Inconsistent application of special urgent appeal norms versus common law filing rules in association registration proceedings

Asupra cauzei constată următoarele:

Prin contestaţia înregistrată la data de 14 noiembrie 2019, petenta A. a solicitat luarea măsurilor legale necesare înlăturării situaţiei care a provocat tergiversarea judecăţii în dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Prin Încheierea din 14 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins contestaţia, ca nefondată.

În motivarea încheierii, instanţa a reţinut că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 522 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., întrucât termenul de 3 zile stabilit pentru soluţionarea cererii de înscriere prin dispoziţiile art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000 se aplică doar la judecata în primă instanţă, nu şi la judecata apelului pentru care, prin dispoziţiile art. 11 alin. (4) din ordonanţă, se prevede doar judecata "de urgenţă", fără a se statua şi cu privire la durata termenului care se circumscrie acestei sintagme.

Cât priveşte succesiunea termenelor de judecată din prezenta cauză, s-a reţinut că acestea au fost acordate cu respectarea planificării, completul de judecată neavând stabilite şedinţe la termene de judecată mai scurte.

S-a apreciat, totodată, că nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 522 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., întrucât împrejurările invocate de petentă (întreruperea dezbaterilor la termenul de judecată din 16 octombrie 2019 pentru a se pune în discuţie legalitatea procedurii de citare, urmare a statuării în sensul că orice persoană care depune apel trebuie citată, cu ignorarea caracterului derogatoriu de la dreptul comun al dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din O.G. nr. 26/2000), nu se circumscriu ipotezelor prevăzute de acest text de lege.

Împrejurarea că, într-adevăr, la termenele de judecată acordate ulterior au fost depuse cereri noi de apel, s-a reţinut că nu poate fi imputată instanţei de apel, întrucât această posibilitate este permisă de dispoziţiile art. 534 alin. (4) C. proc. civ.. Dat fiind că măsura citării noilor apelanţi (aspect care a determinat amânarea judecăţii) a fost motivată în cuprinsul încheierii de şedinţă din 16 octombrie 2019, s-a apreciat că aspectele invocate de petentă prin contestaţie se constituie în critici la adresa raţionamentului instanţei de apel, critici care nu pot fi analizate în prezentul cadru procesual ca, de altminteri, nici chestiunea privind raportul dintre dispoziţiile speciale ale art. 11 din O.G. nr. 26/2000 şi cele de drept comun, prevăzute de art. 534 C. proc. civ.

Împotriva acestei încheieri a formulat plângere petenta A. solicitând, în temeiul dispoziţiilor art. 524 alin. (5) şi art. 525 C. proc. civ., luarea măsurilor necesare înlăturării situaţiei care a provocat tergiversarea judecăţii, cu consecinţa acordării cuvântului părţilor asupra apelurilor exercitate în cauză.

În motivarea plângerii, petenta a susţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 522 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora contestaţia privind tergiversarea procesului poate fi formulată când legea stabileşte un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunţare ori de motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat.

În dezvoltarea acestei critici, petenta afirmă că interpretarea dată de instanţa de apel sintagmei "de urgenţă şi cu precădere", prevăzută de dispoziţiile art. 11 alin. (4) din O.G. nr. 26/2000, este greşită.

Anume, petenta arată că atâta timp cât legiuitorul a stabilit prin dispoziţiile art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000 un termen de soluţionare a cererii de înscriere, de 3 zile de la data depunerii, eadem ratio, termenul de soluţionare a apelului nu poate fi de 30 de ori mai lung. Contrar considerentelor instanţei de apel, petenta susţine că dispoziţiile art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000 trebuie aplicate, prin analogie, şi la judecata în apel, dat fiind că aceste din urmă dispoziţii legale nu reprezintă o excepţie de strictă interpretare cu privire la judecata în primă instanţă ci, dimpotrivă, un termen legal care este aplicabil fiecărei etape a procedurii necontencioase de înscriere.

Petenta susţine, totodată, că în cauză era incident şi cazul de tergiversare prevăzut de dispoziţiile art. 522 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. (instanţa şi-a nesocotit obligaţia de a soluţiona cauza într-un termen optim şi previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluţionării cauzei, deşi timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului)

Anume, petenta arată că instanţa de apel nu şi-a îndeplinit obligaţia de a estima durata cercetării procesului, obligaţie care îi revenea potrivit dispoziţiilor art. 238 alin. (1) C. proc. civ., cu menţiunea că, prin încheierea atacată cu plângere, nu s-a răspuns acestei critici.

Petenta susţine, totodată, că deşi a acordat cuvântul părţilor în dezbaterea apelului la termenul de judecată din 16 octombrie 2019, ulterior, instanţa de apel a revenit asupra propriei constatări privind legalitatea îndeplinirii procedurii de citare a părţilor, contrar prevederilor art. 237 şi 239 C. proc. civ. care instituie caracterul subsecvent al etapei cercetării procesului şi al etapei dezbaterilor, şi, respectiv, a refuzat să aplice posibilitatea de a nu mai cita titularii noilor cereri de apel în acord cu dispoziţiile art. 11 alin. (3) şi (4) din O.G. nr. 26/2000 (norme derogatorii de la art. 532 alin. (1) C. proc. civ.), care impun concluzia potrivit căreia părţi în etapa apelului pot fi doar părţile din primă instanţă.

Procedând astfel, petenta susţine că instanţa de apel a permis tergiversarea sine die a procesului, întrucât, în ziua fiecărui termen de judecată, se înregistrează cereri de apel noi, iar instanţa, în vederea citării noilor apelanţi, dispune amânarea procesului, aspect care pune în discuţie încălcarea de către aceasta a obligaţiei de soluţionare a cauzei într-un termen optim şi previzibil (în acest sens şi Decizia civilă nr. 70 din 17 ianuarie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

Analizând plângerea, Înalta Curte constată că este fondată pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit dispoziţiilor art. 522 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., contestaţia privind tergiversarea procesului poate fi formulată când instanţa şi-a nesocotit obligaţia de a soluţiona cauza într-un termen optim şi previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluţionării cauzei, deşi timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului.

Raţiunea reglementării contestaţiei la tergiversarea procesului a fost aceea de asigura, în acord cu exigenţele normelor europene şi jurisprudenţa instanţei de contencios european, dreptul părţii la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în termen optim şi previzibil, drept consacrat de art. 6 C. proc. civ. (la rândul său, o aplicare a art. 6 parag.. 1 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului) şi de a sancţiona conduitele procesuale care nu se supun acestor rigori.

În speţă, contestând modalitatea de desfăşurare a judecăţii, petenta a susţinut, în esenţă, că felul în care se desfăşoară judecata în faţa instanţei de apel este în afara oricărei rezonabilităţi şi predictibilităţi a actului juridic.

Printre alte argumente, petenta a arătat că judecata cauzei este supusă unor norme de drept speciale, anume dispoziţiilor O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii (pe viitor, O.G. nr. 26/2000), care sunt derogatorii de la dreptul comun dar care, nefiind aplicate cu stricteţe, ci prin coroborarea doar a unora dintre acestea cu dispoziţiile dreptului comun, au generat un şir nesfârşit de amânări ale procesului.

Anume, petenta a înţeles să critice modalitatea în care instanţa de apel a aplicat dispoziţiile art. 11 alin. (3) din O.G. nr. 26/2000 prin coroborare cu dispoziţiile art. 534 alin. (4) C. proc. civ., creând, astfel, o lex tertia, spre deosebire de dispoziţiile art. 11 alin. (4) din aceeaşi ordonanţă, cu privire la care a reţinut că se impun a fi aplicate cu prioritate, întrucât sunt derogatorii de la dispoziţiile art. 532 alin. (1) C. proc. civ.

Petenta a arătat că de la acest moment al judecăţii apelului, 23 octombrie 2019, procedura judiciară nu a mai avansat, temporizarea soluţionării cauzei fiind determinată de înregistrarea repetată de către terţe persoane a unor cereri de apel depuse în ziua stabilită ca termen de judecată şi de amânarea procesului în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu titularii noilor cereri de apel, în aplicarea dispoziţiilor dreptului comun.

Contrar celor reţinute prin hotărârea atacată cu plângere, petenta a susţinut că se impunea a fi primită critica relativă la lipsa de consecvenţă a instanţei învestite cu judecata apelului care, pe de o parte, a reţinut ca fiind aplicabile cauzei dispoziţiile art. 11 alin. (4) din O.G. nr. 26/2000, derogatorii de la normele de drept comun prevăzute de art. 532 alin. (1) C. proc. civ., nu însă şi dispoziţiile art. 11 alin. (3) din aceeaşi ordonanţă, atâta timp cât această chestiune de drept a generat amânarea judecăţii cauzei la termenele de judecată acordate ulterior situând, astfel, procedura judiciară a apelului în afara previzibilităţii, caracterului optim şi rezonabil al judecăţii.

Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte constată că aplicarea diferenţiată a normelor procedurale speciale, prevăzute de O.G. nr. 26/2000, anume, a dispoziţiilor art. 11 alin. (4) din ordonanţă, ca norme derogatorii de la dreptul comun, şi, respectiv, a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din aceeaşi ordonanţă, ca norme ce se impun a fi coroborate cu dispoziţiile art. 531 alin. (4) C. proc. civ., se constituie în cauza care a făcut ca judecata apelului să devină lipsită de orice predictibilitate, astfel fiind încălcat dreptul la un proces echitabil şi în termen optim, statuat la nivel de principiu prin dispoziţiile art. 6 C. proc. civ.

Sub acest aspect, al duratei procedurii şi al lipsei previzibilităţii şi caracterului rezonabil al termenului de finalizare a judecăţii, în contextul în care apelul, care trebuia judecat, potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (4) O.G. nr. 26/2000, de urgenţă şi cu precădere, trenează din data de 23 octombrie 2019, contestaţia privind tergiversarea procesului trebuia apreciată ca întemeiată, soluţia în sens contrar a instanţei de apel fiind eronată.

Aceasta, întrucât, prin modalitatea inconsecventă de interpretare şi aplicare a normelor speciale, prevăzute de O.G. nr. 26/2000, a căror incidenţă, la speţă, instanţa de apel o recunoaşte şi o neagă deopotrivă, s-a temporizat de o manieră nepermisă procedural judecata în apel, a cărei finalitate este lipsită de orice previzibilitate, faţă de înregistrarea succesivă a unor noi apeluri, la termenele de judecată acordate, cu toată procedura aferentă acestora, inclusiv procedura de citare a titularilor acestor cereri, ca părţi în proces.

Verificând, numai formal, dacă poate exista un temei de drept al înregistrării succesive a unor noi cereri de apel depuse la termenele de judecată acordate şi concluzionând în sens afirmativ, cu trimitere la dispoziţiile dreptului comun, art. 534 alin. (4) C. proc. civ., instanţa de apel nesocoteşte, parte din propriile statuări şi, astfel cum s-a arătat prin contestaţie, împrejurarea că judecata cauzei se desfăşoară într-o procedură judiciară specială, anume în cea prevăzută de dispoziţiile O.G. nr. 26/2000.

Această concluzie, care, astfel cum s-a arătat, ignoră caracterul special al procedurii prevăzute de dispoziţiile O.G. nr. 26/2000, a făcut ca nicio previziune în legătură cu finalizarea judecăţii să nu poată fi făcută, deşi actul normativ menţionat stabileşte, prin dispoziţiile art. 11 alin. (4), că apelul se soluţionează (...) de urgenţă şi cu precădere, în condiţiile în care, în mod repetat, s-au depus cereri noi de apel de către terţe persoane iar judecata cauzei a fost amânată în vederea realizării procedurilor de citare cu titularii acestor cereri.

În consecinţă, văzând că instanţa de apel nu este consecventă în ceea ce priveşte modalitatea de organizare a judecăţii într-un proces aflat sub incidenţa unui act normativ special, care face inaplicabile normele de drept comun, părţilor fiindu-le încălcat, astfel, dreptul la soluţionarea procesului lor într-un termen optim şi previzibil, în temeiul art. 525 alin. (2) coroborat cu art. 522 alin. (1) şi (2) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte va admite plângerea formulată de petentă împotriva Încheierii din 14 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de respingere a contestaţiei privind tergiversarea procesului.

Faţă de aceste elemente, care s-au impus analizei cu prioritate, vizând nesocotirea, în sine, a duratei procedurii judiciare, celelalte critici privind maniera în care instanţa de apel a omis estimarea duratei procesului conform dispoziţiilor art. 238 alin. (1) C. proc. civ., a dispus la termenul de judecată din 16 octombrie 2019 asupra legalităţii procedurii de citare a titularilor noilor cereri de apel şi respectiv, privind incidenţa dispoziţiilor art. 522 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., nu se mai impun a fi verificate.

Pentru considerentele arătate, în baza art. 525 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite contestaţia privind tergiversarea procesului şi va dispune ca instanţa de apel să continue judecata procesului cu luarea măsurilor procesuale adecvate impuse de art. 11 alin. (3) şi (4) din O.G. nr. 26/2000.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite plângerea formulată de petenta A. împotriva Încheierii din 14 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de respingere a contestaţiei privind tergiversarea procesului.

Admite contestaţia la tergiversare şi dispune ca instanţa să continue judecata cu luarea măsurilor procesuale adecvate impuse de art. 11 alin. (3) şi (4) din O.G. nr. 26/2000.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 ianuarie 2020.

GGC - CL