Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 29/RC/2020 AI generated

Bribery via minor benefits: constitutional validity of low-value gifts and intent requirements under Law 78/2000

Case Number Decizia nr. 29/RC/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal in cassation, upholding the lower court's conviction and sentence of two years' imprisonment (suspended with supervision) and ancillary rights deprivation. The case involved a corruption charge where a public official from a port authority received two cartons of cigarettes from a ship's commander during a scheduled inspection, which the defendant challenged on grounds that the value was negligible, the specific duty was not identified, and the required specific intent was absent. The Court ruled that the act of inspection itself constituted the service duty linked to the benefit, noting that the law does not establish a minimum value threshold for the "benefit" to constitute bribery, and that the current Penal Code requires only direct or indirect intent, not specific intent, for the crime of bribery under Art. 289 in conjunction with Law no. 78/2000.

Legislator headnote

AI generated

art. 289 din C. pen, art. 308 din C. pen, art. 175 alin. (2) din C. pen, art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen, art. 76 alin. (1) din C. pen; Bribery via minor benefits: constitutional validity of low-value gifts and intent requirements under Law 78/2000: The case involved a corruption charge where a public official from a port authority received two cartons of cigarettes from a ship's commander during a scheduled inspection, which the defendant challenged on grounds that the value was negligible, the specific duty was not identified, and the required specific intent was absent. The Court ruled that the act of inspection itself constituted the service duty linked to the benefit, noting that the law does not establish a minimum value threshold for the "benefit" to constitute bribery, and that the current Penal Code requires only direct or indirect intent, not specific intent, for the crime of bribery under Art. 289 in conjunction with Law no. 78/2000.

Keywords

AI generated
bribery public-law benefit minimum benefits grounds for cassation validity of service inspection of received goods

Cited Legislation

AI generated
art. 289 din C. pen
78/2000 raportat la art. 289 din C. pen.
art. 308 din C. pen
(1) şi (2) în referire la art. 308 din C. pen.
art. 175 alin. (2) din C. pen
şi art. 175 alin. (2) din C. pen.
art. 6 din Legea nr. 78/2000
şi s-a dispus schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art.
art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen
cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen.
art. 76 alin. (1) din C. pen
- art. 76 alin. (1) din C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A.
art. 91 din C. pen
În baza art. 91 din C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei principale sub supraveghere pe un termen de încercare de 2 ani, stabilit în condiţiile art.
art. 92 alin. (1) din C. pen
pen., a dispus suspendarea executării pedepsei principale sub supraveghere pe un termen de încercare de 2 ani, stabilit în condiţiile art. 92 alin. (1) din C. pen.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen.

Main legal ground cited for dismissing the cassation appeal as unfounded.

art. 275 alin. (2) şi (6) din C. proc. pen.

Provision applied to order the appellant to pay judicial costs advanced by the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra recursului în casaţie declarat de inculpatul A.,

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 181 din data de 16 aprilie 2018, Tribunalul Constanţa, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., a hotărât următoarele:

A respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată, printre alţii, de inculpatul A., din infracţiunea prevăzută de art. 6 şi 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 din C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) şi (2) în referire la art. 308 din C. pen. şi art. 175 alin. (2) din C. pen.

A admis cererea de schimbare a încadrării juridice pusă în discuţie, din oficiu, în ceea ce îl priveşte, printre alţii, pe inculpatul A., cu privire la infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 6 şi 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 din C. pen. şi s-a dispus schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 din C. pen.

2. În baza art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 din C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. - art. 76 alin. (1) din C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia şi de a exercita profesia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii).

În baza art. 91 din C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei principale sub supraveghere pe un termen de încercare de 2 ani, stabilit în condiţiile art. 92 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., a impus inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere stabilit să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanta, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., a impus inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii comunitare.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" Constanţa sau în cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, inculpatul nu poate presta această muncă, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, numărul zilnic de ore urmând a se stabili conform legii de executare a pedepselor.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., care nu se execută decât în cazul revocării sau anulării beneficiului suspendării sub supraveghere.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen., în sensul că, dacă pe durata termenului de supraveghere, cu rea credinţă, nu execută obligaţiile impuse, se poate dispuse revocarea suspendării şi executarea pedepsei.

Împotriva sentinţei pronunţate de către instanţa de fond a declarat apel, printre alţii, inculpatul A..

Prin Decizia penală nr. 688/P din data de 27 iunie 2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, printre altele, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 181 din data de 16 aprilie 2018, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în Dosarul penal nr. x/2017 şi, în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 700 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pe fond, s-a reţinut că, la data de 11 mai 2016, inculpatul A., lucrător în cadrul Căpităniei Portului Constanţa, aflat în control la bordul navei "B." sub pavilion Italia, navă ce a acostat în Portul Constanţa, a primit de la reprezentanţii navei străine (comandantul navei), în mod indirect, pentru sine, foloase necuvenite (două cartuşe de ţigarete, prin intermediul inculpatului C.), în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle de serviciu ale acestuia, anume efectuarea unor activităţi de control/verificare la plecarea navei din Portul Constanţa.

Împotriva deciziei instanţei de apel a formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul A., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 1, 7 şi 12 din C. proc. pen.

În motivarea recursului în casaţie, inculpatul A. a susţinut, în esenţă, cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., lipsa specializării în soluţionarea infracţiunilor de corupţie, contrar prevederilor art. 29 din Legea nr. 78/2000, a completurilor care au soluţionat cauza în primă instanţă şi în apel.

Referitor la cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., a susţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 din C. pen. având în vedere, în esenţă, următoarele considerente:

- Nu s-a indicat actul ce intră în îndatoririle sale de serviciu pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire, urgentare ori întârziere a îndeplinirii sau actul contrar acestor îndatoriri pentru care a primit cele două cartuşe de ţigări marca x, apreciind că s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de luare de mită numai în baza împrejurării că se afla la bordul navei. A apreciat s-ar putea reţine infracţiunea de luare de mită "numai dacă s-ar fi descris că inculpatul ar fi avut atribuţia de a controla un document, iar cu ocazia verificării acelui document, dacă ar fi constatat că nu este în regulă, i s-ar fi cerut sau i s-ar fi dat în schimbul tăcerii sale sau a nemenţionării într-un proces-verbal a unei asemenea fapte."

- Valoarea folosului primit de inculpat este foarte redusă, oferirea bunurilor având caracter de curtoazie;

- Fapta nu a fost săvârşită cu forma de vinovăţie cerută de lege, respectiv intenţie directă calificată prin scop;

- Inculpatul nu are calitatea cerută subiectului activ al infracţiunii de luare de mită, respectiv funcţionar public cu atribuţii de control sau de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, apreciind că nu s-a făcut distincţie între persoanele care au atribuţii de control şi sancţionare şi persoanele care constată nereguli la verificările efectuate, în urma atribuţiilor de serviciu;

Inculpatul nu a indicat de ce pedeapsa se situează în afara limitelor prevăzute de lege, susţinând incidenţa dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. prin raportare la argumentele dezvoltate în susţinerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Prin încheierea din data de 26 noiembrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 688/P din data de 27 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2017, doar cu privire la cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Examinând, pe fond, recursul în casaţie declarat de inculpatul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Recursul în casaţie declarat de inculpatul A. a fost admis în principiu doar cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situaţia în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Acest caz de casare se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv al infracţiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

Înalta Curte reţine că inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 din C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. - art. 76 alin. (1) din C. pen.

Totodată, observă că fapta concretă reţinută în sarcina inculpatului constă în aceea că, la data de 11 mai 2016, în calitate de lucrător în cadrul Căpităniei Portului Constanţa, aflat în control la bordul navei "B.", sub pavilion Italia, navă ce a acostat în Portul Constanţa, a primit de la reprezentanţii navei străine (comandantul navei), în mod indirect, pentru sine, foloase necuvenite (două cartuşe de ţigarete, prin intermediul inculpatului C.), în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle de serviciu ale acestuia, anume efectuarea unor activităţi de control/verificare la plecarea navei din Portul Constanţa.

Conform art. 289 din C. pen., infracţiunea de luare de mită constă în fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri. Art. 6 din Legea nr. 78/2000, reţinut în sarcina inculpatului în coroborare cu art. 289 din C. pen., nu reglementează condiţii suplimentare pentru existenţa infracţiunii de luare de mită, doar face trimitere la dispoziţiile C. pen.. Prin urmare, condiţiile de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 din C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. - art. 76 alin. (1) din C. pen., la care a fost condamnat inculpatul A. trebuie să se suprapună pe cele ale infracţiunii tip de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen.

Inculpatul A. consideră că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală, întrucât nu s-a indicat actul ce intră în îndatoririle sale de serviciu pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire, urgentare ori întârziere a îndeplinirii sau actul contrar acestor îndatoriri pentru care a primit cele două cartuşe de ţigări marca x, pentru că valoarea folosului pe care l-a primit este foarte redusă, oferirea bunurilor având caracter de curtoazie, pentru că fapta nu a fost săvârşită cu forma de vinovăţie cerută de lege, respectiv intenţie directă calificată prin scop şi pentru că nu are calitatea cerută subiectului activ al infracţiunii de luare de mită, respectiv funcţionar public cu atribuţii de control sau de constatare şi sancţionare a contravenţiilor.

Înalta Curte constată că subiectul activ al infracţiunii de luare de mită, în forma tip prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen., reţinută în cauză, este calificat prin calitatea de funcţionar public, în accepţiunea prevederilor art. 175 din C. pen., nu de funcţionar public cu atribuţii de control sau de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, context în care apărările recurentului-inculpat sub acest aspect nu au legătură cu situaţia de fapt şi încadrarea juridică reţinute de către instanţa de apel. Este adevărat că prin actul de sesizare s-a reţinut şi incidenţa art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, apreciindu-se că inculpatul avea atribuţii de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, însă instanţa de fond a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 6 şi 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 din C. pen., ce impunea subiectului activ calitatea de funcţionar public cu atribuţii de control sau de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, în infracţiunea prevăzută de art. 6 din Legea 78/2000 raportat la art. 289 din C. pen., care condiţionează existenţa infracţiunii doar de calitatea de funcţionar public a făptuitorului, ce nu a fost contestată nici în faţa instanţelor de fond şi apel, nici prin cererea de recurs în casaţie.

În ceea ce priveşte criticile privind omisiunea instanţei de apel de a indica actul ce intră în îndatoririle de serviciu ale recurentului-inculpat pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire, urgentare ori întârziere a îndeplinirii sau actul contrar acestor îndatoriri pentru care a primit cele două cartuşe de ţigări marca x, care reprezintă o cerinţă esenţială a elementului material al infracţiunii de luare de mită, se constată că acestea sunt nefondate. Astfel, în considerentele deciziei recurate, la fila x din volumul II al dosarului de apel, se reţine că efectuarea acestui control la bordul navei reprezintă actul în legătură cu care mita a fost dată, iar această atribuţie de serviciu este expres prevăzută în actele de control care reglementează activitatea reprezentanţilor Căpităniei Portului, Poliţiei de Frontieră şi Vămii, potrivit art. 126 şi următoarele din Ordonanţa Guvernului nr. 42/1997 privind transportul naval, art. 17 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, art. 100 şi următoarele din Hotărârea Guvernului nr. 707/2006 privind Regulamentul Vamal şi normele specifice procedurilor inerente fişei posturilor.

Nici motivele de recurs în casaţie privind latura subiectivă a infracţiunii de luare de mită nu sunt fondate, având în vedere că, faţă de C. pen. anterior, care cerea făptuitorului să acţioneze cu un scop special - de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri - motiv pentru care forma de vinovăţie cu care se săvârşea fapta pentru a fi reţinută infracţiunea de luare de mită era intenţia directă, reglementarea actuală cere doar ca banii sau celelalte foloase pretinse sau primite ori a căror promisiune a fost acceptată să fie în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale funcţionarului public sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, fapt pentru care forma de vinovăţie cerută de norma de incriminare este intenţia directă sau indirectă, iar nu intenţia directă calificată prin scop, aşa cum susţine recurentul-inculpat.

În ceea ce priveşte lipsa caracterului penal al faptei, raportată la valoarea derizorie a folosului obţinut, respectiv două cartuşe de ţigări marca x, Înalta Curte, în acord cu instanţele de fond şi de apel, reţine că legea penală nu reglementează o valoare minimă a folosului primit de către funcţionarul public pentru ca fapta să constituie infracţiune şi nu tolerează obţinerea unor mijloace de existenţă ori de bunăstare pe căi ilicite, fie ele şi mici atenţii.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A..

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) şi (6) din C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 688/P din data de 27 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2017.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - LM