Arbitral award annulment appeal rejected for untimely validity challenge; appellants pay reduced costs.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

I.1. Obiectul acţiunii în anulare formulate în faţa Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă

Prin hotărârea arbitrală nr. 15 din 7 septembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iaşi de pe lângă Camera de Arbitraj şi Mediere a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B., C., D. şi E.

A admis cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul B., în contradictoriu cu pârâtul E.

A dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 14 ianuarie 2016 la SPN "F.".

A obligat pe pârâţii C. şi D. şi pe pârâtul chemat în garanţie B. să plătească, în solidar, reclamantului A. suma de 20.000 euro, cu aplicarea dobânzii legale a BNR la data plăţii integrale.

Totodată, pârâţii şi chematul în garanţie au fost obligaţi să plătească reclamantului, în solidar, suma de 500 RON cu titlu de cheltuieli arbitrale, reprezentând taxă arbitrală.

A obligat pârâtul chemat în garanţie E. să plătească pârâtului B. suma de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli arbitrale din care, 500 RON reprezintă taxă arbitrală şi 100 RON reprezintă onorariu apărător ales.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanţii C. şi D. (pârâţi în cadrul procedurii arbitrale) au formulat acţiune în anulare, solicitând anularea hotărârii arbitrale, în principal, având în vedere că tribunalul arbitral a soluţionat litigiul fără să existe o convenţie arbitrală sau în temeiul unei convenţii nule sau inoperante şi, în subsidiar, având în vedere că hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, sub nr. x/2018.

I.2. Sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Iaşi

Prin Sentinţa nr. 16 din 28 februarie 2019, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a respins acţiunea în anulare formulată de reclamanţii C. şi D. împotriva hotărârii arbitrale nr. 15 din 7 septembrie 2018, pronunţată de Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iaşi de pe lângă Camera de Arbitraj şi Mediere.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, reclamanţii C. şi D. au formulat recurs, fără ca aceştia să procedeze şi la încadrarea criticilor dezvoltate în vreuna dintre ipotezele de la art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

II.1. Motivele de recurs

În cuprinsul cererii de recurs, recurenţii au arătat următoarele:

- instanţa de fond, analizând motivele invocate, în principal, cele privind necompetenţa funcţională a Tribunalului Arbitral în lipsa unei clauze compromisorii valabile, a realizat doar o analiză formală, stabilind în mod eronat faptul că nulitatea unei clauze în care rezidă competenţa unei jurisdicţii paralele, precum arbitrajul, nu este un motiv de nelegalitate;

- în situaţia dată, competenţa arbitrajului trebuie să rezide într-o clauză valabilă, iar instanţa judecătorească învestită cu cererea în anulare trebuie să cerceteze în cadrul respectării legii şi al aspectelor de ordine publică şi valabilitatea clauzei compromisorii;

- recurenţii invocă prevederile art. 126 din Constituţia României, susţinând că înfăptuirea unui act de justiţie de către un arbitru are un caracter excepţional, iar verificarea modului în care acesta este învestit şi devine competent reprezintă unul dintre principalele puncte pe care trebuie să le verifice judecătorul învestit cu cererea în anulare, temeiul verificării regăsindu-se în dispoziţiile art. 548 alin. (2) din C. proc. civ.

II.2. Apărările formulate în cauză

Intimatul A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 24.06.2019, intimatul B. a invocat excepţiile nulităţii şi inadmisibilităţii recursului, iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat şi obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată.

II.3 Procedura de filtru

După încheierea procedurii de comunicare, s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Raportul întocmit în cauză în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor, conform dovezilor de la dosar recurs.

Intimatul-pârât B. a formulat punct de vedere asupra raportului prin care a reluat invocarea excepţiei nulităţii recursului, iar pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin încheierea din 3 decembrie 2019, completul de filtru a constatat că nu este posibilă adoptarea vreuneia dintre soluţiile indicate de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., între care şi nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât, recursul a fost admis în principiu, fixându-se termen în şedinţa publică de azi, pentru soluţionarea pe fond a căii de atac.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Recurenţii-reclamanţi nu au procedat la încadrarea criticilor dezvoltate împotriva sentinţei recurate, însă, faţă de conţinutul acestora, Înalta Curte apreciază că pot fi analizate pe temeiul motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ansamblul criticilor formulate vizând exclusiv motive de ordin procedural.

Examinând sentinţa atacată pe baza criticilor formulate de către recurenţii reclamanţi, Înalta Curte apreciază că recursul formulat este nefondat.

Se constată că cererea adresată Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă a avut ca obiect acţiunea în anularea hotărârii arbitrale nr. 15/2018, pronunţată în dosarul x/2018 de către Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iaşi de pe lângă Camera de Arbitraj şi Mediere Comerţ, cererea formulată de către reclamanţii C. şi D., în contradictoriu cu intimaţii B., E. şi A., cel din urmă (reclamant în procedura arbitrală) fiind introdus în cauză la termenul din 10 ianuarie 2019, având în vedere cererea completatoare depusă de către reclamanţi la 8.01.2019.

Prin motivele cererii de chemare în judecată reclamanţii au invocat nulitatea convenţiei arbitrale şi au susţinut că hotărârea arbitrală încalcă ordine publică, bunele moravuri şi dispoziţii imperative ale legii.

Nici în faţa curţii de apel reclamanţii nu au indicat motivele de drept pe care s-au întemeiat pentru formularea acţiunii în anularea hotărârii arbitrale, astfel că, în temeiul dispoziţiilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ., instanţa a procedat la calificarea şi încadrarea motivelor de nulitate pe baza susţinerilor din motivarea cererii de chemare în judecată, sens în care au fost reţinute dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. - tribunalul arbitral a soluţionat litigiul fără să existe o convenţie arbitrală sau în temeiul unei convenţii nule ori inoperante şi h) - hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii.

Din perspectiva primului motiv al acţiunii în anulare - art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. -, curtea de apel a reţinut că reclamanţii au susţinut că în cuprinsul actului autentic (antecontractul de vânzare cumpărare) nu este menţionată vreo împuternicire acordată mandatarului E. în sensul stipulării unei clauze compromisorii în actele ce urmează a fi încheiate de acesta în numele şi pe seama mandanţilor.

În analiza acestui motiv de nulitate, instanţa anterioară a avut în vedere dispoziţiile art. 608 alin. (2) rap. la art. 592 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

Prin memoriul de recurs, recurenţii reclamanţi au dezvoltat critici referitoare doar la acest motiv de acţiune în anulare, nu şi la cel prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., precizarea fiind necesară pentru fixarea limitelor controlului de legalitate în recurs.

Recurenţii par a contesta posibilitatea soluţionării unui litigiu pe calea procedurii arbitrale, referindu-se la dispoziţiile art. 126 din Constituţia României în conformitate cu care justiţia în România se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.

Înalta Curte constată că art. 126 alin. (5) din Constituţie se prevede astfel: "Este interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare. Prin lege organică pot fi înfiinţate instanţe specializate în anumite materii, cu posibilitatea participării, după caz, a unor persoane din afara magistraturii."

Or, potrivit dispoziţiilor art. 541 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. (lege organică): "(1) Arbitrajul este o jurisdicţie alternativă având caracter privat. (2) În administrarea acestei jurisdicţii, părţile litigante şi tribunalul arbitral competent pot stabili reguli de procedură derogatorii de la dreptul comun, cu condiţia ca regulile respective să nu fie contrare ordinii publice şi dispoziţiilor imperative ale legii."

Convenţia arbitrală se poate încheia fie sub forma unei clauze compromisorii, inserată în contractul principal, precum în speţă, fie sub forma compromisului, sens în care sunt dispoziţiile art. 549 - 550 C. proc. civ.

Astfel cum deja s-a arătat, recurenţii reclamanţi au contestat valabilitatea clauzei compromisorii prin raportare la dispoziţiile art. 548 alin. (2) C. proc. civ., normă care prevede că "În cazul în care convenţia arbitrală se referă la un litigiu legat de transferul dreptului de proprietate şi/sau constituirea altui drept real asupra uni bun imobil, convenţia trebuie încheiată în formă autentică notarială, sub sancţiunea nulităţii absolute."

Referitor la acest motiv de nulitate, curtea de apel a făcut în mod corect referire la dispoziţiile art. 608 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora: "Nu mai pot fi invocate ca motive pentru anularea hotărârii arbitrale neregularităţile care nu au fost ridicate potrivit art. 592 alin. (1) şi (3) sau care pot fi remediate pe calea prevăzută de art. 604."

Art. 592 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. stabilesc astfel: "(1) Orice excepţie privind existenţa şi validitatea convenţiei arbitrale, constituirea tribunalului arbitral, limitele însărcinării arbitrilor şi desfăşurarea procedurii până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată trebuie ridicată, sub sancţiunea decăderii, cel mai târziu la acest termen, dacă nu s-a stabilit un termen mai scurt. (3) Neregularitatea actelor de procedură se acoperă dacă nu a fost invocată de cel interesat la termenul la care s-a produs ori, dacă a lipsit la acel termen, la primul termen de judecată la care a fost prezent ori legal citat după producerea neregularităţii şi înainte de a se pune concluzii în fond."

Primul termen de judecată în faţa tribunalului arbitral a fost la data de 22 noiembrie 2017, termen la care recurenţii au fost legal citaţi de către tribunalul arbitral, în calitate de pârâţi în cadrul procedurii arbitrale.

Prin urmare, existenţa şi validitatea convenţiei arbitrale puteau fi puse în dezbatere în mod valabil de către pârâţi până la primul termen în faţa tribunalului arbitral, întrucât, după acest moment indicat de lege, operează sancţiunea decăderii acestora din dreptul de a mai invoca astfel de excepţii.

Mai mult decât atât, Înalta Curte constată că pârâţii recurenţi nu s-au prezentat la niciun termen în faţa tribunalului arbitral, ci au invocat nulitatea sau nevalabilitatea convenţiei arbitrale direct prin motivele acţiunii în anulare cu care au învestit Curtea de Apel Iaşi (şi) pe temeiul art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în condiţiile în care erau decăzuţi din acest drept, potrivit celor prevăzute de art. 608 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că într-o corectă aplicare a dispoziţiilor procedurale, curtea de apel, din perspectiva acestui motiv al acţiunii în anularea hotărârii arbitrale, nu a procedat la analizarea pe fond a susţinerilor reclamanţilor sub aspectul valabilităţii clauzei compromisorii, astfel încât se constată că nu se verifică motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În considerarea celor anterior expuse, în temeiul art. 497 rap. la art. 496 C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

Având în vedere că prin întâmpinarea formulată la motivele de recurs intimatul-reclamant A. a solicitat obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată, în baza art. 451 şi urm. C. proc. civ., se va dispune obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată către această parte, în cuantum de 1.000 RON constând în onorariu de avocat, potrivit dovezii de la dosar recurs.

Şi intimatul-pârât a solicitat obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 8.150 RON, constând în onorariu de avocat (7.000 RON) şi cheltuieli de deplasare a acestuia (1.150 RON), conform dovezilor de la dosar recurs.

Având în vedere însă nivelul de complexitate a cauzei în această etapă procesuală, faţă de motivele de recurs invocate, împrejurarea că în cauză apărătorul intimatului a redactat întâmpinarea la motivele de recurs şi punctul de vedere asupra raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, precum şi constatând că recursul a presupus o unică deplasare la sediul instanţei, corespunzătoare termenului din şedinţa publică de azi, în temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ., se va dispune reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată la care recurenţii vor fi obligaţi în favoarea acestui intimat, la un nivel rezonabil de 3.000 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii C. şi D. împotriva Sentinţei nr. 16 din data de 28 februarie 2019 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.

Obligă pe recurenţii-reclamanţi C. şi D. la plata cheltuielilor de judecată, după cum urmează: în cuantum de 1.000 RON către intimatul-pârât A. şi în cuantum de 3.000 RON, cheltuieli de judecată reduse, către intimatul-pârât B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 ianuarie 2020.

GGC - GV