Inadmissibility of extraordinary appeal against non-appealable filter panel decisions
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the extraordinary appeal filed by the defendant, thereby upholding the lower court's decision to annul his prior appeal and ordering him to pay 585 RON in litigation costs to the opposing party. The dispute centered on the defendant's attempt to challenge a "filter panel" decision, which had previously annulled his appeal against an appellate civil judgment on procedural grounds for failing to meet formal requirements. The court held that decisions issued by filter panels pursuant to Article 493(5) of the Code of Civil Procedure are expressly excluded from any subsequent legal remedies, including appeal and revision, as they address only formal admissibility criteria rather than the merits of the case; consequently, the requirement for a valid legal avenue for attack under Article 503 was not met, rendering the claim inadmissible.
Legislator headnote
AI generatedart. 503 alin. (1) C. proc. civ, art. 503 C. proc. civ, art. 634 alin. (1) C. proc. civ, art. 509 C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 24 C. proc. civ; Inadmissibility of extraordinary appeal against non-appealable filter panel decisions: The dispute centered on the defendant's attempt to challenge a "filter panel" decision, which had previously annulled his appeal against an appellate civil judgment on procedural grounds for failing to meet formal requirements. The court held that decisions issued by filter panels pursuant to Article 493(5) of the Code of Civil Procedure are expressly excluded from any subsequent legal remedies, including appeal and revision, as they address only formal admissibility criteria rather than the merits of the case; consequently, the requirement for a valid legal avenue for attack under Article 503 was not met, rendering the claim inadmissible.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis cited for the obligation to pay court costs in the dispositive order.
Full text
După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
1. Hotărârea supusă contestaţiei în anulare
Prin Decizia nr. 2359 din 5 decembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost anulat recursul declarat de pârâtul A. împotriva Deciziei nr. 23 din 30 ianuarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.
2. Contestaţia în anulare
Prin cererea depusă la 12 decembrie 2019, pârâtul A. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei nr. 2359 din 5 decembrie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017.
În cuprinsul cererii, contestatorul a susţinut că toate afirmaţiile sale sunt reale, iar actele false la care a făcut referire au fost anulate de Judecătoria Sighet.
De asemenea, contestatorul a arătat că nu a fost citat conform legii, iar din această cauză nu a fost posibil să îşi susţină cauza, completul de filtru nesupunând analizei probatoriul existent la dosar.
Contestaţia în anulare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2), (3) şi (4) C. proc. civ.
3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Potrivit art. 503 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata".
Alin. (2) şi alin. (3) al art. 503 C. proc. civ. reglementează alte motive pentru care poate fi exercitată calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare şi care vizează, exclusiv, hotărârile pronunţate de instanţele de recurs şi de apel, care nu sunt susceptibile de recurs.
În sensul dispoziţiilor art. 634 alin. (1) C. proc. civ. sunt hotărâri definitive: 1) hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului; 2) hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, neatacate cu recurs; 3) hotărârile date în primă instanţă, care nu au fost atacate cu apel; 4) hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs; 5) hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii şi 6) orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.
Contestaţia în anulare poate fi formulată doar împotriva hotărârilor judecătoreşti expres şi limitativ prevăzute de art. 509 C. proc. civ.. În caz contrar, ar fi încălcat principiul legalităţii căii de atac, prevăzut de art. 457 din acest act normativ, potrivit căruia căile de atac pot fi exercitate doar dacă sunt prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.
În cauză, prin Decizia nr. 2359 din 5 decembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost anulat recursul declarat de pârâtul A. împotriva Deciziei nr. 23 din 30 ianuarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.
Decizia împotriva căreia a fost exercitată calea de atac a contestaţiei în anulare a fost pronunţată în complet de filtru, în condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (5) C. proc. civ., aplicabil în cauză prin prisma dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., care stipulează în sensul că "în cazul în care completul este unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac".
Faţă de prevederile legale mai sus evocate, se constată că în completul de filtru se analizează aspecte care vizează legalitatea declarării recursului, îndeplinirea condiţiilor de formă prevăzute la art. 486 C. proc. civ., încadrarea motivelor în cazurile de casare reglementate de art. 488 din acelaşi act normativ, precum şi respectarea termenului de declarare a căii de atac.
Astfel, procedura examinării admisibilităţii recursului în completul de filtru vizează aspecte pur formale, care nu presupun analiza motivelor de recurs invocate de parte.
Înalta Curte reţine că prin art. 493 alin. (5) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit ca deciziile pronunţate în condiţiile reglementate de acest text legal să nu fie supuse niciunei căi de atac. Ca atare, aceste hotărâri nu pot fi atacate nici cu revizuire şi nici cu contestaţie în anulare.
În aplicarea dispoziţiilor legale mai sus menţionate se constată că împotriva deciziei nr. 2359 din 5 decembrie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017, nu poate fi exercitată nicio cale de atac.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, reţinând că nu sunt întrunite cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 503 C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare, ca inadmisibilă.
În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., îl va obliga pe contestator la plata sumei de 585 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul B., acestea fiind dovedite cu bonurile fiscale nr. x şi nr. y din 21 ianuarie 2020, emise de SC C. SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare declarată de pârâtul A., împotriva Deciziei nr. 2359 din 5 decembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017.
Obligă pe contestatorul A. la plata sumei de 585 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul B..
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 ianuarie 2020.
Procesat de GGC - CL