Territorial jurisdiction for compulsory execution with multiple debtors: application of general concurrence rules to fix competent court despite debtors' differing domiciles
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice affirmed the competence of the Sector 2 Bucharest Court, resolving a negative conflict of jurisdiction by ordering that the execution request be processed by that forum, thereby prevading the initial declination by the Sector 2 Court and the subsequent declination by the Racari Court. The dispute arose from a creditor's request to authorize compulsory execution based on a promissory note involving two debtors with different domiciles, where the Sector 2 Court initially declined jurisdiction in favor of the Racari Court based on the guarantor's domicile, but the Racari Court, applying the rule for the principal debtor's seat, declined jurisdiction back to Sector 2. The Court held that under Article 651(1) of the Code of Civil Procedure, absent specific regulations for multiple debtors, Article 112 applies to prorogate competence to any court competent for any of the defendants; consequently, the creditor’s initial filing at the Sector 2 Court exercised the right of choice under Article 116, fixing jurisdiction at that location despite the subsequent separation of the claim regarding the guarantor, as the prorogation remains valid throughout the proceedings.
Legislator headnote
AI generatedart. 651 alin. (1) C. proc. civ, art. 116 C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 651 C. proc. civ, art. 112 C. proc. civ, art. 648 alin. (1) C. proc. civ; Territorial jurisdiction for compulsory execution with multiple debtors: application of general concurrence rules to fix competent court despite debtors' differing domiciles: Prezentul conflict a fost generat de modalitatea diferită în care instanţele aflate în conflict au înţeles să facă aplicarea dispoziţiilor art. 651 C. proc. civ., Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti prin raportare la domiciliul debitorului girant al biletului la ordin, iar Judecătoria Răcari reţinând sediul debitorului principal.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 30 octombrie 2019 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, BEJA A. prin B., la cererea creditoarei C. SRL, a solicitat încuviinţarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin seria x, număr x, emis de D. SRL la 18 octombrie 2019, avalizat de E..
Prin încheierea din 7 noiembrie 2019 a fost admisă cererea de încuviinţare a executării silite privind pe debitoarea D. SRL, a fost disjunsă cererea în ceea ce o priveşte pe debitoarea E., formându-se un nou dosar.
În dosarul astfel format, prin Sentinţa civilă nr. 10929 din 8 noiembrie 2019, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari.
În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut că, în raport de dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., competenţa, ca instanţă de executare, revine Judecătoriei Răcari având în vedere că localitatea de domiciliu a debitoarei E. se află în circumscripţia acestei instanţe, respectiv în jud. Dâmboviţa.
Învestită prin declinare, Judecătoria Răcari a pronunţat Sentinţa civilă nr. 1775 din 6 decembrie 2019, prin care a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
Pentru a dispune astfel, instanţa a constatat aplicabilitatea în speţă a prevederilor art. 651 alin. (1), coroborat cu art. 112 alin. (1) şi art. 116 C. proc. civ., reţinând că instanţa de executare competentă este judecătoria din circumscripţia căreia se află sediul debitorului principal, D. SRL.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Prezentul conflict a fost generat de modalitatea diferită în care instanţele aflate în conflict au înţeles să facă aplicarea dispoziţiilor art. 651 C. proc. civ., Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti prin raportare la domiciliul debitorului girant al biletului la ordin, iar Judecătoria Răcari reţinând sediul debitorului principal.
Potrivit dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor când legea dispune altfel (...).
Înalta Curte constată că, în absenţa unui text de lege special care să reglementeze cum se determină instanţa de executare în caz de pluralitate de debitori cu domicilii diferite, sunt aplicabile dispoziţiile art. 112 C. proc. civ., ce reglementează prorogarea legală de competenţă în cazul pluralităţii de pârâţi, în condiţiile în care, potrivit art. 648 alin. (1) C. proc. civ., dispoziţiile privitoare la drepturile şi obligaţiile debitorului se aplică în mod corespunzător şi terţilor garanţi.
Astfel, potrivit normelor legale menţionate anterior, cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia.
Prin urmare, se constată că instanţele competente să soluţioneze cererea de încuviinţare a executării silite sunt Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, ca instanţă în circumscripţia căreia se află sediul debitoarei D. SRL şi Judecătoria Răcari având în vedere domiciliul debitoarei E..
Potrivit art. 116 C. proc. civ. reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.
Prin depunerea cererii de încuviinţare a executării silite la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de art. 666 C. proc. civ., creditoarea a ales între cele două instanţe deopotrivă competente, raportat la domiciliile debitorilor D. SRL şi E., fixând competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
Prin urmare, această instanţă nu mai putea să dispună, din oficiu, declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei competente alternativ, respectiv cea de la domiciliul celuilalt debitor, fără a încălca voinţa creditoarei şi dispoziţiile art. 112 C. proc. civ. având în vedere că prorogarea de competenţă reglementată de articolul anterior menţionat îşi produce efecte pe tot parcursul procesului, independent de măsura disjungerii cererii în privinţa unui pârât.
În consecinţă, în aplicarea dispoziţiilor legale anterior menţionate, Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 ianuarie 2020.
Procesat de GGC - CL