Tort claim for falling tree branch damage fixed to Constanța Court via plaintiff's initial jurisdiction choice.

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la data de 10.01.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, acesta să fie obligat la plata sumei de 19714,21 RON, reprezentând prejudiciul suferit prin avarierea autoturismului proprietate personală ca urmare a neluării măsurilor cuvenite pentru prevenirea producerii incidentelor, respectiv a căderii arborelui şi distrugerea autoturismului cu numărul de înmatriculare x, obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente debitului principal de la momentul producerii evenimentului, respectiv 07.10.2017 şi până la momentul plăţii efective a sumei.

În motivarea acţiunii, s-a arătat că în data de 07.10.2017 a parcat autoturismul, proprietate personală, în dreptul imobilului situat în strada x nr. 20 unde locuieşte, şi pe fondul timpului ploios şi vânt puternic, o creangă de dimensiuni mari din partea superioară a unui copac plantat pe terenul împrejmuit aparţinând pârâtului, s-a rupt şi a căzut pe caroseria autoturismului marca x, cu nr. de înmatriculare x.

În drept au fost invocate prevederile art. 1349, 1357 - 1359, 1376 - 1377, 1381 - 1382, 1385 - 1386, 1534 C. civ.

Prin Sentinţa civilă nr. 8124 din 10 iulie 2019, Judecătoria Constanţa a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de pârât prin întâmpinare, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că întrucât în cauză nu este incidentă nicio normă de competenţă teritorială absolută, iar prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Constanţa, faţă de împrejurarea că domiciliul acestuia este în Bucureşti, în temeiul dispoziţiilor art. 107 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti.

Învestită prin declinare, Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, prin Sentinţa civilă nr. 12196 din 19 noiembrie 2019, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia, reţinând că faţă de obiectul cererii deduse judecăţii care priveşte o acţiune în răspundere delictuală, faţă de prevederile art. 116 din C. proc. civ., competentă în soluţionarea pricinii este Judecătoria Constanţă, ca instanţă iniţial învestită de către reclamant şi care nu mai poate ulterior, să îşi decline competenţa în favoarea altei instanţe.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Regula de drept comun în materia competenţei teritoriale este înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia, cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediu pârâtul, dacă legea nu dispune astfel.

Sunt însă situaţii în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă astfel încât, pe lângă instanţa de la domiciliul pârâtului, mai sunt competente şi alte instanţe.

Regula înscrisă în art. 107 C. proc. civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziţie legală care să stabilească o altă instanţă competentă din punct de vedere teritorial.

În cauza dedusă judecăţii, obiectul acţiunii cu care reclamantul a învestit instanţa îl constituie obligarea pârâtului la plata sumei de 19714,21 RON, reprezentând prejudiciul suferit prin avarierea autoturismului proprietate personală ca urmare a neluării măsurilor cuvenite pentru prevenirea producerii incidentelor, respectiv a căderii arborelui şi distrugerea autoturismului cu numărul de înmatriculare x, obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente debitului principal de la momentul producerii evenimentului, respectiv 07.10.2017 şi până la momentul plăţii efective a sumei, izvorul juridic al pretenţiei reprezentându-l răspunderea civilă delictuală.

Faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv acţiune în răspundere civilă delictuală, acesteia nu-i sunt incidente numai dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., care reglementează regula generală de competenţă teritorială, în sensul stabilirii acesteia în funcţie de domiciliul pârâtului, ci şi prevederile art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ.

Astfel, prin art. 113 C. proc. civ. este stabilită o competenţă teritorială alternativă, în alin. (1) pct. 9 stipulându-se că, în afară de instanţele prevăzute la art. 107 - 112, mai este competentă instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

Prin urmare, potrivit dispoziţiilor C. proc. civ. menţionate anterior, în materia răspunderii civile delictuale sunt competente, din punct de vedere teritorial, mai multe instanţe, alegerea între acestea revenind reclamantului.

Aşadar, în cauza de faţă, în afară de Judecătoria Constanţa, ca instanţă în circumscripţia căreia s-a săvârşit fapta ilicită, mai era competentă şi Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, ca instanţa în circumscripţia căreia se află domiciliul pârâtului, în aplicarea prevederilor art. 113 alin. (1) din C. proc. civ., care stipulează că "în afară de instanţele prevăzute de art. 107 - 112 (...)".

În soluţionarea conflictului negativ de competenţă cu care a fost învestită, Înalta Curte reţine prevederile art. 116 C. proc. civ., potrivit cărora, "reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente", ceea ce presupune că, în cazul competenţei teritoriale alternative, reclamantul este cel îndreptăţit să aleagă o instanţă dintre mai multe instanţe deopotrivă competente.

În cauză, prin depunerea acţiunii la Judecătoria Constanţa, reclamantul a ales între cele două instanţe deopotrivă competente, fixând în mod definitiv competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

În consecinţă, având în vedere faptul că reclamantul a sesizat mai întâi Judecătoria Constanţa, instanţă competentă în raport de dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., în considerarea prevederilor art. 116 C. proc. civ., acestei instanţe îi revine competenţa teritorială de soluţionare a cauzei.

Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B., C. SA şi Oraşul Eforie prin primar, având ca obiect "acţiune în răspundere delictuală", în favoarea Judecătoriei Constanţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B., C. SA şi Oraşul Eforie prin primar, având ca obiect "acţiune în răspundere delictuală", în favoarea Judecătoriei Constanţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 februarie 2020.

Procesat de GGC - GV