Inadmissibility of unconstitutionality exception for judgment clarification provision where res judicata defense constitutes the operative issue

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin Încheierea din 21 noiembrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2811 C. proc. civ., formulată de petenta S.C. A. S.A. Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, instanţa supremă a reţinut că în soluţionarea unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa de judecată este competentă să verifice doar îndeplinirea condiţiilor prevăzute expres şi limitativ în art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, respectiv dacă excepţia de neconstituţionalitate priveşte o lege sau o ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare care are legătură cu soluţionarea cauzei; dacă este ridicată de persoanele în drept şi dacă prevederile legale care formează obiectul excepţiei nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Prin aceste dispoziţii legale se atribuie instanţei, în faţa căreia a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate, o competenţă specială, limitată la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate stabilite în alin. (1), (2) şi (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

Prin urmare, formularea excepţiei de neconstituţionalitate obligă instanţa în faţa căreia aceasta este ridicată să verifice strict îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege şi, în cazul în care constată îndeplinirea acestora, să sesizeze, printr-o încheiere motivată, Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei.

În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte a fost învestită cu recursul declarat de S.C. A. S.A. împotriva Încheierii din 4 septembrie 2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, prin care s-a admis excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de intimatele B. şi C. şi s-a respins cererea de lămurire a dispozitivului Deciziei civile nr. 180/A din 23 mai 2007 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2005.

Ca atare, instanţa învestită cu cererea de lămurire a dispozitivului nu a analizat această cerere pe fond, ci, constatând întemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat, a admis-o.

Prin motivele de recurs, petenta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2811 C. proc. civ., care prevăd procedura lămuririi cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului unei hotărâri judecătoreşti, susţinând că prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile art. 124 alin. (1), art. 126 alin. (1) şi (3) şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României.

În motivarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, petenta a susţinut că dispoziţiile invocate sunt neconstituţionale întrucât, în soluţionarea cererii de lămurire, instanţa a avut în vedere Decizia nr. 3663/2013 prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a schimbat raportul juridic dedus judecăţii.

Or, în accepţiunea petentei, aceste dispoziţii sunt constituţionale numai în măsura în care prin hotărârea de lămurire, instanţa judecătorească păstrează integral raportul juridic dedus judecăţii, fără ca prin dispozitivul sau considerentele hotărârii de lămurire să se modifice raportul juridic obligaţional sau conţinutul dreptului material, aşa cum s-a întâmplat în cauza de faţă.

Înalta Curte a constatat că aceste susţineri ale petentei constituie, în realitate, apărări de fond care, eventual, vor fi analizate cu ocazia examinării cererii de recurs dedusă judecăţii.

Totodată, Înalta Curte a apreciat că dispoziţiile legale invocate ca fiind neconstituţionale nu au legătură cu cauza având ca obiect recursul declarat împotriva soluţiei de admitere a excepţiei autorităţii de lucru judecat, iar nu cu cererea de lămurire a dispozitivului hotărârii, astfel că, în speţă nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, aceea ca prevederile legale invocate ca fiind neconstituţionale să aibă legătură cu cauza în care a fost ridicată excepţia.

Împotriva acestei încheieri, la data de 25.11.2019 (data poştei), a declarat recurs petenta A. S.A., indicând ca temei al recursului dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea acestuia, a susţinut că încheierea atacată este nelegală şi lipsită de suport juridic.

Respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca şi când art. 2811 C. proc. civ. nu ar fi aplicabil speţei, este nelegală, în condiţiile în care acest text de lege este însuşi textul în baza căruia a fost formulată cererea de lămurire a întinderii şi modului de aplicare a dispozitivului hotărârii fondului şi este textul avut în vedere şi în cadrul contestaţiei la titlu prin care s-a solicitat lămurirea înţelesului dispozitivului, cerere distinctă respinsă.

În opinia recurentei, nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat a unui considerent din hotărârea de respingere a cererii de lămurire prin care s-a modificat radical conţinutul şi sensul dispozitivului hotărârii fondului ce s-a cerut a fi lămurită dacă nu s-ar fi considerat că acest considerent are autoritatea lucrului judecat, deşi nu se regăseşte în dispozitivul aceleaşi hotărâri de lămurire, că are o valoare juridică distinctă şi independent de fondul dreptului, obligaţie care nu se regăseşte nici în hotărârile care au dezlegat fondul litigiului şi nici în lege.

În concret, recurenta a arătat că respectivul considerent căruia i s-a atribuit autoritate de lucru judecat se află în coliziune absolută, atât cu hotărârile date asupra fondului litigiului, dar mai ales cu dispoziţiile speciale ale Legii nr. 10/2001.

Or, acest considerent, pentru a putea fi apreciat ca fiind aplicabil în speţă şi în dezlegarea cererii de lămurire, nu putea fi calificat ca atare decât dacă se consideră că lămureşte dispozitivul faţă de care s-a solicitat lămurirea cu privire la modul de aplicare a aceluiaşi dispozitiv prin cererea ulterioară ce formează obiectul dosarului nr. x/2005 şi că este dat în aplicarea art. 2811 C. proc. civ.

Recurenta a susţinut că din acest motiv a formulat excepţia de neconstituţionalitate a respectivului text de lege în baza căruia se soluţionează cauza, iar aceasta ar permite modificarea raportului juridic dintre părţile litigante, chiar şi din perspectiva preluării unui considerent independent şi străin de obiectul pricinii.

A precizat că prin contestaţia formulată în baza Legii nr. 10/2001 nu s-a solicitat obligarea societăţii, în calitate de unitate deţinătoare, de a plăti despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv de stat, iar prin Decizia nr. 180/A din 23 mai 2007 a Curţii de Apel Cluj, a cărei lămurire s-a solicitat, s-a dispus admiterea apelului reclamantului şi intervenientei, restituirea suprafeţei libere de teren şi s-a stabilit dreptul apelanţilor la despăgubiri băneşti pentru terenul nerestituit în natură.

Ca atare, considerentul în cauză, fără a se regăsi în dispozitivul vreunei hotărâri prin care s-a stabilit o creanţă de despăgubiri băneşti în favoarea persoanelor îndreptăţite este profund ilicit şi contravine principiului aplicării unitare a legii.

În continuare, recurentul a formulat susţineri referitoare la lipsa de suport legal a transferării culpei statului în sarcina unităţii deţinătoare, în condiţiile în care aceasta nu are nicio culpă, nu a săvârşit nicio faptă ilicită şi nici nu există vreo legătură de cauzalitate între prejudiciul suferit de persoana îndreptăţită şi activitatea societăţii, ca unitate deţinătoare.

A apreciat din acest motiv că a fost încălcat principiul separaţiei puterilor în stat, statuat de art. 1 alin. (4) din Constituţie, principiile constituţionale care guvernează activitatea instanţelor de judecată, dar mai ales se încalcă principiul asigurării unui proces echitabil, dacă printr-un considerent al unei hotărâri de lămurire se modifică însuşi dreptul material sub imperiul căruia s-a desfăşurat litigiul asupra fondului.

Interesul recurentei de a formula o cerere de lămurire este justificat de împrejurarea că dispozitivul nu este susceptibil de executare silită ci este un drept ce se valorifică printr-o procedură distinctă administrativă.

Astfel, cererea de lămurire poate fi formulată oricând spre deosebire de hotărârile ale căror dispozitive se aduc la îndeplinire prin executare silită, iar lămurirea dispozitivului se poate formula după începerea executării silite numai pe calea contestaţiei la titlu, iar confuzia în care s-a aflat instanţa de recurs este nepermisă.

Recurenta a susţinut, totodată, că împrejurarea că a fost executată nelegal în anul 2019, urmare a unui considerent distinct de pretinsul titlu executoriu, nu o transformă într-o hotărâre susceptibilă de executare silită şi nici nu-i schimbă regimul juridic.

De asemenea, interesul societăţii este dublat şi de necesitatea recuperării acestui prejudiciu datorat de statul român.

Recurenta a considerat aşadar că textul art. 2811 C. proc. civ. este incident în speţă şi în baza lui a fost reţinută autoritatea inclusiv de către instanţa de recurs, motiv pentru care excepţia de neconstituţionalitate este perfect admisibilă.

La data de 10.01.2020, a fost depusă la dosar întâmpinarea formulată de intimatele B. şi C. care au invocat, cu prioritate, tardivitatea recursului declarat şi nulitatea acestuia pentru neîncadrarea criticilor în motivele legale de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Pe fondul recursului, au solicitat respingerea acestuia ca nefondat, arătând că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă în raport de conţinutul art. 29 al Legii nr. 47/1992. Consideră că sesizarea a fost în mod corect respinsă de instanţa învestită cu judecarea recursului întrucât vizează o situaţie ce nu este circumscrisă competenţelor Curţii Constituţionale, motivele de recurs demonstrând că problema ridicată ţine de interpretarea şi aplicarea legii.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte apreciază asupra caracterului nefondat al acestuia, urmând a fi respins ca atare, în considerarea argumentelor ce succed.

În esenţă, în aprecierea caracterului inadmisibil al sesizării, instanţa ce a pronunţat încheierea atacată cu prezentul recurs a reţinut că norma a cărei neconstituţionalitate a fost invocată - art. 2811 C. proc. civ. - nu are legătură cu cauza dedusă judecăţii în recurs, în care s-a contestat legalitatea soluţiei de respingere a cererii recurentei, de lămurire a dispozitivului unei hotărâri judecătoreşti, prin reţinerea excepţiei autorităţii de lucru judecat. De asemenea, s-a arătat că motivele invocate în susţinerea sesizării de neconstituţionalitate constituie, în realitate, veritabile argumente pe fondul recursului, ce vor fi analizate cu prilejul examinării acestuia.

Înalta Curte constată ca fiind juste ambele argumente reţinute prin considerentele încheierii atacate, observându-se, în acelaşi timp, că prin niciuna din criticile recursului nu a fost demonstrat caracterul nelegal al acestora.

Astfel, cu referire la condiţia legăturii între norma criticată pentru neconstituţionalitate şi cauza dedusă judecăţii instanţei în faţa căreia s-a formulat sesizarea, condiţia de admisibilitate impusă prin norma art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 nu poate fi considerată ca îndeplinită. Chiar dacă cererea cu care recurenta s-a adresat instanţelor judecătoreşti a fost una întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 2811 C. proc. civ., privind lămurirea dispozitivului (asupra întinderii şi modului de aplicare) Deciziei civile nr. 108A din 23 mai 2007 a Curţii de Apel Cluj, trebuie avut în vedere că instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate este învestită cu cenzurarea, în calea de atac a recursului, a legalităţii soluţiei primei instanţe de respingere a cererii formulate pentru excepţia puterii de lucru judecat, aşadar, pentru reţinerea judecării anterioare între aceleaşi părţi a unei cereri identice, având acelaşi obiect.

Astfel fiind, norma art. 2811 C. proc. civ. constituie o dispoziţie de lege ce nu are legătură cu soluţionarea cauzei în etapa procesuală a recursului, în care a fost invocată excepţia neconstituţionalităţii sale, după cum corect a reţinut şi instanţa a cărei încheiere a fost atacată cu prezentul recurs.

Pe de altă parte, se observă că argumentele invocate de recurentă în susţinerea sesizării sunt toate legate de elementele particulare ale litigiului, arătându-se că nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat a unui considerent din cuprinsul hotărârii anterioare de respingere a cererii de lămurire a dispozitivului Deciziei civile nr. 108A din 23 mai 2007 a Curţii de Apel Cluj, respectiv, din cuprinsul Deciziei civile nr. 3663 din 12 septembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, ce a modificat radical conţinutul şi sensul dispozitivului hotărârii fondului; că acest considerent a modificat unilateral, prin voinţa instanţei, raportul juridic dedus judecăţii, transpunând în sarcina unităţii deţinătoare culpa statului, că acesta nu este rezultatul interpretării unei norme legale deoarece nu se regăseşte în cadrul legislativ actual o atare normă edictată de legiuitor, că nu se poate considera nici că ar fi fost dat în aplicarea unei dispoziţii legale, fiind rezultat al unei activităţi creatoare de sine stătătoare, instanţa de judecată erijându-se în organ legiuitor. Potrivit recurentei, norma art. 2811 C. proc. civ. este constituţională numai în măsura în care, prin hotărârea de lămurire, instanţa judecătorească păstrează integral raportul juridic dedus judecăţii, fără modificarea acestuia prin dispozitivul sau considerentele hotărârii pe care o pronunţă şi fără schimbarea conţinutului dreptului material la care se referă, ceea ce, se înţelege din criticile acesteia, nu s-a întâmplat în cazul Deciziei de recurs nr. 3663 din 12 septembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Se deduce astfel, că argumentele de neconstituţionalitate avute în vedere de autorul sesizării sunt strict legate de modul concret în care dispoziţiile art. 2811 C. proc. civ. au fost interpretate şi aplicate la cazul concret dedus judecăţii, într-o procedură anterioară de lămurire a dispozitivului Deciziei civile nr. 108A din 23 mai 2007 a Curţii de Apel Cluj, finalizată prin pronunţarea Deciziei civile nr. 3663 din 12 septembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constituind veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate în dosarul de fond, aspecte a căror soluţionare excede competenţelor Curţii Constituţionale şi care nu pot fundamenta o sesizare de neconstituţionalitate a unei norme dintr-o lege sau ordonanţă.

În considerarea acestor motive, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, iar în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ. (corespondent art. 451 alin. (2) noul C. proc. civ.), va obliga pe recurentă să plătească celor două intimate cheltuieli de judecată în prezentul recurs, în sumă de 500 RON (reduse corespunzător în considerarea complexităţii reduse, a duratei procedurii şi a conţinutului apărărilor formulate), constând în onorariu de avocat, a cărui plată a fost dovedită cu înscrisurile de la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. S.A. împotriva Încheierii din 21 noiembrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Obligă pe recurentă la 500 RON cheltuieli de judecată către intimatele B. şi C., reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - CL