Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 76/2020 AI generated

Inadmissibility of appeal in real estate restitution cases limited to ordinary appeal under Law 165/2013

Case Number Decizia nr. 76/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appeal as inadmissible, thereby upholding the appellate court’s decision that affirmed the first-instance dismissal of the plaintiff's claims. The case involved a challenge to an administrative decision issued by the National Commission for Real Estate Compensation regarding the restitution or compensation of properties expropriated during the communist regime, where the plaintiff sought to annul the commission's specific ruling and compel local authorities to act. The court ruled that the appeal was procedurally invalid because, under Article 35(4) of Law No. 165/2013, judicial decisions rendered in appeals concerning claims based on this specific legislation are final and subject only to the appeal stage, explicitly precluding any further right of appeal (recurso) to the Supreme Court.

Legislator headnote

AI generated

art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ, art. 35 din Legea nr. 165/2013; Inadmissibility of appeal in real estate restitution cases limited to ordinary appeal under Law 165/2013: Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor la data de 4 noiembrie 2019.

Keywords

AI generated
restitution of real estate right to property judicial law administrative dismissal removal of attached property appealability of remand decision

Cited Legislation

AI generated
art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ
Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.
art. 35 din Legea nr. 165/2013
Conform art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România:
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Neamţ sub nr. x/05.02.2018, reclamanta A. a formulat contestaţie împotriva Deciziei Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor nr. 3283/24.02.2015.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul

Prin Sentinţa civilă nr. 811 din 13 iunie 2018 pronunţată de Tribunalul Neamţ, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a respectivei instanţe şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

După declinare, dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. x/2018.

Prin Sentinţa civilă nr. 2110 din 19 octombrie 2018, Tribunalul Bucureşti a respins, ca nefondată, cererea de repunere în termen, a respins, ca tardiv formulat, capătul de cerere privind anularea Deciziei nr. 3283/24.02.2015, în contradictoriu cu pârâţii Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi Primarul Oraşului Târgu Neamţ; a respins, ca lipsit de interes, capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Primarul oraşului Târgu Neamţ de a trimite actele lipsă către pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, a respins excepţia autorităţii lucrului judecat şi a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Primarul Oraşului Târgu Neamţ la plata de despăgubiri, ca nefondat.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel

Prin Decizia nr. 909a din 6 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca inadmisibilă, solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale şi a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta reclamantă A. împotriva Sentinţei civile nr. 2110/19.10.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel, reclamanta A. a declarat recurs.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor la data de 4 noiembrie 2019.

6. Apărările formulate în cauză

La data de 25 noiembrie 2019, recurenta reclamantă a depus o note scrise, prin care a solicitat admiterea recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Obiectul prezentului dosar îl reprezintă acţiunea prin care reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. 3283 din 24 februarie 2015 emisă de pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs".

Conform art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România:

"(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea investită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului".

Aşadar, din textul de lege mai sus citat, reiese că hotărârea judecătorească prin care este soluţionat apelul declarat împotriva sentinţei prin care instanţa s-a pronunţat asupra cererii întemeiate în drept pe Legea nr. 165/2013 este definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Aşa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

Faţă de natura pretenţiei dedusă judecăţii, în raport de dispoziţiile legale anterior menţionate, decizia atacată nu mai este supusă recursului.

Ca urmare, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 909 A din 6 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 ianuarie 2020.

GGC - NN