Agencies' revision bids rejected for lack of triple identity between final judgments; fee award upheld.

Asupra recursurilor de faţă, analizând actele dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1512 din 20 martie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2019, s-au respins cererile de revizuire formulate de revizuentele Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Iaşi şi Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială împotriva Deciziei civile nr. 2300 din 3 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibile, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, s-a reţinut că hotărârile indicate nu sunt potrivnice în sensul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. astfel, cele două litigii au avut acelaşi părţi şi s-au referit la raportul de serviciu al reclamantului A. cu A.J.P.I.S. Iaşi, însă au avut un obiect diferit, rezultând că nu este îndeplinită condiţia revizuirii prevăzută de articolul anterior menţionat, anume ca prin cea de-a doua hotărâre să se încalce autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, situaţie care implică în mod necesar întrunirea triplei identităţi: de părţi, obiect şi cauză juridică.

Totodată, s-a apreciat că, din coroborarea dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. cu prevederile art. 513 alin. (4) teza a II-a C. proc. civ., rezultă cu evidenţă că o contrarietate la nivelul considerentelor nu poate conduce la incidenţa cazului de revizuire menţionat întrucât, în ipoteza admiterii revizuirii, soluţia este aceea de anulare a celei din urmă hotărâri, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei. Aceasta înseamnă că instanţa învestită cu cererea de revizuire nu reanalizează cauza soluţionată prin cea din urmă hotărâre, ci anulează hotărârea pronunţată, tocmai în considerarea ipotezei avută în vedere de legiuitor în reglementarea cazului de revizuire, a soluţionării pentru a doua oară a unui litigiu cu acelaşi obiect, purtat între aceleaşi părţi.

Cazul de revizuire menţionat nu conferă, aşa cum au susţinut revizuentele, protecţie tuturor motivelor decizorii ale hotărârii prim pronunţate şi nu urmăreşte înlăturarea din ordinea juridică a unei hotărâri judecătoreşti apreciată drept contradictorie cu o alta pronunţată anterior, prin prisma considerentelor care rezolvă unele aspecte ale litigiului. Dimpotrivă, cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. are în vedere inadmisibilitatea coexistenţei unor hotărâri definitive potrivnice pronunţate în aceeaşi pricină şi, drept urmare, este menit să înlăture din ordinea juridică o a doua hotărâre judecătorească pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat a unei prime hotărâri, exclusiv în ipoteza în care au tranşat acelaşi litigiu, sintagma "hotărâri definitive potrivnice" din noul C. proc. civ. implicând, prin definiţie, existenţa triplei identităţi de părţi, cauză şi obiect.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs recurentele Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (prin două memorii distincte, dar cu aceeaşi argumentare), solicitând admiterea acestora, casarea deciziei recurate şi admiterea cererii de revizuire, în sensul constatării existenţei hotărârilor potrivnice definitive, date de instanţe de acelaşi grad, invocând drept motiv de nelegalitate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În susţinerea motivelor de recurs, s-a arătat că cele două hotărâri judecătoreşti sunt potrivnice, argumentele expuse în susţinerea cererilor de revizuire fiind interpretate eronat; astfel, o chestiune litigioasă dezlegată în cadrul unui proces, chiar în mod incidental, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, în acest sens fiind şi prevederile art. 431 din C. proc. civ., care dă expresie modalităţii în care se produc efectele lucrului judecat şi consacră cele două forme de manifestare a acestuia respectiv, efectul negativ sau extinctiv, care presupune că o acţiune nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată şi cel pozitiv, conform căruia o soluţie data raporturilor deduse judecăţii nu poate fi contrazisă printr-o altă hotărâre, indiferent că soluţia s-ar regăsi în dispozitiv sau în considerente cu valoare decizională.

Cele două hotărâri judecătoreşti conţin dispoziţii potrivnice ce nu se pot concilia şi care pun instituţiile revizuente în imposibilitatea de a le pune în aplicare, întrucât, pe de o parte ar trebui să reintegreze pe post intimatul, iar pe de altă parte să dispună încetarea raporturilor de serviciu.

Totodată, se susţine că instanţa a făcut greşit aplicarea prevederilor art. 451 - 453 din C. proc. civ., raportat la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate, reprezentând onorariu de avocat, ţinând seama de faptul că cererea este scutită de la plata taxei de timbru, iar volumul muncii îndeplinite de apărător care nu a implicat formularea de apărări pe fondul pricinii nu justifică acordarea celor 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea depusă la 2 iulie 2019, intimatul a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, solicitând admiterea acesteia, având în vedere că, deşi formal, cererea de recurs este motivată în drept, în realitate, prin argumentele pe care se sprijină, recursul vizează motive de netemeinicie a hotărârii atacate, limitându-se practic la o reiterare a situaţiei de fapt a cauzei, o analizare a probaţiunii administrate în cauză şi o expunere a relaţiilor tensionate dintre părţi, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

Examinând decizia recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele şi criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, din analiza argumentelor expuse, se constată că recursurile declarate îndeplinesc condiţia legală a dezvoltării criticilor de nelegalitate, acestea fiind circumscrise de recurente motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului.

Pe fondul recursului, potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă (...) există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Dispoziţiile legale citate, invocate de recurente drept temei al cererii formulate în faţa instanţei de revizuire, reglementează posibilitatea revizuirii dacă există hotărâri potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

În speţă, însă, se constată că decizia a cărei anulare se cere prin cererea de revizuire nu încalcă autoritatea lucrului judecat, în raport cu hotărârile judecătoreşti invocate de recurentele-revizuente ca fiind potrivnice celei ce face obiectul revizuirii.

Aşa cum corect a reţinut şi instanţa de revizuire, se constată că, în procesele soluţionate prin pronunţarea de către Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a Deciziilor nr. 2300/2018 (în Dosarul nr. x/2016) şi nr. 2293/2018 (în Dosarul nr. x/2016), nu există identitate de obiect, întrucât prin acţiunile formulate în cele două dosare au fost contestate acte diferite, emise pe temeiuri juridice diferite.

Astfel, în Dosarul nr. x/2016, s-a dispus anularea raportului de evaluare comunicat cu Adresa din 25 ianuarie 2016, a raportului de evaluare comunicat cu adresa din 3 februarie 2016, a răspunsului la contestaţia administrativă nr. 4730 din 3 martie 2016 şi a Deciziei nr. 86 din 11 martie 2016 a Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, s-a dispus reintegrarea reclamantului A. pe postul şi în activitatea de coordonare deţinute la data emiterii Deciziei nr. 86 din 11 martie 2016, s-a dispus obligarea ordonatorului de credit la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate, cu celelalte drepturi salariale pe care era îndreptăţit să le primească anterior încetării raportului la serviciu, începând cu 11 martie 2016, până la data efectivă a reintegrării.

În Dosarul nr. x/2016, în schimb, s-a respins acţiunea introdusă de acelaşi reclamant A., dar care privea anularea raportului de evaluare înregistrat la Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, sub nr. x din 31 martie 2016, precum şi răspunsul la contestaţia nr. 8791 din 11 mai 2016.

Privite comparativ, contrar susţinerilor recurentelor, cele două litigii au obiect şi cauză diferite, prin aceasta din urmă înţelegându-se scopul urmărit de reclamant la momentul sesizării instanţelor de judecată.

Nefiind îndeplinită condiţia identităţii de obiect şi cauză între litigiile în care au fost pronunţate hotărârile în discuţie, în mod corect a reţinut instanţa de revizuire că cele două decizii nu pot fi considerate potrivnice şi nu este încălcată autoritatea de lucru judecat a celei din urmă, în sensul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Împrejurarea că litigiile au privit, în esenţă, aceleaşi raporturi de serviciu ale reclamantului nu reprezintă o condiţie suficientă pentru a se putea tranşa asupra îndeplinirii condiţiei identităţii de obiect şi cauză între cele două litigii, necesară pentru a se reţine autoritatea de lucru judecat, şi deci a dispoziţiilor art. 509 pct. 8 din C. proc. civ.

Toate aceste argumente, pentru care cererea de revizuire a fost respinsă, se regăsesc, expuse amplu, în considerentele deciziei atacate, instanţa de revizuire analizând temeinic condiţiile de admisibilitate a cererii şi prezentând pe larg, în mod clar şi detaliat motivele pentru care acestea nu sunt îndeplinite în cauză. De aceea, instanţa de recurs constată că nu pot fi primite criticile recurentelor nici sub aspectul interpretării eronate a argumentelor expuse în susţinerea cererii de revizuire.

Recurentele susţin că instanţa de revizuire nu ar fi observat chestiunea litigioasă dezlegată definitiv în Dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Iaşi cu privire la modalitatea de evaluare a funcţionarului public A. în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu luarea în considerare a criteriilor de evaluare care s-ar fi impus cu autoritate de lucru judecat şi, de asemenea, în ceea ce priveşte modalitatea de evaluare a acestuia în cadrul raportului supus cenzurii instanţei în Dosarul nr. x/2016, întrucât ambele raporturi ar fi fost întocmite cu aplicarea aceloraşi norme de drept material. Acest motiv nu poate fi primit, considerentele la care se face referire în calea de atac neputând fi opuse în faţa efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat în al doilea litigiu desfăşurat între aceleaşi părţi, dar cu un obiect diferit.

Dezlegările date problemelor de drept în considerente, precum şi situaţiile de fapt stabilite beneficiază de autoritate de lucru judecat în anumite condiţii.

Considerentele unei hotărâri prin care instanţa interpretează texte de lege la modul general, efectuează analize teoretice ale stărilor de fapt, fără a lămuri direct drepturile părţilor în cauză, nu intră în puterea de lucru judecat.

În ceea ce priveşte obligarea revizuentelor la plata cheltuielilor de judecată, constatând culpa procesuală a acestora, în mod corect instanţa de revizuire a dat eficienţă dispoziţiilor art. 453 din C. proc. civ.

Instanţa de revizuire a procedat, în virtutea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., la reducerea cheltuielilor de judecată ale intimatului, reprezentând onorariul avocaţial, la suma de 2.000 RON.

În recurs nu pot fi formulate critici privind acest cuantum, întrucât proporţionalitatea onorariului avocaţial cu valoarea ori complexitatea cauzei şi cu munca prestată de avocat reprezintă o chestiune lăsată la aprecierea instanţei în faţa căreia se solicită aceste cheltuieli, astfel încât criticile asupra modului de soluţionare a cererii accesorii nu pot fi primite în recurs, unde pot fi valorificate doar critici de nelegalitate.

Faţă de cele prezentate, constatând că nu sunt întemeiate motivele şi criticile formulate de recurente, decizia atacată fiind legală, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursurilor ca nefondată.

Respinge recursurile declarate de recurentele Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţia Socială Iaşi, împotriva Deciziei civile nr. 1512 din 20 martie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 octombrie 2019.

Procesat de GGC - LM