Cassation inadmissible for factual re-evaluation: exclusion of merits review under Art. 438(1)(7) CPC in aggravated theft

Şedinţa publică din data de 9 ianuarie 2020

Asupra recursului în casaţie de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 210 din 2 octombrie 2018, pronunţată de Judecătoria Topoloveni, în baza art. 396 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. pen. rap. la art. 83 C. pen., s-a stabilit pedeapsa închisorii de 8 luni în sarcina inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. şi ped. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) C. pen., cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În baza art. 83 alin. (1) C. pen. rap. la art. 396 alin. (4) C. proc. pen., s-a dispus amânarea aplicării pedepsei închisorii, stabilindu-se un termen de supraveghere de 2 ani, calculat conform art. 84 C. pen., de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Argeş la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus a se comunica Serviciului de Probaţiune Argeş datele prevăzute la art. 85 alin. (1) lit. c) - e).

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. rap. la art. 88 C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi săvârşirii altei infracţiuni în termenul de supraveghere.

A fost condamnat inculpatul B., la pedeapsa închisorii de 1 an, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. şi ped. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) C. pen.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere, pe durata termenului de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

S-a dispus a se comunica datele prevăzute la pct. b), c), d), e), Serviciului de Probaţiune Dâmboviţa.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a impus inculpatului obligaţia de a urma un curs de calificare profesională.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei oraşului Pucioasa, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 19 C. proc. pen., art. 397 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 1357 C. civ., a fost admisă acţiunea civilă exercitată de partea civilă C. şi au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, să plătească acesteia despăgubiri materiale în sumă de 800 Euro.

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpaţi a bunurilor/dispozitivelor folosite la săvârşirea infracţiunii, respectiv pompă electrică pentru lichide seria x de 22,5 A cu furtune, depusă în camera de corpuri delicte a Poliţiei oraşului Topoloveni, conform dovezii AG nr. x/10.09.2015.

În baza art. 274 C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la câte 600 RON fiecare, cheltuieli judiciare către stat, din care câte 300 RON reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Topoloveni şi inculpaţii A. şi B..

În motivarea apelului, procurorul a arătat că sentinţa pronunţată de prima instanţă este nelegală sub aspectul omisiunii şi al nesocotirii dispoziţiilor legale obligatorii prev. de art. 91 alin. (4) C. pen. şi a dispoziţiilor art. 403 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 404 alin. (2) C. proc. pen., privind atenţionarea inculpatului B. asupra consecinţelor la care se va expune dacă va mai comite infracţiuni sau, după caz, dacă nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

În continuare, procurorul a susţinut că sentinţa apelată este nelegală şi netemeinică şi sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor aplicate inculpaţilor A. şi B., ţinând seama de faptul că acesta din urmă nu s-a prezentat la niciun termen de judecată, cu toate că au fost emise mandate de aducere.

În motivarea apelului, inculpatul B. a arătat că nu a fost conştient de săvârşirea infracţiunii decât după ce aceasta a fost consumată. A arătat că nu avea atribuţii, în calitate de şofer secundar, în vederea asigurării condiţiilor necesare pentru efectuarea transportului, motiv pentru care a solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare.

De asemenea, inculpatul B. a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 83 C. pen., referitoare la amânarea aplicării pedepsei.

Prin decizia penală nr. 181/A din 26 februarie 2019 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2017, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Topoloveni împotriva sentinţei penale nr. 210 din 2 octombrie 2018, pronunţată de Judecătoria Topoloveni în dosarul nr. x/2017.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa şi, în rejudecare, a fost schimbată modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului B., dispunându-se executarea acesteia în condiţiile art. 60 C. pen.

Au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei apelate.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva aceleeaşi sentinţe.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de câte 200 RON fiecare.

Împotriva deciziei penale anterior menţionate, cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen., a declarat recurs în casaţie inculpatul B..

În cererea scrisă şi în susţinerea orală a căii de atac promovate, recurentul inculpat a indicat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală.

În motivarea căii de atac, recurentul inculpat a arătat, în esenţă, că decizia penală atacată este nelegală, din perspectiva greşitei soluţii de condamnare pentru infracţiuea de furt calificat prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) C. pen., reţinută în sarcina sa, susţinând că nu sunt întrunite condiţiile de tipicitate obiectivă şi subiectivă prevăzute de lege, astfel că se impune admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei penale atacate şi pronunţarea unei soluţii de achitare, prin raportare la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.. De asemenea, în cuprinsul motivelor scrise, a mai susţinut că a fost condamnat, pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, în condiţiile în care a fost de acord să achite jumătate din prejudicul în cuantum de 800 de euro.

Prin încheierea din 10 octombrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, s-a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de inculpatul B. împotriva deciziei penale nr. 181/A din 26 februarie 2019 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2017, dispunându-se trimiterea cauzei în vederea judecării recursului în casaţie.

Examinând pe fond recursul în casaţie declarat de inculpatul B., Înalta Curte constată că acesta nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casaţie a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicţie, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităţilor şi nu are ca obiect rezolvarea unei acţiuni penale, ci desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.

Prin urmare, recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, generată de o urmărire penală incompletă sau de o cercetare judecătorească deficitară/parţială/nesatisfăcătoare. În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecăţii în faţa primei instanţe ori în apel, ci se verifică exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri şi condiţii expres prevăzute de lege.

Recursul în casaţie nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal - şi un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

În ceea ce priveşte cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) - caz invocat de recurentul inculpat B. în susţinerea căii de atac - se constată că acesta nu este incident în cauză.

Acest caz de casare se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de încriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

În speţă, recurentul inculpat, prin motivele dezvoltate în susţinerea căii de atac, a făcut referire la mijloacele de probă administrate în cauză, apreciind că starea de fapt reţinută prin hotărârea de condamnare este de natură a evidenţia lipsa caracterului penal al faptei pentru care a fost condamnat.

Criticile invocate de recurentul inculpat nu vizează însă aspecte de legalitate a hotărârii atacate, ce pot fi examinate în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, ci reprezintă critici ce ţin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanţele au reţinut, pe baza probelor din dosar, vinovăţia şi participaţia acestuia în săvârşirea infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea sa.

Prin motivele de recurs formulate se realizează o analiză a probelor, recurentul inculpat susţinând că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, respectiv că nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă prevăzute de lege.

Or, recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, pe fond, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi în apel. În consecinţă, starea de fapt reţinută în cauză şi concordanţa acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de examinare din partea instanţei supreme pe calea recursului în casaţie.

Criticile formulate de recurentul inculpat nu pot fi primite de către Înalta Curte, prin recursul în casaţie promovat în cauză acesta urmărind, în realitate, remedierea unei greşite aprecieri a stării de fapt de către instanţele anterioare, respectiv a unei greşite interpretări a probelor administrate (iar nu îndreptarea unei erori de drept), ceea ce nu mai este posibil în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie. Prin raportare la situaţia de fapt reţinută în cauză, în mod corect s-a constatat îndeplinirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii de furt calificat, pentru care recurentul inculpat a fost condamnat.

Având în vedere considerentele expuse, cum motivele invocate în susţinerea căii de atac nu pot fi circumscrise cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul B. împotriva deciziei penale nr. 181/A din 26 februarie 2019 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2017.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul B. împotriva deciziei penale nr. 181/A din 26 februarie 2019 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2017.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 ianuarie 2020.