Annulment application rejected; prior dismissal upheld for missing signed original appeal.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele;

Prin Decizia nr. 1485 din 25 septembrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a anulat recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, împotriva Deciziei civile nr. 285/A din 21.03.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Înalta Curte a constatat că recurentul-pârât a depus cererea de recurs prin fax, la data de 07 septembrie 2018, recursul purtând semnătura directorului executiv juridic, a şefului serviciului juridic contencios şi avizare juridică şi a consilierului juridic, semnături care, datorită modalităţii de depunere, se regăsesc în forma imprimată.

S-a reţinut că, la dosarul cauzei, nu se află un exemplar original al recursului care să cuprindă semnătura olografă a reprezentantului legal al recurentului-pârât.

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, magistratul asistent raportor a apreciat că recurentul nu a depus la dosar un exemplar original al cererii de recurs, iar completul de filtru va aprecia dacă cererea de recurs transmisă prin fax îndeplineşte condiţia care impune ca aceasta să fie semnată în sensul art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ.

Raportul întocmit asupra admisibilităţii recursului, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat recurentului-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, la data de 10 aprilie 2019, conform dovezii de comunicare aflate la dosarul de recurs.

Cu toate acestea, recurentul-pârât nu a depus un punct de vedere asupra raportului asupra admisibilităţii în principiu, nu a comunicat instanţei un exemplar original al recursului şi nici nu a procedat la semnarea exemplarului aflat la dosarul cauzei.

Această obligaţie nu a fost îndeplinită nici după comunicarea încheierii de admitere în principiu, care a fost comunicată recurentului la data de 04 iunie 2019, conform dovezii de comunicare aflate la dosarul de recurs.

Înalta Curte a reţinut împrejurarea că o obligaţie similară, stabilită în sarcina aceleiaşi părţi cu prilejul soluţionării cererii de suspendare a executării deciziei atacate cu recurs, a fost adusă la îndeplinire de reprezentantul recurentului-pârât, în sensul că la data de 25 martie 2019 a fost depusă, în original, cererea de suspendare, care fusese transmisă prin fax.

Întrucât recurentul nu şi-a îndeplinit obligaţia comunicată de instanţă, de depunere a unui exemplar original al cererii de recurs, Înalta Curte a constatat recursul nu cuprinde semnătura părţii (a reprezentantului acesteia), care trebuie aplicată în original pe actele procesuale depuse la instanţele de judecată, nefiind suficientă depunerea unei fotocopii, recursul fiind anulat.

Împotriva deciziei civile a formulat prezenta contestaţie în anulare Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice care a susţinut că dezlegarea dată recursului de către instanţă este rezultatul unei erori materiale, fiind incident art. 503 alin. (2) C. proc. civ. Se arată că, în speţă, din eroare, instanţa de recurs a reţinut faptul că recurentul nu şi-a îndeplinit obligaţia comunicată de instanţă, de depunere a unui exemplar original al cererii de recurs, în condiţiile în care instituţiei recurente nu i-a fost pusă în vedere o astfel de obligaţie.

Se consideră că, în raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, deşi s-a reţinut ca cererea de recurs îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ., s-a consemnat, de asemenea, faptul că recurentul nu a depus la dosar un exemplar original al cererii de recurs, iar completul de filtru urmează să aprecieze dacă cererea de recurs transmisă prin fax îndeplineşte condiţia prevăzută de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ.

Analizând contestaţia în anulare declarată prin prisma dispoziţiilor legale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este nefondată pentru cele ce urmează:

Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Contestaţia în anulare poate fi exercitată în scopul retractării hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea unor norme procedurale, doar în cazurile limitativ prevăzute de lege.

Greşelile materiale la care se face referire în textul normei din art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. sunt erori evidente, involuntare, realizate prin confundarea unor elemente importante sau a unor date aflate la dosarul cauzei, care au fost săvârşite în legătură cu dezlegarea dată cauzei.

În sensul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., noţiunea de "greşeală materială" reprezintă o greşeală de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecinţă pronunţarea unei soluţii eronate, rezultată din analiza confuză a unor date materiale care determină soluţia respectivă.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar în contextul acesteia, întrucât este vorba de un text de excepţie, noţiunea de "greşeală materială" nu trebuie interpretată extensiv, astfel că, pe această cale nu pot fi valorificate greşeli de judecată, anume, de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

Prin consacrarea acestui motiv de contestaţie în anulare se urmăreşte îndreptarea unor erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, anume respingerea în mod greşit a recursului ca tardiv declarat, anularea în mod greşit a recursului ca netimbrat ori ca declarat de o persoană fără calitate de reprezentant, etc., aspecte pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Motivul invocat de contestator şi anume că s-a anulat în mod eronat recursul deoarece nu i-a fost pus în vedere să depună un exemplar al motivelor de recurs semnat de recurent nu este fondat.

Înalta Curte a constatat că recurentul-pârât a depus cererea de recurs formulată împotriva deciziei recurate, prin fax, la data de 07 septembrie 2018, cererea de recurs purtând semnătura directorului executiv juridic, a şefului serviciului juridic contencios şi avizare juridică şi a consilierului juridic, semnături care, datorită modalităţii de depunere, se regăsesc în forma imprimată, reţinându-se, totodată, că nu a fost depus un exemplar original al recursului care să cuprindă semnătura olografă a reprezentantului legal al recurentului-pârât.

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat de Statul Român, în Dosar nr. x/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, comunicat recurentului, magistratul asistent raportor a consemnat că acesta nu a depus la dosar un exemplar original al cererii de recurs, iar completul de filtru a apreciat că cererea de recurs transmisă prin fax nu respectă cerinţa legală, şi anume ca aceasta să fie semnată (în sensul art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ.).

În cauză, Înalta Curte constată că nu poate fi vorba de o greşeală materială în sensul prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. deoarece recurentul nu şi-a îndeplinit obligaţia comunicată de instanţă, de depunere a unui exemplar original semnat al cererii de recurs. Aşadar, Înalta Curte a considerat în mod just că nu sunt întrunite condiţiile de formă ale recursului prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., recursul nefiind semnat de parte sau reprezentantul acesteia, prin anularea recursului nefiind săvârşită vreo eroare materială care să atragă retractarea deciziei retractate pe calea prezentei contestaţii în anulare.

Pentru aceste considerente, contestaţia în anulare formulată de contestatorul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti împotriva Deciziei nr. 1485 din data de 25 septembrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, va fi respinsă ca nefondată.

Având în vedere dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, va obliga pe contestator la plata acestor cheltuieli către intimata A.

Fundamentul plăţii cheltuielilor de judecată îl reprezintă culpa procesuală dovedită prin faptul pierderii procesului, interesând pentru aplicarea dispoziţiei legale rezultatul procesului.

De asemenea, faţă de prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanţa va reduce partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţial, la suma de 3000 RON, considerând că suma solicitată de intimată este disproporţionată în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei, ţinând seama de circumstanţe şi de faptul că prezenta contestaţie a fost soluţionată la primul termen de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti împotriva Deciziei nr. 1485 din data de 25 septembrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Obligă pe contestatorul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti la plata sumei de 3000 RON, cheltuieli de judecată reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., către intimata A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 ianuarie 2020.

GGC - NN