Inadmissibility of appeal against final administrative-delay objection dismissal under exclusive statutory appeal routes

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 2 mai 2019, recurentul A. a formulat contestaţie privind tergiversarea procesului ce formează obiectul Dosarului nr. x/2018

2. Hotărârile atacate

Prin Încheierea din data de 23 mai 2019 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a anulat ca netimbrată contestaţia la tergiversare formulată de A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 10 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. x/2018.

Împotriva acestei încheieri petentul A. a formulat plângere, conform dispoziţiilor art. 524 alin. (5) teza a II-a C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 3581 din 25 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2018.1, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de A. împotriva încheierii din data de 23 mai 2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2018.

3. Cererea de recurs

Împotriva Deciziei nr. 3581 din 25 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2018.1 şi a încheierii din 23 mai 2019, pronunţată de aceeaşi instanţă în Dosarul nr. x/2018, a declarat recurs A., întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

În cauză, se reţine că nu mai este aplicabilă procedura de filtrare a recursului, reglementată de ar. 493 C. proc. civ., întrucât, potrivit art. 20 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, procedura menţionată nu se aplică în materia contenciosului administrativ, iar hotărârile ce formează obiectul prezentului recurs sunt pronunţate în această materie.

În temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi ale art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse judecăţii în speţă.

Analizând recursul în condiţiile textelor legale menţionate, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce se succed.

Potrivit dispoziţiilor art. 524 alin. (5) C. proc. civ., în situaţia în care s-a pronunţat o încheiere prin care s-a respins contestaţia privind tergiversarea procesului, aceasta poate fi atacată, în termen de 3 zile de la comunicare, cu plângere. Plângerea este de competenţa instanţei ierarhic superioare, care, potrivit art. 525 alin. (1) din acelaşi cod, o va soluţiona, fără citarea părţilor, printr-o hotărâre care nu este supusă nici unei căi de atac.

În speţă, contestaţia privind tergiversarea procesului formulată de A. a fost respinsă prin încheierea din 23 mai 2019 pronunţată de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Plângerea formulată de contestator împotriva acestei încheieri a fost respinsă prin decizia atacată prin prezentul recurs, hotărâre care potrivit dispoziţiilor art. 525 alin. (1) C. proc. civ. nu mai putea fi supusă nici unei căi de atac.

Prin urmare, împotriva încheierii din 23 mai 2019 a fost exercitată deja calea de atac prevăzută de lege, soluţionată prin Decizia nr. 3581 din 25 iunie 2019, iar împotriva acestei hotărâri din urmă contestatorul nu mai avea deschisă nicio cale de atac.

În acest context, trebuie menţionat că potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Din interpretarea acestui text legal rezultă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Faţă de dispoziţiile legale anterior menţionate, Încheierea din 23 mai 2019 şi Decizia nr. 3581 din 25 iunie 2019 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nu sunt supuse căii de atac a recursului.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 3581 din 25 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2018.1 şi a încheierii din 23 mai 2019, pronunţată de aceeaşi instanţă în Dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 octombrie 2019.

Procesat de GGC - LM