Nationalized property vindication: failure to formulate specific legal grounds for cassation results in annulment of the appeal

Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti la 4 noiembrie 2015, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti, prin Primar general, ca prin hotărârea ce va pronunţa să se admită revendicarea, prin comparare de titluri, a imobilului compus din teren în suprafaţă de 55 mp + 22 mp servitute şi Corpul H construcţie, situat în Bucureşti, str. x, cu cheltuieli de judecată.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe art. 480 C. civ. (art. 555, art. 563, art. 566 din Noul C. civ.), art. 20, art. 41 şi art. 44 din Constituţie, art. 1 şi art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Prin Sentinţa nr. 3441 din 30 martie 2016, Judecătoria sector 4 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, în raport de valoarea estimativă a imobilului la care se referă cererea de 274.019,308 RON şi de prevederile art. 94 şi art. 95 pct. 1 C. proc. civ.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Sentinţa nr. 340 din 13 martie 2017, a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B. şi C. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar general.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 556A din 5 aprilie 2019, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei pronunţate de tribunal.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii B., A. şi C..

Recurenţii au susţinut nelegalitatea deciziei atacate prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., formulând următoarele critici:

- Au arătat că sunt moştenitorii autorului D., conform certificatului de moştenitor nr. x din 19 mai 2003, proprietar, potrivit succesiunii prezentate, al unui imobil naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950. Urmare a notificărilor depuse în temeiul Legii nr. 112/1995, prin Hotărârea nr. 1498 din 25 mai 1998 emisă de Consiliul municipiului Bucureşti - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, autorului recurenţilor i-au fost acordate despăgubiri pentru corpul H şi teren, împotriva voinţei acestuia, stabilindu-se o sumă derizorie, restituită de recurenţi. Au mai precizat că imobilul este în posesia recurenţilor.

- Au menţionat că au invocat Legea nr. 10/2001, chiar dacă nu există notificare formulată, întrucât s-a statuat că nu mai trebuie făcută dovada constatării nulităţii absolute de trecere în proprietatea statului a imobilului revendicat şi dovada că statul a fost evins în dreptul său constatând caracterul abuziv al actului de preluare, astfel încât reclamanţilor li s-a recunoscut caracterul retroactiv al dreptului de proprietate. Totodată, au solicitat a se observa că temeiurile de drept care au stat la baza introducerii cererii sunt şi altele decât cele ale Legii nr. 10/2001 pe care s-a axat instanţa în soluţionarea apelului.

- Deşi dispoziţiile Legii nr. 10/2001 au fost invocate numai privind caracterul abuziv al confiscării imobilului de către stat, precum şi pentru faptul că această lege prevede că nu mai trebuia făcută dovada anulării actului de confiscare, recurenţii au susţinut că instanţa trebuia să dea eficienţă dispoziţiilor referitoare la revendicare şi la dreptul de proprietate şi să admită cererea prin comparare de titluri. Aceasta, mai ales în condiţiile în care au făcut dovada dreptului de proprietate, având în vedere că dacă ar fi făcut-o nu le-ar fi fost acordate despăgubiri.

3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin rezoluţia din 2 septembrie 2019, a dispus efectuarea procedurilor de comunicare, iar la 24 octombrie 2019 s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Completul de filtru C3, la data de 25 octombrie 2019, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părţilor, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din cod.

La 18 noiembrie 2019, s-a înregistrat punctul de vedere la raport al recurenţilor prin care s-a arătat că motivele se încadrează în cele prevăzute la art. 488 pct. 8 C. proc. civ., criticându-se faptul că instanţa de apel nu a interpretat corect, a încălcat şi a aplicat greşit dispoziţiile legale prevăzute de art. 480 C. civ., art. 555, 563, 566 din noul C. civ., art. 20, 41, 44 din Constituţie, art. 1 şi 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Aceasta întrucât nu a fost realizată o comparare a dreptului de proprietate în analiza substanţială a dispoziţiilor legale menţionate, dându-se eficienţă Legii nr. 10/2001 care nu constituie temei al cererii de chemare în judecată.

În opinia recurenţilor, instanţa de apel trebuia să analizeze că Decretul de naţionalizare nr. 92/1950 nu a avut efecte legale, fapt recunoscut de legiuitor, iar deţinerea nelegală a imobilului luat cu forţa creează premisa întoarcerii bunului în patrimoniul proprietarilor deposedaţi abuziv prin acţiunea în revendicare.

Prin Rezoluţia din 25 noiembrie s-a acordat termen la 15 ianuarie 2020, în camera de consiliu, fără citare părţi, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., pentru soluţionarea recursului.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Analizând recursul, Înalta Curte constată următoarele:

Art. 493 alin. (5) C. proc. civ. stipulează că în cazul în care completul este în unanimitate de acord că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 din cod, anulează recursul printr-o decizie motivată, pronunţată fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Or, în speţă, verificând cererea de recurs, se constată că deşi reclamanţii au subsumat criticile formulate celor prevăzute la pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., în fapt au reluat în totalitate motivele de apel, care deja şi-au găsit o rezolvare jurisdicţională.

Se reţine, în aceste condiţii, că recurenţii nu au dedus judecăţii critici care să se încadreze în motivele de casare prevăzute limitativ la pct. 1 - 8 ale art. 488 C. proc. civ. şi prin care să arate în ce mod, concret, este eronat raţionamentul instanţei care a pronunţat hotărârea atacată.

Înalta Curte constată că susţinerile recurenţilor nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, conform exigenţelor legale, care trebuie interpretate, atât în sensul indicării, prin motivele de recurs, a unuia dintre cazurile de nelegalitate prevăzute limitativ la art. 488 C. proc. civ., cât şi a argumentării juridice a acestuia, prin formularea unor critici propriu zise cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor imputate instanţei, respectiv o minimă argumentare a criticii în drept.

În cauză însă prin reiterarea în totalitate a motivelor de apel recurenţii au ignorat judecata în faţa instanţei de apel, în condiţiile în care eventualele critici ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra pentru care motive este eronat şi nelegal raţionamentul instanţei de apel.

Ignorând faptul că obiectul recursului îl constituie decizia pronunţată în apel, care a fost fundamentată pe anumite considerente în adoptarea soluţiei, recurenţii nu au criticat această hotărâre, motivele de recurs fiind identice cu cele din apel.

Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi să formuleze astfel critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenţii au nesocotit existenţa judecăţii anterioare.

O astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs prin care nu sunt aduse dezbaterii critici vizând legalitatea deciziei din apel nu se circumscrie exigenţelor art. 488 C. proc. civ., iar punctul de vedere depus de recurenţi la raportul de admisibilitate în principiu nu poate substitui motivele de recurs.

Ca atare, motivele de recurs ridică o problemă de încadrare, cu consecinţa sancţiunii prevăzute de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Prin urmare, văzând dispoziţiile art. 493 alin. (5) coroborate cu cele ale art. 488 C. proc. civ. şi cum nu au fost identificate motive de ordine publică, se va anula calea de atac, aceasta fiind exercitată în asemenea condiţii procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanţii B., A. şi C. împotriva Deciziei nr. 556A din 5 aprilie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 ianuarie 2020.

GGC - CL