Territorial jurisdiction for data deletion claims under GDPR: exclusive alternative competence at operator’s seat or data subject’s usual residence

Asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Mureş la data de 20.02.2019, reclamanta A. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea care se va pronunţa, în contradictoriu cu pârâta B. S.A. Cluj-Napoca, să dispună radierea înscrierii la Biroul de Credit S.A. a menţiunilor privind persoana reclamantei, cu transformarea datelor în date anonime.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Regulamentul UE. nr. 679/2016.

La data de 03.04.2019, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Târgu Mureş.

Prin Sentinţa civilă nr. 2599/01.07.2019 pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei invocată de pârâtă şi a fost declinată competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

În motivare, s-a arătat că sunt incidente dispoziţiilor art. 107 C. proc. civ., faţă de împrejurarea că sediul părţii pârâte este situat în Cluj-Napoca, aşa cum a arătat şi reclamanta.

Instanţa a arătat şi că excepţia necompetenţei teritoriale de ordine privată a fost invocată de pârâtă in limine litis.

Învestită prin declinare, Judecătoria Cluj-Napoca a pronunţat Sentinţa nr. 8427 din 28 noiembrie 2019, prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Cluj-Napoca, invocată de instanţă din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Judecătoriei Târgu Mureş.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Cluj-Napoca şi Judecătoria Târgu Mureş, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

În motivare, a reţinut că prezenta cerere de chemare în judecată are ca obiect apărarea drepturilor garantate de legislaţia în materia datelor cu caracter personal.

Astfel, sunt incidente în cauză dispoziţiile Legii nr. 120/2005, astfel cum aceasta a fost modificată şi completată prin Legea nr. 129/2018, întrucât litigiul având ca obiect atragerea răspunderii operatorului de date cu caracter personal pentru încălcarea legislaţiei specifice.

Judecătoria a arătat că art. 24 alin. (4) din legea menţionată instituie un caz de competenţă teritorială exclusivă alternativă, reclamantul având alegerea numai între cele două instanţe deopotrivă competente din punct de vedere teritorial, instanţa de la sediul operatorului şi instanţa de la reşedinţa obişnuită a persoanei vizate.

Reşedinţa obişnuită în contextul legislaţiei europene nu semnifică neapărat locul în care o persoană îşi are stabilit în mod oficial domiciliul sau reşedinţa, ci locul în care aceasta îşi petrece majoritatea timpului cu continuitate şi cu care are o legătură suficientă, în acelaşi sens fiind şi dispoziţiile art. 2570 C. civ.

În speţă, deşi instanţa a acordat un termen de judecată în baza art. 131 alin. (2) C. proc. civ. pentru care reclamanta să indice locul unde are reşedinţa obişnuită, în lipsa indicării de către instanţă şi a semnificaţiei acestei noţiuni, reclamanta a înţeles să indice adresa unde îşi are stabilită în mod oficial reşedinţa.

Faţă de aceste considerente, instanţa a prezumat că reşedinţa obişnuită a reclamantei este în Târgu Mureş, cât timp aceasta şi-a ales domiciliul procesual în această localitate şi primeşte personal sub semnătură comunicările în legătură cu prezenta cauză la adresa din Târgu Mureş.

Analizând conflictul de competenţă dedus prezentei judecăţi, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. a solicitat să se dispună radierea înscrierii la Biroul de Credit S.A. a menţiunilor privind persoana reclamantei, cu transformarea datelor în date anonime, fără daune morale şi fără cheltuieli de judecată, invocând, în drept, dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Regulamentul UE. nr. 679/2016.

Înalta Curte reţine că la data sesizării instanţei, respectiv 20.02.2019, acest regulament fusese transpus în legislaţia naţională prin Legea nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), în vigoare de la 31 iulie 2018.

Prin Legea nr. 102/2005 a fost înfiinţată Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, ce are rolul de a apăra drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanelor fizice, în special a dreptului la viaţă intimă, familială şi privată, în legătură cu prelucrarea datelor cu caracter personal şi cu libera circulaţie a acestor date.

Atribuţiile acestei autorităţi au fost reglementate prin Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE.

Prin Legea nr. 102/2005, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 129/2018, care a intrat în vigoare la data de 24 iunie 2018, se prevede o procedură specială administrativă, prin care Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal constată încălcate oricare dintre drepturile persoanelor vizate garantate de reglementările legale din domeniul protecţiei datelor personale.

Această constatare se face printr-o decizie, a cărei anulare se solicită la instanţa prevăzută de art. 1411 alin. (4) Legea nr. 129/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 102/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, precum şi pentru abrogarea Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date "cea de la sediul operatorului sau al persoanei împuternicite de operator ori de la reşedinţa obişnuită a persoanei vizate".

În raport de temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, de conţinutul acesteia, Înalta Curte reţine că cererii pendinte îi sunt aplicabile prevederile mai sus citate, în ceea ce priveşte determinarea competenţei instanţei.

Actele normative mai sus citate prevăd o competenţă teritorială alternativă, ceea ce, în aplicarea prevederilor art. 116 C. proc. civ., va însemna că sunt competente deopotrivă atât instanţa de la sediul operatorului, cât şi cea de la reşedinţa obişnuită a persoanei.

Din actele dosarului, Înalta Curte reţine că reclamanta A. are domiciliul în Mureş, iar pârâta are sediul în Cluj-Napoca, aşadar atât Judecătoria Târgu Mureş, cât şi Judecătoria Cluj-Napoca sunt deopotrivă competente.

Înalta Curte constată că, prin depunerea cererii la Judecătoria Târgu Mureş, reclamanta A. a învestit în mod legal această instanţă, fixând în mod definitiv competenţa de soluţionare a cererii în favoarea sa. Prin urmare, această instanţă nu mai putea să dispună, nici din oficiu, nici la cererea vreunei părţi, declinarea competenţei.

Faţă de cele anterior arătate, Înalta Curte, în baza art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. şi art. 116 C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în favoarea Judecătoriei Târgu Mureş, ca primă instanţă legal sesizată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Mureş.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 ianuarie 2020.

GGC - NN