Tenant compensation for apartment improvements: valuation date, common area cost allocation, and expert competency under Law 10/2001

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III a civilă, sub nr. x/2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B. şi cu intervenientul Primăria B., obligarea pârâtului B. la plata sumei de 220.000 RON reprezentând contravaloarea sporului de valoare adus apartamentului situat în Bucureşti, str. x, mansardă, în suprafaţă utilă de 65,39 mp, urmare a efectuării cheltuielilor necesare şi utile; constatarea unui drept de retenţie asupra apartamentului în discuţie până la data achitării despăgubirilor şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin Sentinţa nr. 1342 din 16 noiembrie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B.; a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 23.560 RON, reprezentând contravaloarea sporului de valoare adus apartamentului situat în mun. Bucureşti, str. x, mansardă, sector 1; a constatat un drept de retenţie în favoarea reclamantului asupra apartamentului situat în Bucureşti, str. x, mansardă, compus din două camere şi dependinţe, care a făcut obiectul Contractului de închiriere nr. x din 19 iulie 1999 încheiat între Primăria B. şi reclamant, până la plata, de către pârât reclamantului, a sumei de 23.560 RON; a respins acţiunea formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Primăria B., ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă şi a obligat pârâtul B. la plata, către reclamant, a sumei de 2.900 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin Decizia nr. 99/A din 29 ianuarie 2019 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă, şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul pârâtului B. împotriva sentinţei; a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 5128 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor de îmbunătăţiri necesare şi utile, în condiţiile dispoziţiilor art. 48 din Legea nr. 10/2001, efectuate asupra apartamentului în litigiu; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate; a obligat intimatul reclamant la plata sumei de 3100 de RON, către apelantul pârât, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel; a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimatul reclamant.

4. Calea de atac exercitată

Împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul A., formulând următoarele critici de nelegalitate:

- În mod greşit instanţa de apel a fixat cuantumul despăgubirilor prin raportare la momentul soluţionării căii de atac a apelului, deşi în mod corect acest cuantum este dat de momentul soluţionării în fond a cererii de chemare în judecată. Aceasta întrucât momentul de la care pârâtul este în întârziere şi datorează despăgubire, potrivit art. 1088 alin. (2) din vechiul C. civ., este acela al introducerii cererii de chemare în judecată. Împrejurarea că procesul s-a prelungit ca urmare a căii de atac declarate de pârât nu este imputabil reclamantului cu motivarea că s-a folosit de îmbunătăţiri, întrucât pârâtul putea să achite valoarea despăgubirilor stabilită de instanţa de fond şi să intre în folosinţa apartamentului. Neprocedând astfel şi formulând o cale de atac, cu consecinţa prelungirii procesului şi amânarea intrării în folosinţa apartamentului, s-a generat o culpă în sarcina pârâtului şi, pe cale de consecinţă, aflându-se în întârziere (întrucât, prin admiterea cererii de chemare în judecată, pârâtul se găseşte în întârziere) acesta trebuie să suporte riscul uzurii îmbunătăţirilor.

Soluţia instanţei de apel nesocoteşte dispoziţiile cu valoare de principiu ale art. 1088 alin. (2) C. civ. prin aceea că a fixat despăgubirea raportat la momentul pronunţării deciziei din apel, prin omologarea gradelor de uzură calculate de expert C. şi D., cu consecinţa diminuării despăgubirii cuvenite şi determinată în raport de gradele de uzură calculate de expert E., cele mai apropiate în timp faţă de momentul punerii în întârzierea pârâtului, debitor al restituirii contravalorii acestor despăgubiri.

- În mod greşit instanţa de apel a fixat cuantumul îmbunătăţirilor de la grupul sanitar şi holul comun la jumătate, pe motiv că este spaţiu comun. Art. 48 din Legea nr. 10/2001, indicat ca temei al acţiunii, nu condiţionează acordarea despăgubirilor de cota de folosinţă din imobil, în acest sens instanţa de apel procedând la o partajare a cheltuielilor de natură să încalce principiul ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus. Recurentul susţine că, dacă un alt locatar ar fi pretins cota din cheltuielile realizate la imobil, atunci ar fi trebuit să introducă acţiune şi să participe la procedură. Numitul F., o persoană care a locuit în trecut în mansarda imobilului, dar care a fost evacuat de AFI, nu are nici probitatea şi nici căderea de a discuta despre îmbunătăţirile aduse spaţiului. Consideră că şi aceste îmbunătăţiri au fost înjumătăţite nejustificat din punct de vedere al aplicării art. 48 din Legea nr. 10/2001.

- În mod greşit instanţa de apel a apreciat asupra competenţei tehnice a experţilor C. şi D., de a emite opinii tehnice legate de structura de rezistenţă. Omologând concluziile d-nei expert C. referitoare la aspectul dacă şapa slab armată din camera nr. 3 şi camera nr. 4 poate agrava situaţia imobilului în caz de seism şi statuând în sensul diminuării contravalorii despăgubirilor pentru aceste îmbunătăţiri, instanţa de apel nu a verificat dacă d-na expert deţine sau nu specializarea necesară analizării structurilor de rezistenţă. Neprocedând astfel, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile O.G. nr. 2/2000 şi a pronunţat o hotărâre nelegală cu privire la omologarea unor astfel de concluzii, situaţie care priveşte şi pe expertul D.. Consideră că instanţa trebuia să ceară relaţii la Biroul Local de Expertize tehnice de pe lângă Tribunalul Bucureşti pentru a verifica dacă aceşti experţi deţin specialitatea de ingineri structurişti şi au competenţele legale de a face astfel de constatări ori dacă specializarea de inginer construcţii este necesară şi suficientă pentru a răspunde şi problemelor legate de structura de rezistenţă a clădirii.

- În mod greşit instanţa de apel a aplicat art. 48 din Legea nr. 10/2001, întrucât nu a verificat forţa juridică a Normativelor de specialitate date de Buletinul Tehnic de preţuri în mica construcţie şi reparaţii în construcţii (autori G. şi H.), care dispunea în sensul unei actualizări a contravalorii îmbunătăţirilor şi cu procentul de 30% reprezentând cheltuieli indirecte. Faţă de opiniile contradictorii ale experţilor, instanţa de apel trebuia să emită adrese către Biroul Local de Expertiză Tehnică şi Contabilă prin care să ceară lămuriri dacă publicaţiile tehnice din domeniul tehnic al construcţiilor (aşa cum este Buletinul de expertiză tehnică nr. 126, editat de Corpul Experţilor Tehnici din România) au valoare normativă în domeniu. Neprocedând astfel, instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 48 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, ce impun ca evaluarea să se facă la valoarea actualizată a cheltuielilor (or, a actualiza înseamnă a adăuga unei cheltuieli toate componentele actuale aşa cum sunt şi cheltuielile indirecte de 30%).

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin Încheierea din 4 decembrie 2019 completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionare la data de 29 ianuarie 2020.

Nu s-au formulat puncte de vedere la raport.

6. Apărările formulate în cauză

La data de 24 iunie 2019, în termen legal, intimatul-pârât B. a formulat întâmpinare, învederând următoarele:

Recursul este nul, întrucât nu se încadrează în motivele expres reglementate de art. 488 C. proc. civ., ci deduce judecăţii simple nemulţumiri legate de soluţia pronunţată şi de modalitatea în care instanţa de apel a analizat probele administrate;

Recursul este nefondat, întrucât, în mod corect calculul despăgubirilor s-a realizat prin raportare la data efectuării expertizei, iar nu la data introducerii acţiunii, ca urmare a efectuării unei noi expertize în apel;

Aplicarea procentului de 50% pentru îmbunătăţirile aduse spaţiilor comune este complet justificată şi încadrabilă în art. 48 din Legea nr. 10/2001, o soluţie contrară conducând la un câştig nejustificat pentru recurentul-reclamant;

Competenţa experţilor reprezintă o chestiune de fapt, iar nu de drept, prin care, în realitate, se încearcă discreditarea calităţilor profesionale ale acestora şi o deturnare de la adevăratele motive, care nu au nicio legătură cu pregătirea profesională a acestora;

Instanţa de apel a procedat la o corectă aplicare a art. 48 din Legea nr. 10/2001, iar susţinerile recurentului sub acest aspect sunt nefondate şi contradictorii, întrucât deşi a declarat că nu mai are obiecţiuni la cel de-al doilea raport întocmit în apel, afirmă că instanţa ar fi trebuit să înlăture acest raport şi să ţină cont de raportul întocmit de expert E. pe criteriul că este mai apropiat de momentul introducerii acţiunii, deşi legea nu prevede o astfel de preferabilitate;

Referitor la Buletinul de preţuri utilizat de experţii judiciari, sunt cuantificate cheltuielile directe şi separat recapitulaţia, care conţine cheltuieli indirecte, profitul şi TVA-ul în funcţie de necesitate. Este evident că recapitulaţia se adresează exclusiv întreprinderilor mici şi mijlocii care au asemenea cheltuieli, iar în cazul de faţă lucrările au fost realizate în regie proprie, fără facturi sau documente justificative, categoria cheltuielilor indirecte neputând fi pusă în discuţie.

Întâmpinarea a fost comunicată la data de 2 iulie 2019, iar termenul pentru formularea răspunsului la întâmpinare a expirat la data de 15 iulie 2019.

La data de 12 iulie 2019, în termen legal, recurentul-reclamant A. a formulat răspuns la întâmpinare, învederând că solicită respingerea excepţiei nulităţii recursului, calea de atac fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi motivată ca atare.

Referitor la momentul la care se stabileşte valoarea despăgubirilor, arată că instanţa de apel a procedat la o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 1088 alin. (2) din vechiul C. civ. prin aceea că a evaluat îmbunătăţirile raportat la momentul judecării apelului, în loc de data judecăţii în fond;

Referitor la cuantumul îmbunătăţirilor de la grupul sanitar şi holul comun, contrar dispoziţiilor art. 48 din Legea nr. 10/2001, instanţa de apel a efectuat un partaj al cheltuielilor, încălcând principiul ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus;

Referitor la lipsa de competenţă a experţilor C. şi D., de a emite opinii tehnice legate de structura de rezistenţă, această problemă a fost ridicată încă din momentul în care instanţa de apel a preluat obiectivele la expertiză propuse de pârât, iar sub acest aspect instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 10 şi 11 ale O.G. nr. 2/2011;

Referitor la greşita aplicarea a art. 48 din Legea nr. 10/2001 prin raportare la Normele de specialitate date de "Buletinul Tehnic de preţuri în mica construcţie şi reparaţii în construcţii"- autori G. şi H., la dosar se regăsesc obiecţiunile reclamantului, instanţa de apel rămânând în pronunţare atât asupra acestora, cât şi asupra fondului cauzei. Instanţa de apel era datoare să emită adrese către Biroul Local de Expertiză Tehnică şi Contabilă, prin care să ceară lămuriri dacă publicaţiile tehnice din domeniul tehnic al construcţiilor au valoare normativă în domeniu. Neprocedând astfel, a încălcat dispoziţiile art. 48 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Este fără nicio legătură cu natura litigiului ori cu conţinutul raportului juridic litigios norma art. 1088 alin. (2) din vechiul C. civ., a cărei greşită interpretare şi aplicare de către instanţa de apel a fost criticată de reclamant, cu referire la luarea în considerare, în evaluarea îmbunătăţirilor necesare şi utile, a gradului de uzură al acestora de la data evaluării lor în etapa soluţionării cauzei în apel.

În primul rând, art. 1088 din vechiul C. civ. constituia norma de drept comun în materia răspunderii contractuale aplicabilă obligaţiilor care aveau ca obiect o sumă de bani, stabilind întinderea daunelor - interese pentru neexecutare care puteau fi solicitate de creditor (evaluarea legală a acestora la nivelul dobânzii legale) şi condiţiile acordării acestora.

Or, litigiul dedus judecăţii în prezenta cauză, fără nicio legătură cu ideea de răspundere contractuală, nu este decât unul menit să regleze raporturile dintre chiriaşul la stat şi fostul proprietar căruia i-a fost restituit imobilul în proprietate, în condiţiile reglementate prin dispoziţiile art. 48 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Nicio legătură nu ar putea fi, deci, stabilită între norma de drept material care guvernează prezentul litigiu (art. 48 din Legea nr. 10/2001, republicată) şi reglementarea cuprinsă în art. 1088 alin. (2) C. civ. ori, cu atât mai puţin, între punerea în întârziere a debitorului unei obligaţii băneşti, născută pe tărâmul raporturilor contractuale, şi gradul de uzură al îmbunătăţirilor necesare şi utile realizate de chiriaş, astfel cum prevede norma art. 48 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Împrejurarea că prin hotărârea judecătorească de primă instanţă s-au creat între părţi raporturi juridice obligaţionale creditor-debitor care poartă asupra unei sume de bani, nu face incidente în cauză dispoziţiile art. 1088 alin. (2) C. civ. în legătură cu care a fost invocată critica reclamantului, dispoziţii care încetaseră, de altfel, a mai fi în vigoare începând cu 1 octombrie 2011, data intrării în vigoare a Noului C. civ.

Separat de invocarea eronată a unei pretinse erori de judecată în aplicarea menţionatei dispoziţii legale, se înţelege din critica reclamantului că nemulţumirea sa e dată de luarea în calculul despăgubirilor cuvenite pentru îmbunătăţirile necesare şi utile aduse apartamentului, nu a gradului de uzură al acestora de la data evaluării în faţa primei instanţe (expertiza E. fiind realizată în luna iunie a anului 2015), ci a gradului de uzură de la data evaluării realizată în apel (aprilie 2017 expertiza D. şi anul 2018 contraexpertiza C.).

Critica nu poate fi primită atâta timp cât relevantă sub acest aspect este proba ştiinţifică pe baza căreia a fost soluţionat litigiul de o manieră definitivă, iar în măsura în care aceasta a fost proba cu expertiza administrată în apel, iar nu cea din primă instanţă - situaţie regăsită în cauză tocmai ca urmare a contestării în apel a concluziilor acesteia de către pârât - era firesc şi conform principiilor echităţii ca gradul de uzură să fie cel contemporan cu data evaluării îmbunătăţirilor necesare şi utile, atâta timp cât în intervalul de timp scurs între cele două momente, al judecăţii în primă instanţă a cauzei şi în apel, bunul imobil s-a aflat în folosinţa reclamantului.

Nu poate fi imputat pârâtului ori văzut drept culpabil acesta pentru exercitarea unui drept prevăzut de lege, respectiv cel de a declara calea de atac a apelului, cu atât mai mult cu cât, la finalul judecării acesteia, calea de atac formulată s-a dovedit a fi fost şi întemeiată, conducând la reformarea hotărârii de primă instanţă.

Imputarea neexecutării de către pârât a unei hotărâri nedefinitive, cea a primei instanţe, şi a formulării căii de atac a apelului împotriva acesteia - elemente pe seama cărora reclamantul a pus consecinţa luării în calcul a gradului de uzură al îmbunătăţirilor de la data evaluării lor în apel - nu este decât resortul negării de către reclamant a rolului clarificator al judecăţii înfăptuite în apel asupra aspectelor litigioase existente încă între părţi la finalul soluţionării cauzei în primă instanţă.

Pentru aceste considerente, cea dintâi critică a recursului este apreciată ca fiind nefondată.

- Cât priveşte înjumătăţirea de către instanţa de apel a cuantumului îmbunătăţirilor cuvenite reclamantului pentru părţile de folosinţă comună - holul comun şi grupul sanitar -, se apreciază că soluţia se justifică în norma legală a art. 48 din Legea nr. 10/2001, din cuprinsul căreia se înţelege că dreptul chiriaşilor la despăgubire a fost recunoscut pentru îmbunătăţirile necesare şi utile realizate în limita spaţiilor deţinute pe baza unui contract de închiriere.

Prin urmare, această soluţie a instanţei de apel este corectă cât timp asigură despăgubirea reclamantului pentru îmbunătăţirile necesare şi utile realizate de el asupra spaţiilor pentru care justifică folosinţa (pe perioada anterioară restituirii imobilului către fostul proprietar) în baza unui contract de închiriere încheiat cu Primăria B.. Or, asupra holului comun şi grupului sanitar, reclamantul a avut, potrivit contractelor sale de închiriere, doar o folosinţă comună.

Pentru aceste motive nu va putea fi primită critica de nelegalitate susţinută de recurent, care se bazează pe o interpretare gramaticală a normei art. 48 din Legea nr. 10/2001 (susţinându-se că dispoziţia legală în cauză nu ar condiţiona acordarea despăgubirilor de cota de folosinţă deţinută din imobil de chiriaş), cu ignorarea însă a raţiunii legii, subsumată ideii că protecţia legii nu poate fi recunoscută/acordată decât unui drept legal prevăzut (în speţă, cel de locaţiune).

Nefondată este şi critica ce contestă înlăturarea de către instanţa de apel, din sfera cheltuielilor necesare şi utile a căror restituire a fost solicitată de reclamant, a celor făcute pentru turnarea şapei la cele două camere ale apartamentului folosit de acesta, soluţie ce a fost justificată de instanţă pe baza concluziilor celor două expertize administrate în apel şi, în special, a opiniei expertului C. desemnată să realizeze, chiar la solicitarea reclamantului, un raport de contraexpertiză.

În esenţă, experţii în cauză au opinat că turnarea şapei slab armate peste planşeul de lemn al camerelor apartamentului nu constituie o cheltuială necesară şi utilă deoarece încarcă ineficient şi nejustificat planşeul din lemn cu greutatea sa, nefiind ancorată în zidărie.

În plus, potrivit contraexpertizei (probă încuviinţată la solicitarea reclamantului), caracterul inutil al acestui element constructiv e relevat de pardoseala aleasă ca finisaj pentru cele două camere, respectiv parchetul laminat, care nu presupunea turnarea anterioară a şapei de ciment (aceasta, în opoziţie cu şapa aferentă grupului sanitar nou creat, considerată o cheltuială necesară şi utilă prin aceea că oferă suport pardoselii de gresie).

Soluţia astfel justificată, a fost criticată de reclamant ca fiind nelegală întrucât cu nesocotirea dispoziţiilor O.G. nr. 2/2000 instanţa de apel a însărcinat cu întocmirea expertizelor experţi ce nu deţineau competenţele tehnice necesare emiterii de opinii asupra structurii de rezistenţă a clădirii, iar apoi le-a validat concluziile (aceştia având competenţe de ingineri construcţii, iar nu de ingineri structurişti).

Critica nu poate fi primită în condiţiile în care, aşa cum rezultă din considerentele deciziei atacate, ce evocă concluziile expertizelor administrate în apel, pe subiectul şapei (de altfel, menţionată ca fiind slab armată şi în expertiza E., administrată în faţa primei instanţe), şi, cu precădere, pe acelea ale raportului de contraexpertiză, înlăturarea costurilor realizării acesteia a avut în primul rând în vedere argumentul caracterului inutil şi nenecesar al elementului constructiv în discuţie prin raportare la pardoseala aleasă ca finisaj - parchet laminat şi doar în mod secundar faptul că, prin supraîncărcarea pe care o aduce planşeului de lemn, şapa ar afecta structura de rezistenţă a clădirii. Se observă că, prin comparaţie cu şapa turnată peste planşeul camerelor, cea pe suprafaţa căreia a fost amenajat grupul sanitar nou, grevat de asemenea de o încărcătură neprevăzută în structura iniţială a clădirii, a fost considerată o cheltuială necesară şi utilă prin raportare la pardoseala aleasă pentru baie, respectiv gresia.

Or, caracterul necesar şi util al îmbunătăţirilor efectuate de chiriaş este condiţia legală a recunoaşterii dreptului acestuia la despăgubire în condiţiile art. 48 din Legea nr. 10/2001, iar acest caracter este apreciat de experţi, a căror părere este cenzurată de instanţa de judecată.

Aşa s-a întâmplat şi în cazul şapei aferentă celor două camere, instanţa de apel reţinând argumentat motivele pentru care a apreciat ca fiind obiectivă şi corect fundamentată părerea expertului C., părere care a fost subordonată condiţiei legale a caracterului necesar şi util al îmbunătăţirilor iar nu argumentelor ce ţin de structura de rezistenţă a construcţiei.

Competenţele tehnice de inginer în construcţii civile şi industriale, pe care au avut-o toţi experţii desemnaţi în cauză în vederea întocmirii rapoartelor de expertiză era necesară şi suficientă cât să răspundă obiectivelor expertizelor, agreate de altfel şi de către reclamant.

În sfârşit, se apreciază că îndestulător de clar şi lămuritor şi-a motivat instanţa de apel, pe baza părerilor emise în acelaşi sens de experţii desemnaţi în apel, neincluderea în valoarea despăgubirilor solicitate de reclamant, a cheltuielilor indirecte (generate costurile personalului implicat în realizarea lucrărilor, costurile de protecţia muncii, etc.), reţinând că actualizarea cu valoarea de 30% nu se justifică de vreme ce, incontestabil a rezultat că toate lucrările de îmbunătăţiri au fost realizate de reclamant în regie proprie.

Or, această statuare a instanţei de apel - argumentată şi prin aceea că, independent de menţionarea acestui tip de cheltuieli în Buletinul Tehnic utilizat de experţi, nu se cuvin acordate chiriaşului cheltuieli pe care în mod real acesta nu le-a suportat - nu a fost în niciun fel combătută de reclamant, care s-a mărginit să susţină critica sa privitoare la aplicarea greşită a art. 48 din Legea nr. 10/2001 prin aceea că instanţa de apel nu ar fi verificat forţa juridică a Normativelor de specialitate date de Buletinul Tehnic de preţuri în mica construcţie şi reparaţii în construcţii.

Pentru aceste motive, Înalta Curte, apreciind că recursul declarat este nefondat, îl va respinge în consecinţă, iar în baza dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., ca parte căzută în pretenţii, va obliga pe recurent la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2380 RON către intimat, constând în onorariu de avocat a cărui plată a fost dovedită cu ordinul depus la dosarului de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 99/A din 29 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul-reclamant la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2380 RON către intimatul-pârât B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - CP