Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 273/2019 AI generated

Appeal against perimation ruling rejected as time-barred after five-day filing deadline missed.

Case Number Decizia nr. 273/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (five-judge panel) dismissed as time-barred the claimant’s appeal against Decision No. 1349 of 13 March 2019, by which the administrative litigation section had declared the claimant’s prior appeal against a lower court judgment (Curtea de Apel Craiova, Sentence No. 130 of 7 March 2018) to be perimated (lapsed). The case involved a procedural challenge to the perimation ruling in an administrative dispute. The court held that, under Article 421(2) of the Civil Procedure Code, an appeal against a perimation decision by a section of the High Court must be lodged within 5 days of pronouncement, which expired on 19 March 2019; since the claimant filed the appeal by post on 24 June 2019, it was late, and under Article 185(1) second sentence the procedural act made after the deadline is void. The appeal was therefore rejected as untimely, with the perimation decision remaining in force.

Legislator headnote

AI generated

art. 248 alin. (1) C. proc. civ, Art. 421 C. proc. civ, art. 421 alin. (2) C. proc. civ, art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, Art. 185 alin. (1) teza a doua C. proc. civ; Appeal against perimation ruling rejected as time-barred after five-day filing deadline missed: 1349 of 13 March 2019, by which the administrative litigation section had declared the claimant’s prior appeal against a lower court judgment (Curtea de Apel Craiova, Sentence No. 130 of 7 March 2018) to be perimated (lapsed). The case involved a procedural challenge to the perimation ruling in an administrative dispute. The court held that, under Article 421(2) of the Civil Procedure Code, an appeal against a perimation decision by a section of the High Court must be lodged within 5 days of pronouncement, which expired on 19 March 2019; since the claimant filed the appeal by post on 24 June 2019, it was late, and under Article 185(1) second sentence the procedural act made after the deadline is void. The appeal was therefore rejected as untimely, with the perimation decision remaining in force.

Keywords

AI generated
procedural deadline untimely filing challenge of administrative decisions article of civil procedure the term 'judgment' expiry of time limit

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 421 alin. (2) C. proc. civ.

Basis for the final decision, as it establishes the appeal term of 5 days from the ruling that declared the lapse, which was exceeded.

Art. 185 alin. (1) teza a doua C. proc. civ.

Applied to dismiss the appeal as tardy, since the procedural act made after the term is struck by nullity.

Art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Used as procedural basis for the court to rule on the exception of tardiness, which it considered well-founded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin Decizia nr. 1349 din 13 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a constatat perimat recursul formulat de reclamantul A. împotriva Sentinţei nr. 130 din 7 martie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs recurentul A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători sub nr. x/2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi

La termenul de judecată de astăzi, Înalta Curte a rămas în pronunţare, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cu privire la excepţia tardivităţii recursului, excepţie pe care instanţa o apreciază a fi întemeiată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare, împrejurare ce face de prisos expunerea şi analiza lucrărilor cauzei şi criticilor cuprinse în cererea de recurs.

Recursul ce formează obiectul cauzei este exercitat împotriva unei decizii pronunţate de o secţie civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost constatată perimată o cerere de recurs.

Art. 421 C. proc. civ. dispune în sensul următor:

"Art. 421. - Hotărârea de perimare

(1) Dacă instanţa constată că perimarea nu a intervenit, pronunţă o încheiere care poate fi atacată odată cu fondul procesului.

(2) Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunţare. Când perimarea se constată de o secţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul se judecă de Completul de 5 judecători."

În raport cu data de 13 martie 2019, când a fost pronunţată decizia prin care s-a constatat perimarea, termenul prevăzut de art. 421 alin. (2) C. proc. civ., calculat conform art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a împlinit la 19 martie 2019, aceasta fiind ultima zi în care putea fi exercitată calea de atac a recursului reglementată de art. 421 alin. (2) C. proc. civ.

În cauză, însă, se constată că recursul a fost depus la oficiul poştal la 24 iunie 2019, cu depăşirea termenului prevăzut de art. 421 alin. (2) C. proc. civ. fiind astfel incidente dispoziţiile art. 185 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., conform cărora "Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 185 alin. (1) teza a doua şi art. 421 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca tardiv formulat recursul declarat de A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 1349 din 13 martie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 decembrie 2019.

Procesat de GGC - LM