EAW upheld for French VAT fraud suspect despite challenge to offense description; surrender ordered with speciality rule

Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 3/F din 10 ianuarie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi, în baza art. 103 din Legea nr. 302/2004 a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 9 ianuarie 2020 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Judiciar Lyon, faţă de persoana solicitată A..

Totodată, a dispus predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare franceze, cu respectarea regulii specialităţii prevăzute de art. 117 din Legea nr. 302/2004, sub condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, să fie transferată în România, conform art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

A luat act că persoana solicitată nu a consimţit la predare.

A dispus arestarea persoanei solicitate A., în vederea predării, pe o perioadă de 30 zile, începând din data de 10 ianuarie 2020 şi până la data de 8 februarie 2020 inclusiv şi a constatat că persoana solicitată a fost reţinută 24 ore, începând din data de 10 ianuarie 2020, ora 00:50.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că în privinţa persoanei solicitate A., Parchetul de pe lângă Tribunalul Judiciar Lyon a emis la data de 09 ianuarie 2020 un mandat european de arestare, în baza mandatului de arestare emis la aceeaşi dată, de către judecătorul de instrucţie din cadrul Tribunalului Judiciar Lyon, în vederea efectuării urmăririi penale, în dosarul parchetului cu număr de referinţă x, respectiv dosarul de anchetă dirijată de judecătorul de instrucţie x, pentru săvârşirea unui număr total de trei infracţiuni de înşelăciune în bandă organizată, prev. de art. 313-2 alin. (7), 313-1 alin. (1), 137-71 din C. pen. francez, spălare de bani agravată, prev. de art. 324-2-2, 324-1 alin. (2), 324-1-1, 132-71 din C. pen. francez şi participare la organizaţie infracţională prev. de art. 450-1 alin. (1), alin. (2) din C. pen. francez.

În fapt, s-a reţinut că persoana solicitată A. a participat împreună cu B. la administrarea în fapt a societăţilor bulgare sau române fără realitate economică. Fără a se achita ele însele de plata TVA, facturau în sistem toate taxele incluse unor societăţi importatoare franceze vânzarea de vehicule cumpărate fără taxă din Germania, realizând astfel fapta de înşelăciune privind TVA. Importatorii francezi le indicau vehiculul de comandat în Germania şi A. şi B. încasau venituri din viramentele făcute în conturile bancare deschise în România prin retrageri de bani, dintre care o parte era transferată cu deosebire importatorilor francezi, care erau complici la săvârşirea fraudei, amploarea fraudei ridicându-se la mai multe milioane de euro. A. participa la administrarea altor societăţi bulgare dirijate de drept de către persoane din anturajul său şi al societăţii române C., fiind beneficiarul economic al rezultatelor financiare ale acestei societăţi.

Curtea a constatat că mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate îndeplineşte condiţiile de formă şi conţinut prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004, că infracţiunile pentru care este cercetată persoana solicitată sunt sancţionate de legea statului francez cu pedepse privative de libertate a căror durată maximă este mai mare de 3 ani, nefiind supuse verificării îndeplinirii condiţiei dublei incriminări, potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, condiţie care este însă oricum îndeplinită, întrucât faptele respective sunt incriminate şi de legea penală română, şi, totodată, că nu este incident niciun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute în art. 99 din Legea nr. 302/2004.

Împotriva acestei sentinţe a formulat contestaţie persoana transferabilă, solicitând respingerea cererii autorităţilor judiciare franceze de executare a mandatului european de arestare şi punerea în libertate, întrucât mandatul nu îndeplineşte condiţiile prev. de art. 87 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004, apreciind că mandatul nu conţine descrierea modului în care ar fi fost comise faptele, respectiv momentul săvârşirii, locul şi nici gradul de implicare, totul este relatat la modul general, fără a se individualiza în vreun fel, şi sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 99 din Legea nr. 302/2004.

Examinând hotărârea contestată prin prisma criticilor invocate, precum şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că este nefondată contestaţia formulată de persoana extrădabilă, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al UE solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.

Potrivit art. 84 alin. (2) din aceeaşi lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

În cauză, se constată că a fost emis mandat european de arestare de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Judiciar Lyon la data de 9 ianuarie 2020, în baza mandatului de arestare emis la data de 09 ianuarie 2020, de către judecătorul de instrucţie din cadrul Tribunalului Judiciar Lyon, în vederea efectuării urmăririi penale, în dosarul parchetului cu număr de referinţă x, respectiv dosarul de anchetă dirijată de judecătorul de instrucţie x, pentru săvârşirea unui număr total de trei infracţiuni de înşelăciune în bandă organizată, prev. de art. 313-2 alin. (7), 313-1 alin. (1), 137-71 din C. pen. francez, spălare de bani agravată, prev. de art. 324-2-2, 324-1 alin. (2), 324-1-1, 132-71 din C. pen. francez şi participare la organizaţie infracţională prev. de art. 450-1 alin. (1), alin. (2) din C. pen. francez.

Înalta Curte constată că, faptele pentru care se solicită predarea sunt sancţionate de legea statului francez cu pedepse privative de libertate a căror durată maximă este mai mare de 3 ani, respectiv 10 ani închisoare, astfel că nu sunt supuse verificării îndeplinirii condiţiei dublei incriminări, potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

Apărarea a reiterat şi în faţa instanţei de control judiciar neîndeplinirea condiţiilor de formă prev. de art. 87 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004 în sensul că în cuprinsul mandatului european de arestare nu sunt menţionate aspecte privind momentul săvârşirii, locul şi nici gradul de implicare, totul este relatat la modul general.

Înalta Curte constată că mandatul european emis de autorităţile judiciare franceze îndeplineşte toate condiţiile de fond şi de formă prevăzute de lege, fiind descrise faptele pentru care este cercetată persoana solicitată, îndeplinindu-se astfel condiţia prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată, respectiv aceea a descrierii circumstanţelor în care au fost comise infracţiunile, activitatea infracţională reţinută în sarcina persoanei solicitate fiind detaliată ţinând cont de specificul fazei procesuale în care a fost emis mandatul.

În acord cu prima instanţă, Înalta Curte constată că nu există niciunul dintre cazurile de refuz al predării persoanei solicitate şi apreciază că nu sunt întrunite nici cerinţele de refuz al executării, potrivit art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată, niciuna din cele două ipoteze reglementate atât la alin. (1) lit. c), cât şi alin. (2) lit. c) nefiind incidente în cauză, întrucât, pe de o parte, persoana solicitată nu face parte din categoria celor care nu răspunde penal, datorită vârstei sale, iar pe de altă parte, în cauză nu a fost emis mandatul european de arestare în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.

De asemenea, Înalta Curte constată că în mod corect s-a dispus luarea măsurii arestării provizorii, atât în scopul asigurării executării mandatului european de arestare, emis de autorităţile judiciare franceze, cât şi pentru a se preveni un eventual risc al sustragerii persoanei solicitate de la procedurile judiciare care o vizează; în cauză neexistând garanţii suficiente pentru a lua faţă de persoana solicitată una din măsurile preventive neprivative de libertate, prevăzute de art. 202 alin. (4) lit. b), c) C. proc. pen., dată fiind natura şi gravitatea infracţiunilor pentru care s-a emis mandatul european de arestare, dar şi faţă de caracterul urgent al procedurii judiciare, ce impune soluţionarea cu celeritate şi asigurarea procedurii în faţa instanţei.

Faţă de natura infracţiunilor menţionate în mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate de autorităţile din Franţa, având în vedere şi durata pedepsei ce ar putea fi aplicată persoanei solicitate, Înalta Curte apreciază că măsura arestării persoanei solicitate se impune pentru buna desfăşurare a procedurii de executare şi recunoaştere a mandatului european de arestare, ce are la bază principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Astfel, pentru a împiedica sustragerea persoanei transferabile de la această procedură, Înalta Curte, similar Curţii de Apel Bucureşti, constată că în raport de circumstanţele personale ale persoanei solicitate, de gravitatea presupuselor infracţiuni săvârşite, precum şi de faza în care se află cooperarea judiciară nu se impune luarea unei măsuri preventive neprivative de libertate, aceasta nefiind în măsură a oferi o garanţie fermă a desfăşurării în condiţii optime a procesului penal.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana transferabilă A. împotriva Sentinţei penale nr. 3/F din 10 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2020.

Va obliga contestatorul persoană transferabilă la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei. Onorariul cuvenit interpretului de limba franceză se va suporta din fondurile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana transferabilă A. împotriva Sentinţei penale nr. 3/F din 10 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2020.

Obligă contestatorul persoană transferabilă la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 241 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Onorariul cuvenit interpretului de limba franceză se suportă din fondurile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - LM