Negative conflict of jurisdiction over judges' salary recalculation resolved by assigning competence to the civil court

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual prin precizarea de acţiune depusă la data de 22 aprilie 2019 prin fax, în Dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Mureş de către reclamanţii A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Suceava:

- reîncadrarea reclamanţilor şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 9.04.2015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 1.12.2015;

- obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care suntem îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective;

- obligarea pârâţilor să efectueze plăţile aferente drepturilor mai sus precizate într-o singură tranşă.

- obligarea prim-pârâtului Ministerul Justiţiei la alocarea fondurilor necesare plăţii drepturilor salariale.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Prin Sentinţa civilă nr. 1086/24.09.2019 Tribunalul Mureş, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Mureş.

A declinat, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, competenţa soluţionării acţiunii formulate de reclamanţii A., B., C., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Suceava, Curtea de Apel Suceava, Ministerul Justiţiei.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 15.10.2049, sub nr. x/2019.

Prin Sentinţa nr. 803 din 15 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti.

A declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B. şi C. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Suceava, în favoarea Tribunalului Mureş.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Mureş.

A suspendat din oficiu judecata cauzei.

A înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

II. Decizia ÎCCJ pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, prevăd că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe îl constituie problema instanţei competente material să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că, în fapt, prin Sentinţa civilă nr. 829/12.07.2018 pronunţată de Tribunalul Mureş în Dosarul nr. x/2018 a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Mureş şi Curtea de Apel Târgu Mureş fiind obligaţi pârâţii să plătească reclamanţilor începând cu data de 09.04.2015 o indemnizaţie brută lunară, stabilită; prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON la care se adaugă o majorare de 8,5% acordată conform O.G. nr. 13/2008 (corespunzătoare unei valori de referinţă sectorială de 440,154 RON n.n) şi începând cu data de 01.12,2015 o indemnizaţie brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 lei la care se adaugă o majorarea de 8,5% acordată conform O.G. nr. 13/2008 şi procentul de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015 - corespunzătoare unei valori de referinţă sectorială de 484.169 RON.

Sentinţa a devenit definitivă prin neapelare.

Au mai susţinut reclamanţii că prin Sentinţa civilă nr. 1177/22.10.2018 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. x/2018 a fost admisă în parte acţiunea şi au fost obligaţi pârâţii Tribunalul Dolj şi Curtea de Apel Craiova să le plătească reclamanţilor, începând cu data de 16 aprilie 2015 şi până la 30 noiembrie 2015, diferenţele de drepturi salariale dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă i sectorială de 440,154 RON şi venitul efectiv plătit, şi, începând cu data de 1 decembrie 2015 şi până la zi, diferenţele; de drepturi salariale dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectorială de 484,169 RON şi venitul efectiv plătit, drepturi actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă, până la data plăţii efective.

În concluzie au susţinut reclamanţii că la nivelul familiei ocupaţionale justiţie, există la acest moment personal care este salarizat corespunzător unei valori de referinţă sectorială mai mare (de 440,154, respectiv 484,169 RON) decât cea raportat la care sunt calculate drepturile noastre, ale reclamanţilor.

Cererea a fost calificată de instanţa învestită, respectiv Tribunalul Mureş, ca fiind modificare a acţiunii iar prin Sentinţa nr. 1086/24.09.2019 Tribunalul Mureş a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Reclamanţii au formulat o cerere de chemare în judecată structurată pe mai multe capete de cerere, însă din modul în care aceştia au înţeles să îşi motiveze în fapt şi în drept pretenţiile deduse judecăţii, rezultă că folosul practic, direct şi imediat pe care îl urmăresc şi implicit, obiectul principal al acţiunii îl reprezintă obţinerea unor drepturi salariale constând în diferenţa dintre indemnizaţiile încasate începând cu data de 09.04.2015 şi cele la care pretind că ar fi fost îndreptăţiţi să le primească.

În raport de momentul indicat de reclamanţi - 09.04.2015 - dată la care nu erau în vigoare prevederile Legii 153/2017, avute în vedere de către Tribunalul Mureş, devin aplicabile dispoziţiile art. 7, Cap. VIII din Anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010 care stabilesc:

Înalta Curte reţine că reclamanţii au solicitat recalcularea indemnizaţiei lunare, în temeiul art. 208 din Legea nr. 62/2011, şi nu au contestat actul de stabilire a drepturilor salariale emis de către Ministerul Justiţiei.

Cererea reclamanţilor nu se încadrează în prevederile art. 7 alin. (2) din Cap. VIII (Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei) al Anexei VI - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, şi nici în prevederile art. 7 alin. (2) din Cap. VIII (Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei) al Anexei V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" la Legea nr. 153/2017.

Competenţa materială a Curţii de Apel Bucureşti prevăzută de art. 7 din capitolul VIII din anexa VI la Legea nr. 284/2010 are caracter special.

Obiectul cererilor soluţionate de Curtea de Apel Bucureşti este limitat la plângerea împotriva hotărârilor organelor de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, ale colegiilor de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea.

În materia raporturilor juridice de muncă se aplică dispoziţiile art. 208 din Legea nr. 62/2011, coroborat cu art. 1 alin. (2), art. 278 alin. (2) şi art. 266 din C. muncii.

Prin Decizia nr. 9/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca urmare a soluţionării unui recurs în interesul legii, s-a reţinut distincţia între recalcularea şi plata drepturilor salariale prevăzute de lege şi nerecunoscute de angajator, pe de o parte, şi contestarea actelor de stabilire a salariului, pe de altă parte. Această distincţie operează nu numai în privinţa condiţiilor de exercitare a acţiunii, aspect avut în vedere de Înalta Curte la pronunţarea deciziei amintite, ci şi sub aspectul competenţei de drept material a instanţei chemate să soluţioneze cele două tipuri de litigii.

Prin urmare, având în vedere obiectul acţiunii reclamanţilor, judecători la Tribunalul Mureş, privind recalcularea indemnizaţiei lunare, competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Mureş, secţia civilă.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii: A., B. şi C. şi pe pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Suceava în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - NN