Scope of cassation review: Rejection of factual re-evaluation of influence trading and specialized panel competence challenges

Asupra cauzei de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 50 din data de 10 mai 2018, a Tribunalului Vrancea, secţia Penală a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa principală de 3 (trei) ani închisoare, pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Conform art. 91, art. 92 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani.

Conform art. 94 alin. (2) C. pen. a stabilit ca organ de supraveghere Serviciul de Probaţiune Galaţi.

Conform art. 93 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpat, ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Galaţi, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- sa anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

- sa comunice schimbarea locului de muncă;

- sa comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. a obligat pe inculpat să urmeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

Conform art. 93 alin. (3) C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere, sa presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioada de 60 zile, la Primăria municipiului Galaţi.

Conform art. 583 alin. (2) C. proc. pen. a fost atrasă atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii altei infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, precum şi în caz de neîndeplinire, cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor prevăzute de lege.

Conform art. 72 alin. (1) C. pen. a fost dedusă din durata pedepsei aplicata inculpatului perioada reţinerii de 24 ore, din data de 5 decembrie 2015, a arestării preventive, de la 5 decembrie 2015 până la 29 ianuarie 2016 şi a arestului la domiciliu de la 29 ianuarie 2016 până la 27 aprilie 2016.

Conform art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Conform art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000.

Conform art. 291 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 500 euro de la inculpatul A.. În baza art. 399 alin. (1) coroborat cu art. 404 alin. (4) lit. b) C. proc. pen., a fost menţinută măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul A., prin încheierea pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Galaţi la data de 27 aprilie 2016 în Dosarul asociat nr. x/2016 1.2, cu toate obligaţiile impuse prin respectiva încheiere, mai puţin obligaţia de a nu părăsi teritoriul României, care a fost înlăturată prin Decizia penală nr. 75/C din 7 martie 2017 a Curţii de Apel Galaţi, măsură care să înceteze de drept la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

Conform art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpat sa plătească statului suma de 3.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare.

Onorariul pentru apărătorul din oficiu al inculpatului în cursul urmăririi penale, în sumă de 520 RON, (av. B., conform Delegaţiei nr. 5301 din 7 decembrie 2015) a fost suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Cauza a fost înregistrată la instanţa competentă sa o judece, respectiv Tribunalul Galaţi la data de 19 februarie 2016, iar prin Încheierea judecătorului de cameră preliminara din 18 aprilie 2016 au fost respinse cererile şi excepţiile invocate de inculpat, s-a constatat legalitatea sesizării instanţei şi a administrării probelor în cursul urmăririi penale şi s-a dispus începerea judecăţii în cauză.

Încheierea a rămas definitivă prin respingerea contestaţiei declarate de inculpat, conform încheierii pronunţate de Curtea de Apel Galaţi la data de 11 mai 2016.

După finalizarea procedurii de cameră preliminară, s-a trecut la cercetarea judecătorească, la termenul din 5 octombrie 2016 discutându-se probele şi la termenele ulterioare procedându-se la administrarea acestora.

Prin Sentinţa penală nr. 46/F din 6 martie 2017 a Curţii de Apel Galaţi s-a admis cererea formulată de inculpatul A. şi s-a dispus strămutarea cauzei la Tribunalul Vrancea, menţinându-se actele îndeplinite în faţa instanţei de la care cauza s-a strămutat.

Referitor la prima acuzaţie:în drept, s-a apreciat că fapta inculpatului A. care la data de 4 decembrie 2015, în calitate de şef Post Poliţie Fârţăneşti, judeţul Galaţi, a pretins şi primit de la martorul C. suma de 500 de euro pentru a-1 ajuta la soluţionarea dosarului penal întocmit martorului D., în sensul că va interveni la procuror, pentru a fi soluţionat în mod favorabil, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Referitor la cea dea a doua acuzaţie reţinută în actul de sesizare constând în aceea că "la data de 3 decembrie 2015, în calitate de şef Post Poliţie Fârţăneşti, judeţul Galaţi, a pretins şi primit de la martorul E. suma de 1.000 RON pentru a-l ajuta la soluţionarea dosarului penal întocmit pe numele său, în sensul că va interveni la procuror, pentru a fi soluţionat în mod favorabil"- instanţa a reţinut că organul de urmărire penală nu a administrat suficiente probe care sa înlăture prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpatul.

Faptul ca inculpatul a fost văzut pe şantierul unde lucra martorul E. ori că, aşa cum a rezultat din listingurile telefonice de la dosar în perioada 1 ianuarie 2014 - 7 decembrie 2015 între inculpat şi martorul E. au existat mai multe apeluri telefonice, în condiţiile în care la dosar nu există alte probe care să releve discuţiile purtate între cei doi, s-a apreciat că nu sunt probe suficiente care sa răstoarne prezumţia de nevinovăţie.

Tribunalul a constatat că declaraţia martorului E. dată în cursul urmăririi penale este singura proba din care rezultă ca acesta i-ar fi dat inculpatului suma de 1.000 RON pentru ca inculpatul să-l ajute la soluţionarea, în mod favorabil, a dosarului penal întocmit pe numele său, insuficientă pentru a fundamenta o condamnare.

În acelaşi sens, s-a constatat ca martorul E. nici nu s-a mai prezentat la instanţă pentru a fi audiat, deşi instanţa a efectuat toate demersurile pentru a-l aduce, iar aceasta atitudine şicanatorie a martorului coroborată cu lipsa altor probe directe sau indirecte de vinovăţie, au condus la concluzia ca fapta de trafic de influenţă reclamată de E. nu a existat.

În consecinţă, pentru aceasta infracţiune instanţa a dispus achitarea, conform art. 16 lit. a) C. proc. pen.

Cu privire la cea de-a treia acuzaţie, de abuz în serviciu, care a constat în aceea că în calitate de şef al Postului de Poliţie Fârţăneşti, cu ocazia îndeplinirii defectuoase a sarcinilor de serviciu în cursul anului 2015, constând în gestionarea şi soluţionarea dosarelor penale având ca obiect furt de spalieri, a determinat pe martorul C. să aducă un număr mai mare de şpalieri decât ar fi putut să dovedească că au fost sustraşi de numiţii F. şi G. şi a asigurat în acest mod obţinerea indirectă a unui folos necuvenit martorilor H. şi I., restituindu-le acestora şpalieri deşi aceştia nu aveau plângeri penale înregistrate la postul de poliţie.

Raportat la Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016, tribunalul a arătat că organul de urmărire penala ar fi trebuit să descrie clar şi fără echivoc atribuţiunea de serviciu a inculpatului şi sa precizeze ce norma juridica dintr-o lege a fost încălcata de inculpat, în exercitarea acestei atribuţiuni de serviciu, condiţii neîndeplinite în cauza.

Instanţa a mai reţinut că nici latura obiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu nu este realizata pe deplin, în sensul ca nu este îndeplinită condiţia de a se fi produs un prejudiciu sau de a se fi obţinut un folos necuvenit, deoarece cei care au restituit spalierii erau chiar autorii infracţiunii de furt, iar pe de altă parte spalierii au fost restituiţi victimelor infracţiunilor de furt de spalieri din viile situate în zona "Podiş", satul Viile, judeţul Galaţi.

Pentru acestea, tribunalul a reţinut că fapta de abuz în serviciu aşa cum a fost reţinută de acuzare nu este prevăzută de legea penală, motiv pentru care s-a dispus achitarea inculpatului pentru această infracţiune, conform art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Împotriva Sentinţei penale nr. 50 din data de 10 mai 2018, pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia Penală, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea şi inculpatul A..

Parchetul a apreciat sentinţa penală pronunţată de instanţa de fond ca fiind nelegală, sub aspectul soluţiei de achitare a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi, respectiv, de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000.

Inculpatul a solicitat în principal trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, pentru a beneficia de un proces echitabil. În argumentarea acestei solicitări, apelantul inculpat a invocat o serie de neregularităţi privind etapa urmăririi penale, decurgând din efectuarea unor acte de urmărire penală de către sau în colaborare cu instituţii care nu aveau competenţă în acest sens (nu aveau calitatea de organe ale poliţiei judiciare), contrar celor statuate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 51/2016 respectiv în temeiul unui Protocol încheiat în anul 2005 care, la rându-i, este lovit de nulitate

În subsidiar, s-a solicitat achitarea, conform art. 16 alin. (1) lit. a) ori în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II a C. proc. pen. şi sub aspectul infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Prin Decizia penală nr. 279/A din data de 27 februarie 2019 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea şi de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 50 din 10 mai 2018 a Tribunalului Vrancea, secţia Penală.

S-a constatat încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar dispusă fată de inculpatul A..

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.

Împotriva Deciziei penale nr. 279/A din data de 27 februarie 2019 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori inculpatul A., prin avocat J. a declarat recurs în casaţie, la data de 9 iulie 2019.

În motivarea scrisă a cerii sale, inculpatul a invocat ca temei cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.

1. Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.:" inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", s-a arătat că fapta ce a format substanţa acuzaţiei de "trafic de influenţă" din data de 4 decembrie 2015, nu este prevăzută de legea penală, neîndeplinind condiţiile de tipicitate, nici sub aspectul laturii obiective şi nici sub aspectul laturii subiective, ale incriminării de la art. 291 alin. (1) din C. pen.

S-a susţinut că nu orice acţiune de primire a unei sume de bani întruneşte elementele obiective şi reprezintă o infracţiune de trafic de influenţă, ci numai primirea de bani obţinută ca urmare a promisiunii din partea primitorului în sensul că îl va determina pe funcţionar să aibă o anumită conduită (să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze sau să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau sa îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri).

Totodată, o altă condiţie obiectivă aplicabilă elementului material ce trebuie dovedită în concret este dată de primirea sumei ca urmare a afirmării/invocării din partea primitorului a unei influenţe sau ca urmare a creări/lăsării impresiei de influenţă asupra unui funcţionar public în scopurile mai sus descrise.

S-a arătat că inculpatul nu a susţinut/nu a afirmat că are influenţă şi nici nu a lăsat să se creadă că are influenţă asupra vreunui funcţionar sau magistrat.

Pentru a fi în prezenta infracţiunii de trafic de influenţă inculpatul trebuie să şi promită, în mod expres, cumpărătorului de influenţă, că va întreprinde toate demersurile şi acţiunile necesare în scopul determinării acelui funcţionar public să îndeplinească un anumit act contrar îndatoririlor sale de serviciu.

Cu privire la condiţiile obiectivităţii, clarităţii şi lipsei de echivoc a promisiunii, s-a arătat că, pentru a fi în prezenţa unei promisiuni clare trebuie, în primul rând, ca aceasta să fie explicită, obiectivizată, respectiv persoana promitentului să fi rostit cuvintele de promisiune în mod cert, prin această promisiune autorul fiind conştient de urmările promisiunii sale şi asumându-şi consecinţele.

Cu privire la condiţia fermităţii, trebuie ca promitentul, la momentul rostirii promisiunii, să fi urmărit să fie convingător, aşa încât cel care a dat banii sau alte foloase să fi fost convins că promitentul îl va ajuta.

În aceste condiţii, prin raportare la probele concludente obţinute în faza judecăţii, inculpatul susţine că prin acţiunea singulară constând în faptul primirii sumei de 500 euro de la numitul C., în lipsa oricărei promisiuni privind efectuarea vreunui demers concret şi efectiv faţă de vreun funcţionar public, nu s-a realizat conţinutul infracţiunii de trafic de influenţă sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de tipicitate obiectivă.

Cu privire la latura subiectivă a infracţiunii de trafic de influenţă, inculpatul a susţinut că faptei concrete din 04 decembrie 2015 îi lipseşte elementul de tipicitate al laturii subiective încriminate la art. 291 alin. (1) din C. pen., sens în care, cu privire la împrejurarea primirii sumei de 500 euro de la numitul C., s-a invocat înscenarea/provocarea, apreciind că se impune achitare în temeiul art. 16 alin. (1), lit. b), teza a II-a, ambele temeiuri din C. proc. pen.

În concluzie s-a apreciat că se impune achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I şi teza a II-a C. proc. pen.

2. Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.:"în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecarea a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente",s-au arătat că inculpatul a fost cercetat şi trimis în judecată şi cu reţinerea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, motiv pentru care judecarea în fond şi în apel trebuia realizată, conform art. 29 din Legea nr. 78/2000, de către complete specializate.

Or, în cauza de faţă, susţine inculpatul, nu a fost îndeplinită această condiţie a specialităţii dată de calificarea specială a completului pentru judecarea faptelor de corupţie, ceea ce înseamnă că nu au fost respectate dispoziţiile speciale privind competenţa după materie, ceea ce atrage nulitatea hotărârilor.

Prin "nelegalitatea compunerii completului", datorită nespecializării pentru judecarea faptelor de corupţie, inculpatul are vedere întreaga componenţă a acestuia, respectiv atât judecătorul, datorită inexistenţei desemnării speciale a competenţei materiale în a judeca fapte de corupţie, cât şi a procurorului de şedinţă, ce ar fi trebuit, în mod obligatoriu, să facă parte din structurile Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Prin încheierea din camera de consiliu din 22 septembrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 279/A din data de 27 februarie 2019 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosar nr. x/2016 iar cauza a fost trimisă în vederea judecării recursului în casaţie.

Dezbaterile asupra recursului în casaţie au avut loc în şedinţa publică din data de 8 ianuarie 2020, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, nemaifiind reluate.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 279/A din data de 27 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte apreciază că este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casaţie este acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Este în afara oricărei îndoieli rezonabile că înţelesul expresiei "în condiţiile legii" este lămurit de prevederile textelor de lege subsecvente, în special, de prevederile art. 434 C. proc. pen., referitoare la hotărârile supuse recursului în casaţie şi ale art. 438 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la cazurile în care se poate face recurs în casaţie.

În recursul de faţă inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., susţinând că la judecarea cauzei în fond cât şi în apel completele de judecată au fost nelegal constituite nefiind specializate, conform art. 29 din Legea nr. 78/2000, să judece infracţiuni de corupţie, solicitând casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare, cu precizarea că judecata ar trebui să fie reluată din faza camerei preliminare pentru ca inculpatul să poată beneficia şi în această etapă de un judecător specializat, în sensul Legii nr. 78/2000.

Înalta Curte reaminteşte că atunci când nu se respectă dispoziţiile privind competenţa după materie (ratione materiae) şi competenţa după calitatea persoanei (ratione personae) şi judecata a fost efectuată de instanţă inferioară celei legal competente, se poate invoca cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.

Analizând dosarul cauzei se constată că inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, infracţiune care, potrivit art. 36 alin. (1) C. proc. pen., este de competenţa materială a tribunalului, iar calitatea inculpatului - aceea de şef post Poliţie - nu este de natură a atrage competenta unui alte instanţe.

Art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. se referă la nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa instanţei şi nu la nelegala compunere sau la lipsa specializării completului de judecată.

Aşa fiind, criticile formulate de inculpatul A. nu se încadrează în această situaţie, întrucât regulile de competenţă materială şi după calitatea persoanei, raportat la obiectul cauzei, au fost respectate, cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 şi C. proc. pen., fiind formal invocat.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul a susţinut că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, întrucât infracţiunea de trafic de influenţă din data de 4 decembrie 2015 nu îndeplineşte condiţiile de tipicitate, nici sub aspectul laturii obiective şi nici sub aspectul laturii subiective, ale incriminării de la art. 291 alin. (1) C. pen.

Drept urmare, sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care lipsesc anumite elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege".

În concordanţă cu aceste dispoziţii, acest caz de casare nu poate fi invocat, însă, pentru a obţine o reevaluare a materialului probator sau pentru stabilirea unei alte situaţii de fapt.

Astfel, acest caz de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Prin urmare, instanţa de casaţie analizează doar dacă situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa de apel, corespunde infracţiunii pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare.

Raportând considerentele teoretice anterior reliefate la speţa de faţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aspectele invocate de apărare în sensul că fapta de trafic de influenţă reţinută în sarcina inculpatului A. şi pentru care a fost condamnat, în mod definitiv, de către Curtea de Apel Galaţi, nu este prevăzută de legea penală, sunt nefondate.

Inculpatul a fost condamnat în mod definitiv prin decizia recurată la pedeapsa principală de 3 (trei) ani închisoare, pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, reţinându-se că la data de 4 decembrie 2015, în calitate de şef post Poliţie Fârţăneşti, judeţul Galaţi, a pretins şi primit de la martorul C. suma de 500 de euro pentru a-l ajuta la soluţionarea dosarului penal întocmit martorului D., în sensul că va interveni la procuror, pentru a fi soluţionat în mod favorabil.

Criticile menţionate nu vizează aspecte de legalitate a hotărârii atacate, ce pot fi examinate în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, ci reprezintă critici ce ţin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanţele au reţinut, pe baza probelor din dosar, vinovăţia şi participaţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Or, recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară pe fond a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi în apel. În consecinţă, starea de fapt reţinută în cauză şi concordanţa acesteia cu probele administrate, nu mai pot constitui motive de examinare din partea instanţei supreme pe calea recursului în casaţie.

Spre deosebire de contestaţia în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, sau de revizuire, cale de atac de fapt care urmăreşte îndreptarea erorilor de judecată, recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Astfel, instanţa constată că din situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută, cu titlu definitiv, de către instanţa de apel, rezultă că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, critica conform căreia fapta nu este prevăzută de legea penală fiind nefondată.

În consecinţă, Înalta Curte constată că fapta pentru care a fost condamnat inculpatul prin decizia recurată întruneşte condiţiile de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, iar criticile recurentului privesc chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond, respectiv de apel, chestiuni ce exced cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 279/A din data de 27 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2016.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 279/A din data de 27 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2016.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - LM