Cassation nullity for failure to articulate valid legal grounds: challenge to evidentiary assessment in pharmaceutical contract penalty dispute

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă la data de 24 august 2017, sub nr. x/2017, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanţei să constate nelegalitatea şi netemeinicia măsurii reţinerii sumei de 5.693.187,92 RON din sumele ce urmează a fi achitate în baza Contractului de furnizări de medicamente nr. x/2017, să dispună suspendarea aplicării sancţiunii comunicate cu Adresa nr. x din data de 11 iulie 2017 şi restituirea eventualelor reţineri din sumele ce urmează a fi achitate către reclamantă, cu cheltuieli de judecată.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Iaşi:

Prin Sentinţa civilă nr. 2324 din data de 14 decembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta B..

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Iaşi:

Prin Decizia nr. 25 din data de 23 ianuarie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a admis apelul formulat de apelanta SC A. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 2324 din data de 14 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, sentinţă pe care o schimbă în tot, după cum urmează:

A admis acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, a constatat nelegalitatea şi netemeinicia măsurii de reţinere a sumei de 5.693.187,92 RON din sumele ce urmează a fi achitate în baza Contractului de furnizări de medicamente nr. x/2017, indicată prin Adresa nr. x din data de 11 iulie 2017, a dispus suspendarea aplicării sancţiunii comunicate prin adresa din 11 iulie 2017 până la soluţionarea definitivă a cauzei şi restituirea sumelor reţinute de intimata-pârâtă în baza Raportului de control înregistrat sub nr. x din data de 5 iulie 2017.

A obligat pe apelanta-reclamantă SC A. SRL să plătească suma de 60.486 RON cu titlu de taxă judiciară de timbru datorată pentru judecata în primă instanţă, stabilită prin Încheierea din 10 octombrie 2018, conform art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013; a obligat pe intimata-pârâtă B. să plătească apelantei-reclamantei SC A. SRL suma de 64.396 RON cheltuieli de judecată pentru prima instanţă şi suma de 30.268,44 RON cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac declarată în cauză:

Împotriva Deciziei nr. 25 din data de 23 ianuarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a declarat recurs pârâta B..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 10 aprilie 2019, sub nr. x/2017.

5. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi:

În conformitate cu dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., în cauză, a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în cuprinsul acestuia constatându-se că recursul este depus în termen legal, este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, iar decizia recurată este supusă căii de atac a recursului.

În ceea ce priveşte criticile formulate prin cererea de recurs, raportorul a reţinut că intimata-reclamantă SC A. SRL a invocat excepţia nulităţii recursului şi, totodată, şi-a exprimat opinia în sensul că, în speţă, este incidentă sancţiunea nulităţii recursului prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 3 octombrie 2019, astfel cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la dosarul de recurs.

La data de 16 octombrie 2019, intimata-reclamantă a depus punct de vedere la raportul întocmit în cauză, arătând că înţelege să susţină excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, iar, în situaţia în care se va aprecia că recursul este admisibil în principiu, a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat.

Recurenta-pârâtă B. nu a formulat punct de vedere la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului.

Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen la data de 14 ianuarie 2020, fără citarea părţilor, în vederea pronunţării asupra admisibilităţii în principiu a recursului, reţinându-se şi excepţia nulităţii evidenţiată prin raportul întocmit în cauză.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului:

Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului reţinută prin raportul vizând admisibilitatea în principiu a căii de atac, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. şi art. 499 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile susţinute nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speţă, prin cererea de recurs recurenta-pârâtă, invocând incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut că hotărârea pronunţată de către instanţa de apel este nelegală raportat atât la susţinerile şi apărările pe care le-a formulat, cât şi la întreg probatoriul administrat în cauză.

A arătat că, faţă de dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., judecătorii sunt obligaţi să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală în aflarea adevărului, iar motivarea hotărârii judecătoreşti se impune din perspectiva dreptului la un proces echitabil şi reprezintă o garanţie pentru părţi că cererile lor au fost analizate.

Recurenta-pârâtă, criticând decizia recurată, a învederat că instanţa de apel şi-a întemeiat întreaga motivare pe faptul că nu s-ar fi înscris în fals cu privire la Decizia nr. x din data de 10 octombrie 2014.

A subliniat că, de îndată ce a luat la cunoştinţă de împrejurarea că partea adversă tinde să se prevaleze de înscrisul denumit "Decizia de evaluare nr. x din data de 10 octombrie 2014", a învederat, atât primei instanţe, cât şi în faza apelului, că acesta nu emană de la instituţia pârâtă, însă instanţa de judecată, în virtutea rolului său activ, nu a chemat partea care a încercat să se prevaleze de acest înscris, pentru a-i solicita originalul, pentru a urma procedura înscrierii în fals în cadrul judecăţii civile.

Totodată, a arătat că pentru a se lua în considerare înscrisul denumit "Decizia de evaluare nr. x din data de 10 octombrie 2014", intimata-reclamantă ar fi trebuit să prezinte duplicatul dosarului de evaluare, întrucât procedura de evaluare presupune întocmirea şi asumarea întregii documentaţii în două exemplare.

Recurenta-pârâtă a mai susţinut şi că instanţa de apel a înlăturat atât toate probele materiale aflate la dosarul cauzei, cât şi pe cele, în legătură directă cu dosarul de evaluare, pe care ar fi putut dispune să fie prezentate şi a acordat o importanţă extrem de mare copiei xerox de pe filele registrului de evaluare a farmaciilor întocmit pentru anul 2014.

De asemenea, a mai arătat că sarcina probei pretenţiilor deduse judecăţii revine, potrivit art. 249 C. civ., reclamantului, însă partea adversă a înţeles să îşi întemeieze pretenţiile pe presupusa existenţă a Deciziei de evaluare nr. x din data de 10 octombrie 2014, care a fost depusă la dosar doar în copie xerox, necertificată cu originalul.

A apreciat că o importanţă deosebită în cauză o are împrejurarea că, la toate dosarele de contractare pentru 2015 şi 2016, intimata-reclamantă a înţeles să se folosească de decizia de evaluare nr. y din data de 21 noiembrie 2014, iar dosarul de evaluare finalizat prin această decizie se află în original la dosarul cauzei.

A precizat că în cadru acţiunii de control care a stat la baza întocmirii Raportului de control nr. x din data de 5 iulie 2017, în notele de relaţii luate de către echipa de control nu s-a făcut menţiune decât despre Decizia de evaluare nr. y din data de 21 noiembrie 2014.

Raportat la cele arătate de recurenta-pârâtă prin cererea de recurs, Înalta Curte, reţine că, deşi a susţinut incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aceasta nu a formulat critici concrete care să poată fi circumscrise motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., partea exprimându-şi nemulţumirea cu privire la modalitatea de apreciere a probelor administrate în cauză şi la eficienţa dată acestora de către instanţa de apel.

Ca atare, invocarea de către recurenta-pârâtă a art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este una formală, susţinerile acesteia nereprezentând veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, ci privesc valoarea probantă dată de către instanţa de apel înscrisului denumit "Decizia de evaluare nr. x din data de 10 octombrie 2014".

Or, în faza procesuală a recursului nu pot fi puse în discuţie şi reanalizate probele administrate, recursul fiind o cale extraordinară de atac, de reformare, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună instanţei examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile cazului concret dedus judecaţii.

Aşa fiind, cum criticile formulate de recurenta-pârâtă nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta B. împotriva Deciziei nr. 25 din data de 23 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Iaşi, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - CP