Judge's suspension upheld for repeated unjustified drafting delays; self-suspension request inadmissible

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 6J din 30 ianuarie 2019, Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului A., judecător în cadrul Tribunalului Specializat Mureş şi, în baza art. 100 lit. (d) din Legea nr. 303/2004 a aplicat domnului A., judecător în cadrul Tribunalului Specializat Mureş, sancţiunea disciplinară constând în "suspendarea din funcţie pe o perioadă de 2 luni", pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a II-a din acelaşi act normativ.

În motivare, sub aspectul laturii obiective, s-a reţinut că, la 29 iunie 2018, dată la care a fost formulată sesizarea Inspecţiei Judiciare de către un creditor, pârâtul nu redactase Hotărârea nr. 71 din 9 septembrie 2016 pronunţată în Dosarul nr. x/2016, deşi se formulaseră trei cereri de urgentare a redactării Hotărârii la 18 ianuarie 2017, 19 aprilie 2017 şi 19 iunie 2017. De asemenea, la 3 august 2018 domnul judecător A. avea în curs de redactare un număr de 224 hotărâri (15 hotărâri pronunţate în anul 2015 şi 86 hotărâri pronunţate în anul 2016, restul fiind din 2017 şi 2018), iar, la 12 noiembrie 2018, domnul judecător înregistra un număr de 171 hotărâri neredactate în termenul legal, din care 14 hotărâri din 2015, 86 hotărâri din 2016, 17 hotărâri din anul 2017 şi 54 hotărâri din 2018.

Având în vedere situaţia de fapt reţinută, s-a apreciat că s-a făcut dovada încălcării, în mod repetat, de către domnul judecător A. a termenelor de redactare a hotărârilor judecătoreşti ce i-au revenit spre motivare, iar probatoriul administrat în cadrul verificărilor prealabile şi al cercetării disciplinare a relevat că situaţia acumulării unor întârzieri semnificative nu a avut o justificare obiectivă, chiar dacă modificările legislative, diversitatea cauzelor şi complexitatea acestora au condus la îngreunarea activităţii judecătorilor din cadrul Tribunalului Specializat Mureş.

Circumstanţele reale expuse de domnul judecător nu reprezintă cauze exoneratoare de răspundere disciplinară în cazul particular analizat, iar activităţile judiciare desfăşurate la nivelul instanţei sunt similare cu ale celorlalţi judecători care, însă, nu înregistrează întârzieri de aceeaşi durată în redactarea hotărârilor.

Sub aspectul laturii subiective, întrucât în calculul termenului rezonabil se are în vedere durata judecăţii, atât în primă instanţă cât şi în cursul căilor de atac, prin inactivitatea domnului judecător, constând în neredactarea hotărârilor pronunţate, situaţie care s-a perpetuat pe o perioadă lungă de timp, a fost prelungit termenul de soluţionare a cauzelor, creându-se premisele încălcării cerinţei derulării procedurilor judiciare într-o perioadă rezonabilă, în sensul art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale.

Totodată, s-a avut în vedere caracterul repetitiv al nerespectării normelor legale pentru o perioadă foarte mare de timp şi într-un număr foarte mare de cauze, faptul că pârâtul a mai fost sancţionat disciplinar pentru săvârşirea aceleiaşi abateri disciplinare, iar din hotărârile neredactate la data pronunţării hotărârii anterioare de sancţionare, la data exercitării acţiunii disciplinare în cauza de faţă, cele mai multe nu erau redactate, or, verificările disciplinare anterioare, precum şi hotărârea anterioară de sancţionare, pentru aceeaşi abatere disciplinară, ar fi trebuit să constituie un factor de conştientizare de către domnul judecător, în sensul de a lua toate măsurile pentru eficientizarea activităţii şi respectarea termenelor prevăzute de lege pentru efectuarea lucrărilor.

Prin Hotărârea nr. 8J din 6 martie 2019 pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători a respins ca inadmisibilă cererea petentului de suspendare de îndată din funcţia de judecător, reţinând că Legea nr. 317/2004 prevede în mod expres şi limitativ cine sunt titularii solicitării de suspendare din funcţie pe perioada desfăşurării procedurii disciplinare, nelăsând la îndemâna magistratului iniţierea acestei proceduri.

Contra acestor două hotărâri, domnul judecător A. a declarat recurs, după cum urmează:

Prin recursul declarat împotriva Hotărârii nr. 6J din 30 ianuarie 2019 pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară, a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate, cu consecinţa trimiterii pricinii spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de judecată disciplinară, fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., s-a arătat că toate actele de cercetare disciplinară efectuate, inclusiv a rezoluţiei de începere a cercetării disciplinare din 19 septembrie 2018, au fost avizate în calitate de inspector şef de numitul B., în virtutea unui interimat consfinţit prin act de putere executivă suspect, anume Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018, în legătură cu care a înţeles să formuleze cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a actului anterior menţionat.

Totodată, cu încălcarea dreptului la apărare, atât inspectorii judiciari, cât şi instanţa de judecată în materie disciplinară, au refuzat cercetarea unor împrejurări expuse în apărare şi esenţiale în soluţionarea cauzei, or, prin acestea urmărea să demonstreze că responsabilitatea pentru vulnerabilităţile identificate în activitatea profesională se regăseşte în actele cu vădit exces de putere săvârşite de preşedintele Tribunalului Specializat Mureş.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., s-a apreciat că toate criteriile de individualizare favorabile magistratului au fost tratate derizoriu sau omise ostentativ, activitatea profesională a acestuia necunoscând vulnerabilităţi până la nivelul anului 2013.

De asemenea, recurentul a arătat că a fost în imposibilitate obiectivă şi subiectivă de a respecta întru totul termenele de redactare a hotărârilor judecătoreşti, cauzele regăsindu-se în volumul ridicat de activitate ce i-a fost impus, determinant fiind cel creat artificial şi prin măsuri vădit în exces de putere în perioada septembrie - decembrie 2013 de către preşedintele de la acel moment al Tribunalului Specializat Mureş.

Instanţa de disciplină a omis analizarea aspectelor favorabile recurentului, anume necesitatea unei chibzuinţe temeinice, care să stea la baza hotărârii judecătoreşti pronunţate în pricini din ce în ce mai sofisticate din partea justiţiabililor care, în ultima perioadă, dau dovadă de o educaţie juridică din ce în ce mai cizelată, precum şi identificarea deficienţelor administrative care au dat naştere acestei situaţii.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a susţinut că instanţa de disciplină nu a interpretat corect dispoziţiile art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, deficienţele întâlnite în activitatea recurentului datorându-se managementului defectuos.

Prin recursul declarat împotriva Hotărârii nr. 8J din 6 martie 2019 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători în Dosarul nr. x/2018, domnul judecător A. a arătat că interesul legitim al măsurii întreprinse este acela de a avea timpul adecvat motivării hotărârilor restante.

În cadrul motivelor de recurs, domnul judecător A. a formulat şi o cerere de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în temeiul dispoziţiilor art. 267 din Tratatul de funcţionare a Uniunii Europene, cu o trimitere preliminară, solicitând şi suspendarea judecării recursului, pentru a răspunde următoarelor întrebări:

"I. Mecanismul de cooperare şi de verificare (M.C.V.), instituit potrivit Deciziei 2006/928/CE a Comisiei Europene din 13 decembrie 2006, trebuie considerat un act adoptat de o instituţie a Uniunii Europene, în sensul articolului 267 TFUE, care poate fi supus interpretării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene?

II. Conţinutul, caracterul şi întinderea temporala a Mecanismului de cooperare şi de verificare (MCV), instituit potrivit Deciziei 2006/928/CE a Comisiei Europene din 13 decembrie 2006, se circumscriu prevederilor Tratatului privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005? Cerinţele formulate în rapoartele întocmite în cadrul acestui Mecanism au caracter obligatoriu pentru Statul român?

III. Articolul 2 corelat şi cu art. 4 alin. (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană trebuie interpretate în sensul că în cadrul obligaţiei Statului Membru de a respecta principiile statului de drept se înscrie şi necesitatea ca România să respecte cerinţele impuse prin rapoartele din cadrul Mecanismului de Cooperare şi de verificare (MCV), instituit potrivit Deciziei nr. 2006/928/CE a Comisiei Europene din 13 decembrie 2006?

IV. Art. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, în special necesitatea respectării valorilor statului de drept, se opun unei legislaţii prin care intempestiv, în virtutea funcţiei legiuitoare delegate, puterea executivă a intervenit neadecvat prin O.U.G. nr. 77/2018 în prerogativele exclusive ale unei alte autorităţi publice fundamentale - Consiliul Superior al Magistraturii - prevăzute prin dispoziţiile art. 67 din Legea nr. 317/2004 în forma în fiinţă anterior datei de 5 septembrie 2018, impunând în acest fel un interimat dedicat d-lui B. în funcţia de inspector şef al Inspecţiei Judiciare?

V. Principiul independenţei judecătorilor, consacrat de articolul 19 alin. (1) al doilea paragraf TFUE şi de articolul 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, astfel cum a fost interpretat prin jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Marea Cameră, hotărârea din 27 februarie 2018, Associacao Sindical dos Juizes Portugueses, C-64/16, ECLI:EU:C:2018:117), se opune manierei Executivului de a impune un interimat al funcţiei de inspector şef al Inspecţiei Judiciare dedicat nenumitului B., cu nesocotirea funcţiei fundamentale de garant al independenţei justiţiei al Consiliului Superior al Magistraturii consacrată prin dispoziţiile art. 133 alin. (1) din Constituţia României?".

Prin întâmpinarea depusă, Inspecţia Judiciară a solicitat respingerea cererii de sesizare a C.J.U.E., întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 267 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, opinia preliminară solicitată nefiind admisibilă şi pertinentă în prezenta cauză, din moment ce în cursul judecării cauzei în prima instanţă şi în motivele de recurs nu au fost invocate aspecte care să aibă legătură cu interpretarea uniformă a dreptului comunitar.

Cu privire la aspectele ce vizează Hotărârea nr. 6J din 30 ianuarie 2019 a secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţia Judiciară a considerat că se impune respingerea recursului în condiţiile în care, în mod legal şi temeinic, secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut că faptele săvârşite de domnul judecător A. întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, deoarece întârzierile mari în redactarea unui număr semnificativ de hotărâri constituie rezultatul unei conduite imputabile a domnului judecător, iar la stabilirea caracterului imputabil al nerespectării termenului legal de redactare a hotărârilor au fost avute în vedere, atât amploarea întârzierilor în redactare, cât şi durata deosebit de mare a depăşirii termenului legal de redactare.

Referitor la nelegalitatea Hotărârii nr. 8J din 6 martie 2019, s-a arătat că, de asemenea, recursul nu este fondat, în raport cu prevederile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004.

Analizând cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Înalta Curte constată următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (fostul art. 234 din Tratatul Comunităţilor Europene), Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să se pronunţe, cu titlu preliminar, cu privire la:

a) interpretarea tratatelor

b) validitatea şi interpretarea actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii.

Alineatul 2 din text prevede posibilitatea unei instanţe dintr-un stat membru de a sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, dacă apreciază că o decizie în această privinţă este necesară în soluţionarea pricinii, iar în cazul în care chestiunea se invocă într-o cauză pendinte în faţa unei instanţe naţionale, ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanţă este obligată să sesizeze Curtea.

Însă, chiar şi în cazul instanţelor ale căror decizii nu sunt supuse niciunei căi de atac - cum este şi situaţia de faţă - acestora le revine competenţa de a decide dacă întrebările sunt relevante pentru soluţionarea litigiului, precum şi asupra conţinutului acestora. Aşadar, simpla solicitare a părţii interesate de a se dispune sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară nu implică automat sesizarea instanţei europene, instanţa naţională având libertatea de a evalua relevanţa unei astfel de cereri în contextul cauzei pe care o are de soluţionat.

Pentru sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu o cerere preliminară în interpretare este necesar ca instanţa naţională să justifice de ce are nevoie de interpretarea unei dispoziţii din dreptul comunitar. Ca atare, instanţa trebuie să identifice în norma comunitară o problemă de interpretare, care să necesite intervenţia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Recurgerea la procedura preliminară este posibilă numai atunci când instanţa naţională are îndoieli cu privire la interpretarea corectă a normelor Uniunii, aplicabile în cauză.

Pe calea procedurală a întrebării preliminare Curtea de Justiţie a Uniunii Europene stabileşte semnificaţia normei comunitare, în scopul interpretării unitare a dreptului comunitar la nivelul Uniunii, competenţa aplicării concrete a normei revenind exclusiv instanţei naţionale. Întrebarea ce se poate adresa de către instanţa naţională vizează exclusiv probleme de interpretare, validitate sau aplicare a dreptului comunitar, iar nu aspecte legate de dreptul naţional sau elemente particulare ale speţei deduse judecăţii.

Atunci când se pronunţă asupra interpretării sau validităţii dreptului Uniunii, Curtea încearcă să ofere un răspuns util pentru soluţionarea litigiului principal, instanţei de trimitere revenindu-i sarcina de a deduce consecinţele concrete din răspunsul Curţii, înlăturând, dacă este cazul, aplicarea normei naţionale în discuţie.

Or, în cuprinsul cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene recurentul A. pune în discuţie aspecte legate de dreptul naţional, iar aspectele vizând interpretarea, validitatea sau aplicarea dreptului comunitar nu sunt relevante pentru soluţionarea litigiului, respectiv pentru calea de atac a recursului dedus judecăţii. Mai mult, nu rezultă modul în care ar influenţa soluţionarea recursului modalitatea de stabilire a interimatului al funcţiei de inspector şef al Inspecţiei Judiciare, atât timp cât nu s-a invocat un motiv de nelegalitate/netemeinicie a hotărârii sub acest aspect.

Astfel, câtă vreme nu există nicio problemă de interpretare a normelor Uniunii, aplicabile în cauză, care să necesite intervenţia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, simpla solicitare a recurentului de a se dispune sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebări preliminare, în condiţiile în care nu au fost invocate aspecte care să aibă legătură cu interpretarea uniformă a dreptului comunitar, nu poate conduce automat la suspendarea judecării pricinii şi sesizarea instanţei europene, motiv pentru care cererea privind sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene formulată în cauză urmează a fi respinsă.

Ca efect al respingerii cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Înalta Curte va respinge şi cererea de suspendare a judecăţii până la pronunţarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Analizând hotărârile atacate în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, cu apărările intimatei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.

Referitor la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018, instanţa supremă se va pronunţa prin încheiere în dosar asociat.

Examinându-se criticile expuse din perspectiva ipotezelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că susţinerile recurentului nu sunt fondate.

Astfel, chiar dacă sub imperiul acestui motiv de recurs se includ cele mai variate neregularităţi de ordin procedural, care privesc atât nesocotirea normelor de ordine publică, precum şi a celor stabilite în interesul exclusiv al părţilor, pretinsele neregularităţi invocate de recurent din această perspectivă nu se circumscriu aspectelor de nulitate invocate.

Recurentului i-a fost respectată garanţie procesuală a dreptului la apărare, fiind legal citat, având posibilitatea să-şi formuleze toate apărările, depunând la dosar o serie de solicitări, pe care instanţa de disciplină le-a analizat şi asupra cărora s-a pronunţat motivat, efectuând o justă interpretare a probatoriului administrat, având în vedere împrejurările concrete ale speţei, circumstanţele personale ale recurentului, precum şi urmările produse.

Hotărârea instanţei de disciplină cuprinde toate elementele stabilite de dispoziţiile art. 425 din C. proc. civ., din considerentele acesteia rezultând că soluţia adoptată a fost fundamentată pe o situaţie de fapt astfel cum aceasta a fost stabilită, în baza probele administrate atât în faza cercetării prealabile, dar şi nemijlocit în faţa instanţei de disciplină.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., se reţine că prin hotărârea nr. 6J din 6 martie 2019, instanţa de disciplină a reţinut în privinţa recurentului îndeplinirea condiţiilor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a doua din Legea nr. 303/2004, constând în "întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile", apreciind că a fost făcută dovada încălcării, în mod repetat, de către magistratul cercetat, a normelor legale ce reglementează îndatorirea de redactare a hotărârilor judecătoreşti cu respectarea termenului legal, respectiv art. 426 alin. (5) din C. proc. civ.

În esenţă, cu privire la situaţia de fapt, se constată că magistratul nu a respectat termenul de redactare a hotărârilor judecătoreşti, întrucât, potrivit datelor statistice, la 29 iunie 2018, dată la care a fost formulată sesizarea, pârâtul nu redactase Hotărârea nr. 71 din 9 septembrie 2016 pronunţată în Dosarul nr. x/2016, deşi creditorul formulase trei cereri de urgentare a redactării Hotărârii la 18 ianuarie 2017, 19 aprilie 2017 şi 19 iunie 2017, iar la 3 august 2018 domnul judecător A. avea în curs de redactare un număr de 224 hotărâri (15 hotărâri pronunţate în anul 2015, 86 hotărâri pronunţate în anul 2016, restul fiind din 2017 şi 2018). Ulterior, la data de 12 noiembrie 2018, domnul judecător înregistra un număr de 171 hotărâri neredactate în termenul legal, din care 14 hotărâri din 2015, 86 hotărâri din 2016, 17 hotărâri din anul 2017 şi 54 hotărâri din 2018, fiind dovedită încălcare în mod repetat, de către domnul judecător A. a termenelor de redactare a hotărârilor judecătoreşti ce i-au revenit spre motivare.

Analizând caracterul imputabil al faptei cercetate în procedura disciplinară, raportat la datele statistice expuse în hotărârea recurată, se reţine că domnul judecător, în mod constant, motivează hotărârile judecătoreşti cu depăşirea termenului de redactare stabilit de lege. Totodată, din datele statistice depuse la dosarul cauzei a rezultat că numărul dosarelor rulate şi soluţionate de către domnul judecător a fost aproximativ egal cu al celorlalţi colegi judecători care funcţionează în cadrul secţiei.

Cum, în speţă, criteriul volumului de activitate era comparabil cu al celorlalţi judecători ai instanţei, acesta nu este de natură a constitui un element care să justifice efectuarea cu întârziere a lucrărilor sau să ofere indicii cu privire la o altă persoană responsabilă de săvârşirea faptei imputate.

În această situaţie, Înalta Curte va respinge ca nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., actele şi operaţiunile administrative întocmite de conducerea Tribunalului Specializat Mureş nereflectând deficienţe administrative în organizarea activităţii la nivelul acestei secţii.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8, se constată că prin Hotărârea nr. 17J din 24 mai 2017 pronunţată de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, definitivă prin decizia nr. 17 din 12 februarie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a aplicat domnului judecător A. sancţiunea constând în "diminuarea indemnizaţiei lunare brute cu 10% pe o perioadă de o lună".

Perpetuarea situaţiei constând în depăşirea cu perioade mari de timp a termenului prevăzut de lege pentru redactarea hotărârilor chiar şi după sancţionarea disciplinară pentru aceeaşi abatere disciplinară demonstrează faptul că domnul judecător nu a abordat sistematic lucrările pe care le-a avut spre redactare şi nu le-a motivat în ordinea vechimii lor, ignorând astfel consecinţele deosebit de grave ce s-ar putea produce prin această abordare.

Sancţiunea disciplinară anterioară ar fi trebuit să constituie o avertizare pentru domnul judecător, în sensul că atitudinea unui magistrat trebuie să fie conformă cu standardele impuse profesiei. Cu toate acestea, domnul judecător a continuat să persiste în a nu-şi respecta îndatoririle profesionale, înregistrând în mod constant întârzieri în redactarea hotărârilor judecătoreşti şi invocând acelaşi motiv pentru a justifica aceste întârzieri, anume volumul de muncă şi anumite relaţii tensionate. Chiar dacă volumul de activitate a fost unul mare, întârzierile în redactarea hotărârilor sunt şi mai mari de 1 an, iar pentru această situaţie nu pot exista justificări obiective şi rezonabile.

În circumstanţele expuse, se reţine că instanţa de disciplină întemeiat a apreciat că amploarea restanţelor în redactarea hotărârilor şi durata întârzierilor în redactare este de natură a produce grave consecinţe în privinţa drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor litigante şi în privinţa funcţionării sistemului judiciar, fapta fiind săvârşită din motive imputabile domnului judecător, în contextul unui volum de activitate asemănător celorlalţi judecători din cadrul secţiei şi în condiţiile în care modul deficitar de organizare a activităţii de redactare a hotărârilor s-a perpetuat în timp, dovadă în acest sens fiind şi procedura disciplinară derulată anterior.

Apărările domnului judecător referitoare la complexitatea activităţii, durata de timp necesară îndeplinirii atribuţiilor specifice funcţiei, condiţiile de muncă şi relaţiile interumane nu pot primi relevanţa propusă, întrucât aceste aspecte reprezintă elemente comune activităţii judecătorilor din cadrul secţiei, iar datele statistice evidenţiate de probatoriul administrat nu reflectă existenţa unor elemente distinctive în privinţa domnului judecător, apte să confere un caracter scuzabil faptei analizate din perspectiva abaterii disciplinare în discuţie.

În consecinţă, se apreciază că circumstanţele invocate în apărare de recurent nu sunt apte să înlăture concluziile instanţei de disciplină sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a doua din Legea nr. 303/2004, astfel încât motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu este fondat.

Fără a nega nici volumul mare de activitate şi nici preocuparea magistratului pentru calitatea redactării hotărârilor judecătoreşti, Înalta Curte reţine că îndatorirea ce incumbă judecătorului de a asigura supremaţia legii, inclusiv sub aspectul respectării termenelor legale şi a principiului termenului rezonabil, presupune asigurarea unui just echilibru între calitatea actului de justiţie şi gradul de încărcare a activităţii apt să garanteze satisfacerea interesului public preeminent de înfăptuire a justiţiei, ca element definitoriu al statului de drept.

În speţă, se apreciază că acest just echilibru a fost semnificativ perturbat în activitatea profesională a recurentului prin conduita imputabilă constând în nerespectarea termenului legal şi a termenului rezonabil de redactare a hotărârilor judecătoreşti în privinţa unui număr foarte mare de cauze şi pentru perioade îndelungate de timp (de un an sau chiar mai mult), cu consecinţe negative asupra drepturilor şi intereselor legitime ale justiţiabililor, subsumat imperativului de funcţionare optimă a sistemului judiciar şi cerinţei de soluţionare a cauzelor într-un termen rezonabil, optim şi previzibil în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 6 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii, Înalta Curte apreciază că este adecvată aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, constând în "suspendarea din funcţie pe o perioadă de 2 luni", pentru următoarele argumente: principiul aplicării graduale a sancţiunilor disciplinare, având în vedere că domnului judecător i-a fost aplicat anterior sancţiunea disciplinară a diminuării indemnizaţiei brute cu 10% pe o perioadă de o lună; în perioada de referinţă domnul judecător a înregistrat, asemănător altor colegi, un volum de activitate semnificativ în cadrul secţiei; datele statistice cuprinse în întâmpinarea depusă de intimată reflectă faptul că domnul judecător înregistrează, în prezent, cu 11 hotărâri neredactate din septembrie 2015, fiind necesar ca domnul judecător să conştientizeze şi să acţioneze în sensul remedierii conduitei ce îi este reproşată, pentru a se atinge scopul prezentei proceduri disciplinare.

Referitor la criticile aduse Hotărârii nr. 8J din 6 martie 2019 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători, pronunţată în Dosarul nr. x/2018 prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea petentului de suspendare din funcţia de judecător, se observă că în mod corect s-a dat eficienţă prevederilor legale reţinute ca fiind incidente, recurentul neavând dreptul legal de a formula o astfel de cerere, doar secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu sau la propunerea inspectorului judiciar, putând dispune suspendarea din funcţie a magistratului până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârile instanţei disciplinare sunt legale şi temeinice, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene formulată de recurentul A..

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva Hotărârilor nr. 6J din 30 ianuarie 2019 pronunţată în Dosarul nr. x/2018 şi nr. 8J din 6 martie 2019 pronunţată în Dosarul nr. x/2018 de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 noiembrie 2019.

Procesat de GGC - LM