Disciplinary scope: whether reclassifying a judicial misconduct as occurring outside official duties violates the principles of contradiction and equality of arms

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Acţiunea disciplinară

Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul secţiei pentru judecători în materie disciplinară sub nr. x/2017, Inspecţia Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "Legea nr. 303/2004"), pârâtului A. - judecător în cadrul Curţii de Apel Constanţa, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi lit. b) din Legea nr. 303/2004.

II. Hotărârea instanţei de disciplină

Prin Hotărârea nr. 5J din 14 martie 2018, secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, cu majoritate, a admis în parte acţiunea disciplinară şi, în baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, a aplicat pârâtului A. sancţiunea disciplinară constând în "diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 5% pe o perioadă de 2 luni" pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din acelaşi act normativ. Totodată, instanţa disciplinară a respins, ca neîntemeiată, acţiunea disciplinară pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004.

III. Recursul declarat împotriva hotărârii instanţei disciplinare

Împotriva hotărârii menţionate la pct. II a declarat recurs pârâtul A., invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., recursul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători sub nr. x/2019.

IV. Hotărârea instanţei de recurs

Prin Decizia nr. 128 din 27 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a decis următoarele:

"Admite recursul declarat de recurentul A. împotriva Hotărârii nr. 5J din 14 martie 2018, pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară în Dosarul nr. x/2017.

Casează în parte hotărârea atacată, în sensul că aplică pârâtului A. sancţiunea prevăzută de art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, constând în avertisment, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din acelaşi act normativ.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate".

În considerentele hotărârii atacate, cu referire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanţa de recurs a reţinut considerentele arătate în continuare.

"Potrivit dispoziţiilor legale invocate, casarea unei hotărâri se poate cere când instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Subsumat acestui motiv de recurs, recurentul-pârât susţine că prin hotărârea atacată s-a dispus sancţionarea disciplinară cu privire la o altă faptă decât cea descrisă în cuprinsul actului de sesizare, corecta calificare juridică nefiind pusă în discuţia contradictorie a părţilor. În acest fel, a fost încălcat dreptul său la apărare, precum şi principiile procedurii civile şi garanţiile specifice unui proces echitabil.

Astfel cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, prin rezoluţia din data de 28 iulie 2017 a inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare, s-a dispus infirmarea rezoluţiei din data de 19 iulie 2017, admiterea sesizării din oficiu şi a sesizării conexe şi exercitarea acţiunii disciplinare faţă de domnul judecător A., de la Curtea de Apel Constanţa, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi b) din Legea nr. 303/2004, reţinându-se că, în calitate de autor al articolului intitulat "Ordinea de zi: în căutarea prestigiului pierdut", publicat la 14 martie 2017, pe site-ul www.x.ro:

"a) prin afirmaţiile acuzatoare, ofensatoare şi defăimătoare a adus atingere onoarei şi probităţii profesionale a judecătorilor Curţii Constituţionale a României şi judecătorilor având calitatea de membri ai unor asociaţii profesionale, prestigiului justiţiei, precum şi instituţiei Curţii Constituţionale a României; b) prin exprimarea unor teme şi subiecte de ordin politic, specifice procesului legislativ, a manifestat convingeri politice, încălcând prin aceasta interdicţia prevăzută de art. 9 alin. (2) din Legea nr. 303/2004" (pct. 102, Dosarul nr. x/2017).

Prin aceeaşi rezoluţie (pct. 103), s-a constatat că faptele reţinute în sarcina domnului judecător A. au fost săvârşite în exercitarea funcţiei de judecător, întrunind elementele constitutive ale abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi b) din Legea nr. 303/2004.

Prin Hotărârea nr. 5J din 14 martie 2018, secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut săvârşirea de către pârât a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, în afara exercitării atribuţiilor de serviciu.

Or, în aceste condiţii nu se poate susţine, aşa cum afirmă recurentul, că s-a dispus sancţionarea disciplinară cu privire la o altă faptă decât cea descrisă în cuprinsul actului de sesizare.

Cercetarea disciplinară a privit abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 care, potrivit legii, poate fi săvârşită atât în exercitarea, cât şi în afara exercitării atribuţiilor de serviciu.

Hotărârea instanţei de disciplină a reţinut că faptele subsumate acestei abateri au fost comise în afara exercitării atribuţiilor de serviciu, deci într-o situaţie premisă prevăzută de lege.

Împrejurarea că această abatere disciplinară a fost reţinută de către Inspecţia Judiciară împreună cu cea prevăzută de lit. b) a art. 99 din Legea nr. 303/2004, ambele raportându-se la conţinutul articolului publicat, nu poate avea semnificaţia afirmată de recurent.

Probele administrate în cauză şi reţinute de instanţa disciplinară au condus la concluzia săvârşirii abaterii în afara exercitării atribuţiilor de serviciu, ceea nu reprezintă depăşirea limitelor învestirii.

Aceasta deoarece, constatarea săvârşirii unei abateri disciplinare, având conţinutul prevăzut de lege, însă într-o altă modalitate, de asemenea prevăzută de lege, decât cea pe care a reţinut-o Inspecţia Judiciară, nu poate avea nici semnificaţia sancţionării pentru o altă faptă şi nici schimbarea calificării juridice, aşa cum susţine recurentul, atât timp cât este vorba despre acelaşi fapt material şi de aceeaşi conduită ilicită a magistratului, de încălcarea normelor de conduită stabilite prin legi şi regulamente şi care, în situaţia prevăzută de lit. a) a art. 99 din Legea nr. 303/2004, conduce la acelaşi rezultat, indiferent dacă fapta a fost săvârşită în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în afara acestora.

Faptele, temeiurile de drept şi argumentele reţinute nu au fost străine de obiectul sesizării sau de obiectul dezbaterilor, iar apărările pârâtului s-au referit exact la aceste aspecte, pe care le-a cunoscut şi în legătură cu care a putut să-şi facă apărarea dorită.

Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, principiul egalităţii de arme atât în plan civil, cât şi în plan penal, cere ca fiecare parte din proces să beneficieze de o posibilitate rezonabilă de a-şi expune cauza în faţa instanţei, în condiţii care să nu o dezavantajeze în semnificativ în raport cu partea adversă (Cauza Dombo Beheer B.V contra Olandei, Hotărâre din 27 octombrie 1993 şi cauza Georgiadis contra Greciei, Hotărâre din 29 mai 1997).

În ceea ce priveşte principiul contradictorialităţii, acesta implică pentru judecător sarcina de a veghea ca toate elementele susceptibile să influenţeze soluţionarea pe fond a litigiului să facă obiectul unei dezbateri în contradictoriu între părţi, aspect subliniat cu ocazia soluţionării mai multor plângeri (Cauzele Barbera, Messegue şi Jabardo contra Spaniei, Hotărâre din 6 decembrie 1988, Feldbrugge contra Olandei, Hotărâre din 29 mai 1986, Sanchez-Reisse, Hotărâre din 21 octombrie 1986 şi Ruiz-Mateos contra Spaniei, Hotărâre din 23 iunie 1993).

Pentru a asigura respectarea acestei cerinţe, judecătorul va fi obligat să pună în discuţia părţilor toate chestiunile de care depinde justa soluţionare a cauzei, iar renunţarea la contradictorialitatea procedurilor nu se justifică nici pe motiv de accelerare a acestora (Cauza Niederost contra Elveţiei, Hotărâre din 18 februarie 1997).

Or, niciunul dintre aceste principii nu au fost încălcat în cauză. Prin hotărârea atacată, instanţa de disciplină a reţinut că:

"apărarea pârâtului în sensul că nu a publicat articolul în calitate de judecător, ci de persoană privată, nu înlătură răspunderea disciplinară, în condiţiile în care un magistrat trebuie să dea dovadă de moderaţie şi prudenţă în exprimarea propriilor opinii, atât în exercitarea funcţiei, cât şi în viaţa privată, tocmai pentru a nu crea o percepţie publică negativă în privinţa imparţialităţii, independenţei şi prestigiului sistemului judiciar" .

Aşadar, tocmai apărările pârâtului referitoare la săvârşirea faptei în afara exercitării atribuţiilor de serviciu au fost avute în vedere.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că, în cauză, nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ."

V. Contestaţia în anulare

Împotriva deciziei menţionate la pct. IV, recurentul A. a formulat contestaţie în anulare, în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Contestatorul învederează că instanţa de recurs a analizat formal motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât motivarea hotărârii atacate nu cuprinde o analiză a dispoziţiilor procedurale încălcate, respectiv art. 14 alin. (5) şi (6), art. 22 alin. (4) şi art. 224 C. proc. civ., invocate în susţinerea motivului respectiv.

Se precizează că, în cuprinsul motivelor de recurs şi cererii completatoare, s-a arătat că, prin reţinerea unei alte situaţii premisă a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, sub forma săvârşirii faptei în afara atribuţiilor de serviciu, instanţa disciplinară nu a respectat dispoziţiile menţionate din C. proc. civ., aplicabile şi în procedura disciplinară, astfel că, nefiind puse în discuţia contradictorie a părţilor aceste aspecte, au fost încălcate dreptul la apărare şi principiul contradictorialităţii, prevăzute ca garanţii ale principiului egalităţii de arme a părţilor în procesul civil.

Decizia pronunţată de instanţa de recurs, deşi cuprinde o analiză a motivului de casare invocat, reţine în mod generic că principiul contradictorialităţii şi cel al egalităţii de arme au fost respectate, fără să explice modalitatea în care normele procedurale invocate în susţinerea cazului de casare ar fi fost respectate şi nici motivul pentru care nu i-a fost cauzată pârâtului o vătămare prin nerespectarea de către instanţa disciplinară a acestei obligaţii legale.

Deşi analiza unui motiv de casare nu impune instanţei obligaţia de a analiza toate argumentele pe care partea le invocă, o astfel de analiză implică obligaţia examinării tuturor motivelor arătate în susţinerea cazului de casare.

Întrucât motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. îl obligă pe recurent să indice normele de procedură a căror nerespectare este prevăzută sub sancţiunea nulităţii, odată identificate, aceste norme reprezintă motive şi nu argumente în susţinerea cazului de casare, instanţa de recurs fiind obligată să le examineze în mod distinct.

Or, hotărârea atacată nu face decât o simplă trimitere la dispoziţiile art. 14 alin. (5) şi (6), art. 22 alin. (4) şi ar. 224 C. proc. civ., fără să răspundă argumentelor din recurs, astfel că nu au fost analizate criticile corespunzătoare aduse hotărârii instanţei disciplinare.

În susţinere, se invocă art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa CEDO în cauzele Burza împotriva României, Troija împotriva Spaniei, Perez împotriva Franţei, E. der Hurk împotriva Olandei şi Albina împotriva României în care s-a reţinut că dreptul la un proces echitabil este respectat numai dacă apărările părţilor sunt analizate efectiv de instanţă, adică dacă motivele şi chiar argumentele invocate sunt reflectate în decizia pronunţată.

În continuare, contestatorul expune criticile şi argumentele subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel cum au fost cuprinse în cererea de recurs şi în cererea completatoare, referitoare la calificarea juridică a faptei analizate din perspectiva abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 şi la obligaţia instanţei disciplinare de a pune în discuţia părţilor situaţia premisă, ca element al laturii obiective a abaterii disciplinare, aşa cum impun dispoziţiile art. 14 alin. (5) şi (6), art. 22 alin. (4) şi art. 224 C. proc. civ.

VI. Considerentele Înaltei Curţi cu privire la contestaţia în anulare

Analizând contestaţia în anulare prin prisma motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte o va respinge pentru considerentele arătate în continuare.

Conform art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.:

"Art. 503. - [...] (2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: [...]

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen."

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, fără a presupune o analiză în privinţa legalităţii ori temeiniciei soluţiei cu privire la fondul litigiului dedus judecăţii.

În speţă, criticile cuprinse în contestaţia în anulare se referă la omisiunea instanţei de recurs de a analiza motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sub aspectul expunerii în concret şi detaliat a argumentelor pentru care a apreciat că instanţa disciplinară a respectat fiecare dintre dispoziţiile procedurale invocate în susţinerea motivului, respectiv art. 14 alin. (5) şi (6), art. 22 alin. (4) şi art. 224 C. proc. civ.

Criticile contestatorului nu fundamentează, în sensul dispoziţiilor citate ale art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., omisiunea instanţei de recurs de a analiza motivul de casare invocat.

În acest sens, din expunerea anterioară a considerentelor Deciziei nr. 128 din 27 mai 2019, se constată că instanţa de recurs a analizat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi a expus, în cuprinsul considerentelor deciziei, argumentele pentru care a reţinut că nu pot fi primite criticile invocate în dezvoltarea acestui motiv de casare.

Astfel, instanţa de recurs a reţinut că faptele, temeiurile de drept şi argumentele reţinute nu au fost străine de obiectul sesizării sau de obiectul dezbaterilor, iar apărările pârâtului s-au referit exact la aceste aspecte, pe care le-a cunoscut şi în legătură cu care a putut să-şi facă apărarea dorită, şi a concluzionat în sensul că niciunul dintre principiile pretins încălcate (dreptul la apărare şi principiul contradictorialităţii) nu au fost ignorate la momentul soluţionării acţiunii disciplinare, fiind avute în vedere apărările pârâtului referitoare la săvârşirea faptei în afara atribuţiilor de serviciu.

Pe de altă parte, se cuvine a fi subliniat că nu poate fi primită susţinerea contestatorului în sensul că dispoziţiile a căror încălcare a invocat-o subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. reprezintă, în sensul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. motive de recurs distincte, întrucât, din punct de vedere procedural, motivul de recurs nu este echivalent criticilor, argumentelor sau dispoziţiilor legale invocate în susţinere.

Aserţiunile contestatorului în sensul că instanţa de recurs avea obligaţia de a analiza şi de a răspunde criticilor din recurs într-un mod mai detaliat sau într-un alt sens decât cel reliefat de considerentele deciziei expuse anterior reprezintă, în realitate, critici de nelegalitate şi netemeinicie a hotărârii pronunţate în recurs.

Chiar raportat la jurisprudenţa CEDO, nu poate fi împărtăşită opinia contestatorului. Sub acest aspect, sunt edificatoare considerentele Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care s-a reţinut că obligaţia pe care o impune art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului instanţelor naţionale de a-şi motiva deciziile nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument (hotărârile pronunţate în cauzele Perez împotriva Franţei şi Van der Hurk împotriva Olandei,din 19 aprilie 1994), iar noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare (Hotărârile din cauzele Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997 şi Albina împotriva României, din 28 aprilie 2005). Or, decizia ce formează obiectul contestaţiei în anulare răspunde acestor exigenţe reţinute în jurisprudenţa CEDO.

Totodată, a analiza, în cadrul contestaţiei în anulare, modul în care instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor procedurale referitoare la contradictorialitatea în procesul civil (art. 14 alin. (5) şi (6) C. proc. civ.), rolul judecătorului în aflarea adevărului (art. 22 alin. (4) C. proc. civ.) ori discutarea cererilor şi excepţiilor (art. 224 C. proc. civ.) constituie o cenzură a judecăţii definitivate prin hotărâre judecătorească definitivă.

Or, o asemenea analiză excedează cadrului procesual în calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, restrânsă la motivele expres şi limitativ reglementate de art. 503 C. proc. civ.

În realitate, prin criticile formulate, contestatorul tinde la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, care, în actuala fază procesuală, ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca exercitarea unei asemenea căi extraordinare de atac (contestaţia în anulare) să nu presupună o nouă judecată a cauzei.

Sub acest aspect, Înalta Curte are în vedere, mutatis mutandis, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care se reţinut, cu referire la cererea de revizuire, că "în conformitate cu jurisprudenţa sa constantă, dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 §1 trebuie interpretat în lumina preambulului Convenţiei, care consacră, printre altele, preeminenţa dreptului ca parte a moştenirii comune a părţilor contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanţele au pronunţat o soluţie definitivă, soluţia lor să nu poată fi repusă în discuţie (Brumărescu, citată mai sus, § 61). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat […]. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanţe având un caracter substanţial şi obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23-24, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010)".

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 508 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de A. împotriva Deciziei civile nr. 128 din 27 mai 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 octombrie 2019.

Procesat de GGC - LM