Restitution of nationalized property nullified by failure to suspend proceedings and appoint curator for decedent party
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court admitted the appeal, quashed the appellate decision, and remanded the case for retrial, effectively ruling in favor of the plaintiffs on procedural grounds. The dispute concerned a claim for the in-kind restitution of nationalized real estate or pecuniary compensation under Law No. 10/2001, where the trial court dismissed the action for lack of proof of ownership and the appellate court dismissed it as premature because administrative procedures were ongoing. The decisive legal basis for the Supreme Court's decision was the violation of procedural due process, specifically the failure of the lower instances to apply the mandatory provisions for the automatic suspension of proceedings upon a party's death (Article 243(1) of the Code of Civil Procedure) and the requirement to appoint a special curator for the heirs (Article 87(10) CPC), which rendered the appealed judgment null and void.
Legislator headnote
AI generatedart. 243 pct. 1 C. proc. civ, art. 87 pct. 10 C. proc. civ, art. 314 C. proc. civ, art. 315 C. proc. civ; Restitution of nationalized property nullified by failure to suspend proceedings and appoint curator for decedent party: Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții Ș.I. și Ș.F., bazat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 5 și pct. 9 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora au arătat, în esență, omisiunea instanței de apel de a clarifica situația juridică a imobilului și de a răspunde la motivele de apel invocate.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursurilor de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 10 august 2001, Ș.I. și Ș.D., decedată în cursul judecății și succedată în drepturi de Ș.F. și P.N., au chemat în judecată Consiliul Local al comunei Mociu, județul Cluj și SC A. SA Cluj, sucursala Cămăraș, pentru a fi obligată, în baza Legii nr. 10/2001, să le restituie în natură, în starea lor inițială, construcțiile, curtea, grădina și terenul agricol, imobil identic cu p.t. 180/2/2 și 185/3-1988/3 din C.F. 822 Mociu ori să fie despăgubite pecuniar, inclusiv pentru construcțiile demolate și imobilele preluate abuziv.
Totodată au cerut intabularea drepturilor reale recunoscute.
În motivarea acțiunii, reclamanții au invocat notificarea pârâților și lipsa răspunsului acestora.
Tribunalul Cluj, secția civilă, prin sentința civilă nr. 19 din 10 ianuarie 2000, a respins acțiunea, ca nefondată, cu motivarea că reclamanții n-au făcut dovada dreptului de proprietate și a preluării de stat a bunurilor solicitate.
Curtea de Apel Cluj, secția civilă, prin decizia nr. 43 din 24 martie 2003, a admis apelul reclamantului Ș.I. și, schimbând în parte sentința, a respins, ca prematură, acțiunea, reținând că procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 este în curs de finalizare.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții Ș.I. și Ș.F., bazat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 5 și pct. 9 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora au arătat, în esență, omisiunea instanței de apel de a clarifica situația juridică a imobilului și de a răspunde la motivele de apel invocate.
Recursul este fondat în sensul celor mai jos arătate.
Decesul uneia din parți constituie o împrejurare care, atunci când nu s-a cerut acordarea unui termen pentru introducerea în judecată a moștenitorilor, determină potrivit art. 243 pct. 1 C. proc. civ., suspendarea de drept a judecății pricinii. Nu mai puțin, textul art. 87 pct. 10 C. proc. civ. prevede că moștenitorii părții decedate pot fi reprezentați printr-un curator special, până la intervenirea lor în proces.
Caracterul imperativ al acestor dispoziții legale, decurge din cerința restabilirii contradictorialității, ca principiu procesual de bază. Ipso iure, nerespectarea lor atrage nulitatea hotărârii.
Or, în speță, instanțele au ignorat decesul reclamantei Ș.D., survenit la 18 august 2002 și, ca urmare, n-au făcut aplicarea dispozițiilor legale redate mai sus. Nu mai puțin, instanța de apel a omis, din greșeală, să cerceteze motivul de reformare invocat referitor la incidentul procesual menționat.
Ca urmare, hotărârea recurată fiind lovită de nulitate, se impune admiterea recursului și, în baza art. 313 și art. 314 C. proc. civ, casarea acestei hotărâri, cu trimiterea cauzei la instanța de apel pentru a da eficiență dispozițiilor legale enunțate.
Instanțele de trimitere urmează a ține seama de dispozițiile art. 315 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții Ș.I. și Ș.F. împotriva deciziei civile nr. 43 din 6 martie 2003 a Curții de Apel Cluj. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2004.