Tardily appealed constitutional-exception referral challenge rejected as time-barred.

Asupra recursului de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din data de 18 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi - noul C. proc. pen.., secţia penală şi pentru cauze cu minori, printre altele, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a art. 10 alin. (2) şi alin. (5), a art. 90 alin. (5), a art. 91 alin. (1), (2) şi (5), a art. 93, a art. 281, a art. 386, a art. 25 din C. proc. pen., a art. 29 lit. a), lit. b) şi lit. c), a) art. 32 şi a art. 33 din Legea nr. 656/2002.

În acest sens, a reţinut că la data de 8 octombrie 2019 revizuentul condamnat A. a depus la dosar o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale a României, cerere ce a fost susţinută şi dezvoltată în şedinţa publică din data de 4 noiembrie 2019, cererea privind:

a) neconstituţionalitatea art. 10 alin. (2) şi (5), art. 90 alin. (5), art. 91 alin. (1), (2) şi (5), art. 93, art. 281 C. proc. pen., aceste articole conţinând prevederi care încalcă art. 24 alin. (1) şi (2), art. 16 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât nu prevăd în mod clar că nerespectarea dreptului la apărare şi, în special, neasigurarea apărării, se sancţionează cu nulitatea absolută;

b) neconstituţionalitatea art. 64 şi 68. C. proc. pen., ce încalcă art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 şi art. 24 din Constituţia României, întrucât "nu prevăd o sancţiune irefutabilă de anulare" în cazul încălcării dispoziţiilor privind incompatibilităţi le de către instanţa de judecată;

c) neconstituţionalitatea art. 386 C. proc. pen., ce încalcă art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 23 alin. (1) şi 12, art. 24 alin. (1) şi (2), art. 16 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât Tribunalul Vaslui, în cauza în care a fost condamnat nu i-a adus la cunoştinţă faptele de care este acuzat şi încadrarea juridică, şi s-a pronunţat odată cu fondul cauzei cu privire la stabilirea legii penale mai favorabile şi a încadrărilor juridice, impunându-se, aşa cum se arată şi în cauza B. împotriva României, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în aprilie 2012, să fie acordat un termen pentru ca inculpaţii să îşi poată formula apărări cu privire la încadrarea juridică stabilită de instanţă

d) neconstituţionalitatea art. 25 alin. (3) C. proc. pen., ce încalcă art. 136 alin. (5), art. 135 alin. (1) şi (2), art. 44 alin. (1), art. 44 alin. (1), (2), (4) şi (8), art. 45 din Constituţia României" coroborat cu art. 1182 şi 1250 C. civ. art. 6, art. 11, art. 17, art. 1 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât instanţa şi statul nu pot interveni în contractele legal întocmite şi atâta timp cât bunul se află în circuitul civil;

e) neconstituţionalitatea art. 29 alin. (1) lit. a), b), c), art. 32 şi art. 33 din Legea nr. 656/2002, ce încalcă art. 16 şi art. 23 alin. (12) - din Constituţie, întrucât a fost condamnat de patru ori pentru aceleaşi acte materiale, în realizarea aceleiaşi aşa-zise rezoluţii infracţionale, iar instanţa nu a avut în vedere că nu poate fi subiect activ al infracţiunii de spălare de bani, în condiţiile în care este subiect activ în infracţiunea predicat - înşelăciune, spălare de bani şi aşa zisa evaziune fiscală, astfel cum a şi reţinut Curtea Constituţională în Decizia nr. 418 din 19 iunie 2018.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului, şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Conform art. 29 alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial; de asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Legea organică a Curţii Constituţionale stabileşte că instanţele judecătoreşti sau de arbitraj comercial în faţa cărora se ridică excepţii de neconstituţionalitate au obligaţia să le cenzureze sub aspectul admisibilităţii, în cazurile limitativ prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Astfel, din acest texte de lege rezultă că pentru a se dispune sesizarea Curţii Constituţionale:

a) excepţiile trebuiesc ridicate numai în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, ceea ce, printr-o interpretare per a contrario rezultă că excepţiile nu pot fi ridicate direct de către părţile litigante în faţa Curţii Constituţionale, practica Curţii Constituţionale fiind constantă în acest sens;

b) legea sau ordonanţa ori dispoziţiile din lege sau ordonanţă să fie în vigoare;

c) legea sau ordonanţa ori dispoziţiile dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Verificând dacă cererea de sesizare îndeplineşte toate condiţiile de admisibilitate prevăzute cumulativ de art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea a constatat că aceasta a fost invocată în faţa unei instanţe judecătoreşti, respectiv în faţa Curţii de Apel Iaşi, a fost ridicată de o persoană cu calitatea procesuală activă, respectiv de condamnatul revizuent A. şi că normele criticate ca neconstituţionale privesc dispoziţii din legi în vigoare.

Însă, în ceea ce priveşte condiţia ca textele de lege criticate să aibă legătură cu cauza, Curtea a constatat, faţă de obiectul cauzei, respectiv revizuire - etapa examinării admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, că doar prevederile art. 64 şi ale art. 68 din C. proc. pen. au legătură cu cauza.

Astfel, referitor la obiectul cauzei, s-a constatat că instanţa de apel a fost învestită cu judecarea apelului formulat de către revizuentul condamnat A. împotriva Sentinţei penale nr. 8C din 2 mai 2019 a tribunalului Vaslui, pronunţată în Dosarul cu nr. x/2018, sentinţă prin care s-a dispus, în temeiul art. 459 alin. (3), lit. c), d) şi e) şi alin. (5) din C. proc. pen., respingerea ca inadmisibilă, în principiu, a cererii de revizuire formulată de condamnatul revizuent A. privind Sentinţa penală nr. 493 din 22 decembrie 2014 a Tribunalului Vaslui, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 433 din 3 iunie 2016 a Curţii de apel Iaşi, hotărâri pronunţate în Dosarul x/2012

Pentru aceste considerente, s-a constatat că dispoziţiile articolelor de lege enumerate mai sus la pct. a), c), d) şi e) nu au legătură cu soluţionarea apelului, deoarece, indiferent, de soluţia ce se poate pronunţa de Curtea Constituţională referitoare la neconstituţionalitatea acestor prevederi legale, decizia Curţii Constituţionale nu va produce nici un efect cu privire la cauza de faţă, drept pentru care s-a dispus, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a art. 10 alin. (2) şi alin. (5), a art. 90 alin. (5). a art. 91 alin. (1), (2) şi (5), a art. 93, a art. 281, a art. 386, a art. 25 din C. proc. pen., a art. 29 lit. a), lit. b) şi lit. c), a) art. 32 şi a art. 33 din Legea 656/2002.

Împotriva de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a art. 10 alin. (2) şi alin. (5), a art. 90 alin. (5), a art. 91 alin. (1), (2) şi (5), a art. 93, a art. 281, a art. 386, a art. 25 din C. proc. pen., a art. 29 lit. a), lit. b) şi lit. c), a) art. 32 şi a art. 33 din Legea nr. 656/2002 cuprinsă în încheierea din data de 18 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi - noul C. proc. pen.., secţia penală şi pentru cauze cu minori a formulat recurs inculpatul A.

Examinând, cu prioritate, excepţia tardivităţii recursului declarat de inculpatul A., raportat la textele de lege incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este tardiv.

Astfel, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, hotărârea prin care instanţa respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale poate fi atacată numai cu recurs la instanţa ierarhic superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Verificând natura termenului de 48 de ore înăuntrul căruia se poate promova calea de atac, se constată că acesta este un termen procedural, ce trebuie calculat potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că, în cuprinsul său, nu se socoteşte ora la care începe să curgă şi nici ora la care se împlineşte, şi peremptoriu, a cărui nerespectare atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen, respectiv constatarea tardivităţii acestuia.

În raport cu aceste dispoziţii, având în vedere că hotărârea dată de Curtea de Apel Iaşi - noul C. proc. pen.., secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2018 a fost pronunţată la data de 18 noiembrie 2019, termenul de 48 de ore, în care inculpatul putea declara recurs, s-a împlinit la data de 20 noiembrie 2019.

Aşadar, raportat la dispoziţiile legale anterior enunţate şi având în vedere data pronunţării deciziei recurate, Înalta Curte constată că la data la care acesta a declarat recurs, respectiv la 28 noiembrie 2019 (data de pe plic), expirase termenul în care se putea ataca dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Pentru aceste considerente, nu se va mai proceda la examinarea pe fond a motivelor de recurs, astfel că, Înalta Curte va respinge, ca tardiv, recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a art. 10 alin. (2) şi alin. (5), a art. 90 alin. (5), a art. 91 alin. (1), (2) şi (5), a art. 93, a art. 281, a art. 386, a art. 25 din C. proc. pen., a art. 29 lit. a), lit. b) şi lit. c), a) art. 32 şi a art. 33 din Legea nr. 656/2002 cuprinsă în încheierea din data de 18 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi - noul C. proc. pen.., secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2018.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a art. 10 alin. (2) şi alin. (5), a art. 90 alin. (5), a art. 91 alin. (1), (2) şi (5), a art. 93, a art. 281, a art. 386, a art. 25 din C. proc. pen., a art. 29 lit. a), lit. b) şi lit. c), a) art. 32 şi a art. 33 din Legea nr. 656/2002 cuprinsă în încheierea din data de 18 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi - noul C. proc. pen., secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2018.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - LM