Mortgage registration cancellation following expiration of the limitation period for forced execution of a mortgage contract

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la 9 octombrie 2012, reclamantele A., B. şi C. au chemat în judecată pe pârâta D. SA pentru ca instanţa, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la emiterea unui document oficial având ca obiect radierea dreptului de ipotecă înscris în favoarea sa în CF nr. x, pentru suma de 74.900 euro, plus dobânzi aferente şi alte costuri şi comisioane, cheltuieli de orice fel, ca urmare a intervenirii prescripţiei dreptului de a mai solicita plata sumelor de bani acordate în baza contractului de credit nr. x/11.08.2008, să radieze dreptul de ipotecă anterior identificat şi să instituie în sarcina pârâtei obligaţia de a le achita cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul proces.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Braşov

Prin Sentinţa civilă nr. 132/S din 11 iunie 2018, Tribunalul Braşov, secţia I civilă, a respins cererea de chemare în judecată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Braşov

Prin Decizia civilă nr. 1711/Ap din 13 noiembrie 2018, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a admis în parte apelul declarat de reclamante.

A fost schimbată sentinţa apelată în sensul că a fost admisă cererea formulată de reclamante şi a fost obligată pârâta să emită un document în vederea radierii dreptului de ipotecă înscris în favoarea sa în CF nr. x pentru suma de 74.900 euro plus dobânzi aferente şi alte costuri şi comisioane sub C1.1, respectiv C4.1, ca urmare a intervenirii prescripţiei.

S-a dispus radierea dreptului de ipotecă înscris în favoarea D. asupra aceluiaşi imobil.

4. Recursul

Pârâta a declarat recurs, criticile formulate privind următoarele aspecte, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.:

Instanţa de apel, în cuprinsul hotărârii recurate realizează o prezentare paralelă a prescripţiei extinctive şi a prescripţiei achizitive, în baza art. 1800 C. civ. vechi, deşi nici una dintre părţi nu a invocat în litigiu aspecte privind prescripţia achizitivă. De altfel, această instituţie, a prescripţiei achizitive, nu are nici o legătura cu aspectele deduse judecăţii în cadrul prezentei speţe.

În al doilea rând, instanţa de apel a aplicat în mod greşit normele de drept material, dar chiar şi pe cele de drept procesual.

Instanţa de apel a apreciat în mod eronat că în speţă nu ar fi aplicabile prevederile art. 706 noul C. proc. civ., ci cele ale art. 405 din vechiul C. proc. civ., în condiţiile în care în momentul de faţă nu exista în curs de derulare o procedură execuţională (a existat o asemenea procedură, iniţiată în anul 2014, dar care s-a perimat).

Pe cale de consecinţa, incidenţa prescripţiei dreptului de a mai cere executarea silită a creanţei de către creditor trebuie analizată în raport de prevederile procedurale actuale, căci în baza acestora este posibil a se declanşa o procedura execuţională şi acestea sunt normele legale ce trebuie a fi avute în vedere în reglementarea termenelor de prescripţie.

La acest moment nu s-ar mai putea vorbi despre o executare silită iniţiată în baza vechiului C. proc. civ. (care a fost alograf), deşi contractul de ipotecă a fost încheiat sub imperiul vechiului C. civ. şi pe vremea cât era valabil C. proc. civ. de la 1865, întrucât legea aplicabilă este cea de la momentul iniţierii procedurii de executare (în cazul de faţă, Noul C. proc. civ.), iar nu cea de la momentul încheierii/emiterii titlului executoriu.

Chiar dacă obiectul litigiului este obligaţia de a face (obligarea D. SA la emiterea unui document în baza căruia să se poată radia din cartea funciară dreptul de ipotecă instituit asupra imobilului aflat în proprietatea reclamantelor), totuşi, în mod obligatoriu se impune ca instanţa de judecată să analizeze valabilitatea dreptului de ipotecă, respectiv să analizeze dacă creditorul mai are posibilitatea/mai este în termen de a obţine valorificarea acestui drept pe calea executării silite, dacă mai există sau nu creanţa creditorului.

În privinţa termenului de prescripţie aplicabil contractului de ipotecă (ce reprezintă titlul executoriu în baza căruia se poate declanşa executarea silită pentru recuperarea creanţelor neîncasate) sunt incidente prevederile art. 706 din noul C. proc. civ., iar nu vechea reglementare cuprinsa în Codul de procedura de la 1865.

Astfel, potrivit art. 706 C. proc. civ. nou [care de altfel preia reglementarea art. 405 alin. (1) din Codul vechi de procedura civilă], datoriile garantate cu ipoteca sunt prescriptibile în termen de 10 ani.

În ceea ce priveşte contractul de credit nr. x/11.08.2008, la data de 31.05.2011 a fost declarata scadenta anticipată a acestuia, astfel cum rezulta din extrasul de cont depus la dosarul cauzei.

Prin urmare, un eventual termen de prescripţie nu poate începe să curgă decât de la data scadentei anticipate, 31.05.2011, data la care întreaga datorie a devenit exigibila şi de la care s-a născut dreptul creditorului de a solicita executarea silită.

Având în vedere faptul că în speţă avem de-a face cu un contract de credit garantat prin ipoteca, respectiv cu creanţe ipotecare, termenul de prescripţie de 10 ani nu s-a împlinit, acesta urmând să expire la data de 31.05.2021, motiv pentru care excepţia prescripţiei invocata de către cele trei reclamante nu este întemeiată.

Contractele de ipotecă reprezintă titluri executorii, în mod individual şi în mod independent de contractul de credit, raportat şi la dezlegarea dată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 60/18.09.2017. Prin aceasta decizie instanţa suprema a statuat faptul ca "în interpretarea dispoziţiilor art. 2431 din C. civ. raportat la art. 632 din C. proc. civ., este posibilă executarea silită a unei creanţe garantate printr-un contract de ipotecă valabil încheiat, ce constituie titlu executoriu, chiar dacă dreptul de creanţă însuşi nu este constatat printr-un înscris care să constituie, potrivit dispoziţiilor legale, titlu executoriu."

Cât priveşte solicitările reclamanţilor apelanţi în sensul emiterii unui document prin care banca să îşi exprime acordul de radiere a ipotecii constituite asupra imobilului adus în garanţie pentru rambursarea creditului şi implicit radierea ipotecii instituită asupra acestuia, aceasta este inadmisibilă în condiţiile în care D. SA este în termen a declanşa o nouă executare silită imobiliară până la data de 31.05.2021, executarea din anul 2014 care s-a perimat neinfluenţând în vreun fel termenul de prescripţie.

Este greşit raţionamentul instanţei de apel în sensul că "Titlul emis în materia acţiunilor reale imobiliare [pentru care se prevede un termen special de prescripţie, de 10 ani, potrivit dispoziţiilor art. 405 alin. (1) teza a doua], este titlul prin care se soluţionează o astfel de acţiune (acţiune în revendicare, partaj, evacuare pentru lipsa de titlu, constituirea unei servituţi s.a.). Contractul de ipotecă nu este un titlu emis în materia acţiunilor reale imobiliare, ci este un act emis în materia drepturilor reale imobiliare."

Această interpretare este eronată. Ca drept accesoriu, ipoteca însoţeşte obligaţia pe care o are debitorul faţă de creditor. Prin perfectarea contractului de ipotecă, între creditorul ipotecar şi garantul ipotecar se naşte un raport juridic distinct de cel constituit ca efect al contractului de credit, el putând fi pus în executare potrivit normelor de drept material şi procesual.

Contractul de ipotecă reprezintă de drept un titlu executoriu, iar dreptul de ipotecă este prescriptibil extinctiv în termen de 10 ani, fiindu-i aplicabil, sub acest aspect, regimul juridic al drepturilor reale imobiliare.

Nu se poate concluziona altfel, în condiţiile în care ipoteca imobiliara este o garanţie ce poate fi instituita numai asupra imobilelor şi este supusă principiului specializării sub un dublu aspect şi anume: trebuie să fie determinată atât asupra imobilului afectat garanţiei, cât şi asupra valorii creanţei garantate. Mai mult, ipoteca este indivizibilă, deoarece ea continuă să existe asupra întregului bun, chiar dacă a fost plătită o parte din datorie.

Operaţiunea juridică a ipotecii are natura unui contract constitutiv, unilateral, gratuit, solemn şi public. Contractul de ipotecă este un act juridic constitutiv de drepturi, deoarece efectul lui esenţial este generarea, crearea dreptului real imobiliar (de ipotecă), drept care nu exista anterior în circuitul civil.

Ipoteca este o convenţie unilaterală, nimic în schimb, ci doar acceptă ipoteca, respectiv un drept real imobiliar, care să îi garanteze creanţa pe care o are împotriva debitorului, drept real imobiliar pe care îl poate valorifica în termenul şi în condiţiile instituite de dispoziţiile legale ce reglementează procedura execuţională.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 19 septembrie 2019 completul de filtru a admis în principiu pârâta D. SA împotriva Deciziei civile nr. 1711/Ap din 13 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică din 16 ianuarie 2020.

6. Apărările formulate în cauză

Intimatele-reclamante A., B. şi C. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat să se dispună radierea dreptului de ipotecă înscris în favoarea D. SA asupra imobilului înscris în CF nr. x, Braşov.

Acest drept de ipotecă s-a născut în temeiul contractului autentificat sub nr. x, încheiat între garanţii ipotecari A., E., B., personal şi în calitate de mandatar al lui F., în calitate de garant ipotecar, şi D., în calitate de creditor ipotecar.

Încheierea acestui contract a fost precedată şi justificată de contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. x, în sumă de 74.900 euro, pentru o perioadă de 25 de ani, intervenit la 11 august 2008 între D. şi G., în calitate de împrumutat, A., în calitate de coplătitor şi garant ipotecar, H. şi I., în calitate de coplătitori.

Întrucât persoanele fizice împrumutate nu au mai plătit ratele bancare, s-a început executarea silită asupra imobilului cu privire la care poartă dreptul de ipotecă, însă la 11 august 2014 executorul judecătoresc a constatat perimarea executării.

Raportat la această situaţie de fapt şi de drept, se observă că prima instanţă a reţinut că litigiului îi sunt aplicabile prevederile vechiul C. civ., în temeiul art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011. Cum acest aspect nu a fost dedus analizei în apel, în mod corect instanţa de apel a considerat că în speţă trebuie să se raporteze la art. 405 C. proc. civ. anterior, iar nu la art. 706 noul C. proc. civ., aşa cum susţine recurenta.

În consecinţă, faţă de intrarea în puterea de lucru judecat a aspectului privitor la legea aplicabilă raporturilor juridice deduse judecăţii, nu poate fi primită critica dezvoltată prin motivele de recurs, şi întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că hotărârea este nelegală întrucât nu a ţinut cont de prevederile art. 706 alin. (1) noul C. proc. civ.

Pe de altă parte, instanţa de apel a arătat în mod judicios de ce în speţă nu este aplicabil art. 1800 pct. 4 C. civ. - care se referă la prescripţia achizitivă -, pentru a răspunde criticilor formulate în acest sens prin cererea de apel, astfel încât nu se poate considera că hotărârea cuprinde motive străine de natura cauzei, aşa cum invocă recurenta, în condiţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Raţionamentul instanţei superioare de fond a urmărit să demonstreze faptul că, prin încetarea efectelor contractului de ipotecă, consecinţă a imposibilităţii executării sale silite, a încetat şi temeiul menţinerii acestui drept înscris în cartea funciară.

Astfel, pornind de la faptul că un contract de ipotecă nu are natura unui titlu emis în materia acţiunilor reale imobiliare - cum ar fi acţiunea în revendicare, partajul, evacuarea pentru lipsă de titlu, constituirea unei servitute -, ci a unuia emis în materia drepturilor reale imobiliare, instanţa de apel a făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 6 din Decretul nr. 167/1958, pentru a justifica faptul că, urmare a perimării executării silite în legătură cu contractul de ipotecă, şi, drept consecinţă a împlinirii prescripţiei dreptului de a cere executarea silită a acestuia, în termenul de 3 ani prevăzut de acest text, a încetat temeiul menţinerii în cartea funciară a înscrierii dreptului de ipotecă.

Cum scopul instituirii ipotecii este acela de a garanta executarea silită a obligaţiei pe care o vizează, în condiţiile în care contractul de împrumut pentru a cărui garantare s-a instituit ipoteca, şi nici contractul de ipotecă nu mai pot fi executate silit, în mod corect a fost admisă acţiunea în sensul reţinut prin dispozitivul deciziei din apel.

Faţă de cele ce preced, instanţa de recurs a apreciat că aspectele invocate prin cererea de recurs nu întrunesc cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., motiv pentru care recursul a fost respins ca nefondat, cu consecinţa rămânerii definitive a hotărârii recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta D. SA împotriva Deciziei civile nr. 1711/Ap din 13 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 ianuarie 2020.

GGC - GV