Territorial competence in administrative disputes: trade union seat versus employee domicile for salary recalculations

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea formulată în data de 11 ianuarie 2018 şi înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. dosar x/2019, reclamantul A. prin Sindicatul Poliţiştilor din România, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, a solicitat să se recalculeze de la data de 1 februarie 2017, drepturile salariale cu respectarea principiului potrivit căruia salariul de funcţie, fără sporuri şi alte adaosuri incluse în salariul de funcţie, nu poate fi mai mic decât salariul brut minim pe ţară garantat şi să achite reclamanţilor, diferenţele între drepturile salariale efectiv plătite începând cu 1 februarie 2017, şi sumele ce vor rezulta din recalcularea drepturilor salariale, sume la care să se adauge dobânda legală şi care să fie actualizate totodată cu rata inflaţiei până la data plăţii efective.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Prin încheierea din 27 mai 2019 pronunţată în Dosarul nr. x/2019 de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a disjuns capătul de cerere din cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Sindicatul Poliţiştilor din România în numele membrului de sindicat A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, formându-se Dosarul nr. x/2019.

Prin Sentinţa civilă nr. 4696/24 iunie 2019 pronunţată în Dosarul nr. x/2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul a respins excepţiile necompetenţei material-funcţionale şi a nelegalei compuneri/constituiri a completului de judecată ca neîntemeiată, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., în favoarea Tribunalului Mureş.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, iar la termenul din data de 05.11.2019, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Mureş şi a reţinut cauza în pronunţare.

Prin Sentinţa nr. 541 din 05 noiembrie 2019, Tribunalul Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Mureş.

A declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

A dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

II. Decizia ÎCCJ pronunţată în regulator de competenţă.

II. Soluţia instanţei de recurs

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două tribunale îl constituie problema instanţei competente teritorial să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reţine că prin cererea formulată în data de 11 ianuarie 2018 şi înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. dosar x/2019, reclamantul A. prin Sindicatul Poliţiştilor din România, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, a solicitat să se recalculeze de la data de 1 februarie 2017, drepturile salariale cu respectarea principiului potrivit căruia salariul de funcţie, fără sporuri şi alte adaosuri incluse în salariul de funcţie, nu poate fi mai mic decât salariul brut minim pe ţară garantat şi să achite reclamanţilor, diferenţele între drepturile salariale efectiv plătite începând cu 1 februarie 2017, şi sumele ce vor rezulta din recalcularea drepturilor salariale, sume la care să se adauge dobânda legală şi care să fie actualizate totodată cu rata inflaţiei până la data plăţii efective.

În privinţa competenţei materiale de soluţionare a cauzei, sunt aplicabile dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, din perspectiva împrejurării că reclamantul A. fiind membru sindicatului care a promovat prezenta acţiune, are calitate de funcţionar public, acţiunea vizând drepturi salariale ca urmare a raporturilor de serviciu.

Potrivit dispoziţiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999:

"Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".

În ceea ce priveşte competenţa teritorială sunt aplicabile disp. art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, forma în vigoare la data introducerii acţiunii, respectiv 11.01.2018.

Potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004:

"Reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale".

De asemenea, se va avea în vedere că sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 62/2011 privind dialogul social.

Prin Decizia nr. 1/2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 118/01.03.2013, s-a reţinut că în interpretarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 (abrogată în prezent prin Legea dialogului social nr. 62/2011), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat.

Cu toate că prin această decizie s-au avut în vedere aspecte care privesc prevederile Codului muncii, considerentele ce au avut în vedere calitatea procesuală de reclamantă a unei organizaţii sindicale pot fi aplicate şi în cauze care depăşesc cadrul procesual al litigiilor de muncă. Conform Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1/2013, "atât timp cât organizaţiei sindicale i se recunoaşte legitimare procesuală activă, fiind reclamant, în determinarea competenţei teritoriale, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, urmează să se ţină seama de sediul sindicatului".

Prin urmare, având în vedere că Sindicatul Poliţiştilor din România a formulat acţiunea în numele membrilor săi, iar obiectul cauzei prezente vizează raporturile de serviciu ale membrilor săi, se reţine că, în baza dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, acesta a depus acţiunea la instanţa competentă aflată în raza sediului său, respectiv Tribunalul Bucureşti.

Aşadar, competenţa de soluţionare a cauzei prezente, în primă instanţă, revine Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, întrucât organizaţia sindicală prin intermediul căreia au formulat acţiunea reclamanţii, respectiv Sindicatul Poliţiştilor din România, are sediul în Bucureşti.

Pe de altă parte, în prezenta cauză, potrivit celor precizate de reclamantul A., acesta are domiciliul oficial în Sighişoara, str. x, jud. Mureş, însă îşi desfăşoară activitatea în cadrul secţiei x Poliţie Bucureşti, având reşedinţa de domiciliu efectiv, (chiar dacă este fără forme legale), în Bucureşti.

Raportat şi la această împrejurare a domiciliului efectiv, respectiv municipiul Bucureşti, unde îşi are şi locul de muncă reclamantul persoană fizică, dispoziţiile legale menţionate anterior sunt aplicabile în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei prezente, astfel încât competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pe pârâta Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - NN