parte că anexa în litigiu a fost publicată în M.O. nr. 699 bis/24.09.2002 actul publicat MO cu termenul "bis" neavând acelaşi caracter de publicitate cu celelalte acte normative publicate în M.O. şi fiind cunoscută practica publicaţiei oficiale a S.R. de publica anexele la astfel de hotărâri ale Guvernului în număr redus de exemplare şi la solicitarea persoanelor interesate.

Atât din conţinutul acţiunii, cât şi din corespondenţa anexată, rezultă că abia prin adresa nr. x/19.04.2016 a Primăriei Comunei Dumbrăviţa s-a luat la cunoştinţă despre poziţiile nr. 15-16 din anexa 34 care reliefa problema de interes, astfel că data recepţiei adresei de către intimata-reclamantă, respectiv 26.04.2016 este cea a luării la cunoştinţă efectivă.

Susţinerile referitoare la depăşirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004 nu pot fi nici ele primite, reclamanta formulând în data 12.05.2016 plângere prealabilă adresată emitentului actului contestat, astfel că, faţă de depunerea acţiunii în instanţă la 08.09.2016 termenul prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004 a fost respectat.

Referitor la fondul pricinii, Înalta Curte reţine că analiza instanţei de fond este judicioasă şi că soluţia de admitere în parte a acţiunii este argumentată în fapt şi în drept, criticile recurentului nefiind de natură a conduce la o altă concluzie.

Criticile recurentului-pârât se referă la temeinicia şi legalitatea H.G. nr. 977/2002 cu motivarea că acesta se sprijină pe o hotărâre a Consiliului Local Dumbrăviţa care nu a fost anulată. De asemenea susţine că eliminarea respectivelor poziţii din H.G. s-ar putea face doar la iniţiativa autorităţii locale.

Astfel de susţineri nu pot fi primite, Legea nr. 213/1998 în baza cărora s-a şi procedat la atestarea domeniilor publice de interes local, neimpunând respectivele restricţii care de altfel nu ar fi admisibile nici din perspectiva accesului la justiţie pentru apărarea unui drept.

În fond, recursul pârâtului explicitează doar procedura de emitere a acestor H.G. precizând că nu are abilitatea legală de inventariere el însuşi bunurile din domeniul public al UAT nici de a modifica cele aprobate de autorităţile locale, iar cu privire la motivul de recurs referitor la faptul că hotărârea de guvern de atestare a dreptului de proprietate nu are efect constitutiv al dreptului de proprietate, Înalta Curte apreciază că este neîntemeiat.

Din conţinutul dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 213/1998 rezultă în mod cert faptul că hotărârile autorităţilor administraţiei publice locale pregătesc adoptarea actului final, hotărârea de guvern, ale cărei efecte juridice vizează caracterul bunurilor enumerate în anexe, adică tocmai apartenenţa lor la proprietatea publică a comunei, oraşului sau judeţului după caz.

În speţă, cel care vatămă în mod direct interesul legitim al reclamantei care administrează apele care fac parte din domeniul public de interes naţional al statului, este actul final al Guvernului, care consfinţeşte apartenenţa imobilului în discuţie la domeniul public local.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Guvernul României împotriva deciziei civile nr. 164 din 29 mai 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Guvernul României împotriva deciziei civile nr. 164 din 29 mai 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 ianuarie 2020.