Withdrawal of judicial recourse in disciplinary proceedings: Validity of renunciation and non-applicability of judgment annulment
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (CCJ) ruling in the 5-judge panel issued a final decision taking act of the appellant's renunciation of the judicial proceedings, effectively terminating the recourse without a substantive review on the merits and leaving the lower court decision in force. The dispute involved a disciplinary judicial matter where the appellant, having previously had their recourse rejected as late against a disciplinary sanction issued by the Superior Council of Magistracy, subsequently filed a written request to withdraw the appeal, which was expressly accepted by the respondent judicial inspection authority. Relying on Article 406 of the Romanian Code of Civil Procedure, the court confirmed the validity of the renunciation as a unilateral act of will, noting that the explicit consent of the opposing party and the timing prior to the first legally notified hearing satisfied the procedural requirements, while clarifying that the specific provision for annulling prior judgments (Art. 406 para. 5) did not apply because the appellant was not the original plaintiff in the underlying dispute.
Legislator headnote
AI generatedart. 406 C. proc. civ, art. 406 alin. (5) C. proc. civ, art. 406 alin. (6) C. proc. civ; Withdrawal of judicial recourse in disciplinary proceedings: Validity of renunciation and non-applicability of judgment annulment: "Art. 406. - (1) Reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 77 din 25 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a respins, ca tardiv, recursul declarat de A. împotriva Hotărârii nr. 14J din 6 iunie 2018, pronunţată de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în Dosarul nr. x/2016.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2019.
La data de 7 octombrie 2019, a fost înregistrată la dosar cererea recurentei A., formulată în temeiul ar. 406 C. proc. civ., de renunţare la judecată în Dosarul nr. x/2019.
La data de 18 octombrie 2019, a fost înregistrat la dosar înscrisul prin care intimata Inspecţia Judiciară îşi exprimă acordul privind renunţarea recurentei la judecata recursului.
În circumstanţele expuse, care fac de prisos expunerea şi analiza lucrărilor cauzei, Înalta Curte constată că sunt incidente dispoziţiile art. 406 C. proc. civ.:
"Art. 406. - (1) Reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă.
(2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.
(3) Dacă renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanţa, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.
(4) Dacă reclamantul renunţă la judecată la primul termen la care părţile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunţarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părţi. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunţă la judecată, instanţa va acorda pârâtului un termen până la care să îşi exprime poziţia faţă de cererea de renunţare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunţare.
(5) Când renunţarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanţa va lua act de renunţare şi va dispune şi anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunţate în cauză.
(6) Renunţarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanţa ierarhic superioară celei care a luat act de renunţare. Când renunţarea are loc în faţa unei secţii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, hotărârea este definitivă."
În speţă, recurenta A. a renunţat la judecată prin cerere scrisă, după comunicarea recursului, înainte de primul termen la care părţile sunt legal citate, iar intimata Inspecţia Judiciară şi-a exprimat acordul expres cu privire la renunţarea recurentei la judecata recursului, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile citate ale art. 406 alin. (1) - (4) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte ipoteza reglementată de art. 406 alin. (5) C. proc. civ., se reţine, pe de o parte, că recurenta A. nu are calitatea de reclamant în litigiul în care a fost pronunţată decizia atacată, această calitate aparţinând Inspecţiei Judiciare, iar, pe de altă parte, renunţarea la judecată vizează recursul ce formează obiectul Dosarului nr. x/2019, iar nu litigiul de fond. În consecinţă, nu sunt incidente dispoziţiile respective pentru a se dispune anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunţate în cauză.
Cum renunţarea la judecată este un act unilateral de voinţă, care nu este supus cenzurii instanţei, şi în condiţiile în care, anterior primului termen de judecată la care părţile au fost legal citate, partea adversă şi-a exprimat acordul scris cu privire la actul de renunţare, Înalta Curte, în temeiul art. 406 alin. (6) C. proc. civ., va lua act de renunţarea recurentei A. la judecata recursului ce formează obiectul Dosarului nr. x/2019
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de renunţarea recurentei A. la judecarea recursului împotriva Deciziei nr. 77 din 25 martie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2018.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 octombrie 2019.
Procesat de GGC - LM