Disciplinary sanction against a prosecutor for denial of justice breaches and procedural interference, with admissibility of private audio recordings as evidence.

Asupra recursurilor de faţă:

Din examinarea lucrărilor aflate la dosar, constată următoarele:

I. Acţiunile disciplinare

Pe rolul secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, împotriva pârâtului A., având calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, au fost înregistrate:

- la data de 16 martie 2017, sub nr. x/2017, acţiunea disciplinară pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) teza întâi din Legea nr. 303/2004;

- la data de 24 aprilie 2017, sub nr. x/2017, acţiunea disciplinară pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), lit. b), lit. j) şi lit. l) din Legea nr. 303/2004;

- la data de 4 mai 2017, sub nr. x/2017, acţiunea disciplinară pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi lit. l) din Legea nr. 303/2004.

Cele trei acţiuni disciplinare au fost conexate în cadrul Dosarului nr. x/2017, în motivarea acestora arătându-se, în esenţă, următoarele:

Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. i) teza întâi din Legea nr. 303/2004, pârâtul procuror nu s-a abţinut de la soluţionarea Dosarului penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, deşi se afla într-o relaţie apropiată cu soţii B. şi C.

Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004:

În seara zilei de 15 decembrie 2016, în afara exercitării atribuţiilor de serviciu, acelaşi pârât, în cadrul discuţiei telefonice purtate cu numita D. (soţia numitului E., cercetat în stare de arest preventiv în Dosarul penal nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti) a făcut afirmaţii de natură a încălca standardele de conduită impuse magistraţilor, respectiv:

- vorbeşte despre nesoluţionarea Dosarelor nr. x/2014 şi y/2014, ce le-a avut în instrumentare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, urmare a plecării sale la D.N.A.;

- justifică acuzele ce-i sunt aduse privind neefectuarea unor activităţi de flagrant, deşi primise informaţiile necesare;

- susţine că aceste dosare nu s-au soluţionat legal prin clasare, acreditând ideea că această soluţie a fost dată de procurorul de caz "ori pe bani ori pe interese, să-l servească pe F., ca să-l vadă pe ăsta (n.r. E.) la puşcărie"

- face aprecieri defăimătoare referitoare la procurorii învestiţi cu soluţionarea Dosarelor nr. x/2016 (format ulterior plecării sale la DNA - ST Ploieşti) şi nr. 457/P/2016 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, precum şi referitoare la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, utilizând în repetate rânduri un limbaj violent;

- utilizează expresii inadecvate în caracterizarea unor persoane având calitatea de persoană vătămată sau martor în Dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti;

- îşi argumentează susţinerile prin expunerea situaţiei altor dosare instrumentate, privind pe numitul G.;

- manifestă preocupare pentru identificarea martorului cu identitate protejată pe care îl consideră a fi audiat în Dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, pârâtul a încălcat dispoziţiile referitoare la interdicţiile impuse funcţiei de magistrat, prin exercitarea unor activităţi specifice funcţiei de avocat, şi interdicţia de exprimare a opiniei cu privire la procesele în curs sau cu care a fost sesizat parchetul. S-a reţinut că, în cursul discuţiei telefonice:

- a sugerat posibilitatea formulării unei plângeri penale de către inculpatul Vlad împotriva procurorului de caz din Dosarul nr. x/2016 al PCA Ploieşti şi a dat indicaţii privind conţinutul plângerii şi organul competent a o soluţiona;

- a analizat conţinutul infracţiunilor cercetate în Dosarul nr. x/2016 al PCA Ploieşti;

- a discutat şi cerut relaţii asupra bunurilor ridicate în cadrul percheziţiei efectuate la locuinţa inculpatului E. în Dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti;

- a dat îndrumări privind realizarea apărărilor inculpatului E. şi a sugerat conţinutul întrebărilor ce ar trebui adresate martorului H..

Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004, pârâtul, în cadrul convorbirii telefonice purtate la data de 15 decembrie 2016 cu numita D., a dezvăluit date din Dosarele penale nr. x/2014 şi nr. y/2014 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, precum şi din Dosarul penal nr. x/2014 al DNA - ST Ploieşti - la care a fost reunit Dosarul penal nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, pe care le-a avut în instrumentare.

Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004, pârâtul, în cursul lunii septembrie 2016, a procedat la contactarea telefonică a domnului I., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, învestit cu soluţionarea Dosarului penal nr. x/2016, iar în cadrul discuţiilor purtate i-a solicitat să nu îl introducă în dosar pe numitul J. (ca persoană vătămată) şi să îl cerceteze pe ofiţerul de poliţie K..

Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, pârâtul a adoptat un comportament inadecvat şi agresiv în cadrul discuţiilor purtate la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti cu numitul J., de faţă fiind avocatul L. şi jurnalistul M., ocazie cu care a solicitat acestuia explicaţii privitoare la lansarea unor informaţii în legătură cu protejarea primarului N. şi a unor persoane de cetăţenie rusă, de către A. S-a mai reţinut că, în acelaşi context, a solicitat doamnei procuror O., învestită cu soluţionarea Dosarului nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, să precizeze dacă numitul J. a spus despre dumnealui că este "mână în mână cu ruşii". Totodată, s-a reţinut că a chemat la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti pe jurnalista P. şi pe şeful acesteia, cărora le-a solicitat explicaţii în legătură cu informaţiile vizând protejarea primarului N. şi a persoanelor de cetăţenie rusă de către procurorul cercetat şi identitatea persoanei care a lansat astfel de zvonuri.

Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004, pârâtul a solicitat doamnei O., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, în prezenţa unui martor, a unui avocat şi a unui jurnalist, să-i spună dacă din interceptările efectuate în Dosarul nr. x/2014 (pe care aceasta îl instrumenta şi în care se efectuau cercetări faţă de N., fostul primar al localităţii Valea Doftanei, pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie) rezultă ca numitul J. (martor în această cauză) ar fi vorbit la telefon cu jurnalista P. şi i-ar fi spus acesteia ca el este protectorul ruşilor.

În drept, Inspecţia Judiciară şi-a întemeiat acţiunile pe dispoziţiile art. 47 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 317/2004, în dovedirea cărora a invocat probele administrat în etapa administrativă a cercetării: înscrisuri, martori şi declaraţia pârâtului.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a criticat cele trei acţiuni disciplinare sub aspectul temeiniciei iar, în ceea ce priveşte acţiunea disciplinară exercitată la data de 16 martie 2017, şi sub aspectul nelegalităţii, respectiv a invocat excepţiile prescripţiei dreptului la acţiune şi lipsei calităţii procesuale pasive.

La termenul de judecată din data de 27 septembrie 2017, instanţa disciplinară a încuviinţat, în parte, probatoriul solicitat de părţi:

- pentru Inspecţia Judiciară, proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, proba testimonială, constând în audierea martorilor C., B., Q., D., R., H., I., S., T., O., J. şi L., şi proba constând în înregistrarea şi transcrierea înregistrării (pentru abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b), j) şi 1) din Legea nr. 303/2004);

- pentru pârât, proba cu înscrisuri (în circumstanţiere) şi proba testimonială, constând în audierea martorilor B. şi Q.;

De asemenea, instanţa disciplinară, din oficiu, a admis proba constând în audierea pârâtului.

Prin încheierea din 17 ianuarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis excepţia inadmisibilităţii probei cu înregistrarea şi transcrierea convorbirii telefonice din data de 15 decembrie 2016, purtată de către pârât cu numita D., reţinând că înregistrarea audio realizată de această din urmă persoană nu poate fi folosită ca probă în procesul disciplinar, întrucât a fost obţinută prin încălcarea legii, respectiv a fost procurată fără acordul pârâtului, iar scopul în care s-a realizat înregistrarea convorbirii telefonice nu este unul legitim, aducând atingere dreptului la viaţa privată a pârâtului, astfel cum este reglementat în art. 28 din Constituţia României, art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 341 alin. (2) din C. proc. civ., art. 74 din C. civ. şi art. 226 din C. pen.

II. Hotărârea instanţei de disciplină

Prin Hotărârea nr. 2P din 30 ianuarie 2018, Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară:

- a respins excepţiile prescripţiei dreptului la acţiune şi lipsei calităţii procesuale pasive, formulate de pârât cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. i) teza I din Legea nr. 303/2004,;

- a admis, în parte, acţiunile disciplinare conexe şi, în baza art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004, a aplicat pârâtului sancţiunea disciplinară constând în "excluderea din magistratură", pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) (2 abateri disciplinare), b), l) şi i) teza I din acelaşi act normativ;

- a respins acţiunile disciplinare conexe, în ceea ce priveşte săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. j) şi l) din Legea nr. 303/2004.

Pentru a hotărî astfel, instanţa disciplinară a reţinut, în esenţă, următoarele:

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, prin care pârâtul a susţinut că termenul de 2 ani, prevăzut de lege pentru exercitarea acţiunii disciplinare în ce priveşte abaterea prevăzută de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, s-a împlinit la data de 17 decembrie 2016, întrucât fapta a fost săvârşită în data de 17 decembrie 2014, iar, conform art. 66 alin. (2) din C. proc. pen., declaraţia de abţinere se face de îndată ce persoana obligată la aceasta a luat cunoştinţă de existenţa cazului de incompatibilitate, abaterea consumându-se instantaneu.

Instanţa disciplinară a apreciat că susţinerea pârâtului nu este întemeiată, în raport cu dispoziţiile art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, art. 2500 alin. (1) din C. civ., art. 305 - 311 şi art. 324 din C. proc. pen., activitatea procurorului în faza de urmărire penală având un caracter de continuitate.

Ţinând cont de caracterul continuu şi nemijlocit al atribuţiei de efectuare a urmăririi penale, astfel cum acesta rezultă din interpretarea literală şi teleologică a textelor legale menţionate, rezultă că şi obligaţia de a respecta dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, incumbă procurorului pe toată perioada exercitării respectivei activităţi de efectuare a urmăririi penale.

Atribuţia pârâtului de a efectua urmărirea penală în Dosarul penal nr. x/2014 nu s-a oprit, deci, la primul moment în care acesta a luat contact direct cu actele dosarului din care rezulta calitatea de administrator al celor doua societăţi a numitului B. (societăţi faţă de care la data de 16 decembrie 2014 a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale), ci a continuat până la data de 20 martie 2015, dată la care a dispus declinarea cauzei la DNA - ST Ploieşti.

Prin urmare, modalitatea de calcul a termenului de prescripţie trebuie stabilită prin raportare la întreaga perioadă în care pârâtul a efectuat urmărirea penală în cadrul Dosarului penal nr. x/2014, respectiv 16 decembrie 2014 - 20 martie 2015, întrucât acestuia îi revenea obligaţia de abţinere nu numai la momentul iniţial la care a luat cunoştinţă de starea de incompatibilitate în care se afla, ci pe toată durată efectuării urmăririi penale în cauză.

Cu privire la excepţia prescripţiei lipsei calităţii procesuale pasive, prin care pârâtul a susţinut că, întrucât la data de 17 decembrie 2016 s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii disciplinare în ce priveşte abaterea prevăzută de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, ulterior datei respective nu mai avea nici calitate procesuală pasivă în cadrul acţiunii disciplinare ce a fost exercitată împotriva sa pentru această abatere.

Instanţa disciplinară a apreciat că susţinerea pârâtului nu este întemeiată, în raport cu dispoziţiile art. 36 din C. proc. civ., care definesc calitatea procesuală ca rezultând "din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii", şi având în vedere considerentele pentru care a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.

Pe fondul cauzei.

A. În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. i) teza I, din Legea nr. 303/2004.

Au fost redate dispoziţiile art. 99 lit. i) teza I din Legea nr. 303/2004, care definesc abaterea disciplinară în discuţie ca fiind nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa, precum şi cele ale art. 4 alin. (1) şi art. 5 alin. (2) din aceeaşi lege, art. 9 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 328/2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi art. 104 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, referitoare la obligaţia de imparţialitate a magistraţilor, arătându-se că latura obiectivă a acestei abateri constă în omisiunea procurorului sau judecătorului de a formula cerere de abţinere, atunci când are cunoştinţă de faptul că se află în vreunul din cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege, cazuri menţionate de art. 64, coroborat cu art. 65 alin. (1) din C. proc. pen.

De asemenea, au fost invocate jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la conceptul de imparţialitate (Hotărârea din 24 mai 1989, cauza Hauschildt c. Danemarca şi Hotărârea din 1 octombrie 1982, cauza Piersack vs. Belgia).

S-a reţinut că, din probele administrate în cauză, rezultă că pârâtul i-a cunoscut pe soţii Tănase, încă din anul 2011, între familiile acestora concretizându-se o relaţie de prietenie, constând în participarea la diverse evenimente şi petreceri private, în perioada 2011 - 2013.

Existenţa unei relaţii apropiate între pârâtul procuror şi numita U., avocat în cadrul Baroului Prahova, a fost confirmată şi de către martorul Q., la acel moment procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, care şi-a format această convingere, urmare a faptului că pârâtul i-a solicitat sprijinul în legătură cu o problemă ortopedică pe care o avea mama numitei U.

S-a apreciat că relaţia de prietenie pe care pârâtul a avut-o cu soţii Tănase a fost una de notorietate, cunoscută, atât în cadrul grupului extins de prieteni pe care aceştia l-au frecventat în perioada 2011 - 2013, cât şi la nivelul conducerii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, creându-se, astfel, aparenţa unei relaţii apropiate, care ar putea da naştere oricând unei îndoieli legitime cu privire la respectarea, în mod imparţial, de către pârât a obligaţiilor profesionale ce-i reveneau în cadrul efectuării urmăririi penale, în Dosarul penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Instanţa disciplinară a constatat că pârâtul a continuat cercetările în cauză, chiar şi după momentul în care nu a mai avut niciun dubiu cu privire la persoana care era administratorul celor două societăţi comerciale, numitul B., societăţi faţă de care efectua urmărirea penală în Dosarul penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, acceptând, astfel, eventualitatea afectării aparenţei de imparţialitate, precum şi a încrederii cetăţenilor în actul de justiţie.

Sub aspectul laturii subiective, s-a reţinut că vinovăţia pârâtului în săvârşirea faptei, sub forma intenţiei indirecte, este dovedită şi rezultă din faptul că, deşi acesta a participat la mai multe petreceri private alături de soţii Tănase, cu care s-a aflat într-o relaţie de prietenie o perioadă îndelungată de timp, totuşi nu a înţeles să formuleze declaraţie de abţinere de la soluţionarea Dosarului penal nr. x/2014, acceptând eventualitatea afectării aparenţei de imparţialitate, precum şi a încrederii cetăţenilor în actul de justiţie. Prin conduita adoptată de pârât în instrumentarea Dosarului penal nr. x/2014, s-au creat premisele unei îndoieli cu privire la imparţialitatea sa, precum şi a întregului sistem judiciar în ansamblul său.

B. În ceea ce priveşte abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), b) şi j) din Legea nr. 303/2004.

Au fost redate dispoziţiile art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, care definesc abaterea disciplinară în discuţie ca fiind "manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu", arătându-se că obiectul abaterii este format din totalitatea normelor legale şi/sau regulamentare, inclusiv cele de conduită care reglementează onoarea, probitatea profesională ori prestigiul justiţiei, precum şi standardele de conduită unanim acceptate şi reputaţia sistemului judiciar în ansamblul său.

În acest sens au fost redate dispoziţiile art. 90 din Legea nr.

303/2004, art. 17 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi art. 104 din Legea nr. 161/2003.

S-a reţinut că, din probele administrate în cauză, rezultă că pârâtul, în cadrul discuţiei telefonice purtate la data de 15 decembrie 2016 cu numita D., a făcut mai multe afirmaţii de natură a încălca standardele de conduită impuse magistraţilor, formulând aprecieri personale cu privire la cauzele pe care le-a avut în lucru şi exprimând acuzaţii şi insulte la adresa unor colegi de-ai săi. Pârâtul a recunoscut fapta imputată şi a precizat că "regretă aceste lucruri şi intenţionează ca, cu proxima ocazie cu care se întâlneşte cu colegii săi din cadrul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, să le ceară scuze".

S-a apreciat că, prin folosirea unui limbaj jignitor, batjocoritor şi denigrator la adresa colegilor săi şi a unuia dintre martori, precum şi prin exprimarea unor aprecieri negative cu privire la activitatea de urmărire penală efectuată de către colegii respectivi, pârâtul a încălcat obligaţiile legale şi regulamentare anterior menţionate, fapta sa fiind de natură a aduce atingere onoarei şi reputaţiei profesionale, precum şi prestigiului justiţiei.

Sub aspectul laturii subiective, s-a reţinut că, prin afirmaţiile făcute în cadrul discuţiei telefonice din data de 15 decembrie 2016, pârâtul, deşi nu a urmărit atingerea reputaţiei profesionale a procurorilor F., I. şi R., a acceptat afectarea imaginii acestora, precum şi a întregului sistem de justiţie, acesta conştientizând efectele pe care afirmaţiile anterior indicate urmau să le producă asupra onoarei şi demnităţii funcţiei de magistrat.

Au fost redate dispoziţiile art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, care definesc abaterea disciplinară în discuţie ca fiind "încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii".

S-a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 125 alin. (3) din Constituţia României şi art. 5 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, funcţia de judecător şi procuror este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.

De asemenea, au fost menţionate prevederile art. 8 alin. (1) lit. b) şi art. 10 din Legea nr. 303/2004, care prevăd interdicţia magistratului de a îndeplini activităţi specifice profesiei de avocat.

Faţă de probele administrate în cauză, s-a reţinut că, în cadrul discuţiei telefonice din data de 15.12.2016, purtată cu numita D., pârâtul, prin explicaţiile oferite acesteia cu privire la situaţiile litigioase în care se afla soţul său, a încălcat interdicţia impusă de statutul magistratului, întrucât s-a substituit unei alte funcţii, respectiv aceea specifică profesiei de avocat.

Aceste explicaţii se refereau la posibilitatea legală pe care soţul numitei D. o avea, în situaţia în care era nemulţumit de soluţia dispusă în dosar, la percheziţia domiciliară ce a fost efectuată în cauză, la martorul cu identitate protejată, audiat în Dosarul penal nr. x/2016, la faptele pentru care E. era cercetat în cadrul dosarului penal respectiv, despre care "a spus că nu e bine să (le) recunoască (...) pentru că riscă să-şi ia nişte ani de puşcărie".

Sub aspectul laturii subiective, s-a reţinut că vinovăţia pârâtului în săvârşirea faptei este dovedită şi rezultă din aceea că, deşi cunoştea că statutul de magistrat îi impunea o anumită conduită, totuşi a acordat consultanţă juridică numitei D. cu privire la faptele pentru care era cercetat în acel moment soţul său, numitul E., respectiv cu privire la faptele care au făcut obiectul Dosarului penal nr. x/2014, dosar pe care 1-a avut spre instrumentare în momentul în care şi-a desfăşurat activitatea la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, urmarea produsă constând în deteriorarea încrederii şi a respectului opiniei publice faţă de funcţia de magistrat, cu consecinţa afectării imaginii justiţiei, ca sistem şi serviciu în apărarea ordinii de drept.

Au fost redate dispoziţiile art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004, care definesc abaterea disciplinară în discuţie ca fiind "nerespectarea secretului confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precum şi a altor informaţii de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei, cu excepţia celor de interes public, în condiţiile legii".

De asemenea, au fost menţionate prevederile art. 91 teza a II-a şi art. 62 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, art. 12 şi art. 15 alin. (1) din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi art. 258 alin. (2) din C. proc. pen., ca sediu juridic al obligaţiei impuse magistraţilor de a respecta secretul profesional.

S-a reţinut că, din conţinutul convorbirii telefonice din data de 15 decembrie 2016, rezultă că pârâtul a făcut doar referiri generale cu privire la anumite acte care au fost efectuate în respectivele cauze, nu cu privire la datele concrete din conţinutul acestor acte, pe care le-a realizat în cauză în calitatea sa de procuror.

S-a constatat că nu este îndeplinită condiţia nerespectării caracterului confidenţial al lucrărilor de către pârât, în lipsa căreia nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare în discuţie, sub aspectul laturii obiective.

De asemenea, s-a reţinut că nici sub aspectul laturii subiective nu se poate reţine în sarcina pârâtului vreo formă de vinovăţie în săvârşirea acestei abateri disciplinare, întrucât acesta nu a divulgat numitei D. date confidenţiale, ci a purtat doar o discuţie pe baza aspectelor pe care aceasta le cunoştea, atât de la soţul său, cât şi în calitate de administrator al uneia dintre societăţile implicate în cauză, cu atât mai mult cu cât o mare parte dintre informaţiile respective deveniseră publice, urmare a faptului că numitul E. a postat pe contul său personal de facebook denunţurile formulate în cauză, soluţiile dispuse de instanţa de judecată, comentarii, etc., iar cu privire la anumite măsuri care au fost dispuse în cauză au fost date comunicate de presă de către organele de urmărire penală.

Au fost redate dispoziţiile art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004, care definesc abaterea disciplinară în discuţie ca fiind "imixtiunea în activitatea altui judecător sau procuror".

S-a reţinut că, sub aspectul laturii obiective, elementul constitutiv al abaterii disciplinare reţinute în sarcina pârâtului constă în imixtiunea sa în activitatea procurorului I., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, învestit cu soluţionarea Dosarului penal nr. x/2016, în sensul solicitării adresate acestuia de a nu îl introduce în cauză pe numitul J., în calitate de persoană vătămată, şi de a-l cerceta pe ofiţerul de poliţie K..

De asemenea, s-a arătat că, prin conduita sa, pârâtul a încălcat dispoziţiile art. 11 alin. (3) şi art. 17 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi art. 4 din Legea nr. 303/2004.

Sub aspectul laturii subiective, s-a reţinut că pârâtul a săvârşit fapta cu vinovăţie, sub forma intenţiei indirecte de a interveni în activitatea altui procuror, în scopul arătat anterior, acceptând consecinţa imediată a conduitei sale, aceea de a aduce atingere principiului independenţei procurorului în efectuarea activităţilor de urmărire penală, în cauza ce-i fusese repartizată spre soluţionare.

C. În ceea ce priveşte abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi l) din Legea nr. 303/2004.

Au fost redate dispoziţiile art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, care definesc abaterea disciplinară în discuţie ca fiind "manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu".

Au fost menţionate dispoziţiile art. 4 alin. (1) şi art. 90 din Legea nr.

303/2004, art. 17 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi art. 104 din Legea nr. 161/2003, precum şi Declaraţia privind etica judiciară de la Londra (2010), ca fiind sediul juridic al obligaţiei impuse procurorului de a avea un comportament demn, rezervat, de natură a menţine neştirbit prestigiul justiţiei şi de a respecta standardele de conduită prevăzute în mod expres, clar şi fără echivoc în dispoziţiile legale şi regulamentare, naţionale şi internaţionale, a căror cunoaştere şi respectare este obligatorie, atât pe parcursul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu cât şi în afara exercitării acestora.

S-a reţinut că, din probele administrate în cauză, atât în faza cercetării disciplinare efectuate de către Inspecţia Judiciară, cât şi nemijlocit în faţa secţiei, rezultă că pârâtul, în afara exercitării atribuţiilor de serviciu, în cursul lunii mai 2015, în cadrul discuţiei purtate la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti cu numitul J., a solicitat acestuia explicaţii cu privire la acuzele ce i-au fost aduse, respectiv lansarea unor zvonuri în sensul protejării primarului N., cercetat pentru infracţiuni de corupţie în Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, şi a unor persoane de cetăţenie rusă, presupus a fi implicate în desfăşurarea unor activităţi infracţionale; acest comportament necorespunzător este de natură a aduce atingere onoarei, probităţii profesionale şi prestigiului justiţiei.

Sub aspectul laturii subiective, s-a reţinut că pârâtul a săvârşit fapta cu vinovăţie, sub forma intenţiei indirecte, încălcând cu ştiinţă normele care impun magistraţilor obligaţia de a avea un comportament demn şi rezervat şi prevăzând rezultatul faptei sale, constând în afectarea onoarei, probităţii profesionale şi a prestigiului justiţiei, şi acceptând eventualitatea producerii lui.

Au fost redate dispoziţiile art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004, care definesc abaterea disciplinară în discuţie ca fiind "imixtiunea în activitatea altui judecător sau procuror".

S-a reţinut că, pentru a fi îndeplinite cerinţele laturii obiective ale acestei abateri, fapta ilicită a pârâtului trebuie să constea în intervenţii pentru soluţionarea unor cereri, cu eludarea cadrului legal reglementat pentru toţi cetăţenii.

Or, raportat la probele administrate în cauză, în sarcina pârâtului nu poate fi reţinută săvârşirea acestei abateri, în ceea ce priveşte discuţia purtată de pârât cu doamna O., prin care i-a solicitat să-i spună dacă din interceptări rezultă vreo discuţie între jurnalista P. şi J., în cadrul căreia acesta din urmă ar fi afirmat că A. este protectorul ruşilor; această faptă nu constituie o cerere expresă a pârâtului de a o determina pe interlocutoare să adopte în cauză vreo măsură nelegală, contrară propriilor sale convingeri, ci, dimpotrivă, pârâtul procuror a dorit doar să-şi clarifice acuzaţiile nereale care i-au fost aduse.

D. Individualizarea sancţiunii

Au fost evocate criteriile de individualizare prevăzute de dispoziţiile art. 100 din Legea nr. 303/2004, respectiv împrejurările, gravitatea concretă şi consecinţele faptelor săvârşite, precum şi probatoriul administrat în cauză.

În raport cu acestea, constatându-se că pârâtul a săvârşit, în diferite perioade de timp, cinci abateri disciplinare distincte, s-a apreciat că atitudinea pârâtului denotă un caracter repetitiv al încălcării normelor legale şi regulamentare care instituiau în sarcina sa obligaţiile impuse de statutul şi demnitatea funcţiei de magistrat.

De asemenea, s-a avut în vedere diversitatea abaterilor disciplinare săvârşite de pârâtul procuror, precum şi faptul că în cadrul unei singure abateri disciplinare pârâtul a săvârşit mai multe acte materiale faţă de aceeaşi persoană sau faţă de persoane diferite, iar în cadrul cercetărilor pârâtul a avut o poziţie procesuală nesinceră, dovedind că nu a înţeles caracterul grav al faptelor sale şi nici care este conduita pe care trebuia s-o adopte în calitate de magistrat.

S-a arătat că scopul sancţiunilor disciplinare este de a preveni săvârşirea de abateri de la normele legale şi regulamentare, de la reguli etice şi deontologice dar, în acelaşi timp, şi de a asigura societatea că activitatea Ministerului Public se desfăşoară în condiţii de legalitate, iar îndatoririle specifice profesiei de procuror sunt riguros îndeplinite, tocmai pentru ca cetăţenii să aibă încredere în această autoritate fundamentală a statului de drept.

Ca urmare, în temeiul dispoziţiilor art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004, a fost aplicată pârâtului sancţiunea disciplinară constând în excluderea din magistratură.

III. Calea de atac formulată

Împotriva încheierii din 17 ianuarie 2018 a formulat recurs reclamanta, iar împotriva Hotărârii nr. 2P din 30 ianuarie 2018 au declarat recurs ambele părţi.

A. Recursul reclamantei Inspecţia Judiciară

Recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susţinând că hotărârile atacate sunt nelegale, fiind date cu încălcarea normelor de drept material, raportat la probele administrate în cauză şi motivele care au condus la pronunţarea soluţiei.

a) Încheierea din 17 ianuarie 2018 a fost criticată în ceea ce priveşte dispoziţia de admitere a excepţiei inadmisibilităţii probei cu înregistrarea şi transcrierea convorbirii telefonice din data de 15 decembrie 2016, purtată de către pârât cu numita D., invocându-se următoarele argumente:

În mod greşit instanţa disciplinară a analizat inadmisibilitatea probei respective ca o excepţie, iar nu ca o cerere în cadrul procesului de probaţiune judiciară, întrucât, conform art. 245 din C. proc. civ., excepţia procesuală este un obstacol al cererii, efectul pe care tinde să-l realizeze fiind amânarea judecăţii, declinarea competenţei sau refacerea unor acte sau respingerea cererii, respectiv stingerea procesului, fără a pune în discuţie fondul pretenţiei deduse judecăţii. Or, admisibilitatea probelor ţine de apărarea pe fond, care constituie o negare a dreptului reclamantului, un mijloc prin care pârâtul apelează la instituţii de drept material pentru a dovedi că pretenţia reclamantului nu este întemeiată, în fapt sau în drept.

S-a arătat că proba înregistrării convorbirii telefonice din data de 15 decembrie 2016 este admisibilă, în raport cu dispoziţiile art. 255 alin. (1) şi art. 341 din C. proc. civ., art. 28 din Constituţia României şi art. 71 din C. civ., întrucât, aşa cum rezultă din analiza conţinutului ei, nu vizează aspecte care ţin de viaţa intimă, personală sau de familie a pârâtului procuror, ci, dimpotrivă, expune situaţii şi exprimă opinii în legătură cu soluţionarea unor dosare şi cu activitatea unor procurori.

b) Hotărârea nr. 2P din 30 ianuarie 2018 a fost criticată în ceea ce priveşte soluţia de respingere a acţiunilor disciplinare conexe, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. j) şi l) din Legea nr. 303/2004, fiind invocate următoarele argumente:

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004, instanţa disciplinară în mod greşit a apreciat că nu este îndeplinită condiţia nerespectării caracterului confidenţial al lucrărilor.

Astfel, arată recurenta-reclamantă, în raport cu declaraţiile pârâtului şi ale martorei D., date în faţa inspectorilor judiciari şi în faţa secţiei pentru procurori în materie disciplinară, prin care aceştia au recunoscut integral conţinutul discuţiei purtate (avute în vedere de instanţa disciplinară la stabilirea situaţiei de fapt), informaţiile furnizate de pârât privind acte efectuate în Dosarele penale nr. x/2014, nr. y/2014 şi nr. 119/P/2015 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, reunit după declinare la Dosarul nr. x/2014 al DNA - ST Ploieşti, pe care le-a avut în instrumentare, au caracter confidenţial.

Legiuitorul nu precizează care sunt tipurile de informaţii pe care magistratul nu are dreptul să le divulge, singura excepţie prevăzută vizând informaţiile de interes public.

Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, se exceptează de la accesul liber al cetăţenilor, printre altele, informaţiile privind procedura în timpul anchetei penale dacă se periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse confidenţiale. Or, informaţiile pe care pârâtul le-a adus la cunoştinţă numitei D. vizau aspecte rezultate din procedee probatorii folosite în cadrul anchetei penale desfăşurate în cadrul dosarelor penale instrumentate, caracterul confidenţial al acestora rezultând din caracterul nepublic al urmăririi penale, recunoscut, de altfel, de instanţa disciplinară, care a reţinut în considerentele hotărârii că dosarele respective se aflau la momentul la care a avut loc convorbirea telefonică în faza de urmărire penală.

Din probele administrate, a rezultat că D. nu cunoştea datele comunicate referitor la Dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, declinat şi reunit, ulterior, la Dosarul nr. x/2014 al DNA - ST Ploieşti, răspunsul acesteia la afirmaţiile procurorului cercetat, în sensul că "Şi datorita lui E. l-am luat pe G., G. era prieten bun cu ăsta, adică au fost multe lucruri.", fiind "A, deci ... E lanţul slăbiciunilor."

Analiza convorbirii telefonice purtate la data de 15 decembrie 2016 (confirmată de interlocutori prin declaraţiile lor) relevă, referitor la Dosarele penale nr. x/2014 şi nr. y/2014 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, faptul că o serie de date concrete dezvăluite de către procurorul cercetat nu erau cunoscute interlocutoarei sale, fiindu-i comunicate de către acesta (exemplificăm: Iar interceptările alea au fost la mine. Eu n-am văzut nimic aşa ceva spus." - f. x/40; "Ăia au fost prinşi când am intrat în percheziţie au fost prinşi cu material lemnos în plus, ăia au făcut ce au făcut în pădure../" - f. x/40).

Împrejurările că pe contul său de facebook, anterior discuţiei telefonice purtate, E. publicase denunţurile pe care le formulase în Dosarele nr. x/2014 şi nr. y/2014 ale PCA Ploieşti (21 noiembrie 2016) şi soluţia dată în contestaţia formulată de DNA - ST Ploieşti împotriva Încheierii de şedinţă nr. 367 din 18 august 2015 pronunţate de Tribunalul Prahova vizând luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul G. (21 august 2015), datele dobândind caracter public în raport de cele reţinute prin Decizia nr. 4546 din 27 noiembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, că pe site-ul PCA Ploieşti fuseseră postate comunicate privind acte de urmărire penală efectuate în cele două dosare referitoare, preluate de publicaţii care au relevat informaţii privind efectuarea de cercetări de către procurori din cadrul PCA Ploieşti, nu sunt de natură să schimbe caracterul confidenţial al informaţiilor puse în discuţie de către procurorul cercetat în cadrul convorbirii purtate la data de 15 decembrie 2016.

În niciuna dintre aceste situaţii nu s-a făcut referire la datele concrete dezvăluite de către procurorul cercetat în cadrul convorbirii telefonice analizate, vizând capcanările de arbori realizate, rezultatul percheziţiilor efectuate ("au fost prinşi când am intrat în percheziţie au fost prinşi cu material lemnos în plus"), dispunerea şi rezultatul efectuării unor activităţi de interceptare, cu referire la Dosarele nr. x/2014 şi nr. y/2014 ale PCA Ploieşti ori modul de desfăşurare a cercetărilor în Dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti reunit, urmare declinării la Dosarul nr. x/2014 al DNA - ST Ploieşti.

Pe de altă parte, în Dosarul nr. x/2016 al PCA Ploieşti (format urmare declinării competenţei de soluţionare a Dosarului nr. x/2014 în favoarea DNA, secţia de combatere a corupţiei şi respectiv, a disjungerii şi declinării dispuse în Dosarul nr. x/2015, prin Ordonanţa din data de 18 martie 2016 a DNA, secţia de combatere a corupţiei), urmărirea penală a fost doar parţial finalizată, prin ordonanţa de clasare adoptată la data de 28 octombrie 2016 fiind dispuse şi numeroase soluţii de disjungere a cauzei şi declinare a cauzelor disjunse în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, a Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina şi, respectiv, a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.

În ceea ce priveşte latura subiectivă, pentru existenţa abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004 legiuitorul nu a prevăzut o formă specifică de vinovăţie, care trebuie raportată la afectarea încrederii cetăţenilor în sistemul judiciar şi în aprecierea căreia trebuie pornit de la standardele de conduită profesională reglementate de art. 15 alin. (1) din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor.

Mobilul care a determinat încălcarea de către magistrat a dispoziţiilor legale şi scopul urmărit de acesta nu condiţionează existenţa laturii subiective.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004, în mod greşit a apreciat instanţa disciplinară că discuţia purtată cu doamna O. nu constituie o cerere expresă de a o determina pe aceasta să adopte în cauză vreo măsură nelegală, contrară propriilor sale convingeri.

S-a arătat că elementul material al laturii obiective a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004 cuprinde o singură ipoteză, respectiv imixtiunea în activitatea altui judecător sau procuror, fără să prevadă un scop specific, ca în cazul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. n) din aceeaşi lege.

Cum, în limbaj comun, prin imixtiune se înţelege un amestec nemotivat şi nedorit în treburile altuia, solicitarea adresata procurorului O. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, în prezenţa unui martor, a unui avocat şi a unui jurnalist, de către procurorul A., de a-i spune dacă din interceptările efectuate în Dosarul nr. x/2014 (pe care aceasta îl instrumenta şi în care se efectuau cercetări faţă de N., fostul primar al localităţii Valea Doftanei, pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie) ar rezulta că numitul J. (martor în această cauză) ar fi vorbit la telefon cu jurnalista P. şi ar fi spus acesteia că el este protectorul ruşilor, constituie o imixtiune, privită prin raportare la dispoziţiile art. 132 alin. (1) din Constituţia României, art. 3 alin. (1), art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 62 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 şi, respectiv, art. 7 şi art. 11 alin. (3) din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor.

În ceea ce priveşte latura subiectivă, vinovăţia magistratului se raportează, pe de o parte, la încălcarea independenţei procurorului în efectuarea urmăririi penale, iar pe de altă parte, la alterarea încrederii cetăţenilor în sistemul judiciar.

Or, procurorul cunoştea că nu poate interveni în activitatea altui magistrat, însă a acceptat să aducă atingere independenţei procurorului în efectuarea actelor de urmărire penală în cauza ce îi fusese repartizată spre soluţionare, săvârşind abaterea disciplinară analizată cu vinovăţie sub forma intenţiei indirecte.

c) Pentru motivul şi argumentele invocate, recurenta-reclamantă a solicitat casarea, în parte, a încheierii din data de 17 ianuarie şi a Hotărârii nr. 2P din 30 ianuarie 2018 şi, în rejudecare, admiterea probei cu înregistrarea şi transcrierea înregistrării convorbirii telefonice din data de 15 decembrie 2016, respectiv admiterea în integralitate a acţiunilor disciplinare conexe, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. j) şi l) din Legea nr. 303/2004.

B. Recursul pârâtului A.

Recurentul-pârât a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., susţinând că hotărârea atacată, cu excepţia soluţiei de respingere a acţiunilor disciplinare conexe pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. j) şi l) din Legea nr. 303/2004, este netemeinică şi nelegală, fiind invocate următoarele argumente:

Cu privire la respingerea excepţiilor prescripţiei dreptului la acţiunea disciplinară şi lipsei calităţii procesuale pasive pentru abaterea prevăzută de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, au fost încălcate dispoziţiile:

- art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, raportat la art. 66 alin. (2) din C. proc. pen., care folosesc sintagmele explicite "nu mai târziu de 2 ani", pentru termenul de exercitare a acţiunii disciplinare, şi "de îndată", pentru formularea declaraţiei de abţinere, tocmai în scopul de a sublinia caracterul imediat al consumării abaterii şi de a limita în timp posibilitatea atragerii răspunderii disciplinare;

- art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 şi art. 2500 din C. civ., întrucât încălcarea obligaţiei de abţinere este o abatere disciplinară care se consumă imediat, iar raportat la data de 17 decembrie 2014, la care se susţine în acţiune că a avut loc abaterea disciplinară, la data de 17 decembrie 2016 s-a împlinit termenul de prescripţie stabilit de art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, stingându-se dreptul material la exerciţiul acţiunii disciplinare; pe cale de consecinţă, la data de 16 martie 2017, când a fost promovată acţiunea disciplinară, recurentul-pârât nu putea avea calitate procesuală pasivă în sensul dispoziţiilor art. 36 din C. proc. civ.

Pentru argumentele arătate, pe care le invocă în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 teza a II-a din C. proc. civ., recurentul-pârât a solicitat casarea hotărârii atacate în ce priveşte soluţia de respingere a celor două excepţii, admiterea acestora şi respingerea acţiunii pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004.

Cu privire la soluţia de admitere a acţiunilor disciplinare conexe pentru celelalte abaterii, s-a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu greşita aplicare a normelor de drept material [art. 488 alin. (1) pct. 8 teza a II-a din C. proc. civ..], respectiv cuprinde motive contradictorii [art. 488 alin. (1) pct. 6 teza a II-a din C. proc. civ..].

Astfel:

Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, a susţinut că în mod greşit, în raport cu situaţia reală, care atestă că recurentul-pârât nu avea motive legale de abţinere, a reţinut instanţa disciplinară în sarcina sa săvârşirea abaterii disciplinare în discuţie.

Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, a susţinut că în mod greşit a fost avută în vedere, ca probă, convorbirea telefonică din data de 15 decembrie 2016, purtată de recurentul-pârât cu numita D., de vreme ce, prin Încheierea din 17 ianuarie 2018, s-a reţinut că înregistrarea şi difuzarea respectivei convorbiri s-au făcut prin încălcarea legii, în scop nelegitim, aducându-se atingere vieţii private a magistratului, fiind exclusă din probatoriu.

De asemenea, susţine recurentul, pentru a subzista în această variantă normativă, manifestările care aduc atingere onoarei, probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, deşi nu sunt săvârşite în loc public, trebuie să fi ajuns la cunoştinţa publicului, prin mijloace cum ar fi presă, televiziune etc. [Art. 488 alin. (1) pct. 6 teza a II-a din C. proc. civ.]

Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, a susţinut că în mod greşit s-a reţinut în sarcina sa că, în cursul convorbirii telefonice din 15 decembrie 2016, a conferit interlocutoarei D. consultaţii de natură juridică, substituindu-se funcţiei specifice profesiei de avocat; această concluzie reprezintă o greşită aplicare a prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, întrucât, în mod evident, interdicţia are în vedere activităţi specifice avocaţiale, în sensul art. 3 din Legea nr. 51/1995 şi art. 89 din Statutul profesiei de avocat, activităţi care nu au fost realizate de recurent. [Art. 488 alin. (1) pct. 8 teza a II-a din C. proc. civ..]

Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004, a arătat că în mod greşit s-a reţinut că ar fi intervenit pe lângă procurorul I. în scopul influenţării modului în care acesta instrumenta Dosarul nr. x/2016, cerându-i să nu introducă în cauza respectivă pe martorul J., în cauză nefiind făcută dovada unei acţiuni a recurentului de natură a constitui o imixtiune în activitatea procurorului I., alta decât simpla afirmaţie a acestuia.

S-a susţinut că elementul material al acestei abateri trebuie să se realizeze printr-o acţiune de natură a determina sau influenţa o anumită conduită, soluţie a magistratului, afectând independenţa de decizie a acestuia, acţiune care trebuie probată, pentru a se putea aprecia dacă este vorba de o afectare a independenţei magistratului.

S-a arătat că susţinerea procurorului I. nu este dovedită, în condiţiile în care convorbirea dintre cei doi magistraţi a fost telefonică, iar numitul J. nu confirmă că ar fi auzit-o şi martorii din biroul procurorului I. nu au auzit conţinutul convorbirii, relatând ce le-a spus acesta. [Art. 488 alin. (1) pct. 8 teza a II-a din C. proc. civ..]

Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, s-a arătat că în mod greşit s-a reţinut că, în cursul lunii mai 2015, în cadrul unei discuţii purtate la sediul P.C.A. Ploieşti, la care au participat J., L., M., P., O. şi recurentul-pârât, acesta din urmă a avut o atitudine necorespunzătoare statutului său de magistrat, în sensul că ar fi folosit un ton superior, ameninţător şi agresiv; în cursul cercetării disciplinare, niciunul din martorii audiaţi nu au confirmat că s-au simţit ameninţaţi sau intimidaţi sau că recurentul ar fi avut o atitudine violentă, agresivă, mai mult decât o nervozitate a tonului.

Se susţine că, din simpla lecturare a declaraţiilor martorilor la discuţia respectivă, se poate concluziona că aprecierea instanţei disciplinare referitoare la afectarea prestigiului justiţiei printr-un presupus comportament "nedemn" al recurentului este subiectivă şi exagerată, nesusţinută de probe clare, care să-i confere o minimă obiectivitate. [Art. 488 alin. (1) pct. 8 teza a II-a din C. proc. civ..]

De asemenea, arată recurentul, cu privire la această abatere disciplinară a solicitat, în apărare, să se constate prescrierea dreptului la exercitarea acţiunii, având în vedere împrejurarea că data exactă a comiterii faptei imputate nu a fost stabilită în acţiunea disciplinară ("în cursul lunii mai 2015"), iar dubiul îi profită, existând posibilitatea ca, la data de 2 mai 2017, când a fost promovată acţiunea disciplinară, dreptul la exercitarea acesteia să fi fost prescris.

Se susţine că era necesar ca instanţa de fond să se pronunţe asupra cererii sale, având în vedere că este o apărare de fond cu caracter peremptoriu, invocată în cursul dezbaterilor şi în concluziile scrise, chiar dacă prescripţia nu a fost invocată pe calea excepţiei. Neprocedând astfel, susţine recurentul-pârât, instanţa disciplinară a încălcat dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., referitoare la cuprinsul hotărârii judecătoreşti. [Art. 488 alin. (1) pct. 8 teza a I din C. proc. civ.]

Pentru argumentele arătate, pe care le invocă în susţinerea motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., recurentul-pârât a solicitat casarea, în parte, a hotărârii atacate şi respingerea acţiunilor disciplinare conexe.

IV. Apărările părţilor

Ambele părţi au depus la dosar întâmpinare, în care şi-au formulat apărările, reiterând, în esenţă, argumentele invocate în faţa instanţei disciplinare şi în cererile de recurs.

V. Considerentele Înaltei Curţi

Examinând hotărârile atacate, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele şi criticile formulate de recurenţi, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, în parte, pentru motivele şi argumentele care vor fi prezentate în continuare.

A. Recursul formulat de Inspecţia Judiciară vizează atât încheierea din 17 ianuarie 2018, cât şi Hotărârea nr. 2P din 30 ianuarie 2018.

a) încheierea din 17 ianuarie 2018 a fost criticată în ceea ce priveşte dispoziţia de admitere a excepţiei inadmisibilităţii probei cu înregistrarea şi transcrierea convorbirii telefonice din data de 15 decembrie 2016, purtată de către pârât cu numita D..

A fost invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susţinându-se, în esenţă, că hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 245, art. 255 alin. (1) şi art. 341 din C. proc. civ., art. 28 din Constituţia României şi art. 71 din C. civ., întrucât în mod greşit a fost soluţionată ca o excepţie procesuală, iar nu ca o apărare de fond, pe de o parte, şi că proba înregistrării convorbirii telefonice este admisibilă, întrucât nu vizează aspecte care ţin de viaţa intimă, aşa cum greşit a reţinut instanţa disciplinară.

Recursul este fondat.

Într-adevăr, din coroborarea dispoziţiilor legale invocate de recurenta-reclamantă, rezultă că înregistrările audio sunt mijloace de probă, dacă servesc la stabilirea unui fapt care poate duce la soluţionarea procesului şi nu au fost obţinute prin încălcarea legii ori a bunelor moravuri.

Prevederile art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 74 din C. civ. şi art. 226 din C. pen., invocate de instanţa disciplinară ca temei al respingerii probei cu înregistrarea şi transcrierea convorbirii telefonice din data de 15 decembrie 2016, vizează dreptul persoanei la respectarea vieţii private.

Astfel, deşi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, recunoaşte că dreptul la viaţă privată conţine şi o componentă relativă la dreptul la viaţă privată socială, profesională, acest drept nu este unul absolut, ci este limitat de protejarea drepturilor şi a libertăţilor altora, de necesitatea apărării ordinii şi prevenirii faptelor penale ori a protejării moralei.

În cauză, convorbirea avută nu poate fi caracterizată ca ţinând de viaţa privată intimă sau socială ori de viaţa de familie a pârâtului procuror, de vreme ce, aşa cum rezultă din analiza conţinutului acesteia, în cadrul discuţiei purtate cu soţia unei persoane cercetate într-un dosar penal, contrar normelor de conduită impuse magistraţilor, procurorul pârât expune situaţii şi exprimă opinii în legătură cu soluţionarea unor dosare şi cu activitatea unor procurori, împrejurări care nu pot fi încadrate în sfera vieţii private sau de familie a acestuia; acceptând implicarea sa într-o activitate ce prejudiciază nu numai propria sa reputaţie, ci şi pe cea a instituţiei şi a sistemului de drept în ansamblul său, recurentul-pârât şi-a asumat şi rezultatul faptelor sale, respectiv împrejurarea că discuţia purtată ar putea fi înregistrată şi redată în public.

Acest aspect a fost reţinut, de altfel, în motivarea hotărârii atacate, instanţa disciplinară constatând că pârâtul procuror a făcut mai multe aprecieri negative cu privire la activitatea de urmărire penală desfăşurată de colegii săi procurori, în cadrul unor dosare aflate pe rolul parchetului sau în care se dispusese deja o soluţie şi, cum toate aceste afirmaţii au ajuns la cunoştinţa publicului, a fost afectat în mod grav prestigiul şi imaginea justiţiei, care, pentru o funcţionare adecvată, trebuie să se bucure de încrederea deplină a opiniei publice.

Conform art. 139 alin. (3) din C. proc. pen. "Înregistrările prevăzute în prezentul capitol, efectuate de părţi sau de alte persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terţii. Orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege."

Rezultă, din dispoziţiile legale citate, că, în cazul înregistrărilor private efectuate de părţi sau alte persoane cu privire la propriile convorbiri sau comunicări, condiţia de admisibilitate prevăzută art. 341 alin. (2) teza a II-a din C. proc. civ., referitoare la obţinerea lor în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, nu mai subzistă; obligaţia aplicării întocmai a procedurilor şi metodologiilor legale, în demersul de obţinere a probei înregistrării, incumbă, aşadar, numai autorităţilor statului, nu şi părţilor sau altor persoane.

Cu privire la acest aspect, în doctrină s-a arătat că părţile îşi pot înregistra propriile convorbiri pe care le poartă cu terţii şi care pot fi folosite ca mijloace de probă, cu condiţia neimplicării din partea organelor statului şi a adoptării unei poziţii pasive în conducerea firului discuţiilor, în sensul de a nu regiza convorbirea cu scopul de a-şi preconstitui probe în eventualitatea unui proces penal, prin formularea unor întrebări şi răspunsuri care să provoace la obţinerea de probe.

Or, în cauză, pe lângă lipsa caracterului privat, familial al convorbirii, o altă caracteristică a acesteia este că a fost iniţiată de către chiar procurorul pârât, fiind exclusă orice suspiciune de regizare din partea interlocutorului, iar înregistrarea nu a fost efectuată de organele statului, ci de o altă persoană, soţia unei persoane cercetate într-un dosar penal, din iniţiativa şi cu mijloace proprii, putând fi, deci, încadrată în sfera mijloacelor de probă admisibile.

Nu în ultimul rând, rezultă din chiar cuprinsul art. 226 din C. pen., referitor la protecţia vieţii private, invocat de instanţa disciplinară ca temei al respingerii probei, că faptele incriminate de textul legal în discuţie (menţionate la alin. (1) şi (2) ca aducând atingere vieţii private a persoanei nu constituie infracţiune dacă sunt săvârşite în anumite împrejurări sau sunt justificate de un interes legitim (alin. (4).

Astfel, potrivit art. 226 din C. pen., care poartă denumirea marginală - Violarea vieţii private:

"(1) Atingerea adusă vieţii private, fără drept, prin fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuinţă sau încăpere ori dependinţă ţinând de aceasta sau a unei convorbiri private se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.

(2) Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, fără drept, a sunetelor, convorbirilor ori a imaginilor prevăzute în alin. (1), către o altă persoană sau către public, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

(4) Nu constituie infracţiune fapta săvârşită:

a) de către cel care a participat la întâlnirea cu persoana vătămată în cadrul căreia au fost surprinse sunetele, convorbirile sau imaginile, dacă justifică un interes legitim;

b) dacă persoana vătămată a acţionat explicit cu intenţia de a fi văzută ori auzită de făptuitor;

c) dacă făptuitorul surprinde săvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea săvârşirii unei infracţiuni;

d) dacă surprinde fapte de interes public, care au semnificaţie pentru viaţa comunităţii şi a căror divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs persoanei vătămate.

(...)"

În speţă, a fost vorba despre o convorbire privată, însă înregistrarea a fost realizată prin voinţa persoanei căreia recurentul s-a adresat (alin. (4) lit. b) şi surprinde fapta de interes public care justifică divulgarea materialului (alin. (4) lit. d).

Pentru aceste considerente şi raportat la dispoziţiile legale menţionate, urmează a fi admis recursul reclamantei împotriva încheierii din 17 ianuarie 2018, casată, în parte, această încheiere şi respinsă excepţia inadmisibilităţii probei cu înregistrarea şi transcrierea convorbirii telefonice din data de 15 decembrie 2016, purtată de către procurorul A. cu numita D. Va fi admisă proba respectivă şi menţinute celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.

b) Hotărârea nr. 2P din 30 ianuarie 2018 a fost criticată în ceea ce priveşte soluţia de respingere a acţiunilor disciplinare conexe, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. j) şi l) din Legea nr. 303/2004.

A fost invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susţinându-se, în esenţă, că hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor legale privind răspunderea disciplinară:

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004, s-a arătat că instanţa disciplinară în mod greşit a apreciat că nu este îndeplinită condiţia nerespectării caracterului confidenţial al lucrărilor, acest caracter rezultând din declaraţiile pârâtului şi ale martorei D., date în faţa inspectorilor judiciari şi în faţa secţiei pentru procurori în materie disciplinară, prin care au recunoscut integral conţinutul discuţiei purtate (avute în vedere de instanţa disciplinară la stabilirea situaţiei de fapt); informaţiile furnizate de pârât privesc acte efectuate în Dosarele penale nr. x/2014, nr. y/2014 şi nr. 119/P/2015 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, reunit după declinare la Dosarul nr. x/2014 al DNA - ST Ploieşti, pe care pârâtul le-a avut în instrumentare, informaţii care aveau caracter confidenţial şi nu erau cunoscute de interlocutoarea D.

Recursul nu este fondat.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004, "Constituie abateri disciplinare: (...) nerespectarea secretului deliberării sau a confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precum şi a altor informaţii de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei, cu excepţia celor de interes public, în condiţiile legii, dacă fapta nu constituie infracţiune;".

Într-adevăr, potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, procurorii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum şi pentru faptele care afectează prestigiul justiţiei.

Încălcarea dispoziţiilor privind respectarea confidenţialităţii poate, însă, atrage răspunderea disciplinară a magistraţilor numai în condiţiile determinate de dispoziţiile legale citate, respectiv dacă şi numai dacă sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii disciplinare.

Pentru a se stabili dacă o faptă poate fi calificată ca abatere disciplinară, se impune a se verifica dacă întruneşte elementele constitutive ale acesteia şi anume: obiectul, latura obiectivă, subiectul şi latura subiectivă.

Raportat la ipoteza normei prevăzute de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004, se constată, însă, că recurenta-reclamantă a apreciat în mod greşit că fapta reţinută în sarcina recurentului-pârât este de natură a atrage răspunderea sa disciplinară, pentru abaterea disciplinară prevăzută de aceste dispoziţii legale.

Astfel, aşa cum corect a reţinut instanţa disciplinară, latura obiectivă a acestei abateri disciplinare constă într-o acţiune neconformă cu îndatoririle profesionale, respectiv nerespectarea de către procuror a confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter.

Or, afirmaţiile din conţinutul convorbirii telefonice din data de 15 decembrie 2016 şi din declaraţiile interlocutorilor, la care face trimitere recurenta-reclamantă nu sunt decât referiri generale cu privire la anumite acte care au fost efectuate în respectivele cauze, fără să se individualizeze sau să se determine în concret vreo astfel de lucrare sau act pe care pârâtul le-a realizat în cauză, în calitatea sa de procuror.

De asemenea, în lipsa caracterului confidenţial al informaţiilor prezentate de pârâtul procuror în cadrul discuţiei avute cu numita D., nici latura subiectivă nu poate fi întrunită în cauză, cu atât mai mult cu cât aceasta din urmă cunoştea, deja, aspectele respective, atât de la soţul său, cât şi în calitate de administrator al uneia dintre societăţile comerciale implicate în cauză, iar o mare parte din datele privind aceste cauze (denunţurile formulate în cauză, soluţiile dispuse de instanţa de judecată, comentarii, etc.) deveniseră publice, la iniţiativa numitului E., respectiv a organelor de urmărire penală.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004, s-a arătat că în mod greşit a apreciat instanţa disciplinară că discuţia purtată cu doamna O. nu constituie o cerere expresă de a o determina pe aceasta să adopte în cauză vreo măsură nelegală, contrară propriilor sale convingeri, întrucât elementul material al laturii obiective a acestei abateri disciplinare vizează imixtiunea în activitatea altui judecător sau procuror, fără să prevadă un scop specific.

Recursul nu este fondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004, "Constituie abateri disciplinare: (...) imixtiunea în activitatea altui judecător sau procuror".

Elementul material al acestei abateri îl constituie, aşadar, acţiunea de "imixtiune" - amestecul, intervenţia în activitatea altui magistrat, esenţial fiind ca respectiva intervenţie să fie de natură a aduce atingere principiului independenţei justiţiei şi a magistratului.

În jurisprudenţă, s-a reţinut, de exemplu, că solicitarea unui procuror, de a rezolva favorabil dosarul penal al unei persoane, adresată altui procuror, constituie un act de imixtiune în activitatea celui din urmă.

Or, în cauză, aşa cum corect a reţinut şi instanţa disciplinară, nu se regăseşte elementul material al acestei abateri, în ceea ce priveşte discuţia purtată de pârât cu doamna procuror O., prin care i-a solicitat acesteia să-i spună dacă din interceptări rezultă vreo discuţie între jurnalista P. şi J., în cadrul căreia acesta din urmă ar fi afirmat că pârâtul este protectorul ruşilor, întrucât nu există cerere expresă a pârâtului de a o determina pe interlocutoare să adopte vreo măsură nelegală, de natură a aduce atingere principiului independenţei justiţiei şi propriilor convingeri ale magistratului.

B. Recursul pârâtului A. vizează Hotărârea nr. 2P din 30 ianuarie 2018, pe care o critică în ceea ce priveşte:

a) soluţia de respingere a excepţiilor prescripţiei dreptului la acţiunea disciplinară şi lipsei calităţii procesuale pasive pentru abaterea prevăzută de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, susţinând că au fost încălcate dispoziţiile art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, raportat la art. 66 alin. (2) din C. proc. pen., şi art. 2500 din C. civ., din a căror coroborare rezultă că încălcarea obligaţiei de abţinere este o abatere disciplinară care se consumă imediat, iar raportat la data de 17 decembrie 2014, la care se susţine în acţiune că a avut loc abaterea disciplinară, promovarea acţiunii disciplinare la data de 16 martie 2017 a fost făcută cu depăşirea termenului legal de prescripţie şi faţă de o persoană care, astfel, nu mai putea avea calitate procesuală pasivă.

Recursul nu este fondat.

Astfel, aşa cum corect a reţinut şi instanţa disciplinară, obiectul prescripţiei reglementate de art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 îl constituie dreptul material la acţiune al titularului acţiunii disciplinare, în sensul art. 2500 alin. (1) din C. civ.

Modul de calcul al termenului de prescripţie se stabileşte prin raportare la întreaga perioadă în care magistratul îşi desfăşoară activitatea, întrucât acestuia îi revine obligaţia de a se abţine nu doar la momentul iniţial, la care ia cunoştinţă de starea de incompatibilitate, ci pe toată durată efectuării urmăririi penale în cauză.

Susţinerea recurentului-pârât, potrivit căreia încălcarea obligaţiei de abţinere este o abatere disciplinară care se consumă imediat, nu este întemeiată, raportat la dispoziţiile art. 66 din C. proc. pen., invocate chiar de către acesta.

Astfel, potrivit alin. (1) al textului legal amintit, "Persoana incompatibilă este obligată să declare, după caz, preşedintelui instanţei, procurorului care supraveghează urmărirea penală sau procurorului ierarhic superior că se abţine de a participa la procesul penal, cu arătarea cazului de incompatibilitate şi a temeiurilor de fapt care constituie motivul abţinerii".

Obligaţia de abţinere impusă de lege persoanei incompatibile este, aşadar, o obligaţie permanentă, pe care magistratul trebuie să o aibă în vedere pe tot parcursul activităţii sale, textul legal citat fiind imperativ şi fără echivoc în acest sens; pe cale de consecinţă, şi săvârşirea abaterii disciplinare în discuţie se întinde pe toată durata nerespectării acestei obligaţii.

Dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol, conform cărora "Declaraţia de abţinere se face de îndată ce persoana obligată la aceasta a luat cunoştinţă de existenţa cazului de incompatibilitate", la care recurentul-pârât face trimitere, nu au relevanţă cu privire la calculul termenului de prescripţie al exercitării acţiunii disciplinare, ci doar arată forma de manifestare a obligaţiei de abţinere şi necesitatea exprimării ei, atunci când este cazul, cât mai curând posibil ("de îndată"), pentru a elimina orice suspiciune cu privire la imparţialitatea magistratului.

b) soluţia de admitere a acţiunilor disciplinare conexe pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i), a) (două abateri disciplinare), b) şi l) din Legea nr. 303/2004.

Au fost invocate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza a II-a şi pct. 8 teza a II-a din C. proc. civ., susţinându-se, în esenţă, că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii şi este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale privind răspunderea disciplinară:

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, s-a susţinut că în mod greşit, în raport cu situaţia de fapt reală, care atestă că recurentul-pârât nu avea motive legale de abţinere, a reţinut instanţa disciplinară în sarcina sa săvârşirea abaterii disciplinare în discuţie. [Art. 488 alin. (1) pct. 8 teza a II-a din C. proc. civ.]

Recursul este fondat.

Potrivit dispoziţiilor legale susmenţionate, constituie abatere disciplinară "nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa".

Abaterea disciplinară în discuţie constă, aşadar, în omisiunea procurorului de a se abţine, atunci când are cunoştinţă de faptul că se află în vreunul din cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege.

Aşa cum a reţinut şi instanţa disciplinară, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că noţiunea de imparţialitate se defineşte prin "absenţa prejudecăţilor sau a părerilor preconcepute", urmând a fi apreciată într-un dublu sens: din perspectiva unui criteriu subiectiv, care presupune că magistratul nu are niciun motiv de a favoriza sau a defavoriza vreo parte (imparţialitate subiectivă), precum şi prin prisma unui criteriu obiectiv, care presupune a se analiza dacă există fapte determinate şi verificabile care pot ridica îndoieli cu privire la imparţialitatea magistratului, independent de comportamentul său personal (imparţialitate obiectivă).

S-a reţinut de către instanţa disciplinară că, din probele administrate, rezultă că, deşi s-a aflat într-o relaţie apropiată cu numiţii Tănase, cu care a participat la diverse petreceri private în perioada 2011 - 2013, totuşi, pârâtul procuror a efectuat, în perioada 16 decembrie 2015 - 20 martie 2015, urmărirea penală în cadrul Dosarului penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în care obiectul cercetărilor îl constituiau, printre altele, tocmai societăţile administrate de numitul B., acceptând eventualitatea afectării aparenţei de imparţialitate, precum şi a încrederii cetăţenilor în actul de justiţie.

Sub aspectul laturii subiective, s-a reţinut că pârâtul procuror a săvârşit fapta cu intenţie indirectă, rezultând din faptul că, deşi a participat la mai multe petreceri private alături de soţii Tănase, cu care s-a aflat într-o relaţie de prietenie o perioadă îndelungată de timp, totuşi nu a înţeles să formuleze declaraţie de abţinere de la soluţionarea Dosarului penal nr. x/2014, acceptând eventualitatea afectării aparenţei de imparţialitate, precum şi a încrederii cetăţenilor în actul de justiţie.

În cauză, se pare că instanţa disciplinară a aplicat criteriul obiectiv de apreciere a conceptului de imparţialitate, făcând referire expresă la relaţia de prietenie a pârâtului procuror cu soţii Tănase, relaţie dedusă din împrejurarea că a participat la mai multe petreceri private alături de aceştia, în perioada 2011-2013, şi că a solicitat unei alte persoane sprijinul în legătură cu o problemă de sănătate pe care o avea mama numitei U..

Înalta Curte reţine că împrejurările susmenţionate nu sunt de natură a afecta imparţialitatea pârâtului procuror în activitatea acestuia profesională în raport cu numiţii Tănase, având în vedere, pe de o parte, că relaţia dintre aceştia nu era una "apropiată", aşa cum fără temei constată instanţa disciplinară, ci una difuză, parte a unei relaţii de grup, circumscrisă mediului profesional ("magistraţi, avocaţi, poliţişti") şi, pe de altă parte, că aceasta încetase, la data instrumentării de către pârâtul procuror a cauzei respective, de mai mult de doi ani, nefiind aptă să creeze suspiciuni cu privire la "absenţa prejudecăţilor sau a părerilor preconcepute" ale recurentului-pârât.

Aşa fiind, în lipsa elementului premisă al abaterii disciplinare în discuţie, şi anume "una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa", nu poate fi reţinută în sarcina magistratului vreo formă de vinovăţie pentru omisiunea de a se abţine şi, deci, nici săvârşirea faptei sancţionate disciplinar.

Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, s-a susţinut că în mod greşit a fost avută în vedere, ca probă, convorbirea telefonică din data de 15 decembrie 2016, purtată de recurentul-pârât cu numita D., de vreme ce, prin încheierea din 17 ianuarie 2018, s-a reţinut că înregistrarea şi difuzarea respectivei convorbiri s-au făcut prin încălcarea legii, în scop nelegitim, aducându-se atingere vieţii private a magistratului, fiind exclusă din probatoriu. [Art. 488 alin. (1) pct. 6 teza a II-a din C. proc. civ.]

De asemenea, susţine recurentul, pentru a subzista în această variantă normativă, manifestările care aduc atingere onoarei, probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, deşi nu sunt săvârşite în loc public, trebuie să fi ajuns la cunoştinţa publicului, prin mijloace cum ar fi presă, televiziune etc.

Recursul nu este fondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară "manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu".

Obiectul abaterii disciplinare în discuţie este reprezentat din totalitatea normelor legale şi/sau regulamentare, inclusiv cele de conduită, care reglementează onoarea, probitatea profesională ori prestigiul justiţiei, cuprinse în diverse dispoziţii normative - art. 90 din Legea nr. 303/2004, art. 17 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi art. 104 din Legea nr. 161/2003 - precum şi standardele de conduită unanim acceptate şi reputaţia sistemului judiciar în ansamblul său.

Pentru argumentele prezentate mai sus, Încheierea din 17 ianuarie 2018, pronunţată de secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în Dosarul nr. x/2017, a fost casată, în parte, fiind respinsă excepţia inadmisibilităţii probei cu înregistrarea şi transcrierea convorbirii telefonice din data de 15 decembrie 2016, purtată de către procurorul A. cu numita D., şi admisă proba respectivă.

Aşa cum rezultă din conţinutul acestei convorbiri, coroborată cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv declaraţiile martorei D. şi ale recurentului-pârât, acesta din urmă a făcut, în cadrul convorbirii în discuţie, mai multe afirmaţii de natură a încălca standardele de conduită impuse magistraţilor, formulând aprecieri personale cu privire la cauzele pe care le-a avut în lucru şi exprimând acuzaţii şi insulte la adresa unor colegi de-ai săi şi a unuia dintre martori, manifestări ce încalcă, în mod evident, obligaţiile legale şi regulamentare anterior menţionate, fiind de natură a aduce atingere onoarei şi reputaţiei profesionale, precum şi prestigiului justiţiei.

Mai mult decât atât, însuşi recurentul-pârât a recunoscut fapta imputată şi a precizat că "regretă aceste lucruri şi intenţionează ca, cu proxima ocazie cu care se întâlneşte cu colegii săi din cadrul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, să le ceară scuze".

Astfel, prin folosirea unui limbaj jignitor, batjocoritor şi denigrator la adresa colegilor săi (F., I. şi R.) şi a martorului H. (audiat în Dosarul penal nr. x/2016 de către domnul procuror I.), precum şi prin exprimarea unor aprecieri negative cu privire la activitatea de urmărire penală efectuată de către aceştia, recurentul-pârât a încălcat obligaţiile legale şi regulamentare de care era ţinut, în calitatea sa de procuror, aducând atingere onoarei şi reputaţiei profesionale, precum şi prestigiului justiţiei.

Prin afirmaţiile făcute în cadrul discuţiei telefonice din 15 decembrie 2016, recurentul-pârât, fără a urmări atingerea reputaţiei profesionale a magistraţilor menţionaţi, a acceptat afectarea imaginii acestora, precum şi a întregului sistem de justiţie, conştientizând efectele pe care afirmaţiile făcute urmau să le producă asupra onoarei şi demnităţii funcţiei de magistrat.

Nu este întemeiată nici susţinerea conform căreia, pentru a constitui abatere disciplinară, manifestările care aduc atingere onoarei, probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei ar fi trebuit să ajungă la cunoştinţa publicului, prin mijloace mass-media, o astfel de condiţie nefiind prevăzută de lege; de altfel, acest lucru chiar s-a întâmplat, afirmaţiile pârâtului procuror ajungând la cunoştinţa publicului, aspect de natură a agrava efectele faptei, prestigiul şi imaginea justiţiei fiind afectate în mod grav.

Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, s-a susţinut că în mod greşit - cu aplicarea eronată a prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, art. 3 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi art. 89 din Statutul profesiei de avocat - a reţinut instanţa disciplinară că unele aprecieri formulate de recurentul-pârât în cadrul discuţiei purtate cu D., în cursul convorbirii telefonice din 15 decembrie 2016, reprezintă consultaţii de natură juridică, şi că acesta s-a substituit funcţiei specifice profesiei de avocat. [Art. 488 alin. (1) pct. 8 teza a II-a din C. proc. civ.]

Recursul este fondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară "încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii".

De asemenea, conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, "judecătorii şi procurorii nu pot să dea consultaţii scrise sau verbale în probleme litigioase, chiar dacă procesele respective sunt pe rolul altor instanţe sau parchete decât acelea în cadrul cărora îşi exercită funcţia şi nu pot îndeplini orice altă activitate care, potrivit legii, se realizează de avocat".

Sintagma "consultaţii juridice", enumerată de art. 3 din Legea nr. 51/1995 printre formele de activitate a avocatului, este definită de art. 89 din Statutul profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea U.N.B.R. nr. 64 din 3.12.2011, ca fiind:

"a) redactarea şi/sau furnizarea către client, prin orice mijloace, după caz, a opiniilor juridice şi informaţiilor cu privire la problematica solicitată a fi analizată;

b) elaborarea de opinii legale;

c) elaborarea proiectelor de acte juridice (contracte, convenţii, statute etc.) şi asistarea clientului la negocierile referitoare la acestea;

d) elaborarea proiectelor de acte normative;

e) participarea în calitate de consultant la activitatea organelor deliberative ale unei persoane juridice, în condiţiile legii;

f) orice alte consultaţii în domeniul juridic."

Într-adevăr, concluzia instanţei disciplinare, potrivit căreia aprecierile formulate de recurentul-pârât în cadrul discuţiei purtate cu D., în cursul convorbirii telefonice din 15 decembrie 2016, reprezintă consultaţii de natură juridică, în forma prevăzută la lit. a) a art. 89 din Statutul profesiei de avocat, reprezintă o greşită aplicare a dispoziţiilor legale susmenţionate.

Aceasta, întrucât, în mod evident, respectivele aprecieri - reprezentând simple afirmaţii referitoare la posibilitatea legală pe care o are o persoană cercetată penal, de a contesta soluţia dispusă într-un dosar, la natura unor fapte sau la posibilitatea legală a sancţionării martorului mincinos - fără o "analiză" juridică complexă cu privire la o anumită "problematică", nu reprezintă o activitate specific avocaţială, în forma "consultaţiilor juridice", în niciuna din variantele prevăzute art. 89 din Statutul profesiei de avocat.

Aşa cum s-a arătat în doctrină, în situaţia în care unui magistrat i se solicită opinia cu privire la o problemă de drept, fără ca acesta să facă demersuri specifice profesiei de avocat, constând în acordarea de sfaturi juridice, elaborarea de strategii de apărare, formularea de cereri sau negocieri cu părţile etc., nu se încalcă interdicţia prevăzută de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004, s-a arătat că în mod greşit a reţinut instanţa disciplinară că ar fi intervenit pe lângă procurorul I. în scopul influenţării modului în care acesta instrumenta Dosarul nr. x/2016, cerându-i să nu introducă în cauza respectivă pe martorul J., întrucât nu a fost făcută dovada unei acţiuni a recurentului de natură a constitui o imixtiune în activitatea procurorului I.. [Art. 488 alin. (1) pct. 8 teza a II-a din C. proc. civ.]

Recursul nu este întemeiat.

Potrivit dispoziţiilor art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004, "Constituie abateri disciplinare: (...) imixtiunea în activitatea altui judecător sau procuror".

Elementul material al acestei abateri îl constituie, aşadar, acţiunea de "imixtiune" - amestecul, intervenţia în activitatea altui magistrat, esenţial fiind ca respectiva intervenţie să fie de natură a aduce atingere principiului independenţei justiţiei şi a magistratului, indiferent dacă prin actul de imixtiune se urmăreşte sau nu realizarea unui interes; simpla intervenţie a magistratului în activitatea altui magistrat este suficientă pentru a fi întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare în discuţie.

În jurisprudenţă, s-a reţinut, de exemplu, că solicitarea unui procuror, de a rezolva favorabil dosarul penal al unei persoane, adresată altui procuror, constituie un act de imixtiune în activitatea celui din urmă.

Or, în cauză, aşa cum corect a reţinut şi instanţa disciplinară, elementul material al abaterii disciplinare reţinute în sarcina recurentului-pârât constă în imixtiunea acestuia în activitatea procurorului I., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, învestit cu soluţionarea Dosarului penal nr. x/2016, în sensul solicitării adresate acestuia de a nu îl introduce în cauză pe numitul J., în calitate de persoană vătămată, şi de a-l cerceta pe ofiţerul de poliţie K.; prin această conduită, recurentul-pârât a încălcat dispoziţiile art. 11 alin. (3) şi art. 17 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi art. 4 din Legea nr. 303/2004.

Forma de vinovăţie cu care pârâtul a săvârşit fapta este intenţia indirectă de a interveni în activitatea altui procuror, în scopul arătat anterior, acceptând consecinţa imediată a conduitei sale, aceea de a aduce atingere principiului independenţei procurorului în efectuarea activităţilor de urmărire penală, în cauza ce-i fusese repartizată spre soluţionare.

Nu este întemeiată critica recurentului-pârât, potrivit căreia nu a fost făcută dovada unei acţiuni de natură a constitui o imixtiune în activitatea procurorului I., intervenţia fiind probată cu declaraţiile coroborate ale procurorului respectiv, ale numitului J. şi ale ofiţerilor de poliţie judiciară S. şi T.

Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, s-a arătat că în mod greşit a reţinut instanţa disciplinară că, în cursul lunii mai 2015, în cadrul unei discuţii purtate la sediul P.C.A. Ploieşti, la care au participat J., L., M., P., O. şi recurentul-pârât, acesta din urmă a avut o atitudine necorespunzătoare statutului său de magistrat, de vreme ce, în cursul cercetării disciplinare, niciunul din martorii audiaţi nu au confirmat că s-au simţit ameninţaţi sau intimidaţi sau că recurentul ar fi avut o atitudine violentă, agresivă, mai mult decât o nervozitate a tonului. [Art. 488 alin. (1) pct. 8 teza a II-a din C. proc. civ.]

Recursul nu este fondat.

Potrivit dispoziţiilor legale sus menţionate, constituie abatere disciplinară "manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu".

Obligaţia magistratului de a avea un comportament demn, rezervat, de natură a menţine neştirbit prestigiul justiţiei şi de a respecta standardele de conduită prevăzute în mod expres în dispoziţiile legale şi regulamentare, naţionale şi internaţionale, a căror cunoaştere şi respectare este obligatorie, atât pe parcursul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu cât şi în afara exercitării acestora, este cuprinsă în diverse acte normative, cum ar fi dispoziţiile art. 4 alin. (1) şi art. 90 din Legea nr. 303/2004, art. 17 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi art. 104 din Legea nr. 161/2003, precum şi Declaraţia privind etica judiciară de la Londra (2010).

Din probele administrate în cauză, atât în faza cercetării disciplinare efectuate de către Inspecţia Judiciară, cât şi nemijlocit în faţa secţiei, rezultă că recurentul-pârât, în afara exercitării atribuţiilor de serviciu, în cursul lunii mai 2015, în cadrul discuţiei purtate la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti cu numitul J., adoptând un comportament agresiv şi un ton ridicat, a solicitat acestuia explicaţii cu privire la acuzele ce i-au fost aduse, respectiv lansarea unor zvonuri în sensul protejării primarului N., cercetat pentru infracţiuni de corupţie în Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, şi a unor persoane de cetăţenie rusă, presupus a fi implicate în desfăşurarea unor activităţi infracţionale; acest comportament necorespunzător, adoptat de recurentul-pârât în prezenţa avocatului L. şi a jurnalistului M., este de natură a aduce atingere onoarei, probităţii profesionale şi prestigiului justiţiei.

Fapta reţinută în sarcina magistratului este dovedită cu declaraţiile martorilor O., L. şi J., nefiind întemeiată critica recurentului, potrivit căreia aprecierea instanţei disciplinare referitoare la afectarea prestigiului justiţiei ar fi subiectivă şi exagerată, nesusţinută de probe clare.

Fapta a fost săvârşită cu vinovăţie, sub forma intenţiei indirecte, recurentul-pârât încălcând cu ştiinţă normele care impun magistraţilor obligaţia de a avea un comportament demn şi rezervat şi prevăzând rezultatul faptei sale, de afectare a onoarei, probităţii profesionale şi a prestigiului justiţiei, şi acceptând eventualitatea producerii lui.

De asemenea, cu privire la această abatere disciplinară, recurentul susţine că a solicitat instanţei disciplinare, în apărare, să se constate prescrierea dreptului la exercitarea acţiunii, faţă de împrejurarea că data exactă a comiterii faptei imputate nu a fost stabilită în acţiunea disciplinară, iar dubiul îi profită, cerere cu privire la care instanţa de fond nu s-a pronunţat. [Art. 488 alin. (1) pct. 8 teza I din C. proc. civ.]

Critica nu este întemeiată.

Potrivit C. civ., prescripţia nu operează de drept, ci trebuie să fie invocată de cel în folosul căruia curge, pentru a produce efecte juridice [art. 2512 alin. (1)], organul de jurisdicţie competent neputând aplica prescripţia din oficiu [art. 2512 alin. (2)].

În ceea ce priveşte momentul până la care se poate invoca şi actul procedural prin care se invocă, art. 2513 din C. civ. prevede că prescripţia poate fi opusă numai în primă instanţă, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate.

Mijlocul procesual de invocare a prescripţiei rămâne excepţia, care este una de fond, relativă, în condiţiile art. 247 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ.

Potrivit acestor dispoziţii legale "Excepţiile relative pot fi invocate de partea care justifică un interes, cel mai târziu la primul termen de judecată după săvârşirea neregularităţii procedurale, în etapa cercetării procesului şi înainte de a se pune concluzii în fond" (alin. (2) şi "Cu toate acestea, părţile sunt obligate să invoce toate mijloacele de apărare şi toate excepţiile procesuale de îndată ce le sunt cunoscute. (...)" (alin. (3).

Or, aşa cum însuşi recurentul precizează, apărarea sa privind prescrierea dreptului la exercitarea acţiunii, în ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 săvârşită în cursul lunii mai 2015, a fost formulată peste termenul prevăzut de lege, în cursul dezbaterilor şi în concluziile scrise, prima instanţă nefiind obligată să o analizeze.

Instanţa de control judiciar constată, de asemenea, că individualizarea sancţiunii a fost corect făcută de prima instanţă, în conformitate cu criteriile prevăzute de dispoziţiile art. 100 din Legea nr. 303/2004, respectiv împrejurările, gravitatea concretă şi consecinţele faptelor săvârşite, precum şi probatoriul administrat în cauză.

Astfel, având în vedere numărul mare de abateri disciplinare distincte, săvârşite de recurentul-pârât în diferite perioade de timp, care denotă caracterul repetitiv al încălcării normelor legale şi regulamentare ce prevăd în sarcina magistratului obligaţiile impuse de statutul şi demnitatea funcţiei, diversitatea abaterilor disciplinare săvârşite, precum şi faptul că, în cadrul cercetărilor, a avut o poziţie procesuală nesinceră, instanţa disciplinară, în mod corect şi corespunzător scopului preventiv al sancţiunilor disciplinare, a aplicat procurorului-pârât sancţiunea disciplinară constând în excluderea din magistratură, prevăzută de art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004, sancţiune pe care - pentru aceleaşi argumente, care se păstrează şi în raport cu abaterile disciplinare menţinute în sarcina recurentului, ca urmare a exercitării căi de atac - instanţa de recurs o consideră proporţională cu gravitatea abaterilor săvârşite şi pe care urmează a o menţine.

Înalta Curte apreciază că sancţiunea disciplinară a excluderii din magistratură este justificată de gravitatea şi consecinţele faptelor săvârşite de recurentul-pârât.

Gravitatea este dată de modalitatea în care acesta a acţionat, dând dovadă de consecvenţă în încălcarea normelor legale şi regulamentare care instituiau în sarcina sa obligaţiile impuse de statutul şi demnitatea funcţiei de magistrat, atitudine care este incompatibilă cu funcţia de procuror implicat în lupta anticorupţie, pe care recurentul-pârât o ocupa în perioada săvârşirii faptelor.

Consecinţele faptelor săvârşite de recurentul-pârât sunt evidente şi de natură să afecteze atât reputaţia magistraţilor faţă de care a făcut afirmaţiile denigratoare, cât şi onoarea şi prestigiul funcţiei de magistrat, dar şi reputaţia şi prestigiul justiţiei înseşi, având repercusiune asupra întregului sistem, cu privire la care se induce, în rândul opiniei publice, ideea unei funcţionări deficitare şi a unor carenţe grave în ceea ce priveşte competenţa, probitatea şi imparţialitatea, ce reprezintă aşteptări legitime, pe care orice persoană le are de la magistraţii cărora le încredinţează apărarea drepturilor sale.

Pentru aceste considerente:

- va fi admis recursul declarat de Inspecţia Judiciară împotriva încheierii din 17 ianuarie 2018, pronunţată de secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. x/2017, va fi casată, în parte, încheierea atacată şi respinsă excepţia inadmisibilităţii probei cu înregistrarea şi transcrierea convorbirii telefonice din data de 15 decembrie 2016, probă care va fi admisă. Se vor menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate;

- va fi respins recursul declarat de Inspecţia Judiciară împotriva Hotărârii nr. 2P din 30 ianuarie 2018, pronunţată de secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2017, ca nefondat;

- va fi admis recursul declarat de A. împotriva aceleiaşi hotărâri, care va fi casată, în parte, în sensul că se vor respinge acţiunile disciplinare conexe formulate de Inspecţia Judiciară în ceea ce priveşte săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) şi lit. i) teza întâi din Legea nr. 303/2004. Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Inspecţia Judiciară împotriva Încheierii din 17 ianuarie 2018, pronunţată de secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în Dosarul nr. x/2017.

Casează, în parte, încheierea atacată şi respinge excepţia inadmisibilităţii probei cu înregistrarea şi transcrierea convorbirii telefonice din data de 15 decembrie 2016, purtată de către procurorul A. cu numita D.

Admite proba respectivă.

Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.

Respinge recursul declarat de Inspecţia Judiciară împotriva Hotărârii nr. 2P din 30 ianuarie 2018, pronunţată de secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în Dosarul nr. x/2017, ca nefondat.

Admite recursul declarat de A. împotriva aceleiaşi hotărâri.

Casează, în parte, hotărârea atacată, în sensul că respinge acţiunile disciplinare conexe formulate de Inspecţia Judiciară împotriva procurorului A., pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) şi lit. i) teza întâi din Legea nr. 303/2004.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate privind respingerea excepţiilor; admiterea, în parte, a acţiunilor disciplinare conexe şi aplicarea sancţiunii disciplinare constând în "excluderea din magistratură", pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) (2 abateri disciplinare) şi lit. l) din Legea nr. 303/2004; respingerea acţiunilor disciplinare conexe pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. j) şi l) din aceeaşi lege.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 aprilie 2019.

Procesat de GGC - LM