Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 16/2020 AI generated

Territorial jurisdiction of the enforcement court in enforcement contestations involving a prosecutor as debtor

Case Number Decizia nr. 16/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by assigning the case to the Pitești Court, civil section, overriding the Corabia Court's declination. The dispute arose from a contestation to enforcement and a request to reverse enforced execution filed by the Pitești County Court Prosecutor's Office against a prosecutor, seeking the annulment of an enforcement order and the restitution of 888 RON; both the Corabia and Pitești Courts had previously declined territorial jurisdiction, with Corabia citing general territorial rules and the Pitești Court invoking special rules for cases involving judicial staff. The High Court determined that under Articles 714(1) and 651(1) of the Code of Civil Procedure, the exclusive territorial jurisdiction for enforcement incidents lies with the enforcement court—the court that authorized the original enforcement—which was the Pitești Court, as it had granted the initial execution request, thereby establishing its competence despite the defendant's status as a prosecutor.

Legislator headnote

AI generated

art. 127 alin. (1) C. proc. civ, art. 127 alin. (3) din C. proc. civ, art. 127 alin. (3) C. proc. civ, art. 651 C. proc. civ, art. 651 alin. (1) C. proc. civ, art. 127 C. proc. civ; Territorial jurisdiction of the enforcement court in enforcement contestations involving a prosecutor as debtor: Judecătoria Piteşti, în esenţă, faţă de dispoziţiile art. 714 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) C. proc. civ., a reţinut că legiuitorul a stabilit, în materia contestaţiilor la executare, a cererilor de încuviinţare a executării silite, precum şi a oricăror alte incidente apărute în cursul executării silite, o competenţă teritorială exclusivă în favoarea judecătoriei în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Keywords

AI generated
territorial jurisdiction negative conflict of jurisdiction enforcement conflict rule Civil Procedure Code civil annulment

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Cererea de chemare în judecată:

Prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Corabia la data de 24 aprilie 2019, sub nr. x/2019, contestatorul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii A. şi B.E.J. B., pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea Încheierii nr. 58 din data de 4 aprilie 2019 emisă de B.E.J. B. în dosarul de executare nr. x/2017 şi întoarcerea executării silite prin restabilirea situaţiei anterioare, în sensul obligării intimatei la restituirea sumei de 888 RON către contestator.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:

2.1. Prin Sentinţa civilă nr. 645 din data de 8 iulie 2019, Judecătoria Corabia a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, invocată de către intimata A. prin întâmpinare, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti.

Pentru a hotărî astfel, în esenţă, Judecătoria Corabia a apreciat că, în cauză, îşi găseşte aplicabilitatea Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 7/2016, care, soluţionând recursul în interesul legii, a stabilit că sintagma "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanţă.

A reţinut că, la parag. 81 al acestei decizii, s-a arătat faptul că, în cadrul parchetelor funcţionează atât procurori, cât şi grefieri, sintagma utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 127 alin. (3) din C. proc. civ. "se aplică în mod corespunzător" trebuie înţeleasă ca referindu-se la desfăşurarea activităţii în cadrul unei unităţi de parchet ce funcţionează pe lângă instanţa arătată la alin. (1), indiferent dacă este vorba despre un procuror sau un grefier.

Totodată, a constatat că, la parag. 82 din aceeaşi decizie, s-a reţinut că argumentul potrivit căruia art. 127 alin. (3) C. proc. civ. este o normă cu caracter special, care este de strictă interpretare, ceea ce exclude o interpretare extensivă, nu subzistă câtă vreme textul nu exclude expres de la aplicare nicio categorie de grefieri, iar obligaţia de păstrare a aparenţei de imparţialitate se impune şi în raport cu grefierii care funcţionează la parchetele de pe lângă instanţe.

Judecătoria Corabia a avut în vedere şi faptul că, prin Decizia nr. 290/2018, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitatea a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., reţinând faptul că există elemente obiective care conduc în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului, întrucât instanţa din care face parte cumulează competenţa jurisdicţională cu calitatea de parte în proces.

În speţă, a reţinut faptul că intimata A. are calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi nu are competenţă jurisdicţională raportat la prezenta cauză, aspect ce reiese din adeverinţa nr. x/2019.

Prin urmare, având în vedere faptul că debitorul are sediul în Piteşti, Bd. x, judeţul Argeş şi nu a făcut dovada că executarea silită împotriva sa se desfăşoară în altă localitate, a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 714 alin. (1) raportat la art. 651 C. proc. civ., apreciind că instanţa competentă a soluţiona pricina este Judecătoria Piteşti.

De asemenea, a reţinut şi faptul că pe rolul Judecătoriei Piteşti există altă contestaţie la executarea care vizează aceleaşi acte de executare.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei, Judecătoria Piteşti, secţia civilă, prin Sentinţa civilă nr. 6962 din data de 22 noiembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de contestator, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Corabia, a constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă între Judecătoria Piteşti şi Judecătoria Corabia, a dispus suspendarea judecăţii şi înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Judecătoria Piteşti, în esenţă, faţă de dispoziţiile art. 714 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) C. proc. civ., a reţinut că legiuitorul a stabilit, în materia contestaţiilor la executare, a cererilor de încuviinţare a executării silite, precum şi a oricăror alte incidente apărute în cursul executării silite, o competenţă teritorială exclusivă în favoarea judecătoriei în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Însă, a constatat că în cauza dedusă judecăţii îşi găsesc pe deplin aplicabilitatea dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. potrivit cărora:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. (21) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor".

Totodată, a avut în vedere şi dispoziţiile art. 116 C. proc. civ., care prevăd că, în toate cazurile de competenţă teritorială alternativă, alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente revine reclamantului.

A constatat că intimata A. are calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, unitate de parchet ce funcţionează pe lângă instanţa arătată la alin. (1) şi (2) ale art. 127 C. proc. civ.

Astfel a reţinut că, în cauză, operează o prorogare legală de competenţă teritorială în favoarea Judecătoriei Corabia, instanţă judecătorească de acelaşi grad aflată în circumscripţia Curţii de Apel Craiova, învecinată cu Curtea de Apel Piteşti, în a cărei circumscripţie se află Judecătoria Piteşti - instanţa care ar fi fost competentă să judece contestaţia la executare şi cererea de întoarcere a executării silite.

De asemenea, a arătat că această soluţie este în acord şi cu Decizia nr. 7 din data de 16 mai 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte constată că Judecătoria Corabia şi Judecătoria Piteşti şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, prezentul conflict negativ de competenţă fiind generat de constatările diferite ale celor două judecătorii cu privire la dispoziţiile în temeiul cărora se stabileşte instanţa competentă teritorial a judeca pricina.

Astfel, ambele instanţe au reţinut că, în materia contestaţiei la executare, competenţa teritorială se determină potrivit normei cuprinse la art. 714 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) C. proc. civ., însă, Judecătoria Piteşti, raportat la calitatea intimatei A. de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, a făcut aplicarea art. 127 C. proc. civ.

În speţă, prin cererea înregistrată la data de 24 aprilie 2019 pe rolul Judecătoriei Corabia, contestatorul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a formulat contestaţie la executare şi cerere de întoarcere a executării silite, solicitând să se dispună anularea Încheierii nr. 58 din data de 4 aprilie 2019 emisă de B.E.J. B. în dosarul de executare nr. x/2017 şi întoarcerea executării silite prin restabilirea situaţiei anterioare, în sensul obligării intimatei A. la restituirea sumei de 888 RON către contestator.

Contestaţia la executare este de competenţa exclusivă a instanţei de executare, aşa cum rezultă din prevederile art. 714 alin. (1) coroborat cu art. 651 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 6 din O.U.G. nr. 1/2016, şi care prevede, în noua redactare, că "Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe".

Conform dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

În cauză, Judecătoria Piteşti, prin încheierea din data de 14 februarie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2017, a admis cererea formulată de creditoarea A. şi a încuviinţat executarea silită împotriva debitorului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, în dosarul execuţional nr. x/2017 deschis la B.E.J. B., reţinând şi că este competentă să soluţioneze cererea în raport de dispoziţiile art. 651 alin. (1) şi art. 666 C. proc. civ.

Cum cererea de încuviinţare a executării silite a fost admisă prin încheierea din data de 14 februarie 2017 a Judecătoriei Piteşti, competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţie la executare şi întoarcerea executării aparţine judecătoriei care a încuviinţat cererea de executare silită, şi anume Judecătoria Piteşti, ca instanţă de executare.

Această apreciere dă eficienţă principiului unicităţii instanţei de executare, care presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi contestaţiile la executare, ca instanţă de executare.

Prin urmare, faţă de cele anterior reţinute şi de temeiurile de drept evocate, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei Piteşti, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - CL