Revision of forced execution judgment denied for lack of contradictory final judgments

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi, la 21 martie 2018, revizuentul A. a solicitat, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 1, 3, 5 şi 8 C. proc. civ., revizuirea Deciziei nr. 29 din 26 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin Decizia nr. 4283 din 11 octombrie 2018, a respins cererea de revizuire declarată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 29 din 26 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. x/2014 întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a disjuns cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1, 3 şi 5 C. proc. civ. şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1, 3 şi 5 C. proc. civ. în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

În motivare, cu privire la respingerea cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se constată că hotărârile pretins potrivnice, deşi au fost pronunţate în dosare diferite, nu au avut aceleaşi părţi, obiect şi cauză, şi ca atare, contrarietatea hotărârilor poate fi analizată numai dacă sunt îndeplinite condiţiile anterior menţionate.

Împotriva acestei decizii, revizuentul a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor anterioare, rejudecarea cauzei şi întoarcerea executării silite dispuse în urma unor soluţii nelegale, invocând drept temei juridic dispoziţiile art. 488 alin. (1) - (8) din C. proc. civ.

În susţinerea motivelor de recurs, s-a arătat că instanţele anterioare au refuzat să soluţioneze numeroasele sesizări formulate legate de furtul de înscrisuri din dosarele de cercetare penală care au condus la dosarele civile de executare silită cum este cel de faţă, de refuzul de a se sesiza inclusiv din oficiu la numeroasele menţiuni formulate şi de existenţa de acte false, de necesitatea declarării acestor înscrisuri ca fiind false şi a anulării acestora, aspecte nerelatate în încheierile pronunţate, situaţii pe care acesta le califică ca fiind inadmisibile.

Prin Încheierea din 9 septembrie 2019 s-a admis în principiu recursul formulat de recurentul A. şi s-a fixat termen de judecată la 4 noiembrie, cu citarea părţilor.

Analizând hotărârea atacată în raport cu actele dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum şi cu reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.

Referitor la excepţiile invocate de recurent, anume: excepţia perimării acţiunii de executare silită, excepţia tardivităţii executării silite, excepţia autorităţii de lucru judecat a Deciziei civile nr. 2361 din 27 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti şi a Curţii de Apel Bucureşti şi excepţia nulităţii tuturor hotărârilor luate în baza unor numeroase documente false se reţine că acestea ţin de soluţionarea litigiilor în care s-au pronunţat hotărârile pretins contradictorii şi nu pot fi analizate în această fază procesuală a recursului declarat împotriva unei hotărâri pronunţate în condiţiile art. 513 alin. (3) raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Pentru aceleaşi motive în mod legal nu au fost analizate prin hotărârea atacată.

În ceea ce excepţia necompetenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, care de fapt vizează existenţa unui caz de incompatibilitate, se constată că recurentul nu arată concret motivele pentru care pronunţarea unei soluţii într-o altă cauză, chiar având aceleaşi părţi, ar constitui un motiv de incompatibilitate care să poată fi încadrat în prevederile art. 41 sau 42 din C. proc. civ.

Potrivit prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., forma în vigoare la data începerii procesului în care s-a pronunţat hotărârea supusă revizuirii, "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă (...) există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Dispoziţiile legale citate, invocate de recurent drept temei al cererii formulate în faţa instanţei de revizuire, reglementează posibilitatea revizuirii dacă există hotărâri potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

Raţiunea reglementării acestui caz de revizuire o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorităţii lucrului judecat, ale cărei efecte sunt prevăzute de art. 431 din C. proc. civ.

În speţă, însă, se constată că decizia a cărei anulare se cere prin cererea de revizuire nu încalcă autoritatea lucrului judecat, în raport cu hotărârile judecătoreşti invocate de recurentul-revizuent ca fiind potrivnice celei ce face obiectul revizuirii.

Privite comparativ, contrar susţinerilor recurentului, cele două litigii au părţi, obiect şi cauză (situaţia de fapt calificată juridic) diferite.

Nefiind îndeplinită condiţia identităţii de părţi, obiect şi cauză între litigiile în care au fost pronunţate hotărârile în discuţie, anume Dosarul nr. x/2003 (părţi: reclamanţi B. şi C., obiect: obligaţia de a face, temei de drept: prevederile C. civ.) şi Dosarul nr. x/2014 (părţi: A. şi Administraţia Finanţelor Publice Sector 2 Bucureşti, obiect: contestaţie la executare, temei de drept: prevederile Codul fiscal), în mod corect a reţinut instanţa de revizuire că cele două decizii nu pot fi considerate potrivnice şi nu este încălcată autoritatea de lucru judecat a celei din urmă, în sensul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Toate aceste argumente, pentru care cererea de revizuire a fost respinsă, se regăsesc, expuse amplu, în considerentele deciziei atacate, instanţa de revizuire analizând temeinic condiţiile de admisibilitate a cererii şi prezentând pe larg, în mod clar şi detaliat motivele pentru care acestea nu sunt îndeplinite în cauză. De aceea, instanţa de recurs constată că nu pot fi primite criticile recurentului nici sub aspectul interpretării eronate a argumentelor expuse în susţinerea cererii de revizuire.

În considerarea celor expuse, care relevă legalitatea hotărârii atacate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecăţii în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 4283 din 11 octombrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 04 noiembrie 2019.

Procesat de GGC - LM