Cassation of accident compensation: adequacy of appellate motivation and proportionality of moral damages

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată iniţial pe rolul Judecătoriei Ploieşti şi înregistrată la data de 3.09.2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., cu citarea intervenientului forţat C., obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 euro echivalent în RON la data plăţii cu titlu de daune materiale şi 49.000 euro daune morale, ca urmare a accidentului produs la data de 2.09.2014, penalităţi de întârziere de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere începând cu a 11-a zi de la data comunicării hotărârii judecătoreşti definitive şi până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din 19.10.2016 s-a formulat de către reclamant cerere precizatoare a acţiunii introductive, prin care acesta a arătat că solicită obligarea pârâtei B. la plata sumei de 50.000 euro, echivalent în RON la data plăţii reprezentând daune morale ca urmare a vătămării suferite la data de 2.09.2014 şi 1.000 euro reprezentând daune materiale, menţinând nemodificate petitele referitoare la penalităţile de întârziere şi cheltuielile de judecată.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul

Prin Sentinţa nr. 1475 din 28 iunie 2017, Tribunalul Prahova a admis, în parte, acţiunea precizata de reclamantul A., a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 2.536,32, reprezentând daune materiale şi la plata sumei de 30.000 RON, cu titlu de daune morale produse în urma accidentului ce a survenit la data de 2.09.2014 şi la plata contravalorii dobânzii legale pentru suma de 32536,32 RON de la data rămânerii definitive a prezentei decizii, până la data achitării integrale a debitului. A respins în rest acţiunea precizată şi a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara

Prin Decizia nr. 7 din 9 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admis apelul declarat de pârâta B. împotriva Sentinţei nr. 1475 din 28 iunie 2017, pronunţată de Tribunalul Prahova, a fost schimbată în parte sentinţa apelată în sensul că au fost reduse despăgubirile acordate cu titlu de despăgubiri materiale la suma de 536,32 RON şi cuantumul daunelor morale la suma de 20.000 RON. A obligat intimatul la plata către apelantă a sumei de 300 RON cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel, reclamantul A. a declarat recurs.

Într-o primă critică, s-a arătat este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., întrucât hotărârea nu este motivată, sub aspectul soluţiei de reducere a daunelor morale.

Reclamantul a apreciat că motivarea curţii de apel este una prea generală, care nu arată argumentele pentru care a fost micşorat cuantumul daunelor morale, de la 30.000 RON la 20.000 RON.

Prin a doua critică, reclamantul a arătat că este incident şi art. 488 pct. 8 C. proc. civ., fiind greşit aplicate normele de drept material, pentru că instanţa nu a luat calcul consecinţele negative suferite de către reclamant, în plan fizic, psihic, afectiv ori modalitatea în care a perceput consecinţele vătămării.

5. Procedura de filtru

Prin raportul întocmit la data de 07 iunie 2018 asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 7 din data de 9 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a constatat că recursul este declarat împotriva unei hotărâri care nu are deschisă calea de atac, faţă de criteriul valoric.

Prin încheierea de şedinţă din data de 6 octombrie 2018, a fost suspendată judecata recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (4) C. proc. civ., până la soluţionarea dosarului nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Dosarul nr. x/2018 a fost soluţionat prin Decizia nr. 2/14.01.2019.

Ca urmare a desfiinţării completului de filtru nr. 11, la data de 18 martie 2019, cauza a fost repartizată completului de filtru nr. 5, iar termenul de judecată din data de 28 martie 2019, acordat pentru discutarea repunerii cauzei pe rol, a fost preschimbat la data de 16 mai 2019.

Prin încheierea de şedinţă din data de 16 mai 2019, s-a dispus repunere a cauzei pe rol şi întocmirea unui supliment la raportul de admisibilitatea cu analiza celorlalte condiţii prevăzute de 493 alin. (3) C. proc. civ.

Suplimentul la raportul întocmit la data de 12 iunie 2019 asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat de reclamantul A. a fost comunicat părţilor prin rezoluţia din data de 13 iunie 2019.

Prin încheierea din 19 septembrie 2019 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 7 din data de 9 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, şi a fixat termen pentru soluţionare la data de 16 ianuarie 2020.

6. Apărările formulate în cauză

Intimata pârâtă a depus întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Prima critică a reclamantului se referă la nemotivarea deciziei recurate, care a reţinut, pe de-o parte îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile, aceleaşi ca şi instanţa de fond, iar pe de altă parte, a redus cuantumul daunelor morale, cu reţinerea aceloraşi principii generale.

Înalta Curte apreciază că această critică este nefondată.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Înalta Curte constată însă că în conţinutul cererii de recurs nu se identifică susţineri referitoare la faptul că hotărârea pronunţată nu ar corespunde cerinţelor art. 425 alin. (1) lit. b) din noul C. proc. civ. sau la existenţa unor considerente contradictorii ori străine de natura cauzei.

Verificând conţinutul deciziei atacate, instanţa de recurs constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât instanţa de apel a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Susţinerea recurentului reclamant, în sensul că reducerea daunelor morale a fost motivată de instanţa de apel cu referire la principii generale şi cu o motivare asemănătoare celei de la fond nu constituie o nemotivare a hotărârii judecătoreşti sau o contradicţie între considerentele şi dispozitivul deciziei recurate.

De asemenea, din analiza considerentelor hotărârii atacate se consideră că aceasta a fost motivată cu respectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., pentru că au fost indicate motivele pentru care au fost respinse susţinerile reclamantului.

Aşadar, din perspectiva textului de lege invocat, Înalta Curte constată că în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de apel înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii reclamantului.

Ca atare, criticile recurentului reclamant subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 urmează a fi apreciate ca neîntemeiate.

Nici critica privind cuantumul daunelor morale nu este fondată.

Prin criticile sale pe acest aspect, reclamantul a învederat că instanţa de apel ar fi redus cuantumul daunelor morale acordate de la suma de 30.000 RON la suma de 20.000 RON, singura motivare fiind aprecierea subiectivă a instanţei.

Înalta Curte reţine, ca şi instanţa de apel, că în materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară şi literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea lor, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferinţa psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanţelor de judecată.

Deşi stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

Totodată, instanţa trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei.

Principiul ce se degajă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanţele naţionale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiaşi jurisprudenţe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogăţire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i uşura ori compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăşi destinaţia ei - aceea de a uşura situaţia persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacţie - o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei, deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogăţire a victimei.

Pentru a-şi păstra caracterul de "satisfacţie echitabilă", daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul şi finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit şi consecinţele acestuia. Ca atare, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensaţii a suferinţelor pe care le-au îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure terţele persoane păgubite.

În speţă, la stabilirea întinderii despăgubirii acordate, în mod corect instanţa de apel s-a raportat la consecinţele suportate de reclamant, ca urmare a accidentului produs la data de 2.09.2014 şi au fost avute în vedere circumstanţele concrete ale accidentului, respectiv dinamica accidentului şi situaţia concretă a victimei, reclamant în cauza pendinte.

Înalta Curte constată că, în mod legal, s-a apreciat de către instanţa de apel asupra sumei de bani stabilite ca o compensaţie corespunzătoare a prejudiciul morale, aceasta urmând a fi păstrată ca atare.

Având în vedere cele ce preced, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 7 din data de 9 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 ianuarie 2020.

GGC - GV