Criminal vs. fiscal liability for smuggled goods: Knowledge of illicit origin distinguishing smuggling offense from excise tax contravention under Customs Code

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 1237 din 26 octombrie 2018 pronunţată de Judecătoria Constanţa, s-a dispus în baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice pentru inculpatul A. din infracţiunea de contrabandă prev.de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 în infracţiunea de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006.

A dispus condamnarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu reţinerea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare.

În baza art. 66 alin. (1) şi (3) C. pen. şi art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 4 (patru) ani exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 60 C. pen. pedeapsa se execută în regim de detenţie.

Împotriva Sentinţei penale nr. 1237 din 26 octombrie 2018 pronunţată de Judecătoria Constanţa au formulat apel inculpaţii B., C., D., E., F. şi A..

Prin Decizia penală nr. 406/P din data de 19 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, printre altele, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul formulat de către inculpatul A., a desfiinţat în parte sentinţa apelată şi rejudecând, cu privire la inculpaţii F. şi A. a constatat că debitul datorat de către inculpaţii F. şi A., în solidar, a fost achitat.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

Împotriva acestei decizii, la data de 14 iunie 2019 a declarat recurs în casaţie inculpatul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 5 decembrie 2019, când s-a stabilit termen la data de 17 ianuarie 2020, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen.

În susţinerea cererii de recurs în casaţie formulate, inculpatul a indicat cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" şi art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

În esenţă, a solicitat admiterea recursului în casaţie formulat, casarea hotărârilor pronunţate de instanţa de fond şi de apel, achitarea inculpatului, în baza dispoziţiilor art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. b) C. proc. pen., iar în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel.

Cu privire la primul motiv de recurs în casaţie, a arătat că fapta inculpatului nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, ci se încadrează în dispoziţiile art. 449 alin. (2) lit. k) Codul fiscal- contravenţia constând în deţinerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prevederilor art. 421 alin. (3) Codul fiscal, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false sub limitele prevăzute la art. 452 alin. (1) lit. h), respectiv sub limita a 10.000 ţigarete, 400 ţigări de foi de 3 grame, 200 ţigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 de litri, produse intermediare peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri peste 300 litri.

A menţionat că, pentru a fi reţinută în concret infracţiunea asimilată contrabandei este necesar ca, în baza probatoriului administrat, organele judiciare să reţină una sau unele dintre modalităţile alternative ale infracţiunii de contrabandă, ori să arate motivul pentru care şi-au format convingerea că bunurile ar proveni din contrabandă.

Astfel, se impune atât pentru subiecţii activi ai infracţiunii, cât şi pentru organele judiciare, condiţia de a cunoaşte împrejurarea că bunurile provin din contrabandă sau de a cunoaşte modalitatea în care bunurile au pătruns pe teritoriul României, or în cauză inculpatul nu avea cunoştinţă de provenienţa ţigărilor.

Cu privire la al doilea motiv de recurs în casaţie, a susţinut că pedeapsa aplicată este nelegală, prin reţinerea agravantei prevăzute de art. 274 din Legea nr. 86/2006, potrivit cărora limitele de pedeapsă sunt între 5 - 15 ani faţă de infracţiunea de bază a căror limite de pedeapsă se situează între 2 - 7 ani.

A precizat că se impunea reţinerea atenuantei prevăzute de art. 75 lit. d) C. pen., respectiv reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime, întrucât inculpatul a acoperit prejudiciu.

Prin încheierea din data de 17 ianuarie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală s-a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 406/P din data de 19 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia Penală.

Analizând cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată, urmând a o respinge, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În speţă, inculpatul A. a invocat, sub un prim aspect, cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare invocat vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Critica formulată de recurent, în sensul că fapta săvârşită este o contravenţie, este analizată, exclusiv, prin raportare la situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, conform scopului recursului în casaţie, reglementat ca o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept, nu şi faptic.

Analizând hotărârea din această perspectivă, Înalta Curte reţine în esenţă, în ceea ce priveşte situaţia de fapt, că inculpatul A., la data de 7 octombrie 2017, împreună cu inculpatul F., în urma unei înţelegeri telefonice prealabile, a preluat cantitatea de 300 pachete ţigări marca x, fără timbru de accizare românesc, de provenienţă Elveţia, neunionale, despre care aveau cunoştinţă că provin din contrabandă sau sunt destinate contrabandei, de la inculpatul E., pe care le-a transportat cu autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x pe raza mun. Constanţa, în vederea vânzării, prejudiciul creat bugetului consolidat al statului fiind de 3383 RON (în solidar cu F. şi E.).

Potrivit dispoziţiilor art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, "(3) Sunt asimilate infracţiunii de contrabandă şi se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia."

Prin Decizia nr. 32/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 62 din 28 ianuarie 2016), s-a statuat că noţiunea de "contrabandă" utilizată de legiuitor în dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, în sintagma "cunoscând că acestea provin din contrabandă", priveşte contrabanda constând în introducerea în ţară a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal ori introducerea în ţară a acestor bunuri sau mărfuri prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la controlul vamal.

În considerentele acestei decizii s-a reţinut că "se consideră că infracţiunea asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 nu este condiţionată de existenţa infracţiunii de contrabandă incriminate în art. 270 alin. (1) şi de art. 270 alin. (2) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, ci presupune, după caz, ca bunurile sau mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal:

- să provină din contrabandă, în sensul că au fost introduse în ţară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau au fost introduse în ţară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la control vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora;

- să fie destinate săvârşirii contrabandei, în sensul că sunt menite să fie scoase din ţară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau prin locurile stabilite pentru controlul vamal, dar prin sustragere de la control vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora. (...)

În ambele situaţii, făptuitorul cunoaşte provenienţa sau destinarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal.

Cunoaşterea provenienţei din contrabandă a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, ca şi cunoaşterea destinării acestora, respectiv pentru săvârşirea contrabandei, înseamnă cunoaşterea caracterului ilicit al provenienţei sau destinării lor, a faptului că a fost ocolit controlul vamal ori că bunurile sau mărfurile de acest tip sunt menite să eludeze controlul vamal, aspecte care pot rezulta din diferite împrejurări de fapt, instanţa urmând să ţină seama de aceste circumstanţe în procesul de stabilire a încadrării juridice a faptei în infracţiunea asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României."

În speţă, prin hotărârea recurată, s-a reţinut, cu titlu definitiv, că bunurile provin din contrabandă, iar inculpatul A. cunoştea această împrejurare.

În acest context, Înalta Curte reţine că inculpatul a beneficiat de dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., în sensul că şi-a însuşit situaţia de fapt reţinută prin rechizitoriu, implicit şi a faptului că avea cunoştinţă de provenienţa ţigărilor.

Prin urmare, critica recurentului, în sensul că fapta săvârşită nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, ci se încadrează în dispoziţiile art. 449 alin. (2) lit. k) Codul fiscal, este neîntemeiată, având în vedere că, astfel cum s-a menţionat anterior, infracţiunea de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal presupune ca bunurile sau mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal să provină din contrabandă, în sensul că au fost introduse în ţară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau au fost introduse în ţară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la control vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că fapta reţinută în sarcina recurentului, astfel cum a fost descrisă în cuprinsul hotărârii recurate, întruneşte elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal şi nu ale contravenţiei prevăzută de art. 449 alin. (2) lit. k) Codul fiscal.

Sub un al doilea aspect, inculpatul recurent a invocat cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", apreciind că pedeapsa aplicată este nelegală, întrucât nu se încadrează în limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa.

În jurisprudenţa sa recentă, delimitând sfera de aplicabilitate a acestui caz de recurs în casaţie, instanţa supremă a statuat în sensul incidenţei sale în cazul unor erori de drept produse ca urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau cu o durată superioară ori inferioară limitelor legale speciale.

Acest caz de recurs în casaţie este incident atunci când sunt încălcate limitele prevăzute în partea specială, dispoziţiile privind concursul de infracţiuni, recidivă, circumstanţe atenuante sau măsuri educative. Jurisprudenţa referitoare la acest caz de casare este relevantă, stabilindu-se că o pedeapsă depăşeşte, de regulă, limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de C. pen. pentru o anumită infracţiune. Există însă situaţii, şi nu puţine, în care limitele speciale suferă modificări, în cadrul limitelor generale, datorită reţinerii unor împrejurări care au drept consecinţă reducerea sau majorarea limitelor de pedeapsă. Aceste împrejurări ţin de individualizarea legală a pedepsei şi pot fi legate de faptă, de calitatea făptuitorului sau a victimei (cum sunt circumstanţele atenuante sau agravante, unitatea sau pluralitatea de infracţiuni, unele cazuri speciale de atenuare sau agravare etc.) - Decizia nr. 113/RC din 5 aprilie 2016; Decizia nr. 226/RC din 14 iunie 2016, Decizia nr. 63/RC din 2 martie 2016. Aşadar, jurisprudenţa Înaltei Curţi se referă, în esenţă, la instituţii de drept material (dispoziţii privind concursul de infracţiuni, recidivă, circumstanţe atenuante sau măsuri educative).

În acest context, Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu reţinerea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. la pedeapsa de 3 ani şi şase luni închisoare.

Potrivit dispoziţiilor art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 introducerea în sau scoaterea din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, constituie infracţiunea de contrabandă şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi; alin. (3) Sunt asimilate infracţiunii de contrabandă şi se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia; art. 274 din Legea nr. 86/2006 Faptele prevăzute la art. 270 - 273, săvârşite de una sau mai multe persoane înarmate ori de două sau mai multe persoane împreună, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Prin reţinerea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, în speţă acestea fiind între 3 ani, 4 luni şi 10 ani închisoare.

În ceea ce priveşte susţinerea inculpatului potrivit căreia pedeapsa aplicată este nelegală, întrucât instanţele de fond nu au reţinut circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. d) C. pen. şi nu au redus cu o treime limitele legale ale pedepsei, aceasta nu poate fi primită de instanţă, având în vedere că pentru a fi incidente dispoziţiile anterior menţionate este necesar ca acoperirea prejudiciului material cauzat prin infracţiune să se realizeze în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, ori, în cauză inculpatul a achitat prejudiciul la data de 25 ianuarie 2019, ulterior primului termen de judecată din data de 14 iunie 2018.

Evaluând cauza prin prisma acestor consideraţii teoretice şi practice, Înalta Curte reţine că pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului se încadrează în limitele prevăzute de lege pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu reţinerea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 406/P din data de 19 aprilie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, secţia Penală şi pentru Cauze Penale cu Minori şi de Familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 406/P din data de 19 aprilie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, secţia Penală şi pentru Cauze Penale cu Minori şi de Familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 februarie 2020.

Procesat de GGC - MM