Inadmissibility of appeal against final interlocutory order suspending trial due to party absence

Asupra recursului de faţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 499 din C. proc. civ., din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 15 noiembrie 2019, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători recursul declarat de A. împotriva încheierii din 24 octombrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2018, prin care a fost suspendată judecata recursului formulat de A. împotriva încheierii din 10 aprilie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal pronunţate în Dosarul nr. x/2018, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

În cauză, însă, se reţine că nu mai este aplicabilă procedura de filtrare a recursului, reglementată de ar. 493 C. proc. civ., întrucât, potrivit art. 20 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, procedura menţionată nu se aplică în materia contenciosului administrativ, iar decizia ce formează obiectul prezentului recurs este pronunţată în această materie.

În temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi ale art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va examina, cu prioritate, admisibilitatea căii de atac deduse judecăţii în speţă.

Analizând recursul în condiţiile textelor legale menţionate, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce se succed.

În cauză, recursul a fost declarat împotriva unei încheieri de suspendare a judecării cauzei, pentru lipsa părţilor, în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Potrivit art. 414 alin. (1) C. proc. civ.:

"Art. 414. - Hotărârea de suspendare

(1) Asupra suspendării judecării procesului instanţa se va pronunţa prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanţa ierarhic superioară. Când suspendarea a fost dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, hotărârea este definitivă."

În raport cu dispoziţiile citate, rezultă că hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs, este o hotărâre definitivă, care nu este supusă recursului în sensul art. 483 alin. (1) C. proc. civ., art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau altor dispoziţii legale.

Conform dispoziţiilor art. 129 din Constituţie şi ale art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătoreşti este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii. Pentru a da eficienţă acestor reglementări legale, instanţa este obligată să examineze căile de atac cu care este învestită prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală şi să respingă, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora.

Se constată, aşadar, că recursul declarat nu este admisibil, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 483 din C. proc. civ., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinată ca atare de lege.

Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii, consacrat expres de dispoziţiile art. (7) din C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României, neobservarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.

Aşadar, în raport cu dispoziţiile legale mai sus citate, cu referire la existenţa unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat de A. nu poate fi primit.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil, în temeiul art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Încheierii din 24 octombrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 decembrie 2019.

Procesat de GGC - LM