Territorial jurisdiction under alternative competence rules after partial waiver and substitution of defendants

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2020

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 21 decembrie 2018 pe rolul Judecătoriei Oneşti, reclamanta Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România, în contradictoriu cu A. şi B. S.R.L., a solicitat obligarea pârâţilor la rambursarea sumei de 5.512,96 RON cu dobânzile legale aferente şi TVA.

Prin încheierea de şedinţă din 2 aprilie 2019, instanţa a luat act de cererea reclamantului de renunţare la judecată cu privire la pârâtul A. şi a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a S.C. C. S.R.L.

Prin Sentinţa civilă nr. 1929 din 13 septembrie 2019, Judecătoria Oneşti a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată de pârâta S.C. C. S.R.L. şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut, în temeiul dispoziţiilor art. 129 alin. (2), pct. 3 C. proc. civ. şi art. 130 din acelaşi act normativ, că, în speţă, competenţa teritorială este de ordine publică şi a fost invocată de pârâta S.C. C. S.R.L. în termenul procedural.

A reţinut că revine Judecătoriei Piteşti competenţa de soluţionare a cauzei având în vedere că localitatea în care se află sediul uneie dintre pârâte se află în circumscripţia acestei instanţe, respectiv în jud. Argeş.

Învestită prin declinare, Judecătoria Piteşti a pronunţat Sentinţa civilă nr. 7379 din 10 decembrie 2019, prin care a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Oneşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că, în speţă, necompetenţa teritorială este de ordine privată având în vedere cauza juridică a acţiunii, răspundere civilă delictuală, ce nu poate avea valenţele stabilirii unei competenţe teritoriale exclusive, ci a unei competenţe teritoriale alternative prin raportare la domiciliile/sediile intimaţilor.

Sub un alt aspect, se reţine că Judecătoria Oneşti îşi stabilise, în temeiul art. 94 şi 107 C. proc. civ., competenţa la primul termen de judecată din 2 aprilie 2019, aspect în raport de care nu poate fi admis a se reanaliza competenţa teritorială de ordine privată, chiar dacă excepţia a fost invocată în termen de către pârâta S.C. C. S.R.L.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Înalta Curte constată că, în cauză, obiectul litigiului este reprezentat de despăgubiri solicitate ca urmare a producerii accidentului rutier de către A., achitate de către reclamantă Biroului Naţional de Carte Verde din Belgia, fapta ilicită săvârşită atragând incidenţa normelor de drept ce reglementează instituţia răspunderii civile delictuale. În raport de temeiul judiric al cererii de chemare în judecată, competenţa teritorială este alternativă fiind deopotrivă competente să soluţioneze cauza instanţa de la locul săvârşirii faptei ilicite, instanţa de la locul producerii prejudiciului şi instanţa de la domiciliul pârâtului.

Art. 107 C. proc. civ. instituie regula generală de stabilire a competenţei teritoriale, prevederile alin. (1) statuând în sensul introducerii cererii de chemare în judecată la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Dispoziţiile art. 113 alin. (1), pct. 9 C. proc. civ. reprezintă norma ce reglementează competenţa teritorială în materia răspunderii civile delictuale, fiind aplicabile în mod alternativ cu prevederile art. 107 C. proc. civ., în funcţie de opţiunea reclamantului, exprimată prin introducerea cererii de chemare în judecată la una dintre instanţele competente teritorial.

În litigiul pendinte, Judecătoria Oneşti este instanţa de la sediul pârâtului A., iar Judecătoria Piteşti este instanţa de la sediul pârâtei S.C. C. S.R.L.

Conform art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

În speţă, reclamantul a ales să sesizeze Judecătoria Oneşti, instanţa de la domiciliul pârâtului A., şi, în consecinţă, prin alegerea făcută de acesta, în considerarea dispoziţiilor art. 116 C. proc. civ. care dau posibilitatea reclamantului să aleagă între mai multe instanţe, însă cu condiţia ca acestea să fie deopotrivă competente, a învestit în mod legal această instanţă cu soluţionarea cauzei, stabilind în mod definitiv competenţa teritorială în favoarea acesteia.

Împrejurarea că, ulterior învestirii instanţei cu cererea de chemare în judecată, reclamantul a renunţat la judecata acesteia în contradictoriu cu pârâtul A., nu este de natură a atrage competenţa altei instanţe în soluţionarea cauzei decât cea care era competentă la momentul învestirii, în speţă nefiind incidente dispoziţiile art. 112 alin. (2) C. proc. civ., întrucât din actele procedurale şi probele administrate în cauză nu se poate concluziona că reclamanta a săvârşit un abuz de drept prin chemarea în judecată a acestui pârât numai în scopul sesizării instanţei competente pentru el.

Prin urmare, Judecătoria Oneşti nu mai putea să dispună, nici din oficiu şi nici la solicitarea pârâtei, declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei competente alternativ, respectiv cea de la sediul pârâtei S.C. C. S.R.L.

Sub un alt aspect, Înalta Curte constată că în prezenta cauză operează o competenţă de ordine privată, iar aceasta putea fi pusă în discuţie doar de către pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Se reţine că, potrivit înscrisurile aflate la dosar, societatea C. S.R.L. a fost introdusă în cauză la termenul din 2 aprilie 2019.

Faţă de succesiunea cronologică a actelor de procedură îndeplinite în cauză, Înalta Curte constată că excepţia necompetenţei a fost invocată prin întâmpinare de către pârâta S.C. C. S.R.L. (la 20 mai 2019), însă anterior, prin încheierea din 2 aprilie 2019, Judecătoria Oneşti îşi stabilise competenţa, în temeiul art. 94 şi art. 107 C. proc. civ., prin încheiere interlocutorie, aspect în raport de care instanţa nu se mai putea dezînvesti.

Prin sesizarea de către reclamant a Judecătoriei Oneşti, această instanţă, în raza căreia se situează domiciliul pârâtului A., a devenit competentă a judeca litigiul cu care a fost învestită, moment de la care orice altă instanţă, chiar competentă, a pierdut această prerogativă, raportat la dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oneşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oneşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - CL