Abuse in service de-criminalization under Constitutional Court reinterpretation: requirement to violate primary legislation rather than secondary norms.

Deliberând asupra contestaţiei de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 341 din 19 decembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori a respins contestaţia la executare formulată de petenta A. împotriva Sentinţei penale nr. 28 din 24 ianuarie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. x/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 430/A din 24 noiembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca nefondată, şi a obligat contestatoarea la plata sumei de 300 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:

La data de 21 octombrie 2019 a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova contestaţia la executare formulată de petenta A., împotriva Sentinţei penale nr. 28 din 24 ianuarie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. x/2012.

În motivare, contestatoarea a arătat că, prin sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Craiova, definitivă prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 din C. pen. anterior raportat la art. 2481 din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior. A susţinut că prin Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, infracţiunea de abuz în serviciu a fost dezincriminată, statuând că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată prin raportare la atribuţiile de serviciu reglementate expres de legislaţia primară - legi şi ordonanţe ale Guvernului, având caracterul unei legi mai favorabile.

A motivat că hotărârea de condamnare nu reţine în sarcina sa încălcarea atribuţiilor de serviciu reglementate de Legea nr. 18/1991. În ceea ce priveşte regulamentul reţinut în actul de sesizare, a precizat că este vorba de o hotărâre de guvern ce reglementează punerea în aplicare a Legii nr. 18/1991, ce nu intră în sfera legislaţiei primare. A mai arătat că nici în procesul-verbal de începere a urmăririi penale împotriva sa, din 27 august 2012, nici în Sentinţa penală nr. x din 24 ianuarie 2014 nu este inserată legea primară încălcată de ea, iar prin sentinţa penală nr. 28 din 24 ianuarie 2014, la fila x, punctul c), este detaliată trimiterea sa în judecată, fără a fi invocată legea pe care a încălcat-o. De asemenea, a arătat că în hotărâre nu a fost inserată legea sau ordonanţa pe care a încălcat-o în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

A făcut referire la achitarea inculpatului B., faţă de care s-a reţinut că a instigat, iar C. a fost audiată ca martor, fapt pentru care a apreciat că a fost condamnată doar pentru faptul că l-a instigat pe D. să emită Adeverinţa nr. x din 11 august 2005, pentru care s-a reţinut incidenţa Hotărârii Guvernului nr. 1172/2001.

A mai arătat că, potrivit fişei postului, în exercitarea atribuţiilor de serviciu la Instituţia Prefectului Mehedinţi, nu a avut relaţii de colaborare sau subordonare cu Primăria Izvoru Bârzii, E. sau Drobeta-Turnu Severin.

Totodată, a invocat necompetenţa Curţii de Apel Craiova privind judecarea cauzei în primă instanţă, întrucât nu era avocat la acea dată, dar şi necompetenţa completului de 3 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - nespecializat pe fapte de corupţie.

În sprijinul motivelor arătate, contestatoarea a invocat incidenţa dispoziţiilor art. 3 şi 4 din C. pen., art. 595 din C. proc. pen., art. 3 şi art. 5 din Legea nr. 187/2012 şi art. 147 din Constituţie.

Instanţa de fond a constatat că a fost ataşat la dosarul cauzei Dosarul nr. x/2012 al Curţii de Apel Craiova, din ale cărui lucrări rezultă următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 28 din 24 ianuarie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. x/2012, în baza art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 248 din C. pen. anterior raportat la art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) din C. pen. anterior, a fost condamnată inculpata A. la 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. anterior.

În baza art. 71, pe durata executării pedepsei s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. anterior.

În baza art. 861 din C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatei pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi 6 luni, stabilit în condiţiile art. 862 din C. pen. anterior.

Pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpata să se supună următoarelor masuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mehedinţi;

- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existentă.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. anterior, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

S-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 864 din C. pen. anterior.

A fost obligată inculpata A. la plata sumei de 17.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

În fapt, s-a reţinut că spre sfârşitul lunii iunie 2005, inculpata A., consilier juridic în cadrul Instituţiei Prefectului Mehedinţi, l-a contactat telefonic pe primarul comunei Izvorul Bârzii, judeţului Mehedinţi, inculpatul B., solicitând trimiterea spre validare, în regim de urgenţă, către Comisia Judeţeană de Fond Funciar Mehedinţi, a Anexelor 1 şi 3 la Regulamentul privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1172/2001, cu modificările şi completările ulterioare, pentru numiţii F. şi G., ca moştenitori ai defunctului H.

Şi-a motivat urgenţa prin faptul că intenţiona ca solicitarea de validare să fie discutată în şedinţa Comisiei Judeţene de Fond Funciar Mehedinţi din cursul lunii iulie 2005.

Cunoscând împrejurarea că A. este fiica, respectiv nepoata, numiţilor F. şi G., dar şi faptul că suprafaţa de teren pentru care se solicita validarea mai fusese validată odată, prin punctul 56 din Hotărârea Comisiei Judeţene de Fond Funciar Mehedinţi nr. 172/1999, fiind emis şi Titlul definitiv de proprietate nr. x din 28 martie 2003 pentru suprafaţa respectivă, în favoarea aceluiaşi autor şi a aceloraşi moştenitori, la insistenţele inculpatei A., inculpatul B. a dispus secretarului C. să întocmească anexele şi să le înainteze spre validare Comisiei Judeţene de Fond Funciar.

Cu Adresa nr. x din 29 iunie 2005, Anexele 1 şi 3, însoţite de cererile din 10 martie 1998, formulate de fraţii I., în temeiul Legii nr. 169/1998 şi cererea din 8 iunie 1959, formulată de defunctul H. pentru a aduce terenul în C.A.P., au fost înaintate de Primăria comunei Izvorul Bârzii către Comisia Judeţeană de Fond Funciar Mehedinţi.

În absenţa numitei J. - persoană care răspundea de comuna Izvorul Bârzii şi cunoştea situaţia terenurilor în zonă - lucrarea a fost repartizată martorului K., care s-a limitat doar la a verifica dacă primăria anexase cererii de validare înscrisuri doveditoare şi, constatând că acestea există, a introdus solicitarea pe ordinea de zi a şedinţei Comisiei Judeţene de Fond Funciar din 8 iulie 2005, fără să fi verificat şi dacă suprafaţa solicitată fusese sau nu validată printr-o hotărâre anterioară.

Prin pct. 79 al Hotărârii Comisiei Judeţene de Fond Funciar Mehedinţi nr. 265 din data de 8 iulie 2005, s-a dispus validarea Anexelor 1 şi 3 pentru autorul H., cu moştenitorii F. şi G., cu suprafaţa de 0,87 ha, pe raza comunei Izvorul Bârzii, membrii comisiei necunoscând faptul că validează a doua oară aceeaşi suprafaţă şi că în circuitul civil exista şi titlul de proprietate emis aceloraşi persoane, pentru aceeaşi suprafaţă de teren.

Hotărârea nr. 265 din 8 iulie 2005 a fost trimisă Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi, împreună cu toate înscrisurile anexate cererii de validare, la 2 august 2005. Pentru că la punctul 79 se dispusese doar validarea anexelor şi nu exista un titlu provizoriu de proprietate din care să rezulte amplasarea terenului şi vecinătăţile, la primirea hotărârii, funcţionarii de la compartimentul fond funciar au procedat numai la arhivarea înscrisurilor validate.

În situaţia în care anexele trimise spre validare Comisiei Judeţene de Fond Funciar nu erau însoţite de procesul-verbal de punere în posesie şi de titlul provizoriu de proprietate, se validau anexele şi se trimiteau la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară spre arhivare până ce comisia locală de fond funciar stabilea amplasament.

După întocmirea procesului-verbal de punere în posesie şi a titlului provizoriu, acestea se trimiteau din nou de către comisia locală de fond funciar comisiei judeţene, care dispunea, prin hotărâre, emiterea titlului de proprietate pe amplasamentul delimitat.

În cazul de faţă însă nu s-a întâmplat aşa, titlul de proprietate fiind emis fără ca procesul-verbal de punere în posesie şi titlul provizoriu să fie puse în discuţia Comisiei Judeţene de Fond Funciar.

La data de 2 august 2005, inculpata A. a ajuns în posesia unui extras al Hotărârii nr. 265 din 8 iulie 2005, cel privitor la punctul 79, ce se comunică, de regulă, solicitantului.

La aceeaşi dată, aceasta s-a deplasat la sediul Primăriei Municipiului Drobeta-Turnu Severin, căutând-o pe inginera L., inspector la Compartimentul Registrul Agricol al primăriei şi membru în Comisia Locală de Fond Funciar Drobeta-Turnu Severin.

În prezenţa martorului M., reprezentatul Direcţiei Agricole Mehedinţi în Comisia Locală de Fond Funciar Drobeta-Turnu Severin, inculpata A. a prezentat inculpatei L. extrasul din Hotărârea Comisiei Judeţene de Fond Funciar Mehedinţi şi un plan parcelar al terenurilor din zona "Roşiori", solicitând să-i întocmească procesul-verbal de punere în posesie în P4, T1/4, lângă D.

Deşi prin actul de sesizare al instanţei s-a reţinut ca inculpata L. nu a comparat planul parcelar prezentat de A. cu nici un document aflat în păstrarea instituţiei la care lucra, şi astfel, cu ştiinţă, a acceptat să întocmească procesul-verbal de punere în posesie în P4, T1/4, lângă D., deşi pentru acest teren reconstituirea dreptului de proprietate ar fi trebuit făcuta de către Comisia Locală de Fond Funciar E. şi nu de către Izvoru Barzii, instanţa a constatat ca probele administrate nu sunt apte să dovedească situaţia de fapt expusă.

În principal, s-a susţinut că apărările inculpatei L. au fost contrazise de martora N., care a declarat că planul parcelar invocat de L. ca fiind cel căruia directoarea Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară îi dăduse dată certă, este un înscris fals, realizat prin aplicarea pe o fotocopie a planului parcelar existent la o dată ulterioară, a datei de 25 iulie 2005, a semnăturii sale şi ştampilei Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară scanate de pe documentul original (declaraţie dată în faza de urmărire penală şi menţinută parţial cu ocazia audierii în instanţă la data de 4 aprilie 2013 . Martora a susţinut că elementele scanate au fost aplicate în partea stângă a documentului contrafăcut, în realitate fiind aplicate în partea dreaptă a documentului original, pe care l-a pus la dispoziţia organelor de urmărire penală (înscris depus în fila x).

De asemenea, s-a considerat că planul parcelar invocat de către L. este un înscris fals, întrucât în partea dreaptă, unde ar fi trebuit să fie semnătura directorului Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi data certă, există menţiunea "Întocmit în data de 28 aprilie 2006, conform punerii în posesie", iar data înregistrării acestui plan la Primăria Drobeta-Turnu Severin este 21 august 2006.

Cu toate acestea, un înscris identic cu cel la care face referire inculpata, în varianta considerată de parchet ca fiind falsă, se afla în mod evident în păstrarea OCPI Mehedinţi, o copie certificată a acestuia fiind eliberată la data de 13 februarie 2013, cu numărul de înregistrare 3483 din 11 februarie 2013.

S-a constatat că în arhivele instituţiei pe care o conducea L. în perioada analizata mai exista cel puţin un alt plan parcelar având aceeaşi dată şi aceeaşi menţiune, dar cu o situaţie diferită a terenurilor din punctul Roşiori, exemplar păstrat inclusiv în cursul anului 2013, din moment ce o copie certificată a acestuia a fost depusă la dosarul instanţei.

Cert este că în arhivele Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi se afla spre păstrare şi în cursul anului 2013 un plan parcelar datat 25 iulie 2005 cu semnătura martorei N. şi ştampila instituţiei, având menţionată şi suprafaţa de teren pretins atribuita numiţilor I., dar nu se afla originalul sau o copie certificată a înscrisului pe care martora îl considera singurul original, împrejurare care coroborată cu aspectele care rezultă din declaraţiile analizate mai sus demonstrează adevărul celor afirmate de inculpata L..

Cu toate că Hotărârea Comisiei Judeţene de Fond Funciar Mehedinţi privea terenuri amplasate pe raza comunei Izvorul Bârzii, în baza planului parcelar prezentat de învinuita A. şi a analizei planului parcelar aflat în păstrarea OCPI Mehedinţi, la data de 2 august 2005, inculpata L. a luat hotărârea de a întocmi procesul-verbal de punere în posesie a autorului H., cu moştenitorii F. şi G., cu terenul în suprafaţă de 0,87 ha în intravilanul municipiului Drobeta-Turnu Severin, P4, T1/4, cu vecinii: N- Rezerva primăriei, S - D., E - Drum, V - Rezerva Primăriei, considerând că în cauză punerea în posesie s-a realizat efectiv de către Comisia Locală E. şi astfel întocmirea şi semnarea procesului-verbal este perfect legală, fiind o simplă formalitate care se îndeplinea în cazul în care terenurile pe care se realiza reconstituirea dreptului de proprietate se aflau la dispoziţia Comisiei Locale Brezniţa, dar în raza administrativ-teritorială a municipiului Drobeta-Turnu Severin (aceasta fiind procedura obişnuită, aşa cum rezultă din declaraţia inculpatei, dar şi din declaraţiile martorilor N., M., O., P. şi C., precum şi din analiza înscrisurilor ataşate în copie la filele x, instanţă.

Decizia inculpatei L. a fost adusă la îndeplinire de martorul M., care a tehnoredactat procesul-verbal şi, după listare, a menţionat olograf numele L. şi M. la rubrica "membrii comisiei municipale".

După ce au semnat amândoi procesul-verbal în dreptul numelor proprii, înscrisul a fost semnat şi de către secretarul Primăriei Drobeta-Turnu Severin, O. şi de viceprimarul Q.

După semnarea înscrisului de către membrii comisiei locale menţionate în cuprinsul actului, L. l-a prezentat Serviciului Registratură al Primăriei Municipiului Drobeta-Turnu Severin, unde a fost înregistrat sub nr. x din 2 august 2008. În Registrul de corespondenţă s-a făcut menţiunea emiterii "din oficiu" a procesului-verbal de punere în posesie.

A înmânat apoi înscrisul inculpatei A., care a semnat pentru primire.

În aceeaşi zi, 2 august 2005, A. a transmis prin fax către Primăria Izvorul Bârzii extrasul privind punctul 79 din Hotărârea Comisiei Judeţene de Fond Funciar Mehedinţi nr. 265 din 8 iulie 2005 şi Procesul-verbal de punere în posesie nr. x din 2 august 2005 al Comisiei Locale de Fond Funciar Drobeta-Turnu Severin, solicitând primarului B. să i se completeze titlul provizoriu de proprietate.

Şi de această dată, primarul şi secretarul Primăriei Izvorul Bârzii s-au conformat dispoziţiei şi au întocmit titlul provizoriu de proprietate pentru un teren aflat în intravilanul municipiului Drobeta-Turnu Severin, punându-l apoi la dispoziţia inculpatei A., deşi trebuia să-l trimită, împreună cu procesul-verbal de punere în posesie, către Comisia Judeţeană de Fond Funciar Mehedinţi, care avea obligaţia să verifice dacă lucrurile erau în ordine, să valideze amplasamentul stabilit de comisia locală şi să trimită înscrisurile, împreună cu hotărârea de validare, către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară pentru cartografierea titlului definitiv de proprietate.

Inculpata A. a fragmentat procedura, despărţind momentul validării anexelor de cel al stabilirii amplasamentului, cu intenţia de a le reuni la momentul final, cel al cartografierii titlului definitiv de proprietate la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi.

Altfel spus, a lăsat să vină la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, pe cale oficială, de la Comisia Judeţeană de Fond Funciar Mehedinţi, Hotărârea de validare nr. 265 din 8 iulie 2005, iar înscrisurile privind amplasamentul, respectiv procesul-verbal de punere în posesie şi titlul provizoriu de proprietate, le-a dus personal, în aceeaşi zi, 2 august 2005, când s-a înregistrat la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi Hotărârea nr. 265 din 8 iulie 2005, întregind ilegal procedura.

Prezentându-se cu aceste înscrisuri, inculpata A. s-a lovit de opoziţia martorei R., care a refuzat să trimită actele la cartografierea titlului definitiv, solicitând respectarea procedurii.

În aceeaşi zi, 9 august 2005, la sediul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară se înregistrase Adresa nr. x a Comisiei Locale de Fond Funciar E., prin care Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară era încunoştinţat despre faptul că, în mod abuziv, Comisia Locală de Fond Funciar Drobeta-Turnu Severin "a pus în posesie pe terenul din punctul Roşiori persoane care nu au deţinut terenuri în acest loc, iar titlurile de proprietate se găsesc la dumneavoastră pentru cartografiere. Trebuie stopată imediat cartografierea acestor titluri pentru a nu da naştere la litigii în instanţă".

Adresa a fost semnată de primarul D., de secretarul S. şi de membrii Comisiei Locale de Fond Funciar E.: Basarabă Constantin, T., U. şi V., fiind întocmită conform discuţiilor ce au avut loc în şedinţa Comisiei Locale de Fond Funciar din 8 august 2005.

În această situaţie, inculpata A., la data de 11 august 2005, i-a cerut inculpatului D. să formuleze către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi o adresă din care să rezulte că este de acord cu punerea în posesie a moştenitorilor lui H. cu suprafaţa de 0,87 ha, conform Procesului-verbal nr. x din 2 august 2005 al Comisiei Locale de Fond Funciar Drobeta-Turnu Severin.

Deşi, în calitate de preşedinte al Comisiei Locale de Fond Funciar E., tocmai somase imperativ Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi să stopeze cartografierea titlurilor de proprietate pentru persoane puse abuziv în posesie de Comisia Municipală Drobeta-Turnu Severin, la data de 11 august 2005, inculpatul D. a întocmit adresa către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară astfel cum i-a fost cerută, înregistrând-o în Registrul de corespondenţă al primăriei, sub nr. x.

Potrivit menţiunilor din registru, Adresa nr. x din 11 august 2005 a fost emisă "din oficiu", rezultând de aici că nu i-a fost solicitată de către destinatar, respectiv Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi.

Adresa a fost semnată doar de către inculpatul D., în calitate de primar, nu şi de către secretarul comunei, S., aşa cum se întocmeau toate adresele oficiale, semnătura secretarului făcând dovada verificării legalităţii aspectelor consemnate.

Existenta înţelegerii frauduloase dintre A. şi D. este evidentă în aceste condiţii, fiind imposibil de explicat de ce s-a emis o astfel de adresă, fără să existe o solicitare din partea Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, fără ca persoana în favoarea căreia era emisă să fi deţinut vreodată terenul pentru care i se reconstituia dreptul de proprietate şi, cel mai important, fără ca decizia comunicată Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară să fi fost luată în cadrul Comisiei Locale de Fond Funciar E..

După ce a emis Adresa nr. x în 11 august 2005, D. a pus-o la dispoziţia învinuitei A., care a înaintat-o prin fax, din biroul subprefectului Vâlceanu Constantin, către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi, în 15 august 2005.

Adresa semnată de primarul comunei E. a înfrânt opoziţia funcţionarilor de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi, care au trimis documentele prezentate de A. la cartografierea Titlului de proprietate nr. x din 15 august 2005.

Titlul de proprietate nr. x din 15 august 2005 a fost ridicat de la sediul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi de către inculpata A., care, la 26 august 2005, a solicitat aceleiaşi instituţii înscrierea imobilului în Cartea Funciară a municipiului Drobeta-Turnu Severin.

La 12 septembrie 2005, primarul comunei Izvorul Bârzii, B., a fost contactat telefonic de către consilierul J. din cadrul Instituţiei Prefectului Mehedinţi, care i-a reproşat faptul că validase de două ori moştenitorii lui H., cu suprafaţa de 0,87 ha teren arabil.

Tot atunci, a depus la Instituţia Prefectului Mehedinţi Adresa nr. x din 12 septembrie 2005, prin care solicita Comisiei Judeţene de Fond Funciar Mehedinţi anularea punctului 79 al Hotărârii nr. 265 din 8 iulie 2005, iar la 27 septembrie 2005 a solicitat Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi respingerea încheierii de intabulare a suprafeţei de teren înscrisă în titlu.

Întrucât titlul de proprietate intrase în circuitul civil, la 20 octombrie 2005, Comisia Locală de Fond Funciar Izvorul Bârzii a solicitat Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin constatarea nulităţii absolute a Titlului de proprietate nr. x din 15 august 2005, cererea făcând obiectul Dosarului nr. x/2005.

Dacă la 12 septembrie 2005, primarul comunei Izvorul Bârzii, inculpatul B., temându-se de consecinţele faptei comise, a iniţiat demersuri pentru restabilirea situaţiei anterioare, la aceeaşi dată, inculpata A. a iniţiat demersuri pentru a rămâne în proprietatea bunului obţinut ilegal, antrenând cele trei primării şi Instituţia Prefectului Mehedinţi într-o lungă şi anevoioasă serie de litigii civile pe o perioada de aproximativ 4 ani, până în cursul anului 2009, când instanţele de judecată au decis definitiv şi irevocabil că reconstituirea dreptului de proprietate moştenitorilor lui H. a fost ilegală.

Astfel, la 12 septembrie 2005, inculpata a solicitat Comisiei Locale de Fond Funciar Izvorul Bârzii anularea parţială a Titlului de proprietate nr. x din 28 martie 2003, cu motivarea că "în mod eronat a fost emis pentru suprafaţa de 8.700 mp teren intravilan, fiind validate anexele de două ori" şi tot atunci, printr-o altă cerere, a solicitat aceleiaşi comisii reconstituirea, în baza Legii nr. 247/2005, a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 0,90 ha teren intravilan situat în satul Halânga, cereri asupra cărora a primit hotărâri de invalidare.

Împotriva hotărârilor comisiilor locale a formulat apoi plângere la instanţele de judecată, fiind înregistrat Dosarul nr. x/2006 la Judecătoria Drobeta-Turnu Severin.

Prin Decizia penală nr. 430/A din 24 noiembrie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova şi de inculpata A., fiind admise apelurile declarate de inculpaţii D., S. şi B., dispunându-se achitarea inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din C. pen. anterior, cu referire la art. 2481 din C. pen. anterior.

În analiza contestaţiei la executare, Curea de Apel Craiova a reţinut că prin Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii", statuându-se că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară, respectiv legi şi ordonanţe ale guvernului. Interpretarea dată subliniază caracterul subsecvent al actelor de reglementare secundară, care detaliază legislaţia primară şi adoptarea acestora se realizează doar în limitele şi potrivit normelor care le ordonă. Astfel, sfera atribuţiilor de serviciu în virtutea cărora funcţionarului public îi incumbă obligaţia de a îndeplini anumite acte, trebuie să-şi găsească o reglementare expresă în lege, ordonanţă sau ordonanţă de urgenţă ale guvernului, în caz contrar, conduita funcţionarului neputând fi inclusă în sfera ilicitului penal.

A considerat că prin decizia Curţii Constituţionale sus-menţionate s-a realizat o reconfigurare a laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu sub aspectul elementului material, prin restrângerea sferei de incidenţă, astfel că, în măsura în care fapta săvârşită nu respectă tiparul stabilit de norma de incriminare în interpretarea dată, decizia menţionată are caracterul unei legi de dezincriminare cu consecinţele ce decurg din reţinerea incidenţei dispoziţiilor art. 4 din C. pen.. În acest sens, a fost considerată şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 651/2018 care, prin admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 595 alin. (1) din C. proc. pen., care nu prevede şi decizia Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare ca un caz de înlăturare sau modificare a pedepsei/măsurii educative, este neconstituţională, întrucât efectele deciziei de admitere pronunţată de Curtea Constituţională privind o normă de incriminare trebuie să fie imediate, aplicabile atât în cauzele pendinte, cât şi în cele definitiv judecate, şi independent de pasivitatea legiuitorului, care în termen de 45 de zile nu a modificat prevederile normative în sensul deciziei Curţii Constituţionale, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie.

Prin urmare, a constatat că, în ipoteza în care varianta este dezincriminată ca efect al unei decizii de constatare a neconstituţionalităţii, dezincriminarea operează retroactiv, indiferent dacă fapta a fost săvârşită în varianta respectivă sub imperiul C. pen. anterior sau sub imperiul noului din C. pen., şi indiferent dacă respectiva cauză se află în curs de judecare sau este definitiv judecată, putându-se solicita pe calea contestaţiei la executare înlăturarea sau modificarea pedepsei, decizia instanţei de contencios constituţional având caracterul unei legi penale mai favorabile.

În aceste condiţii, a concluzionat că neîndeplinirea sau îndeplinirea în mod defectuos a îndatoririlor de serviciu nu va putea fi reţinută ca element material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu atunci când se raportează la menţiuni sau obligaţii regăsite în hotărâri ale guvernului, ordine ale miniştrilor, regulamente de organizare şi funcţionare interne, coduri deontologice, proceduri interne, norme metodologice etc, cu alte cuvinte, orice alte acte normative subsecvente legii sau documente interne ale angajatorului.

Totodată, a apreciat că, chiar dacă pe calea contestaţiei la executare există posibilitatea constatării dezincriminării unei norme în integralitatea sa sau numai a unei variante de incriminare, aceasta exclude însă posibilitatea de reapreciere a probatoriului cauzei în care s-a pronunţat hotărârea de condamnare pentru a stabili dacă fapta persoanei reprezintă un act de conduită contrar unei anumite dispoziţii din legislaţia primară sau secundată, incidentă în domeniul de activitate respectiv.

În consecinţă, pe calea contestaţiei la executare fundamentată pe prevederile art. 595 din C. proc. pen., se poate analiza numai dacă dispoziţia încălcată în actul de conduită al persoanei faţă de care s-a pronunţat o hotărâre de condamnare definitivă reprezintă o prevedere din legislaţia primară, pentru că în caz contrar, s-ar contraveni principiului legalităţii căilor de atac în procesul penal, care presupune că acestea pot fi exercitate de către părţile şi subiecţii procesuali cărora legea le atribuie vocaţia de exercitare pentru cazurile şi în procedura instituită de lege.

A constatat că, în speţa de faţă, contestatoarea-inculpată A. a fost condamnată pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu în formă continuată. Instigarea este o formă a participaţiei penale ce constă în fapta de determinare cu intenţie, prin orice mijloace, de către o persoană, numită instigator, a altei persoane, numită instigat, să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală. În consecinţă, contestatoarea A. nu a fost condamnată în calitate de autor al infracţiunii de abuz în serviciu, ci de instigator, calitate care nu este condiţionată de îndeplinirea condiţiei privind calificarea subiectului activ al infracţiunii şi anume funcţionar public.

S-a reţinut că, în calitate de consilier juridic în cadrul Instituţiei Prefectului Mehedinţi, la momentul săvârşirii infracţiunii, i-a determinat în cursul anului 2005 pe primarul B. şi secretarul C., de la Primăria comunei Izvorul Bârzii, să valideze de două ori anexele de reconstituire a dreptului de proprietate rudelor sale, F. şi G., pentru aceeaşi suprafaţă de teren cu care autorul acestora figurase în registrul agricol al comunei Izvorul Bârzii, să le transmită spre validare Comisiei Judeţene de Fond Funciar Mehedinţi şi să întocmească titlu provizoriu de proprietate pentru suprafaţa validată ilegal, pe care să i-l pună la dispoziţie, contrar legii.

De asemenea, s-a reţinut că i-a determinat pe membrii Comisiei Locale de Fond Funciar Drobeta-Turnu Severin, L. şi M. să întocmească ilegal procesul-verbal de punere în posesie cu teren pe raza municipiului Drobeta-Turnu Severin, pe primarul comunei E., D., să-i pună la dispoziţie o copie a planului parcelar al terenurilor din zona "Roşiori" şi să emită, cu încălcarea legilor, Adresa nr. x din 11 august 2005, prin care comunica O.C.P.I. Mehedinţi că este de acord cu punerea în posesie a fraţilor I. pe terenul din punctul "Roşiori" şi pe funcţionarul din cadrul O.C.P.I. Mehedinţi, care a dispus cartografierea Titlului de proprietate nr. x din 15 august 2005, în absenţa unei hotărâri emisă în acest sens de Comisia Judeţeană de Fond Funciar Mehedinţi, producând prin acestea o pagubă în dauna Consiliului Local al Municipiului Drobeta-Turnu Severin, în valoare de 214.803 RON, echivalentul a 60.900 euro, în scopul obţinerii pentru sine a terenului pentru care a avut ofertă de vânzare de 400.000 euro, din care a încasat efectiv 200.000 euro.

În ceea ce priveşte abuzul în serviciu săvârşit de către inculpatul B., infracţiune pentru care a fost achitat pentru neîndeplinirea formei de vinovăţie, respectiv intenţia, în urma judecării apelului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se constată că vinovăţia inculpatei a fost dovedită, fiind condamnată pentru instigare la infracţiunea de abuz în serviciu, soluţie menţinută de către instanţa de control judiciar, neavând relevanţă forma de vinovăţie cu care ar fi acţionat autorul în săvârşirea infracţiunii.

În ceea ce priveşte abuzul în serviciu săvârşit de către inculpatul D., se constată că, aşa cum rezultă din considerentele hotărârii de condamnare şi ale deciziei pronunţate în calea de atac, a încălcat dispoziţiile art. 8, art. 12 alin. (1) şi art. 27 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, atunci când a emis în calitate de primar al comunei E. Adresa nr. x/2005, comunicând OCPI Mehedinţi că primăria este de acord cu punerea în posesie a moştenitorilor F. şi G. cu 0,87 ha teren pe raza municipiului Drobeta-Turnu Severin, deşi cunoştea că autorul nu deţinuse terenul şi nu formulase o cerere de reconstituire la Comisia Locală de Fond Funciar E., fără a fi pus în discuţia acesteia şi să fi obţinut aprobarea comisiei pentru a se adresa astfel OCPI, inculpata A. obţinând în mod nelegal acel teren pentru care avusese ofertă de cumpărare la preţul de 400.000 euro, obţinând efectiv 200.000 euro, activitate infracţională care a cauzat o pagubă Consiliului Local al Municipiului Drobeta-Turnu Severin în cuantum de 214.803 RON.

De asemenea, a reţinut că activitatea infracţională a contestatoarei se raportează şi la abuzul în serviciu săvârşit de către inculpata L., chiar dacă a fost achitată pentru lipsa intenţiei, fapta constând în determinarea cu intenţie să întocmească ilegal procesul-verbal de punere în posesie, inculpată care a încălcat, de asemenea, dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, potrivit cărora punerea în posesie şi eliberarea titlurilor de proprietate se face numai după efectuarea delimitărilor în teren, stabilirea vecinătăţilor pe temeiul schiţei, amplasamentului stabilit şi întocmirea documentelor constatatoare prealabile.

În consecinţă, a considerat că fapta pentru care a fost trimisă în judecată şi condamnată inculpata A. vizează încălcări ale legislaţiei primare, respectiv art. 8, art. 12 şi art. 27 din Legea nr. 18/1991, dispoziţii legale ce sunt menţionate atât în actul de sesizare, cât şi în hotărârile pronunţate în cauză. Prin urmare, a constatat că dispoziţiile Deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale nu operează în prezenta cauză, de vreme ce acuzaţia de abuz în serviciu săvârşită de alţi inculpaţi instigaţi de către contestatoarea inculpată A. a vizat încălcarea unor norme cu putere de lege şi nu a unor acte normative secundare.

Cu privire la celelalte motive ale contestaţiei, a apreciat că acestea exced cadrului procesual actual, contestaţia la executare fiind un procedeu jurisdicţional de rezolvare a plângerilor îndreptate împotriva actelor de executare, neputând fi examinată cauza sub toate aspectele ce ţin de fondul cauzei şi chestiunile prealabile judecării cauzei în fond, cum sunt necompetenţa instanţei de fond sau a instanţei de control judiciar, calitatea de subiect activ a inculpatului sau temeinicia ori legalitatea unor probe administrate în cauză.

Pe considerentele sus-menţionate, şi având în vedere dispoziţiile art. 598 şi următoarele din C. proc. pen. raportate la art. 595 din C. proc. pen., a constatat că fapta de instigare la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată pentru care a fost condamnată inculpata A. întruneşte toate elementele de tipicitate prevăzute de lege.

Împotriva acestei hotărâri a declarat contestaţie petenta A., prin care a solicitat să se constate că a intervenit dezincriminarea faptei pentru care a fost condamnată prin sentinţa penală nr. 28 din 24 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Craiova, definitivă prin Decizia penală nr. 430/A din 24 noiembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Motivele contestaţiei au fost menţionate, pe larg, în scris.

În esenţă, a susţinut că, urmare a Deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, dată fiind pasivitatea legiuitorului care nu a modificat dispoziţiile declarate neconstituţionale în termenul de 45 de zile de la publicarea deciziei, infracţiunea de abuz în serviciu a fost dezincriminată tacit.

Totodată, a apreciat că această infracţiune nu mai are corespondent în noul C. pen., dat fiind faptul că Curtea Constituţională a statuat că neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres de legislaţia primară, ceea ce nu s-a realizat prin hotărârea de condamnare, care nu a făcut trimitere la dispoziţiile din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici pe care le-a încălcat, în condiţiile în care avea calitatea de funcţionar public în cadrul Instituţiei Prefectului Mehedinţi.

Alte motive de contestaţie vizează necompetenţa personală a Curţii de Apel Craiova de a judeca cauza în primă instanţă, întrucât contestatoarea nu ar fi avut calitatea de avocat la data săvârşirii faptei şi lipsa specializării în soluţionarea infracţiunilor de corupţie a completului de 3 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a soluţionat cauza în apel.

Examinând contestaţia declarată de petenta A. prin prisma motivelor invocate, dar şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte constată următoarele:

Conform art. 595 alin. (1) din C. proc. pen., "Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai uşoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanţa ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispoziţiilor art. 4 şi 6 din C. pen.."

Prin Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1083 din 20 decembrie 2018, Curtea Constituţională a constatat că "soluţia legislativă cuprinsă în art. 595 alin. (1) din C. proc. pen., care nu prevede şi decizia Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare ca un caz de înlăturare sau modificare a pedepsei/măsurii educative, şi soluţia legislativă cuprinsă în art. 4 din C. pen., care nu asimilează efectele unei decizii a Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare cu efectele unei legi penale de dezincriminare, afectează dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 23 alin. (12) referitor la stabilirea şi aplicarea pedepsei şi art. 147 alin. (1) şi alin. (4) referitor atât la încetarea efectelor juridice ale normelor de incriminare constatate ca fiind neconstituţionale, cât şi la caracterul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, precum şi dispoziţiile art. 7 - Nicio pedeapsă fără lege din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale."

Astfel, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 246 din C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii", s-a realizat o reconfigurare a laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu sub aspectul elementului material, prin restrângerea sferei de incidenţă, astfel că, în măsura în care fapta săvârşită nu respectă tiparul stabilit de norma de incriminare în interpretarea dată, decizia menţionată are caracterul unei legi de dezincriminare cu consecinţele ce decurg din reţinerea incidenţei dispoziţiilor art. 4 din C. pen.

Din analiza Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016, invocată de către contestatoare în sprijinul tezei privind dezincriminarea infracţiunii de abuz în serviciu în ansamblul său, aşa cum a fost interpretată de Curtea Constituţională în considerentele Deciziei nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 248 din C. pen. din 1969 sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii", Înalta Curte constată că, la paragraful 26 din ultima decizie menţionată, se reţine că "[...] urmare a deciziei pronunţate, dispoziţiile art. 246 din C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din C. pen. au rămas în vigoare şi continuă să producă efecte juridice în interpretarea pe care Curtea a constatat-o ca fiind conformă Legii fundamentale".

Prin urmare, motivul de contestaţie privind dezincriminarea infracţiunii de abuz în serviciu în ansamblul său, urmare a pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016 şi a omisiunii legiuitorului ca, în timp de 45 de zile de la publicarea deciziei mai sus menţionate, să pună în acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, este nefondat, faptele de încălcare a atribuţiilor de serviciu sau omisiunea de a nu îndeplini un act ce intră în sfera acestora întrunind, în continuare, elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, cu condiţia ca atribuţiile de serviciu în virtutea cărora funcţionarului public îi incumbă obligaţia de a îndeplini anumite acte să fie reglementate de legislaţia primară, respectiv de lege, de ordonanţă a guvernului sau de ordonanţă de urgenţă.

Înalta Curte îşi însuşeşte în totalitate argumentele Curţii de Apel Craiova, care a dezvoltat pe larg motivele pentru care Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016 nu este incidentă în speţă şi a indicat punctual dispoziţiile normative prevăzute de legislaţia primară, a căror încălcare a dus la condamnarea contestatoarei din prezenta cauză, apreciind ca fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 din C. pen. anterior raportat la art. 2481 din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior.

Astfel, contestatoarea A. a fost condamnată pentru instigare la infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată, în considerentele sentinţei şi deciziei de condamnare, redate pe larg de către instanţa de fond în cuprinsul hotărârii contestate, reţinându-se că aceasta i-a determinat, cu intenţie, pe B., C., D., M. şi L. ca, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, să încalce dispoziţiile art. 8, art. 12 şi art. 27 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, producând prin acestea o pagubă, în dauna Consiliului Local al Municipiului Drobeta-Turnu Severin, în valoare de 214.803 RON, echivalentul a 60.900 euro, în scopul obţinerii pentru sine a terenului pentru care a avut ofertă de vânzare de 400.000 euro, din care a încasat efectiv 200.000 euro. Prin urmare, contestatoarea nu este persoana care a săvârşit în mod nemijlocit acţiunile sau inacţiunile care formează obiectul material al infracţiunii de abuz în serviciu, motiv pentru care nu trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de lege pentru autorul infracţiunii. Având în vedere forma participaţiei penale în care a contribuit contestatoarea la comiterea faptelor, de instigare urmată de executare, elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, altele decât latura subiectivă, se verifică prin raportare la faptele săvârşite de persoanele pe care aceasta le-a instigat, la calitatea acestora şi la atribuţiile lor de serviciu, iar nu la cele ale contestatoarei.

Cum în considerentele sentinţei şi deciziei de condamnare, redate pe larg de către instanţa de fond în cuprinsul hotărârii contestate, s-a reţinut că aceasta i-a determinat, cu intenţie, pe B., C., D., M. şi L. ca, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, să încalce dispoziţiile art. 8, art. 12 şi art. 27 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, dispoziţii normative care intră în sfera legislaţiei primare, a căror încălcare este menţionată şi în actul de sesizare a instanţei, contrar susţinerilor contestatoarei, Înalta Curte reţine că Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, aşa cum a fost interpretată prin Decizia instanţei de contencios constituţional nr. 392/2017, nu este incidentă în cauză.

În ceea ce priveşte celelalte argumente pentru care contestatoarea A. consideră că a operat dezincriminarea faptei pentru care a fost condamnată, Înalta Curte subliniază că verificarea incidenţei dezincriminării nu presupune o reevaluare a materialului probator, o restabilire a întrunirii în cauză a elementelor constitutive ale infracţiunii, pentru a stabili dacă instanţele care au judecat cauza în fond a fost sau nu competente ori dacă completurile de judecată au fost legal constituite sau dacă s-a făcut o corectă evaluare a probelor administrate, aşa cum solicită contestatoarea, ci o raportare strictă la aspectele de fapt şi de drept reţinute de instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută, concluzie ce se bazează şi pe dreptul la un proces echitabil, garantat prin art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ce include şi imperativul asigurării stabilităţii circuitului juridic, motiv pentru care nu pot fi analizate pe calea contestaţiei la executare.

În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de petenta A..

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de petenta A. împotriva Sentinţei penale nr. 341 din 19 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019.

Obligă pe contestatoarea-petentă la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - LM