Nullity of judicial disciplinary proceedings due to duplicate case registration and failure to conduct independent investigative verification

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor aflate la dosar, constată următoarele:

I. Acţiunea disciplinară

Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul secţiei pentru judecători în materie disciplinară sub nr. x/2017, Inspecţia Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 pârâtei A., judecător în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi l) din acelaşi act normativ.

În motivarea acţiunii disciplinare, s-a susţinut, în esenţă, că pârâta a manifestat o conduită contrară dispoziţiilor C. proc. pen., cu ocazia soluţionării contestaţiei în anulare înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2015, respectiv că a adresat colegului său, judecător B., o "atenţionare" prin care îi solicita să se abţină de la soluţionarea contestaţiei în anulare, fapte care se circumscriu abaterilor disciplinare prevăzute de dispoziţiile art. 99 lit. a) şi l) din Legea nr. 303/2004.

II. Hotărârea instanţei de disciplină

Prin Hotărârea nr. 17 J din 14 iunie 2018, Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară a admis excepţia nulităţii absolute a rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare şi a constatat nulitatea acţiunii disciplinare.

Pentru a hotărî astfel, instanţa disciplinară a reţinut, în esenţă, următoarele:

Din analiza comparativă a faptelor pentru care au fost efectuate verificări prealabile, respectiv a fost efectuată cercetarea disciplinară şi, ulterior, exercitată acţiunea disciplinară în cauza de faţă, cu faptele ce au făcut obiectul verificărilor prealabile în Lucrarea nr. x/2015, care a făcut obiectul Dosarului nr. x/2016, soluţionat definitiv, rezultă că acestea sunt identice. Prin urmare, pentru faptele reţinute în sarcina pârâtei prin acţiunea disciplinară analizată în cauza de faţă, au mai fost efectuate verificări prealabile în lucrarea susmenţionată, care s-a finalizat cu exercitarea unei acţiuni disciplinare soluţionate în mod definitiv, în sensul constatării nulităţii absolute.

Potrivit art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, aspectele semnalate în sesizarea din oficiu sau cea formulată de o altă persoană sunt supuse unei verificări prealabile efectuate de inspectorii judiciari, care se efectuează în termen de cel mult 45 de zile de la data solicitării formulate de titularul acţiunii disciplinare (alin. (1) sau de la data sesizării Inspecţiei Judiciare (alin. (2), termen care poate fi prelungit, cu cel mult 45 de zile, pentru motive întemeiate.

Termenul în interiorul căruia trebuie efectuate verificările prealabile este un termen legal imperativ, iar, potrivit art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, actul de procedură făcut peste termen fiind lovit de nulitate.

De asemenea, a reţinut instanţa disciplinară, potrivit art. 17 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior la Magistraturii nr. 1027 din 15 noiembrie 2012 (Regulamentul), în situaţia în care Inspecţia Judiciară este sesizată cu aspecte care au făcut obiectul unor verificări anterioare, pentru care, după caz, s-a formulat răspuns sau s-a dispus clasarea, respingerea sesizării, cercetarea disciplinară sau exercitarea acţiunii disciplinare de către Inspecţia Judiciară, noua sesizare primeşte acelaşi număr de înregistrare cu cel al sesizării anterioare, caz în care inspectorul judiciar desemnat întocmeşte un referat cu propunere de arhivare a lucrării, care se avizează de către şeful direcţiei de inspecţie judiciară corespunzătoare.

Doar în situaţia în care noua sesizare cuprinde şi aspecte noi, care nu au făcut obiectul verificărilor anterioare, aceasta se înregistrează sub număr nou şi se efectuează verificări prealabile cu privire la aspectele nou-sesizate, potrivit art. 17 alin. (4) acelaşi Regulament; aceste dispoziţii regulamentare au fost încălcate, în cauză, prin înregistrarea din oficiu a sesizării, sub un număr nou, în condiţiile în care aceleaşi aspecte făcuseră obiectul unei verificări anterioare, finalizate cu exercitarea acţiunii disciplinare, ceea ce atrage nulitatea procedurii verificării prealabile.

S-a reţinut că nulitatea procedurii verificării prealabile atrage şi nulitatea cercetării disciplinare, astfel încât, atât rezoluţia de începere a cercetării disciplinare, cât şi rezoluţia prin care s-a dispus exercitarea acţiunii disciplinare şi sesizarea secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în vederea soluţionării acţiunii disciplinare, sunt lovite de nulitate.

Instanţa disciplinară a apreciat că sancţiunea nulităţii, ca instituţie juridică, nu este specifică doar C. proc. civ., ci intervine în cazul oricărui act juridic civil, indiferent de natura lui, inclusiv în cazul actului administrativ.

Mai mult, a reţinut instanţa disciplinară, în cauză nu a fost efectuată o veritabilă cercetare disciplinară, în condiţiile în care nu s-a procedat la o administrare nemijlocită a probelor, ci doar au fost ataşate la dosar probele administrate în lucrarea anterioară (nr. x/2015), ceea ce contravine prevederilor art. 24 alin. (6) şi art. 30 alin. (5) din Regulament.

III. Calea de atac formulată

Împotriva hotărârii instanţei de disciplină, considerând-o nelegală, a declarat recurs Inspecţia Judiciară, invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ. şi solicitând casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea excepţiei nulităţii absolute a rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare şi trimiterea cauzei secţiei pentru judecători în materie disciplinară, în vederea continuării judecăţii.

În motivarea recursului se arată, în esenţă, că în mod greşit a reţinut instanţa disciplinară că rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare este lovită de nulitate absolută, de vreme ce nici dispoziţiile art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, nici cele ale art. 10 alin. (3) din Regulament nu prevăd nici o nulitate absolută sau relativă într-o asemenea situaţie. Susţine recurenta că etapele verificării prealabile şi cercetării disciplinare au caracter administrativ şi nu sunt supuse dispoziţiilor C. proc. civ., care se aplică numai în procedura derulată în faţa secţiei pentru judecători, conform art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

Ca urmare, în lipsa unor prevederi exprese, dispoziţiile din C. proc. civ. privind incidenţa cauzelor de nulitate sau anulabilitate nu pot fi aplicate în faza administrativă a procedurii disciplinare.

De asemenea, susţine recurenta, în mod greşit a reţinut instanţa disciplinară că, prin înregistrarea sesizării din oficiu sub un număr nou, în condiţiile în care aceleaşi aspecte făcuseră obiectul unei verificări anterioare, finalizate cu exercitarea acţiunii disciplinare, au fost încălcate şi dispoziţiile art. 17 din Regulament, de vreme ce, la momentul sesizării din oficiu, prima sesizare se afla în calea de atac a recursului, nefiind soluţionat fondul cauzei.

Greşit a reţinut instanţa disciplinară, în opinia recurentei, şi că verificările prealabile şi cercetarea disciplinară nu ar fi fost veritabile, deoarece nu s-a procedat la o administrare nemijlocită a probelor, ci la ataşarea unor probe din lucrarea anterioară; susţine recurenta că această modalitate de lucru este permisă de dispoziţiile art. 12 alin. (4) lit. b) din Regulament, iar unele dintre probele din lucrările anterioare nu au fost avute în vedere la fundamentarea soluţiei de exercitarea a acţiunii disciplinare.

IV. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate, ca fiind temeinică şi legală.

Cu privire la primul motiv de recurs, a arătat că este neîntemeiat, întrucât, pe lângă nulităţile exprese, există şi nulităţi virtuale, iar normele juridice procedurale speciale în materia activităţii de inspecţie judiciară se completează cu cele din C. proc. civ., în temeiul art. 2 alin. (2) din acest cod.

Arată intimata că, dacă s-ar admite că, în absenţa unei norme juridice exprese privind nulitatea acestora, actele de inspecţie judiciară nu ar putea fi supuse unei asemenea sancţiuni, s-ar încălca art. 16 alin. (2) din Constituţie, care dispune că nimeni nu este mai presus de lege.

De asemenea, se arată că Inspecţia Judiciară are obligaţia de a efectua verificările prealabile şi cercetare disciplinară în mod complet, independent şi imparţial, atât în favoarea, cât şi în defavoarea magistratului verificat/cercetat; dacă inspectorul judiciar căruia i-a fost atribuită o lucrare se mulţumeşte să preia mijloacele de probă administrate de alt inspector judiciar, într-o altă lucrare (în care s-a exercitat acţiunea disciplinară), fără să desfăşoare propria activitate de inspecţie judiciară, înseamnă că el, în realitate, nu a făcut verificări/cercetări proprii, ci a pornit de la ideea preconcepută a vinovăţiei magistratului verificat/cercetat, pentru că a preluat integral atât mijloacele de probă, cât şi soluţia de exercitare a acţiunii disciplinare dintr-o altă lucrare anterioară. Faptul că declaraţiile martorilor care nu au fost audiaţi personal de inspectorii judiciari din prezenta cauză, ci într-o altă lucrare anterioară, nu au fundamentat rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare nu prezintă relevanţă, întrucât, dacă s-ar fi efectuat veritabile verificări/cercetări disciplinare, este posibil ca inspectorii judiciari să fi ajuns la o soluţie opusă, de clasare.

V. Considerentele Înaltei Curţi

Examinând hotărârea atacată, în raport cu motivele şi criticile formulate de recurentă, cu dispoziţiile legale incidente în cauză, precum şi cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 381 din 31 mai 2018, care consacră caracterul devolutiv al căii de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Prin Hotărârea nr. 17 J din 14 iunie 2018, pronunţată de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în Dosarul nr. x/2017, s-a reţinut că, pentru faptele reţinute în sarcina intimatei-pârâte prin acţiunea disciplinară analizată în cauza de faţă, au mai fost efectuate verificări prealabile într-o altă lucrare, care s-a finalizat cu exercitarea unei acţiuni disciplinare soluţionate în mod definitiv, în sensul constatării nulităţii absolute; or, prin înregistrarea din oficiu a sesizării, sub un număr nou, în condiţiile în care aceleaşi aspecte făcuseră obiectul unei verificări anterioare, finalizate cu exercitarea acţiunii disciplinare, au fost încălcate prevederile art. 17 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior la Magistraturii nr. 1027 din 15 noiembrie 2012, ceea ce atrage nulitatea procedurii verificării prealabile.

De asemenea, a reţinut instanţa disciplinară, termenul prevăzut de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, în interiorul căruia trebuie efectuate verificările prealabile, este un termen legal imperativ, a cărui nerespectare atrage decăderea, actul de procedură făcut peste termen fiind lovit de nulitate, conform art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.

Instanţa disciplinară a reţinut, totodată, că nulitatea procedurii verificării prealabile atrage şi nulitatea cercetării disciplinare, astfel încât, atât rezoluţia de începere a cercetării disciplinare, cât şi rezoluţia prin care s-a dispus exercitarea acţiunii disciplinare şi sesizarea secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în vederea soluţionării acţiunii disciplinare, sunt lovite de nulitate.

Mai mult, a apreciat instanţa disciplinară, în cauză nu a fost efectuată o veritabilă cercetare disciplinară, în condiţiile în care nu s-a procedat la o administrare nemijlocită a probelor, ci doar au fost ataşate la dosar probele administrate în lucrarea anterioară, încălcându-se prevederile art. 24 alin. (6) şi art. 30 alin. (5) din Regulament.

Se constată că, deşi invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., drept temei al cererii de recurs, recurenta nu precizează care sunt respectivele "norme de drept material" care au fost încălcate sau greşit aplicate prin hotărârea atacată.

În motivarea acestui caz de recurs, recurenta susţine, în primul rând, că, în lipsa unor prevederi exprese, dispoziţiile din C. proc. civ. privind incidenţa cauzelor de nulitate sau anulabilitate nu pot fi aplicate în faza administrativă a procedurii disciplinare.

Critica este nefondată.

Astfel, potrivit art. 17 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior la Magistraturii nr. 1027 din 15 noiembrie 2012, "În situaţia în care Inspecţia Judiciară este sesizată cu aspecte care au făcut obiectul unor verificări anterioare, pentru care, după caz, s-a formulat răspuns sau s-a dispus clasarea, respingerea sesizării, cercetarea disciplinară sau exercitarea acţiunii disciplinare de către Inspecţia Judiciară, noua sesizare primeşte acelaşi număr de înregistrare cu cel al sesizării anterioare" (alin. (1), iar "În cazul prevăzut de alin. (1), inspectorul judiciar desemnat întocmeşte un referat cu propunere de arhivare a lucrării, care se avizează de către şeful direcţiei de inspecţie judiciară corespunzătoare" (alin. (2)).

De asemenea, conform art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, în forma în vigoare la data desfăşurării verificării şi cercetării disciplinare, "Aspectele semnalate potrivit alin. (1) şi (2) sunt supuse unei verificări prealabile efectuate de inspectorii judiciari din cadrul Inspecţiei Judiciare, în cadrul căreia se stabileşte dacă există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare. Verificările se efectuează în termen de cel mult 45 de zile de la data solicitării formulate de titularul acţiunii disciplinare potrivit alin. (1) sau de la data sesizării Inspecţiei Judiciare potrivit alin. (2). Inspectorul-şef poate dispune prelungirea termenului de efectuare a verificării prealabile, cu cel mult 45 de zile, dacă există motive întemeiate care justifică această măsură".

Aşa cum rezultă din modul de redactare al normelor şi din interpretarea literală a acestora, prevederile regulamentare şi legale citate sunt imperative şi consacră termene legale imperative.

Nerespectarea de către autoritatea recurentă, Inspecţia Judiciară, în desfăşurarea activităţii sale a acestor norme atrage, aşa cum corect a reţinut şi instanţa disciplinară, sancţiunea nulităţii, ca urmare a înfrângerii dispoziţiilor regulamentare şi legale aplicabile, lipsindu-se actul juridic astfel întocmit de efectele urmărite la întocmirea lui; instituţia juridică a nulităţii nu este specifică doar C. proc. civ., ci intervine în cazul oricărui act juridic civil, indiferent de natura lui, inclusiv în cazul actului administrativ.

Nu poate fi primit argumentul recurentei, potrivit căruia, în lipsa unor prevederi exprese, dispoziţiile din C. proc. civ. privind incidenţa cauzelor de nulitate sau anulabilitate nu pot fi aplicate în faza administrativă a procedurii disciplinare.

Aceasta, deoarece, prin chiar dispoziţiile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior la Magistraturii nr. 1027 din 15 noiembrie 2012, ce constituie temeiul desfăşurării de către recurentă a activităţii sale, s-a prevăzut în mod expres, la art. 5, în cadrul Secţiunii a 3-a - Principiile care guvernează activitatea Inspecţiei Judiciare, că activitatea acesteia este guvernată de principiul legalităţii, desfăşurându-se în conformitate cu legea.

Mai mult, în forma modificată a textului, ca urmare a adoptării Legii nr. 234/2018, dispoziţiile art. 45 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 prevăd că "Termenele stabilite de prezentul articol sunt prevăzute sub sancţiunea decăderii", în cauză fiind vorba despre termenul în care trebuie efectuate verificările - de "cel mult 45 de zile de la data sesizării Inspecţiei Judiciare", care poate fi prelungit cu "cel mult 45 de zile".

Această intervenţie a legiuitorului confirmă natura termenului în care se poate efectua verificarea prealabilă de către inspectorii judiciari, precizând în mod expres că acesta este un termen legal, imperativ, de decădere.

Un alt argument invocat de recurentă în susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este cel potrivit căruia, prin înregistrarea sesizării din oficiu sub un număr nou, Inspecţia Judiciară nu a încălcat dispoziţiile art. 17 din Regulament, chiar dacă aceleaşi aspecte făcuseră obiectul unei verificări anterioare, finalizate cu exercitarea acţiunii disciplinare, întrucât, la momentul sesizării din oficiu în legătură cu cea de-a doua lucrare, prima sesizare se afla în calea de atac a recursului, nefiind soluţionat fondul cauzei.

Nici acest argument nu este întemeiat, fiind evident, din lecturarea prevederilor art. 17 alin. (1) şi (2) din Regulament, citate mai sus, că inspectorul judiciar are obligaţia de a întocmi un referat cu propunerea de arhivare a lucrării, ori de câte ori constată că sesizarea priveşte aspecte care au făcut obiectul unor verificări anterioare, pentru care, după caz, s-a formulat răspuns sau s-a dispus clasarea, respingerea sesizării, cercetarea disciplinară sau exercitarea acţiunii disciplinare de către Inspecţia Judiciară, neavând relevanţă dacă, urmare acestor măsuri, s-a soluţionat sau nu a fondul cauzei.

Or, în litigiul dedus judecăţii, este deplin aplicabil principul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

Neîntemeiată este şi critica recurentei privind argumentul instanţei disciplinare care a reţinut că verificările prealabile şi cercetarea disciplinară nu ar fi fost veritabile, întrucât nu s-a procedat la o administrare nemijlocită a probelor, ci la ataşarea unor probe din lucrarea anterioară.

Trimiterea pe care recurenta o face la dispoziţiile art. 12 alin. (4) lit. b) din Regulament, pentru a justifica această modalitate de lucru, şi argumentul că unele dintre probele din lucrările anterioare nu au fost avute în vedere la fundamentarea soluţiei de exercitarea a acţiunii disciplinare nu sunt suficiente pentru a fundamenta această critică.

Astfel, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 12 alin. (4) din Regulament, folosirea surselor alternative de documentare prevăzute la lit. a) - d) ale acestui text normativ se poate face numai "în completarea relaţiilor comunicate de instanţă/parchet" măsura este, aşadar, una complementară şi aplicabilă exclusiv în etapa verificării prealabile, neputându-se substitui, în cazul în care se ajunge la etapa cercetării disciplinare, unei cercetări veritabile, complete, în cadrul căreia este necesar să se stabilească faptele şi urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârşite, precum şi orice alte date concludente din care să se poată aprecia existenţa sau inexistenţa vinovăţiei, conform art. 24 alin. (6) din Regulament.

De asemenea, referindu-se la procedura ascultării altor persoane în cadrul cercetării disciplinare, art. 30 alin. (5) din Regulament prevede că aceasta se realizează în mod direct, nemijlocit de inspectorul judiciar care efectuează cercetarea disciplinară în cauză, nefiind, aşadar, suficientă ataşarea unor fotocopii ale unor declaraţii date într-o altă lucrare, în care s-au efectuat verificări disciplinare.

Nu în ultimul rând, activitatea inspectorilor judiciari trebuie să fie independentă şi imparţială, conform art. 7 alin. (1) din Regulament, principiu care presupune ca activitatea de verificare/cercetare să fie una obiectivă, vizând toate aspectele şi împrejurările cauzei, nu doar cele în defavoarea magistratului supus procedurii, ci şi cele în favoarea acestuia.

Împrejurarea că declaraţiile persoanelor care au fost ascultate într-o altă lucrare, anterioară, nu au fundamentat rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare în prezenta cauză nu şterge, aşadar, caracterul incomplet al cercetării disciplinare.

Întrucât, deşi invocă drept motiv de recurs şi dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta nu dezvoltă argumente sub aspectul nemotivării sau al greşitei motivări a hotărârii recurate, instanţa de judecată consideră că nu se impune verificarea formală a acestui motiv.

Pentru considerentele arătate, constatând că nu sunt fondate motivele şi criticile formulate de recurentă, hotărârea atacată fiind temeinică şi legală, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Inspecţia Judiciară împotriva Hotărârii nr. 17J din 14 iunie 2018, pronunţată de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în Dosarul nr. x/2017, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 februarie 2019.

Procesat de GGC - LM