Transfer of Convicted Person: Applicability of Special Legislation Exempting Criminal Appeals in International Cooperation from Mandatory Citation of the Accused

Asupra cauzei de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 101 din data de 13 septembrie 2018, Curtea de Apel Bacău, secţia Penală, Cauze Minori şi Familie, în temeiul art. 154 alin. (6) lit. a) şi b) din Legea nr. 302/2004 (privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală), a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, privind transferul persoanei condamnate A., într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei închisorii şi, în consecinţă;

A recunoscut Sentinţa penală cu nr. de referinţă x, pronunţată în data de 6 mai 2016 de Curtea Coroanei Canterbury şi a constatat că prin această hotărâre penală, persoana transferabilă A. - cu date cunoscute, a fost condamnată la pedeapsa principală de 13 ani şi 3 luni închisoare, extinsă cu 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de secţiunea 226 A, cap. 42 din Legea infracţiunilor sexuale 2003.

A constatat că fapta pentru care s-a dispus condamnarea persoanei transferabile este incriminată şi de legea penală română prin art. 218 alin. (1) şi (3) lit. f) C. pen.

În temeiul art. 154 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004 (republicată) a adaptat pedeapsa aplicată de statul solicitant şi, a redus cuantumul pedepsei principale de 13 ani şi 3 luni închisoare, extinsă cu 3 ani, până la maximul special al pedepsei în cuantum de 12 ani închisoare, prevăzut de legea penală română pentru aceeaşi infracţiune.

A dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei principale de 12 ani închisoare ca urmare a adaptării pedepsei de 13 ani şi 3 luni închisoare, extinsă cu 3 ani termen de extensie (supraveghere) aplicată de Curtea Coroanei Canterbury prin sentinţa penală sentinţa penală cu nr. de referinţă x, până la maximul special al sancţiunii prevăzut de 218 alin. (1) şi (3) lit. f) C. pen.

În temeiul art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (republicată), a fost dedusă din pedeapsa aplicată de autorităţile judiciare britanice durata deja executată, începând cu data de 20 noiembrie 2015 la zi.

A dispus comunicarea hotărârii definitive şi a unui exemplar al mandatului de executare a pedepsei închisorii autorităţii competente a statului emitent, Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, precum şi, în copie, direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei din România.

În temeiul art. 14 din Legea nr. 302/2004, a dispus traducerea prezentei hotărâri, a mandatului de executare a pedepsei închisorii şi a adresei de comunicare a hotărârii către autoritatea competentă a statului emitent.

În esenţă s-a reţinut că prin sentinţa penală cu nr. de referinţă x, pronunţată în data de 6 mai 2016 de Curtea Coroanei Canterbury Regatul Unit, s-a stabilit că persoana transferabilă A. este vinovat de săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de secţiunea 226A, cap. 42 din Legea infracţiunilor sexuale 2003, faptele constând în aceea că în data de 25 decembrie 2014, împreună B. persoană cercetată penal în aceeaşi cauză, a întreţinut, prin exercitarea de acte de violenţă, relaţii intime cu victima C..

Împotriva Sentinţei penale nr. 101/2018 din data de 13 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia Penală, Cauze Minori şi Familie,în termen legal, persoana condamnată A., a formulat apel.

Prin Decizia penală nr. 335/A din 13 decembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de persoana condamnată A. împotriva Sentinţei penale nr. 101/2018 din data de 13 septembrie 2018 a Curţii de Apel Bacău, secţia Penală, Cauze Minori şi Familie.

Apelantul persoană condamnată a fost obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400 RON, a rămas în sarcina statului.

Împotriva Deciziei penale nr. 335/A din 13 decembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018, la data de 17 septembrie 2019, condamnatul A. a formulat contestaţie în anulare, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală sub numărul x/2019 şi repartizat aleatoriu Completului nr. 8.

În motivarea scrisă a cererii sale, condamnatul a invocat ca temei dispoziţiile art. 426 lit. a) şi lit. e) C. proc. pen., potrivit cărora împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:

a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legala a unei părţi sau când, deşi legal citata, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre aceasta imposibilitate;

e) când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;

Contestatorul, prin apărător a susţinut că, contrar principiului dreptului la apărare şi al echităţii, judecata în faţa Curţii de Apel Bacău şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi justiţie s-a realizat fără citarea inculpatului, cu atât mai mult cu cât în această perioadă acesta era arestat în Marea Britanie, neavând cunoştinţă de desfăşurarea Dosarului nr. x/2018, ce avea ca obiect recunoaşterea hotărârii penale din Marea Britanie, situaţie în care trebuiau aplicate prevederile art. 353 C. proc. pen. (citarea la judecată) şi art. 364 C. proc. pen., potrivit cu care judecare cauzei are loc în prezenţa inculpatului, iar aducerea inculpatului aflat în stare de deţinere la judecată este obligatorie.

La termenul de judecată din 25 septembrie 2019, Înalta Curte a pus în discuţie, potrivit art. 431 C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare.

Prin încheierea de şedinţă din data de 25 septembrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, în principiu, contestaţia în anulare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 335/A din 13 decembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018 numai cu privire ca cazul prevăzut de art. 426 lit. a) C. proc. pen.

Prin aceeaşi încheiere a fost admisă cererea formulată de condamnat şi s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitatea a prevederilor art. 154 alin. (11) din Legea nr. 302/2004.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 80 RON, a rămas în sarcina statului.

Instanţa a stabilit termen în vederea soluţionării contestaţiei în anulare la data de 6 noiembrie 2019, cu citarea contestatorului.

La data de 15 octombrie 2019, apărătorul ales al contestatorului condamnat A., avocat D., a depus la dosar o cerere prin care a solicitat, în principal, preschimbarea termenului de judecată acordat la data de 6 noiembrie 2019 şi fixarea unui nou termen de judecată, motivat pe faptul că în perioada 23 octombrie 2019 - 6 noiembrie 2019 este plecat din ţară; în subsidiar, a solicitat amânarea cauzei pentru un termen de judecată ulterior datei de 6 noiembrie 2019.

Cererea de preschimbare a termenului de judecată a fost respinsă prin rezoluţia preşedintelui completului de judecată, iar prin încheierea de şedinţă din data de 6 noiembrie 2019, a fost admisă cererea de amânare a cauzei formulată de avocat D. şi s-a dispune acordarea unui nou termen de judecată, la data de 08 ianuarie 2019, când au avut loc dezbaterile, concluziile părţilor fiind detaliate în partea introductivă a deciziei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinând contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Deciziei penale nr. 335/A din data de 13 decembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în Dosarul nr. x/2018, constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind o cale de anulare pentru vicii şi nulităţi relative la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula şi a motivelor ce pot fi invocate în susţinere, contribuind astfel la consolidarea principiului stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive.

Tocmai caracterul de cale extraordinară de atac al contestaţiei în anulare constituie o garanţie că aceasta nu trebuie să devină o posibilitate nejustificată şi nelegitimă de înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătoreşti definitive.

În consecinţă, contestaţia în anulare nu poate fi exercitată decât împotriva unei hotărâri definitive, a cărei anulare se poate cere numai pentru cazurile limitativ determinate prin art. 426 C. proc. pen.

În prezenta cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată cu soluţionarea contestaţiei în anulare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 335/A din data de 13 decembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018, invocând cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. a) C. proc. pen.

Condamnatul a susţinut că la judecarea apelului declarat împotriva sentinţei prin care a fost recunoscută hotărârea de condamnare pronunţată de autorităţile din Marea Britanie şi prin s-a dispus şi transferarea sa într-un penitenciar din România, în procedura prevăzută de Legea nr. 302/2004, nu a fost citat, încălcându-i-se astfel dreptul la apărare şi accesul liber la justiţie.

Înalta Curte constă că în speţa de faţă apelul condamnatului A. s-a desfăşurat după procedura prevăzută de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, care la art. 154 alin. (11) (după republicarea în Monitorul Oficial nr. 441 din 27 mai 2019, dispoziţiile art. 154 alin. (11) se regăsesc la art. 166 alin. (11), prevede că:

"(11) Împotriva sentinţei prevăzute la alin. (6) pot declara apel, în termen de 10 zile, procurorul şi persoana condamnată. Pentru procuror, termenul curge de la pronunţare. Pentru persoana condamnată, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv. Dosarul va fi înaintat instanţei de apel în termen de 3 zile, iar apelul se judecă în 10 zile, în camera de consiliu, fără citarea persoanei condamnate. Prezenţa procurorului este obligatorie."

Totodată procedurile reglementate de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală se întemeiază pe principiul încrederii şi recunoaşterii reciproce şi presupun soluţionarea în termene foarte scurte a cererilor formulate de autorităţile judiciare străine (împrejurare care exclude asigurarea prezenţei la judecarea cauzei a persoanei solicitate, aflată în stare de deţinere în statul solicitant).

De altfel, chiar aceste prevederi din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea juridică în materie penală, referitoare la judecarea cauzei fără citarea persoanei condamnate, au fost apreciate de contestator ca fiind neconstituţionale, iar Curtea Constituţională a fost sesizată că această prin încheierea din 25 septembrie 2019.

Textul de lege invocat de condamnat, respectiv, art. 426 lit. a) C. proc. pen.- "când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi"- se referă la situaţia în care judecarea cauzei în apel nu poate avea loc fără citarea părţii, ceea ce presupune că citarea este obligatorie.

În speţa dedusă judecăţii, aşa cum am arătat, judecarea apelului a fost guvernată nu de dispoziţiile C. proc. pen., ci, de cele ale Legii nr. 302/2004, care prevăd judecarea cauzei fără citarea persoanei condamnate.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că judecarea cauzei în apel a avut loc cu respectarea dispoziţiilor legale, motiv pentru care cererea de contestaţie în anulare este nefondată.

Având în vedere că prin prezenta hotărâre urmează a fi respinsă cererea de contestaţie în anulare, implicit se va respinge şi cerea privind suspendarea executării hotărârii formulată de condamnat.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 432 alin. (1) C. proc. pen., ca respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 335/A din data de 13 decembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. contestatorul condamnat va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 79 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea privind suspendarea executării hotărârii a cărei anulare se solicită.

Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 335/A din data de 13 decembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 79 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - LM