Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 281/2020 AI generated

Appeal declared null for failure to file grounds within mandatory 30-day deadline; lower rulings upheld

Case Number Decizia nr. 281/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the claimant's appeal (recurs) against the Court of Appeal's decision, thereby upholding that decision and the first-instance judgment; the appeal was declared null because the appellant failed to file grounds within the mandatory 30-day deadline after the contested decision was communicated (April 17, 2019), with grounds filed only on June 14, 2019, despite proper service at his chosen address under Art. 163(3) C. proc. civ. The court rejected the appellant's defense that communication was defective due to his address change, citing Art. 172 C. proc. civ., which requires parties to notify the court of any change of address during proceedings, and held that under Art. 489(1) C. proc. civ., an unmotivated appeal within the legal term is null. The appeal was dismissed without examination on the merits, with no further remedy available, as no grounds of public order were identified.

Legislator headnote

AI generated

art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 487 C. proc. civ, art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, Art. 489 alin. (1) C. proc. civ; Appeal declared null for failure to file grounds within mandatory 30-day deadline; lower rulings upheld: În aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, analizat în complet de filtru la 17 octombrie 2019, dispunându-se comunicarea acestuia.

Keywords

AI generated
grounds for cassation deadline for communication public order grounds procedural nullity the term 'judgment' standing to appeal

Cited Legislation

AI generated
art. 493 alin. (2) C. proc. civ
În aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, analizat în complet de filtru la 17 octombrie 2019, dispunându-se comunicarea acestuia.
art. 493 alin. (5) C. proc. civ
Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluţionarea căii de atac la 30 ianuarie 2020, în complet de filtru, fără citarea părţilor.
art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art.
art. 487 C. proc. civ
civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ.
art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte.
Art. 489 alin. (1) C. proc. civ
Art. 489 alin. (1) C. proc. civ.
art. 163 alin. (3) C. proc. civ
Pe procesul-verbal de înmânare a hotărârii (emis la adresa indicată în cererea de apel) este menţionat faptul că destinatarul/persoana majoră care locuieşte cu acesta sunt absenţi, iar actele au fost depuse la cutia poştală - procedura fiind îndeplinită în modalitatea prevăzută la art. 163 alin.
art. 172 C. proc. civ
În ceea ce priveşte îndeplinirea procedurii de comunicare a actelor procedurale în situaţia în care partea îşi schimbă domiciliul, dispoziţiile art. 172 C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Analizând recursul, Înalta Curte constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 383 A din 21 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 793 din 3 aprilie 2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a formulat recurs la 25 martie 2019.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 28 mai 2019 şi repartizat completului de filtru CF x.

La 14 iunie 2019 recurentul-reclamant A. a depus la dosar motivele de recurs.

În aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, analizat în complet de filtru la 17 octombrie 2019, dispunându-se comunicarea acestuia.

Raportul a fost comunicat părţilor la 31 octombrie 2019.

La 1 noiembrie 2019 recurentul-reclamant a depus la dosar punct de vedere la raport, în cuprinsul căruia a arătat că Decizia nr. 383 A din 21 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti nu i-ar fi fost comunicată la 17 aprilie 2019. A precizat că din 1 aprilie 2019 are domiciliul la adresa din str. x, Bucureşti, iar procesul-verbal de înmânare al deciziei s-a întors cu menţiunea "destinatar lipsă".

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluţionarea căii de atac la 30 ianuarie 2020, în complet de filtru, fără citarea părţilor.

Examinând recursul în raport de excepţia de nulitate, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs.

Împotriva deciziei nr. 383 A din 21 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, reclamantul a declarat recurs la 25 martie 2019, anterior comunicării deciziei recurate, menţionând în cuprinsul declaraţiei de recurs faptul că înţelege să depună ulterior motivele de recurs, "după redactarea" hotărârii.

Împotriva hotărârii recurate reclamantul avea posibilitatea de a declara recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Decizia atacată a fost comunicată reclamantului la 17 aprilie 2019 - astfel cum reiese din procesul-verbal de înmânare existent la dosarul curţii de apel, iar recurentul-reclamant a depus la dosar motivele de recurs la 14 iunie 2019.

Potrivit dispoziţiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte.

În cauză, motivele de recurs formulate de reclamant au fost depuse cu încălcarea termenului de 30 de zile de la comunicare, prevăzut de lege pentru exercitarea şi motivarea căii extraordinare de atac. Termenul pentru motivarea căii de atac s-a împlinit la data de 21 mai 2019, dată până la care recurentul-reclamant nu a depus la dosar motivele de recurs, în conformitate cu textele legale anterior menţionate.

Art. 489 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.

Aşadar, prin nemotivarea căii de atac în termenul prevăzut de lege, în cauză intervine sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv nulitatea recursului, ce poate fi constatată în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

În cuprinsul punctului de vedere depus la 1 noiembrie 2019, recurentul-reclamant a arătat că Decizia nr. 383 A din 21 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti nu i-ar fi fost comunicată la 17 aprilie 2019. A precizat că din 1 aprilie 2019 are domiciliul la adresa din str. x, Bucureşti, iar procesul-verbal de înmânare al deciziei s-a întors cu menţiunea "destinatar lipsă".

Cu referire la apărarea formulată de recurentul-reclamant, în sensul că procedura de comunicare a deciziei din apel a fost viciată, având în vedere faptul că anterior comunicării hotărârii şi-a schimbat domiciliul, se reţin următoarele:

Examinând actele şi lucrările dosarului curţii de apel se constată că procedura de comunicare a actelor procedurale în faţa instanţei de apel s-a îndeplinit la domiciliul ales al reclamantului, astfel cum acesta a fost indicat în cuprinsul cererii de apel - Bucureşti, B-dul x, nr. 24.

Pe procesul-verbal de înmânare a hotărârii (emis la adresa indicată în cererea de apel) este menţionat faptul că destinatarul/persoana majoră care locuieşte cu acesta sunt absenţi, iar actele au fost depuse la cutia poştală - procedura fiind îndeplinită în modalitatea prevăzută la art. 163 alin. (3) C. proc. civ., respectiv, în lipsa destinatarului, comunicarea actelor de procedură s-a efectuat prin depunere în cutia poştală.

În ceea ce priveşte îndeplinirea procedurii de comunicare a actelor procedurale în situaţia în care partea îşi schimbă domiciliul, dispoziţiile art. 172 C. proc. civ. dispun că: dacă în cursul procesului una dintre părţi şi-a schimbat locul unde a fost citată, ea este obligată să încunoştinţeze instanţa, indicând locul unde va fi citată la termenele următoare, precum şi partea adversă prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu cererea prin care se înştiinţează instanţa despre schimbarea locului citării. În cazul în care partea nu face această încunoştinţare, procedura de citare pentru aceeaşi instanţă este valabil îndeplinită la vechiul loc de citare.

Astfel cum a precizat recurentul-reclamant în cuprinsul punctului de vedere depus la dosar, între momentul pronunţării hotărârii (21 martie 2019), momentul declarării căii de atac (25 martie 2019), momentul comunicării hotărârii (17 aprilie 2019) şi momentul depunerii motivelor de recurs (14 iunie 2019) şi-a schimbat domiciliul (la 1 aprilie 2019), însă această schimbare a locului citării a fost adusă la cunoştinţa instanţei de recurs la 12 iunie 2019 (înscris fila x).

Curtea Europeană a arătat că revine sarcina în primul rând celor interesaţi să depună diligenţe pentru protejarea propriilor interese (cauza Agapito Maestre Sanchez c. Spaniei, nr. 29608/02, hotărârea din 4 mai 2004) şi că autorităţile judiciare nu sunt răspunzătoare pentru faptul ca reclamantul nu a luat măsurile corespunzătoare pentru a asigura primirea efectivă a corespondenţei trimisă la adresa indicată chiar de el (cauza Oleksiy Grygorovych Boyko c. Ucrainei, nr. 17382/04 hot din 23 octombrie 2007).

Se reţine, totodată, că neregularitatea procedurii de citare sau de comunicare a actelor procedurale efectuate de către instanţa de apel poate fi invocată în recurs, însă pentru a putea fi supuse analizei instanţei de control judiciar, motivele de nelegalitate trebuie depuse în termenul de recurs prevăzut de art. 485 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, având în vedere dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte, reţinând că motivele de recurs au fost înregistrate după împlinirea termenului legal de motivare a căii de atac, constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanţă, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 383 A din 21 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 ianuarie 2020.

GGC - CL