Distinction between land registry rectification for substantive property defects and complaint against registration decisions

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov la 8 februarie 2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., să se constate nulitatea/nelegalitatea înscrierilor dispuse prin Încheierile nr. 97176 din 15 noiembrie 2010 şi nr. 6329 din 25 ianuarie 2011, respectiv a înscrierii modificării dreptului de proprietate asupra terenului de la suprafaţa iniţială de 133 mp la suprafaţa de 237 mp, a înscrierii modificării compunerii construcţiei C1 - casă de locuit de la componenţa iniţială "casă de lemn" la casa cu regim de înălţime D+P+pod, a Declaraţiei autentificată sub nr. x din 8 noiembrie 2010 la BNP D., a memoriilor tehnice întocmite de ing. E. la 14 octombrie 2010 şi 14 ianuarie 2011, a Procesului-verbal de vecinătate nr. x din 18 octombrie 2010, a Adeverinţei nr. x din 30 decembrie 2010 emisă de Primăria municipiului Braşov şi, în consecinţă, să dispună rectificarea cărţii funciare nr. x, în sensul radierii înscrierilor menţionate şi menţinerii înscrierii dispusă prin Încheierea nr. 73119 din 12 septembrie 2007.

Judecătoria Braşov, prin Sentinţa civilă nr. 11380 din 21 noiembrie 2017, a admis excepţia lipsei competenţei materiale, invocată din oficiu şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate şi precizate în favoarea Tribunalului Braşov.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin Sentinţa nr. 76/S din 13 aprilie 2018, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată din oficiu şi, în consecinţă, a respins, ca inadmisibilă, acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii B. şi C. A obligat-o pe reclamantă să plătească pârâţilor suma de 5.355 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, prin Decizia nr. 1620/Ap din 29 octombrie 2018 a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei pronunţate de tribunal. A fost obligată apelanta-reclamantă să plătească intimaţilor-pârâţi suma de 2.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată parţiale în apel.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs reclamanta A., invocând următoarele critici de nelegalitate a acesteia:

- Decizia recurată a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dreptului material, respectiv a art. 34 din Legea nr. 7/1996 cu privire la acţiunea în rectificare de carte funciară.

Pornind de la conţinutul art. 34 pct. 1 al Legii nr. 7/1996, forma în vigoare la data operării înscrierilor de carte funciară a căror nulitate absolută s-a cerut, s-a arătat că instanţa de apel a făcut o eronată interpretare a acestor norme, prin realizarea unei confuzii grave între acţiunea în rectificare de carte funciară - care are un regim de cerere accesorie celei în anularea actelor în temeiul cărora s-a făcut înscrierea eronată - şi plângerea împotriva încheierilor de carte funciară, reglementată prin dispoziţiile art. 50 din acelaşi act normativ.

Instanţa de apel a considerat greşit că plângerea împotriva încheierilor de înscriere în cartea funciară ar reprezenta singura cale prin care un terţ ar putea obţine radierea înscrierilor eronate efectuate în cartea funciară. Precizează că în prezenta cauză, instanţa a fost învestită cu o acţiune în anularea actelor în temeiul cărora au fost efectuate cele două înscrieri eronate în CF nr. x a Municipiului Braşov şi, subsecvent acestei acţiuni în anulare, cu una în rectificarea cărţii funciare prin radierea înscrierilor eronate.

Tocmai în acest sens, al nulităţii actelor ce au stat la baza înscrierilor dispune eronat prin Încheierile nr. 97176 din 15 noiembrie 2010 şi nr. 6329 din 25 ianuarie 2011, reclamanta susţine că a expus pe larg motivele pentru care nu există dreptul de proprietate înscris în temeiul actelor care au stat la baza celor două încheieri de carte funciară. Or, instanţa a interpretat eronat dispoziţiile art. 33 şi 34 din lege, reţinând greşit că nulitatea actelor în temeiul cărora s-au efectuat înscrierile eronate ar constitui, în realitate, motive de formă pentru care reclamanta ar fi criticat cele două încheieri de înscriere în cartea funciară. Aceste dispoziţii nu se referă la condiţii de formă, ci stabilesc tocmai condiţiile de fond referitoare la însuşi dreptul real pretins pentru care se poate cere rectificarea cărţii funciare.

Mai mult, în opinia recurentei, instanţa a reţinut greşit că nu a indicat care sunt actele care ar fi stat la baza înscrierilor în cartea funciară la care se referă, în condiţiile în care aceste patru acte au fost individualizate expres şi clar de reclamantă, chiar în petitul acţiunii, iar acestea constau în Declaraţia autentificată sub nr. x din 8 noiembrie 2010 la BNP D., memoriilor tehnice întocmite de ing. E. la 14 octombrie 2010 şi 14 ianuarie 2011, Procesul-verbal de vecinătate nr. x din 18 octombrie 2010 şi Adeverinţa nr. x din 30 decembrie 2010 emisă de Primăria municipiului Braşov.

Ca atare, instanţa a interpretat greşit art. 34 prin raportare la art. 50 din Legea nr. 7/1996, reţinând eronat că acţiunea formulată de reclamantă ar constitui o plângere împotriva încheierilor de carte funciară, de vreme ce dispoziţiile art. 50 nici nu au fost invocate şi nici nu erau aplicabile acţiunii formulate de reclamantă. Potrivit acestor dispoziţii legale, plângerea poate fi formulată doar de persoanele cărora le-au fost comunicate încheierile de carte funciară (art. alin. (1), iar pe această cale nu se pot formula critici cu privire la însuşi dreptul real (art. 50 alin. (2).

În plus, reclamanta arată că nu avea deschisă calea plângerii împotriva încheierilor de carte funciară, deoarece respectivele încheieri nu i-au fost comunicate, iar potrivit dispoziţiilor art. 50 din Legea nr. 7/1996, calitate procesuală au persoanele interesate cărora le-a fost comunicată încheierea şi anume titularul cererii de înscriere şi persoanele menţionate în respectiva carte funciară. Or, reclamanta era terţ faţă de cartea funciară şi nici nu era ea titulară a cererilor de înscriere în cartea funciară.

Interpretarea instanţei este şi absurdă, deoarece nu se poate considera că un terţ ar putea fi constrâns a formula o cerere în justiţie în termen de 30 de zile de la comunicarea unui act cu privire la care legea nu impune obligativitatea de a-i fi comunicat.

- hotărârea a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 5, 6 şi art. 20 C. proc. civ., împrejurare ce atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, deşi instanţa de apel a pretins că acţiunea ar avea natura unei plângeri împotriva încheierilor de carte funciară, niciuna dintre instanţele de fond nu a soluţionat respectiva cerere şi nici pe cea de anulare a celor patru acte care au stat la baza înscrierilor, refuzând a judeca cererea cu care au fost învestite şi săvârşind astfel un act de denegare de dreptate.

În opinia recurentei, instanţa de apel nu a efectuat recalificarea acţiunii, ceea ce ar fi dus la soluţionarea acesteia, ci a arătat că refuză să o judece pentru motivul că legea nu prevede decât dreptul reclamantei de a formula plângere împotriva încheierilor de carte funciară.

În speţă, deşi instanţa a invocat şi reţinut excepţia inadmisibilităţii, nu a arătat care este norma de drept procesual care o prevede expres, în condiţiile în care constituie o excepţie de la principiul fundamental al accesului la justiţie.

În finalul memoriului de recurs, reclamanta a solicitat obligarea intimaţilor-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată de intimaţii-pârâţi B. şi C. s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În ceea ce priveşte fondul litigiului, intimaţii au solicitat a se constata că recurenta nu a făcut altceva decât să reitereze aspectele menţionate în acţiunea formulată şi precizările acesteia, precum şi în cadrul motivelor de apel.

Au opinat că în mod corect s-a invocat excepţia inadmisibilităţii, pornind chiar de la împrejurarea că acţiunea în rectificare de carte funciară nu poate fi o acţiune de sine stătătoare, ci are caracter subsidiar.

De altfel, împotriva încheierilor de carte funciară, legiuitorul a prevăzut o procedură specială reglementată de Legea nr. 7/1996 de care reclamanta nu a uzat.

În opinia intimaţilor - pârâţi, faptul că Tribunalul Braşov s-a declarat competent este corect faţă de valoarea litigiului, soluţia pe fond neţinând de competenţă, ci de temeiul juridic invocat prin acţiune şi de motivarea în fapt.

Recurenta nu a formulat răspuns la întâmpinare.

6 . Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin Încheierea din 16 octombrie 2019, completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 1620/Ap din 29 octombrie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică, cu citare părţi la data de 15 ianuarie 2020.

Probatoriile propuse de ambele părţi au fost discutate şi respinse la termenul de soluţionare a recursului pentru motivele arătate în cuprinsul prezentei practicale.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând criticile de recurs formulate, Înalta Curte reţine caracterul întemeiat al acestora.

Adresându-se instanţelor judecătoreşti cu o acţiune întemeiată, în esenţă, pe dispoziţiile art. 33 - 34 din Legea nr. 7/1996 (ale cărei petit şi considerente au fost pe larg redate în cuprinsul deciziei atacate), reclamanta a solicitat acestora să constate nulitatea a două înscrieri de carte funciară realizate în CF x Braşov - ce au vizat modificarea dreptului de proprietate al pârâţilor asupra terenului de la 133 mp la 237 mp şi modificarea compunerii construcţiei de la componenţa "casă din lemn" la "casă D+P+pod", să se constate nulitatea actelor ce au stat la baza înscrierilor de carte funciară - Declaraţia autentificată sub nr. x din 8 noiembrie 2010, Procesul-verbal de vecinătate nr. x din 18 octombrie 2010, memoriile tehnice întocmite de expert E. la 14 octombrie 2010 şi 14 ianuarie 2011, Adeverinţa nr. x din 30 octombrie 2010 emisă de Primăria Municipiului Braşov - şi, pe cale de consecinţă, să se dispună rectificarea CF nr. x în sensul radierii înscrierilor a căror nulitate a fost invocată şi menţinerii înscrierii iniţiale.

Prima instanţă a apreciat că acţiunea reclamantei este inadmisibilă deoarece judecarea sa presupune efectuarea unor verificări asupra respectării condiţiilor de formă impuse de lege la efectuarea operaţiunii de înscriere, iar nu o verificare asupra condiţiilor de fond privind valabilitatea dreptului a cărui înscriere a fost solicitată.

Reţinând că rectificarea de carte funciară presupune întotdeauna o verificare de fond a dreptului asupra căreia operează, s-a arătat că toate motivele invocate de reclamantă se circumscriu specificului plângerii împotriva încheierii de carte funciară reglementată prin dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 7/1996 (forma în vigoare la data înscrierilor) întrucât s-a solicitat nulitatea înscrierilor efectuate prin Încheierile nr. 97176 din 15 noiembrie 2010 şi nr. 6329 din 25 ianuarie 2011 pentru motive care privesc aspecte relative la condiţiile formă, a căror verificare intră în competenţa registratorului (spre exemplu, verificarea existenţei consimţământului proprietarului imobilului învecinat la încheierea procesului-verbal de vecinătate, în cazul celei dintâi înscrieri ori absenţa unor documente necesare înscrierii construcţiilor în cartea funciară cum ar fi autorizaţia de construcţie, în cazul celei de-a doua înscrieri de CF).

Învestită cu apelul declarat de reclamantă împotriva acestei soluţii, curtea de apel a apreciat ca fiind corectă calificarea dată de prima instanţă acţiunii deduse judecăţii, aceea de plângere împotriva încheierii de carte funciară, reţinând, pe de o parte, că apelanta nu a indicat care sunt actele care ar fi stat la baza înscrierilor de carte funciară a căror nulitate solicită a fi constatată şi nici motivele de nulitate a acestora, iar pe de altă parte, că lipsa titlului de proprietate pentru justificarea înscrierii unei suprafeţe de teren suplimentară (de la 133 mp la 237 mp) şi a unei construcţii diferite de cea iniţială, în favoarea pârâţilor, constituie condiţii de formă şi nu de fond pe care registratorul are obligaţia de a le verifica înaintea încuviinţării operaţiunii de înscriere.

Or observarea conţinutului cererii de chemare în judecată - în special sub aspectul petitului şi al motivelor invocate în susţinerea acesteia - relevă că soluţia îmbrăţişată de ambele instanţe de fond este una dată cu greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material cuprinse în art. 34 şi 50 din Legea nr. 7/1996 (forma în vigoare la data realizării celor două înscrieri), astfel după cum îndreptăţit a criticat reclamanta.

Deşi au reţinut corect elementele de diferenţiere între plângerea împotriva încheierii de carte funciară reglementată prin dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 7/1996 şi acţiunea în rectificare de carte funciară prevăzută de art. 34 din acelaşi act normativ, stabilind că în primul caz obiectul judecăţii se rezumă la verificarea întrunirii unor condiţii de formă în privinţa cererii de înscriere, în timp ce în cazul secund, contestările pe fondul dreptului sunt cele care deschid calea unei atare acţiuni (în rectificare a înscrierilor de carte funciară), ambele instanţe de fond au ignorat că acţiunea dedusă lor spre soluţionare era chiar acţiunea de fond "în constatarea nulităţii sau anularea unui act" pe care se grefa acţiunea în rectificare de carte funciară formulată cu caracter accesoriu (iar nu subsidiar), a cărei iniţiere au relevat-o ca fiind necesară spre a se atinge scopul unei reveniri la situaţia de carte funciară anterioară celor două înscrieri a căror nulitate s-a susţinut (deopotrivă) în cauză.

Împotriva evidenţei, rezultată din chiar forma iniţială a cererii de chemare în judecată, reţine instanţa de apel că "nici prin cererea de chemare în judecată, nici prin precizarea de la data de 7 noiembrie 2017 şi nici ulterior reclamanta nu a indicat care sunt actele care ar fi stat la baza înscrierilor de carte funciară la care se referă" sau că "Nici din considerentele cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, nu rezultă care sunt actele care ar fi stat la baza înscrierilor de carte funciară a căror nulitate o solicită a fi constatată, nici motivele de nulitate, respectiv dispoziţiile legale care ar fi fost nesocotite".

Or, aşa cum arată şi reclamanta, actele a căror nulitate s-a cerut a fi constatată în capătul de cerere principal sunt Declaraţia autentificată sub nr. x din 8 noiembrie 2010, memoriile tehnice întocmite de ing. E. la 14 octombrie 2010 şi 14 ianuarie 2011, Procesul-verbal de vecinătate nr. x din 18 octombrie 2010 şi Adeverinţa nr. x din 30 decembrie 2010 a Primăriei Municipiului Braşov, iar motivele de nulitate absolută a acestora, de fond, au vizat, în esenţă, lipsa dreptului de proprietate al pârâţilor asupra bunurilor imobile la care acestea se referă - teren şi construcţie - decurgând din inaptitudinea acestor înscrisuri de a constitui acte translative sau constructive ale dreptului de proprietate asupra imobilelor ce nu figurau anterior în CF nr. x Braşov (pe teren, pentru diferenţa de la 237 la 133 mp, şi pentru construcţia în componenţa, structura şi descrierea din Adeverinţa nr. x din 30 decembrie 2010 a Primăriei Municipiului Braşov).

În mod eronat a considerat prima instanţă că nelegalitatea încheierilor de carte funciară a fost invocată de reclamantă pe aspecte relative la condiţiile de formă, a căror verificare este de componenţa registratorului de carte funciară, şi în aceeaşi direcţie, instanţa de apel a calificat argumentele reclamantei invocate în sprijinul nulităţii actelor contestate (în mod contradictoriu, faţă de statuarea sa iniţială în sensul că cererea de chemare în judecată nu indică actele a căror nulitate s-a invocat şi nici motivele nulităţii acestora), fundamentate pe ideea lipsei unui titlu de proprietate, ca vizând condiţii de formă ale înscrierilor de carte funciară, iar nu de fond.

Contrar acestor aprecieri, Înalta Curte reţine că ceea ce s-a contestat în primul rând de către reclamantă în legătură cu cele două înscrieri de carte funciară dispuse prin Încheierile nr. 97176 din 15 noiembrie 2010 şi nr. 6329 din 25 ianuarie 2011 a fost nu realizarea lor în absenţa înscrisurilor doveditoare necesare prevăzute de lege (între care şi titlul de proprietate), ci realizarea lor pe baza unor înscrisuri ce nu au aptitudinea de a constitui acte juridice translative sau constitutive ale dreptului de proprietate, acuzaţia fiind aceea de constituire în mod formal, prin voinţa proprie a pârâţilor a unui drept de proprietate asupra unei suprafeţe de teren pe care nu au dobândit-o niciodată în mod real şi asupra unei construcţii ce nu a fost ridicată în baza unei autorizaţii de construire.

În mod evident, ceea ce se invocă de către reclamantă în legătură cu cele două înscrieri în cartea funciară operate asupra imobilului pârâţilor este nu doar o chestiune de formă - absenţa înscrisului necesar procedurii de înscriere în CF -, ci chiar una de fond, anume absenţa dreptului de proprietate ce a fost supus procedurii înscrierii în cartea funciară.

Tot astfel, reclamanta a contestat realitatea, din punct de vedere legal, a operaţiunii de carte funciară în forma căreia au fost realizate cele două înscrieri, respectiv prin valorificarea dispoziţiilor art. 33 din Legea nr. 7/1996 care se referă la operaţiunea modificării înscrierii de carte funciară, descrisă în lege ca presupunând orice schimbare privitoare la aspectele tehnice ale imobilului, schimbare care nu afectează esenţa dreptului care poartă asupra imobilului.

Or, nici inexistenţa dreptului asupra căruia poartă înscrierea de carte funciară şi nici elementele asupra cărora se putea dispune modificarea cărţii funciare nu constituie simple condiţii de formă a căror verificare ar putea fi (doar) în atribuţia registratorului de carte funciară, după cum nu puteau fi considerate elemente specifice unei plângeri de carte funciară, după cum fără temei şi cu nesocotirea conţinutului cererii de chemare în judecată au apreciat cele două instanţe de fond.

Înalta Curte reţine, dimpotrivă, că prin conţinutul său, acţiunea dedusă judecăţii are o structură complexă, ce include atât o cerere în constatarea nulităţii absolute a actelor ce au stat la baza înscrierii de carte funciară, în absenţa unui titlu constitutiv sau translativ al dreptului de proprietate şi a dreptului însuşi, ca şi o cerere în constatarea nulităţii înscrierilor de carte funciară, realizate pe baza unor înscrisuri pretins a fi nule ca titlu de proprietate şi într-o procedură - cea a modificării de carte funciară - pretins a fi fost nelegal utilizată în raport cu conţinutul operaţiunii şi al efectelor produse. Subsecvent acestor solicitări, s-a cerut să se dispună revenirea la situaţia de carte funciară anterioară, prin rectificarea CF nr. x în sensul radierii înscrierilor a căror nulitate s-a cerut a fi constatată, acesta constituind exact efectul rectificării de carte funciară, identificat corect în hotărârea de primă instanţă (ca fiind cel al înlăturării operaţiunii juridice pe motivul că actul nu a fost valabil sau dreptul greşit edificat), dar ignorat complet în ceea ce priveşte cererea de faţă.

Or, astfel structurată, cererea de chemare în judecată corespunde ipotezei legale din art. 34 pct. 1, potrivit cu care "Orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă s-a constatat că: 1. înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil".

Faptul că, alături de argumente de nelegalitate de fond împotriva actelor contestate, reclamanta a invocat şi o serie de argumente care, în viziunea celor două instanţe, fac parte din condiţiile de formă supuse verificării registratorului de carte funciară la momentul înscrierii de carte funciară (cum ar fi cel al inexistenţei consimţământului proprietarului imobilului învecinat la încheierea procesului-verbal de vecinătate ori lipsa autorizaţiei de construire, ca înscris doveditor), nu este de natură nici să schimbe substanţa acţiunii şi nici să constituie fine de neprimire a acesteia.

Acţiunea de faţă, chiar şi în prezenţa unor astfel de argumente, nu putea fi, decât într-o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 34 şi 50 din Legea nr. 7/1996 şi, deopotrivă, cu nesocotirea conţinutului său, calificată ca reprezentând o plângere împotriva încheierii de carte funciară (reglementată de art. 50), procedură care, de altfel, nici nu este accesibilă reclamantei ca terţ faţă de cartea funciară asupra căreia au fost realizate înscrierile.

De bună seamă că, într-o logică firească a lucrurilor, chiar calificată ca fiind prin conţinutul său, o plângere împotriva încheierii de carte funciară formulată în condiţiile art. 50 din Legea nr. 7/1996, soluţia de respingere ca inadmisibilă a acţiunii nu-şi poate găsi explicaţia în aceste considerente ale celor două hotărâri, cât timp recalificarea cererii obliga în continuare instanţa de judecată la soluţionarea acesteia, potrivit cu noua calificare dată acesteia. În raport cu obligaţiile impuse judecătorului prin dispoziţiile art. 5 şi 6 din C. proc. civ., nu se poate considera că, efect al recalificării cererii, instanţa de judecată era derobată de obligaţia soluţionării acesteia, pentru a-şi putea astfel justifica soluţia adoptată, de respingere ca inadmisibilă a acţiunii.

Astfel fiind, găsind întemeiate ambele motive ale recursului, cele subsumate art. 488 (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., şi constatând că judecata realizată de ambele instanţe de fond până la acest moment s-a mărginit la a arăta motivele acestora, nefondate, de a nu soluţiona cauza, Înalta Curte, admiţând recursul, va casa decizia şi sentinţa primei instanţe cu trimiterea cauzei pentru soluţionare Tribunalului Braşov pentru a asigura astfel respectarea dublului grad de jurisdicţie.

Cât priveşte cheltuielile de judecată efectuate de ambele părţi până la acest stadiu al procedurii, solicitate a le fi acordate, Înalta Curte reţine că, dată fiind soluţia adoptată în privinţa recursului care produce efectul continuării judecăţii, acestea urmează a fi avute în vedere în mod corespunzător cu prilejul soluţionării în fond a cauzei când rezultatul procesului va determina şi partea care poartă culpa procesuală a litigiului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 1620/Ap din 29 octombrie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.

Casează decizia atacată, precum şi Sentinţa nr. 76/S din 13 aprilie 2018 a Tribunalului Braşov, secţia I civilă.

Trimite cauza spre soluţionare primei instanţe, respectiv Tribunalul Braşov.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - LM