Jurisdictional allocation of civil claim for restitution of bank guarantees based on dispute nature rather than parties' professional status

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sălişte, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. SA şi B. SA - Sucursala Sibiu, pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea acestora la restituirea sumei de 31.637,99 RON, reprezentând cauţiuni consemnate în dosarele nr. x/2016 şi nr. y/2016 ale Judecătoriei Sălişte.

Prin Sentinţa civilă nr. 96/7.03.2018 Judecătoria Sălişte a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâţii B. SA şi B. SA - Sucursala Sibiu.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta SC A. SRL

Prin Decizia civilă nr. 1232/29.11.2018 a Tribunalului Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins apelul declarat de apelanta SC A. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 96/07.03.2018 pronunţată de Judecătoria Sălişte, pe care a păstrat-o.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC A. SRL.

Prin încheierea nr. 30/13.03.2019 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei de contencios administrativ şi fiscal, din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia şi a fost trimis dosarul secţiei a II-a civilă din cadrul aceleiaşi instanţe.

În motivarea acestei soluţii, au fost reţinute următoarele considerente:

Raportat la motivele invocate în faţa primei instanţe în susţinerea cererii de chemare în judecată, respectiv la motivele invocate în susţinerea recursului, se constată că acestea nu vizează aspecte ce ţin de fondul unor raporturi juridice de drept administrativ, ci prin modalitatea de formulare a petitului cererii de chemare în judecată, respectiv a finalităţii urmărite de reclamant se urmăreşte obligarea pârâtelor B. SA şi B. SA - Sucursala Sibiu la restituirea către societate a sumei totale de 31.637,99 RON reprezentând cauţiuni achitate în Dosarul nr. x/2016, respectiv 431/294/2016 ale Judecătoriei Sălişte.

Faţă de natura pur civilă a procedurii judiciare demarate în faţa instanţei de fond, respectiv a Judecătoriei Săliştea, soluţionarea pricinii în recurs excede competenţei materiale funcţionale a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel, competenţa revine secţiei a II-a civilă din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia, ţinând seama şi de împrejurarea că apelurile declarate de părţi împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond au fost soluţionate de secţia mixtă a II-a civilă, de contencios administrativ şi de insolvenţă din cadrul Tribunalului Sibiu care a reţinut că obiectul cauzei constă în pretenţiile evaluabile în bani formulate de către reclamant şi nu pretenţii rezultate dintr-un raport de drept administrativ derulat între părţile litigante.

Prin Decizia nr. 274/21.08.2019 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a secţiei a II-a civilă a Curţii de Apel Alba Iulia invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa în favoarea secţiei I civile a Curţii de Apel Alba Iulia.

Pentru a pronunţa această decizie s-au reţinut următoarele:

În cuprinsul motivelor care au stat la adoptarea Deciziei nr. 18/17.10.2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că:

"Interpretarea în sens contrar, dată de instanţele de judecată care au calificat litigiile nu după obiectul sau natura pricinii, ci după calitatea de profesionist a uneia dintre părţi, este fără nicio acoperire în dreptul pozitiv, contravenind practic prevederilor art. 122 din C. proc. civ., conform cărora "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod", şi dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţia României, potrivit cărora "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege".

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 226 alin. (1) şi art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, cu modificările şi completările ulterioare, pentru determinarea competenţei materiale procesuale a tribunalelor/secţiilor specializate, se va ţine seama de criteriile legale referitoare la obiectul sau natura litigiilor, de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

Din examinarea dispoziţiilor art. 514 şi ale art. 517 din C. proc. civ. reiese dreptul completului competent în soluţionarea recursurilor în interesul legii de a dezlega problemele de drept cu care a fost sesizat în scopul interpretării şi aplicării unitare a legii de către toate instanţele judecătoreşti, sens în care deciziile date în această procedură se pronunţă numai în interesul legii. Aşa fiind, nici acest complet nu poate, pe cale de interpretare, să adauge la lege, efect care în speţă s-ar putea realiza în mod nepermis în modalitatea identificării altor criterii la care legiuitorul nu s-a oprit anume în cuprinsul art. 226 din Legea nr. 71/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

Revine în acest scop judecătorului, ca prim interpret al legii, rolul de a decela elementele comune, cum sunt cele avute în vedere de legiuitor la stabilirea celor patru categorii de litigii exemplificate, şi de a aprecia asupra competenţei materiale procesuale proprii în soluţionarea litigiului cu judecata căruia a fost învestit."

Cum cererea prin care a fost învestită prima instanţă nu are natura unei cereri de natura celor prevăzute de art. 226 - 227 din Legea 71/2001, în mod evident, competenţa de soluţionare a recursului declarat în cauză aparţine secţiei I civile din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia.

Simplul fapt că o parte din proces este o persoană juridică nu atrage automat competenţa secţiei a II-a civilă.

Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, prin Decizia nr. 541/13.11.2019 a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II a civilă a aceleiaşi instanţe şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În motivarea acestei soluţii, au fost reţinute următoarele considerente:

În cadrul Curţii de Apel Alba Iulia cauzele reprezentând litigii cu profesioniştii intră în aria de competenţă funcţională a secţiei a II-a civilă, pentru identificarea acestui tip de litigii nefiind relevantă simpla calitate de "profesionist" a părţilor, calitate descrisă de art. 3 alin. (2) C. civ., ci aşa cum s-a stabilit pe calea recursului în interesul legii prin Decizia nr. 18/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie criteriul calităţii de profesionist a uneia dintre părţile raportului juridic dedus judecăţi nu este suficient pentru a particulariza litigiul ca fiind unul cu profesionişti, astfel că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 226 alin. (1) şi art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, cu modificările şi completările ulterioare, pentru determinarea competenţei materiale procesuale a secţiei specializate a unei instanţe se va ţine seama de criteriile legale referitoare la obiectul sau natura litigiilor.

Instanţa a apreciat că litigiul are o strânsă legătură cu realizarea obiectului unei întreprinderi, sub acest aspect trebuind a se avea în vedere că reclamanta a chemat în judecată o societate bancară şi o sucursală a acesteia solicitând acestora să îi restituie o sumă de bani care provine din cauţiuni pe care societatea reclamantă le-a consemnat în două dosare distincte, în ambele cazuri sumele fiind consemnate la dispoziţia Judecătoriei Sălişte, cu menţiunea că aceste cauţiuni au fost depuse de partea reclamantă într-un cont special pe care aceasta îl are deschis la B. SA - Unitatea Sălişte, judeţ Sibiu.

Raporturile dintre părţi au depăşit etapa restituirii cauţiunii în procedura necontencioasă prevăzută de art. 1064 C. proc. civ., restituirea cauţiunii în folosul reclamantei s-a dispus prin Sentinţa civilă nr. 108/16.03.2017 a Judecătoriei Sălişte, în fapt pârâtele B. SA - Sucursala Sibiu şi B. SA fiind chemate în judecată pentru refuzul restituirii unor sume de bani care se găsesc în păstrarea sau depozitul lor, acestea motivând că sumele consemnate de reclamantă cu acest titlu au fost poprite de către A.J.F.P Sibiu - Serviciul Fiscal Orăşenesc Sălişte, fiind astfel urmărite silit de către creditorii deponentului.

Cererea de chemare în judecată aduce în discuţie texte legale din materia executării silite şi se referă cu precădere la afectaţiunea specială a sumelor consemnate cu titlu de cauţiune bancară şi la momentul încetării acestei afectaţiuni, dar nu trebuie omis a se observa că la baza pretenţiilor formulate se găseşte figura juridică a contractului de cont bancar curent - art. 2184 -2190 C. civ. 2009, practic în discuţie este modul în care instituţia de credit, B. SA, execută sau nu împuternicirea primită de la client, aceea de restituire a sumelor de bani consemnate cu titlu de cauţiune, art. 2189 alin. (1) C. civ. 2009 prevăzând că această, instituţie de credit este ţinută potrivit dispoziţiilor prevăzute în materia contractului de mandat.

Încasarea de către unitatea bancară a unei sume de bani cu titlu de cauţiune, păstrarea acestei sume într-un cont bancar la dispoziţia instanţei în folosul căreia s-a făcut consemnarea şi eliberarea cauţiunii deponentului reprezintă operaţiuni sau activităţi menţionate de art. 18 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 99/2006 drept servicii de plată pe care instituţiile de credit le pot desfăşura în limitele autorizaţiei acordate, art. 8 lit. f). din O.U.G. nr. 113/2009 privind serviciile de plată prevăzând în mod expres că remiterea de bani, aşa cum este punerea unor cauţiuni prin intermediul băncii la dispoziţia Judecătoriei Sălişte, reprezintă un astfel de serviciu de plată.

Aşadar, nu se poate susţine că litigiul de faţă nu are legătură cu realizarea obiectului de activitate al unei întreprinderi, dimpotrivă trebuie reţinut că litigiul a fost generat pe fondul unor activităţi de executare silită dar consemnarea cauţiunilor, păstrarea sumelor cu acest titlu într-un cont bancar şi eliberarea sau nu a acestor sume către deponent a intervenit cu prilejul desfăşurării activităţii bancare autorizate a unei instituţii de credit.

S-a avut în vedere şi împrejurarea că decizia instanţei de apel, atacată cu recurs, a fost pronunţată de secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Sibiu, această secţie a tribunalului fiind cea căreia îi sunt rezervate cauzele din categoria "litigiilor cu profesioniştii", iar prin sintagma "recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată" prevăzută de art. 483 alin. (4) C. proc. civ. trebuie înţeles nu doar instanţa imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, dar şi secţia instanţei ierarhic superioară care corespunde specializării secţiei instanţei care a pronunţat hotărârea atacată.

Conflictul negativ de competenţă a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la 18 decembrie 2019, fiind fixat termen pentru soluţionare la 16 ianuarie 2020.

Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, pentru considerentele care succed:

Prezentul conflict negativ de competenţă a fost generat de aprecierea diferită a celor două instanţe cu privire la natura litigiului dedus judecăţii.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâtelor B. SA şi B. SA - Sucursala Sibiu la restituirea către societatea reclamantă SC A. SRL a sumei de 31.637,99 RON reprezentând cauţiuni achitate în Dosarul nr. x/2016, respectiv 431/294/2016 ale Judecătoriei Sălişte.

În stabilirea competenţei de soluţionare a litigiului pendinte, aflat în recurs, în care părţile au calitatea de profesionist, prezintă relevanţă Decizia în interesul legii nr. 18/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin această decizie s-a admis recursul în interesul legii şi, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 226 alin. (1) şi art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare, s-au stabilit următoarele:

"Competenţa materială procesuală a tribunalelor/secţiilor specializate se determină în funcţie de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare."

În considerente deciziei evocate, s-au reţinut, printre altele, următoarele:

"165. (...) potrivit dispoziţiilor procedurale în vigoare, criteriile de determinare a competenţei materiale sunt instituite după natura, obiectul sau valoarea pretenţiei.

173. Interpretarea în sens contrar, dată de instanţele de judecată care au calificat litigiile nu după obiectul sau natura pricinii, ci după calitatea de profesionist a uneia dintre părţi, este fără nicio acoperire în dreptul pozitiv, contravenind practic prevederilor art. 122 din C. proc. civ., conform cărora "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod", şi dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţia României, potrivit cărora "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege".

174. În realitate, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 226 alin. (1) şi art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, cu modificările şi completările ulterioare, pentru determinarea competenţei materiale procesuale a tribunalelor/secţiilor specializate, se va ţine seama de criteriile legale referitoare la obiectul sau natura litigiilor, de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, cu modificările şi completările ulterioare."

Raportat la Decizia în interesul legii nr. 18/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, rezultă că, pentru determinarea competenţei materiale procesuale a tribunalelor/secţiilor specializate, trebuie să se ţină seama de criteriile legale referitoare la obiectul sau natura litigiilor, de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

Litigiile enumerate exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 se referă la: cereri în materie de insolvenţă, concordat preventiv şi mandat ad hoc; cereri în materia societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a altor societăţi, cu sau fără personalitate juridică, precum şi în materia registrului comerţului; cereri care privesc restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenţei; cereri privind titlurile de valoare şi alte instrumente financiare.

Litigiul pendinte nu se încadrează, însă, în categoriile de litigii exemplificate în art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, spre a atrage competenţa secţiilor specializate, pretenţiile reclamantei fiind de natură civilă, derivând dintr-o executare silită desfăşurată potrivit dispoziţiilor C. proc. civ.

Astfel, acţiunea dedusă judecăţii în prezenta cauză are ca obiect obligarea pârâtelor la plata sumei de bani, reprezentând cauţiunea consemnată în cadrul procedurii executării silite, iar împrejurarea că părţile din proces sunt persoane juridice este lipsită de relevanţă sub aspectul analizat, litigiul având natură civilă în raport cu obiectul şi cauza cererii de chemare în judecată.

Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că litigiul are natură civilă, cauza păstrându-şi aceeaşi natură şi în recurs, care se impune a fi soluţionat tot de instanţa civilă.

Faţă de considerentele expuse, instanţa competentă să judece cauza în recurs este Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2020.

GGC - GV