Unconstitutionality exception in revizuire proceeding barred by limitation of review to admissibility and underlying facts

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

1. Hotărârea recurată:

Prin încheierea din 10 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2019, îndreptată prin Încheierea din 13 iunie 2019, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de recurentul A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 303/204 şi art. 28 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 24 alin. (3) şi (4) şi art. 69 din Legea nr. 317/2004 în ceea ce priveşte sintagma "colaborator al vreunui serviciu de informaţii".

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că nu este îndeplinită cerinţa referitoare la legătura dispoziţiilor contestate cu soluţionarea cauzei în actualul stadiu procesual.

În actualul stadiu procesual, instanţa este învestită cu soluţionarea unei cereri de revizuire în privinţa căreia art. 513 alin. (3) C. proc. civ. prevede expres că "dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază".

Astfel, în acest stadiu procesual, cerinţa prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este îndeplinită numai în măsura în care excepţia de neconstituţionalitate vizează condiţiile de admisibilitate a revizuirii şi faptele pe care se întemeiază cererea de revizuire.

Or, este de observat că aspectele de neconstituţionalitate formulate de autorul excepţiei nu vizează admisibilitatea revizuirii, ci antamează elemente care ţin de reaprecierea litigiului disciplinar în fond, stadiu procesual care este ulterior dezbaterii admisibilităţii revizuirii, în limitele impuse de art. 513 alin. (3) C. proc. civ., şi a cărui existenţă este condiţionată de o eventuală soluţie de încuviinţare a cererii de revizuire şi schimbare în tot sau în parte a hotărârii atacate, în cadrul reglementat de art. 513 alin. (4) C. proc. civ.

Cu alte cuvinte, excepţia de neconstituţionalitate invocată ar avea legătură cu soluţionarea cauzei numai în măsura în care instanţa ar fi învestită din nou cu exercitarea controlului de legalitate şi temeinicie al hotărârii instanţei disciplinare, ca efect al admiterii revizuirii şi schimbării, în tot sau în parte, a hotărârii pronunţate de Completul de 5 judecători ce formează obiectul cererii de revizuire.

2. Cererea de recurs:

Împotriva acestei decizii a declarat recurs A., solicitând casarea hotărârii recurate şi sesizarea, prin încheiere motivată, a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 303/204 şi art. 28 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 24 alin. (3) şi (4) şi art. 69 din Legea nr. 317/2004 în ceea ce priveşte sintagma "colaborator al vreunui serviciu de informaţii", în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi (5), art. 21, art. 61 alin. (1), art. 124, art. 126 şi art. 131 alin. (1) din Constituţie.

Recurentul susţine că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, întrucât excepţia a fost ridicată de una dintre părţile cauzei, vizează dispoziţii cuprinse într-o lege în vigoare şi nu a fost admisă anterior o excepţie de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile respective. În ceea ce priveşte legătura dispoziţiilor criticate cu soluţionarea cauzei, recurentul arată că inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare, preşedintele şi vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii au participat în mod activ la cercetarea sa disciplinară şi, implicit, la judecarea acţiunii disciplinare.

În esenţă, criticile de constituţionalitate sunt fundamentate pe semnarea Protocoalelor dintre Serviciul Român de Informaţii, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi Inspecţia Judiciară (nr. 904 din 23 februarie 2016), Consiliul Superior al Magistraturii (nr. 001/1154 din 7 martie 2012) şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (nr. 004 din 2 septembrie 2009).

Recurentul mai susţine că preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, preşedintele şi vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au încălcat propriile competenţe şi atribuţii stabilite de lege şi au uzurpat competenţele Parlamentului, învestind Serviciul Român de Informaţii, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu competenţa de a desfăşura activităţi specifice organelor de inspecţie judiciară privind cercetarea disciplinară a judecătorilor şi de judecată a acţiunilor disciplinare ale acestora, fapt interzis în mod expres de legiuitor, atât prin legea fundamentală, cât şi prin Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii.

3. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Analizând hotărârea atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Din conţinutul acestei norme legale rezultă condiţiile de admisibilitate necesar a fi îndeplinite pentru a fi admisă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu analiza corespondenţei textului de lege, pretins a fi contrar legii fundamentale, cu prevederile constituţionale. Pentru aceasta, excepţia de neconstituţionalitate: trebuie ridicată în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial; poate viza o lege sau o ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă; trebuie să aibă ca obiect o prevedere legală care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia; să nu aibă ca obiect o prevedere constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Alin. (5) al aceluiaşi articol statuează că dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa va respinge prin încheiere cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Rezultă că, în raport de prevederile alin. (1) şi (5) ale art. 29 din lege, instanţa de drept comun este abilitată să aprecieze ea însăşi asupra relevanţei cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, în limitele reglementate de art. 29 alin. (6), adică strict la constatarea condiţiilor de admisibilitate anterior menţionate, printre care inclusiv cea a existenţei unei legături între textul legal a cărui neconstituţionalitate a fost invocată şi cauza pendinte.

Posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanţei de a putea respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate este limitată strict la constatarea condiţiilor de admisibilitate, iar în ipoteza neîndeplinirii uneia dintre acestea, sesizarea instanţei de contencios constituţional nu se justifică.

Intenţia legiuitorului a fost aceea de a nu deturna excepţia de neconstituţionalitate de la scopul ei firesc, de mecanism procesual de apărare, creat în scopul garantării supremaţiei Constituţiei în cadrul procedurilor judiciare, prin intermediul ei asigurându-se controlul de constituţionalitate a posteriori şi, respectiv, accesul părţilor la jurisdicţia constituţională, dar în condiţiile respectării tuturor cerinţelor impuse de lege, pentru a se evita încărcarea inutilă a activităţii Curţii Constituţionale şi a se elimina încercările de tergiversare nejustificată a cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti.

Recurentul invocă, în cadrul unei cereri de revizuire, ale cărei motive sunt expres şi limitativ reglementate de lege, neconstituţionalitatea unor norme juridice care ar conduce, în opinia acestuia, la reaprecierea litigiului disciplinar în fond în raport de care s-a formulat calea extraordinară de atac şi arată prin motivele de recurs că neconstituţionalitatea acestor norme poate fi invocată în orice stadiu al procesului (deci inclusiv în calea extraordinară de atac) şi au legătură evidentă cu cauza întrucât admiterea excepţiei ar determina pronunţarea unei alte soluţii pe fondul cauzei.

Astfel, cu prilejul soluţionării cererii de revizuire, recurentul a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 303/2004 şi art. 28 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 24 alin. (3) şi (4) şi art. 69 din Legea nr. 317/2004 în ceea ce priveşte sintagma "colaborator al vreunui serviciu de informaţii".

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., respectiv ipoteza în care "după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională prevederea care a făcut obiectul acelei excepţii".

Dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate a fost învederată prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privesc sintagma "colaborator al vreunui serviciu de informaţii" şi ar conduce, în opinia recurentului, la pronunţarea unei alte soluţii pe fondul litigiului disciplinar dedus judecăţii.

Prin urmare, aceste dispoziţii privesc fondul litigiului în raport de care s-a formulat cererea de revizuire, fond ce nu poate fi încă avut în vedere de către instanţa învestită cu soluţionarea căii extraordinare de atac, cât timp nu s-a decis şi apreciat asupra admisibilităţii căii de atac a revizuirii.

Astfel, întrucât obiectul prezentului litigiu este o cerere de revizuire ale cărei motive sunt expres şi limitativ prevăzute de lege, iar textele legale pretins neconstituţionale vizează exact acele chestiuni ce nu pot fi analizate în atare procedură judiciară cât timp nu s-a statuat asupra admisibilităţii revizuirii, lipsa legăturii lor cu cauza apare ca evidentă şi justifică soluţia de respingere adoptată de către instanţa învestită cu solicitarea sesizării Curţii Constituţionale.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva încheierii din 10 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Încheierii din 10 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 septembrie 2019.

Procesat de GGC - LM